Mă numesc Mariana Iancu, sunt din Mediaş, am 62 de ani şi doresc, în câteva cuvinte, să spun cum Dumnezeu a ascultat rugăciunea mea şi cum m-a îndreptat pe drumul cel bun. Timp de trei ani, am umblat la diferiţi medici şi am făcut diferite investigaţii, dar fără nici un rezultat pentru ameţelile de care sufeream. Am fost internată de trei ori la Sibiu, dar după infiltraţii în ceafă cu Diprofos, fizioterapie şi acupunctură, ameţelile persistau, nu aveam stabilitate în picioare, mergeam rău pe partea dreaptă, am căzut de două ori şi diagnosticul primit a fost: spondiloză cervicală, epilepsie. Nu credeam deloc acest rezultat şi m-am rugat la Dumnezeu să-mi deschidă o cale spre reuşită, şi iată că răspunsul a venit, apelând la d-na dr. Irina Spuderca din Bucureşti. M-a consultat şi mi-a dat tratamentul de care aveam nevoie, plus diagnosticul corect: era bolnav nervul vestibular de la urechea internă spre creier. Îi mulţumesc din toată inima pentru tratamentul pe care mi l-a instituit. Nu mai ameţesc, viaţa mea a căpătat un alt sens. Îi mulţumesc şi lui Dumnezeu, care nu a rămas nepăsător la rugăciunea mea. Amin!
Doamna doctor Irina Spuderca poate fi contactată la tel. 0723/51.07.37
MARIANA IANCU - Mediaş