Despre funie, în casa vinovatului

Era vineri seara, săptămâna trecută.

Tocmai ajun­sesem acasă, după o zi chinuitoare de alergătură într-un Bucureşti sfărâmat de picamere şi buldozere necruţătoare. M-am aşezat frumos în fotoliu şi, din reflexul ăla stupid al citadinului hărţuit şi blazat, am înşfăcat telecomanda televizorului, începând să-i apăs butoanele cu disperarea celui care vrea să fugă cât mai departe de gândurile lui cenuşii. Primul cadru, un copil cu faţa blurată, pe un pat de spital, după o bătaie soră cu moartea, încasată de la un tată nemernic. Mai departe, pe alt post, o fată de numai 12 ani, găsită sub nu ştiu care pod, într-o profundă comă alcoolică. Mai apăs o dată şi văd nişte domni spilcuiţi la o masă, vorbind, ironic sau grav, despre 21 decembrie, data fatidică a sfârşitului lumii. Apoi, pe alt canal, sute de oameni se calcă în pi­cioare la uşa unui magazin din Slatina, care vinde la preţ de nimic alimente oferite de Uniunea Europeană. Mai încolo, o doamnă eurodeputat, furioasă din cale-afară, tună şi fulgeră de la Bruxelles cum că "România să nu mai stea sub fustele lui Merkel”. Apăs mai departe, la un film, tocmai atunci când o tânără domniţă e împuşcată, fără ezitare, drept în frunte. Fug apoi la un desen animat, în care un super-erou împarte pumni şi picioare, zdro­bind feţele duşmanilor lui şi-ai omenirii întregi. Mă în­torc disperat la ştirile noastre de toate zilele şi văd doi domni guşaţi, politicieni cunoscuţi, măscărin­du-se ca două ţaţe lovite de streche, sub privirea zâm­bitoare şi tâmpă a tânărului moderator. Încerc altceva şi descopăr un accident rutier cu doi morţi, iar mai încolo un cal, numai piele şi os, zăcând în agonie, într-un şanţ, după ce a fost bătut crâncen, cu furca, de stăpânul său dement. E vi­neri seara. Încerc să fiu rezonabil, stau cuminte în fo­toliu şi caut mai departe, cu degetul lipit de buton. Îmi trec prin minte serile de weekend din vremea dictaturii, când ai mei se bucurau nespus de seriale pentru popor sau scheciuri uşoare. Oftez cu năduf şi dau mai departe din deget. O duduie cu glas scârţâitor ne invită la o dezbatere despre depresia la români. În sfârşit, zic, o emisiune numai bună pentru vineri seara. Fac un popas lung şi privesc uluit. Doi psihologi renumiţi, terapeuţi ai neamului românesc, se întrec în răspunsuri. Duduia îi provoacă: „România ocupă primele locuri la numărul de sinucideri. De ce?”. Prima explicaţie vine numai­decât: sărăcia. Adică, pâinea cea de toate zilele, rate la bănci, stres, depresie cronică şi acută, promiscui­tate, alcoolism. Un val de truisme spuse cu multă emfază. Nici o vorbă despre totala lipsă de speranţă, de valori, de modele, de bine, de frumos, de normalitate, nimic despre mocirla infectă în care ne aruncă, zi de zi, tocmai aceste zeloase televiziuni. Nimic despre molima cu care ele ne infestează de ani de zile sufletul şi vieţile, oferindu-ne, zilnic, porţia de circ şi otravă. Se împlinesc în curând 23 de ani de când ni se spune neîncetat, cu o satisfacţie bolnavă, că suntem cei mai săraci, puturoşi, murdari, mitocani, bolnavi, hoţi, corupţi, beţivi. De 23 de ani, trăim zi de zi sub asediul tot mai aprig al veştilor rele, al imaginii agresive, al vedetelor năroade, al poli­ticienilor mitocani. Toate astea, promovate, parcă în­tr-un jalnic concurs naţional, de majoritatea televiziunilor noastre. "N-am văzut nicăieri televiziuni care să-şi de­făimeze atât de tare propria ţară ori să-şi dispreţuiască atît de tare propriii cetăţeni.” Mi-au spus asta mulţi prieteni străini care au vizitat România. Alţii, chiar s-au temut să mai iasă noaptea pe stradă, ori să călătorească prin ţară. Fără să vrea, văzuseră prea multe crime, violuri sau accidente la ştiri. Pentru noi, toate "informaţiile” astea au devenit deja o rutină. Faptul că tocmai o ase­menea televiziune, înţesată cu tot ce-i mai rău şi urât pe lumea asta, s-a gândit să abordeze subiectul depresiei la români mi se pare un demers găunos şi o îngrijorare total ipo­crită. Iar gestul difuzării unei asemenea emisiuni într-o seară de vineri nu-i decât un cinism fără margini, o su­pradoză de otravă şi dispreţ dedicată "românilor de­pre­sivi”.