Cei care au cheltuit milioane de lei noi din banii publici, pentru a comanda unor firme din străinătate un aşa-zis "brand de ţară” al României, ar trebui să ştie că adevăratul "brand” este lângă noi, pe orice deal sau movilă, în podişuri şi câmpii, în albiile râurilor, la poale de munte şi chiar pe creste, acolo unde e de ajuns să sapi un metru-doi în adâncime, ca să dai de vestigii uluitoare, multe dintre ele unicat în Europa şi în lume. Vestigiile arheologice sunt una din liniile de forţă ale bogăţiei acestei ţări, România fiind o mare "putere arheologică”, recunoscută cu invidie în străinătate, dar abandonată de politicile oarbe ale tuturor guvernelor postdecembriste. Noroc cu străinii! Ei au aflat că "tezaurul românesc” este ameninţat cu dispariţia, în numele dezvoltării, dar şi în numele ignoranţei şi al indiferenţei guvernamentale, şi se grăbesc să-şi croiască o carieră în cel mai la modă domeniu al ştiinţelor umaniste: arheologia/antropologia. Au această şansă, câtă vreme în România mai sunt situri de interes mondial pentru încă zeci de generaţii de azi înainte, sperând că valorile antichităţii nu vor dispărea cu totul sub limbile de asfalt ori în exploziile puse la cale de corporaţiile străine. Arheologul canadiano-american de origine română, Andrei Gonciar, profesor la "University at Buffalo”, din cadrul Universităţii de stat din New York (agonciar@buffalo. edu), şi preşedinte al Centrului de Cercetări Arheologice "ArchaeoTek” din Ottawa, Canada (gonciar@ archaeotek.org), este patriotul român care şi-a asumat, în ultimul deceniu şi jumătate, crearea unor punţi între bogăţia cultural-istorică a României şi ştiinţa, tehnica, resursele şi cercetătorii din America de Nord. Prin Gonciar, în cadrul taberelor de săpături organizate în ultimele 12 veri la rând, zeci de tineri arheologi din SUA, Canada, Franţa, Australia, Anglia etc. au săpat în pământ românesc, luând parte la adevărate călătorii în timp, în epoci atât de vechi, încât manualele de istorie nu le descriu decât în câteva cuvinte. Se poate spune, fără a exagera, că dacă arheologia este astăzi o mare atracţie pentru tânăra generaţie de universitari, îndeosebi pentru cei din America de Nord, acest lucru se datorează şi României.
"De când am început să fac săpături în România, nu am avut nici cel mai mic sprijin din partea instituţiilor statului”
- Cât de importantă este arheologia în programul de învăţământ universitar de peste Ocean, domnule profesor?
- Arheologia contemporană din ţările occidentale este mai mult interesată de aspectul uman al trecutului - altfel spus, cum trăiau oamenii în viaţa de zi cu zi, cum îşi organizau spaţiul, care erau relaţiile sociale şi cum se negociau aceste relaţii, cum gândeau etc. Este o perspectivă antropologică, diferită faţă de maniera cultural-istorică din România, moştenită din perioada interbelică, unde se pune preţ pe aspectul tipologic al diferitelor culturi, cu aria lor de răspândire şi cronologia lor relativă. Ca urmare, antropologia (şi arheologia, ca una dintre cele patru discipline de bază ale antropologiei) are un rol fundamental în educaţia universitară din America. De la Armată, la ONG-uri, de la guvern la întreprinderi, s-a ajuns la concluzia că experţii în studiul omenirii (adică antropologii), şi mai ales cei care pot oferi şi o dimensiune istorică (adică arheologii), sunt esenţiali în gestionarea societăţii la orice nivel.
- De 12 ani organizaţi în fiecare vară, în România, o tabără de arheologie. Vă rog să povestiţi despre această iniţiativă prea puţin cunoscută oficial.
- Din anul 2000, de când am început să fac săpături în România, nu am avut nici cel mai mic sprijin din partea instituţiilor statului. Dimpotrivă, ne-am confruntat cu încercări ale acestor instituţii de a ne împiedica să desfăşurăm colaborări ştiinţifice, indiferent de faptul că, în curs de 12 ani, am introdus milioane de dolari în economia locală şi am finanţat, în totalitate sau parţial, mai mult de 10 şantiere arheologice şi laboratoare antropologice. Am avut astfel privilegiul de a cunoaşte arheologi cu adevărat excepţionali, şi ca oameni, şi ca cercetători, dar şi arheologi corupţi şi mediocri. În orice caz, trecutul şi cultura României sunt mult prea importante pentru a ne împiedica de astfel de "cioturi”. În timpul celor 3 luni pe an, când studenţii mei sunt în ţară, fac toate eforturile pentru a le arăta complexitatea istoriei noastre, rolul fundamental jucat de aceste meleaguri în geneza Europei... O altă imagine a României decât cea promovată în ştirile de la televizor. Când se întorc în America, în Canada, în Australia, în Anglia sau în Franţa, opinia studenţilor mei despre România este una pozitivă, în mintea lor s-a conturat o altă Românie decât cea de la ştirile televiziunilor.
"Transilvania reprezintă o zonă de confluenţă a tuturor marilor transformări istorice din ultimii 8000 de ani”
- În studiile dv. revine obsedant sintagma "arheologia Transilvaniei”. Ce le oferă Transilvania atât de important arheologilor?
- Răspunsul cel simplu este că, fiind sibian, sunt îndrăgostit de aceste meleaguri. Nu contează unde merg, unde lucrez sau de cât timp sunt plecat din ţară, eu rămân român, rămân ardelean, mândru de trecutul şi cultura noastră. Ca atare, numai într-un singur loc mă pot simţi... acasă. Dar, arheologic vorbind, Transilvania reprezintă o zonă de confluenţă a tuturor marilor transformări istorice din ultimii 8000 de ani. Sarea, cuprul, staniul, fierul şi aurul transilvan au jucat un rol fundamental în dezvoltarea preistoriei europene.
- Care sunt rezultatele taberelor de arheologie din Transilvania?
- De când am creat centrul de cercetări "ArchaeoTek”, peste 500 de studenţi şi voluntari străini, din ţările amintite mai sus, au venit să participe la diferitele proiecte de colaborare pe care le-am creat în România. În plus, avem 4 studenţi americani şi unul canadian care îşi fac doctoratul pe diferite aspecte ale arheologiei şi antropologiei româneşti. De 10 ani, încerc să creez un institut, o şcoală internaţională de antropologie şi arheologie în România, precum Şcoala Americană de Arheologie din Roma, Atena, Ankara şi Cairo, sau şcolile franceze, şcolile canadiene etc. Acest institut de cercetări ar avea ca scop, pe de o parte, să aducă experţi şi studenţi străini în România - ceea ce face în acest moment "ArchaeoTek” - şi, pe de altă parte, să ofere posibilitatea arheologilor români să se integreze în lumea ştiinţifică internaţională, la un nivel care să permită o discuţie între egali. Acest lucru nu pare să fie dorit la Bucureşti, indiferent de faptul că există sprijinul universităţilor americane şi canadiene, al ambasadei SUA, cu finanţare completă externă. Implicit, pentru ca o iniţiativă de acest fel să poată funcţiona, fără a fi coruptă sau pervertită, trebuie să rămână independentă de instituţiile române.
"Situri arheologice de o importanţă extremă, care ar necesita doi ani de cercetare, sunt explorate în doar şase luni şi ulterior distruse de buldozere”
- Aţi lucrat pe autostrada Nădlac-Sibiu. Cum s-au desfăşurat lucrările de salvare arheologică? Au existat presiuni din partea companiilor de drumuri?
- Trebuie să spunem lucrurile aşa cum sunt: construcţia autostrăzilor A1 şi A3 a fost o şansă extraordinară pentru arheologia românească. Un foarte mare număr de situri necunoscute au fost descoperite şi cercetate într-o manieră intensivă. Pe de altă parte, aceste lucrări au creat o sursă de locuri de muncă şi de venituri conexe, care au fost foarte bine venite în aceste vremuri de restrişte. Şi, hai s-o spunem pe faţă: România are nevoie de câteva drumuri bune! Dar, din păcate, "banii vorbesc” întotdeauna. Presiunile companiilor de drumuri asupra cercetării arheologice sunt constante, şi din cauza termenelor de completare a lucrărilor, şi din cauza sumelor foarte mari care sunt în joc. Situri arheologice de o importanţă extremă, care ar necesita (şi ar primi, din Ungaria până la Atlantic, în toate aceste ţări europene) 2 ani de cercetare, sunt explorate în doar şase luni (!) şi ulterior distruse de buldozere, pentru construirea autostrăzii. Indiferent de faptul că s-au descoperit situri care sunt senzaţionale, mai interesante, mai importante, mai accesibile şi cu o valoare turistică mai ridicată decât oricare cetate dacică din Munţii Orăştiei, nu există nici cel mai mic efort din partea instituţiilor de stat pentru a proteja aceste situri şi a le păstra pentru generaţiile viitoare, printr-o mică schimbare a proiectului iniţial. Pare foarte straniu că acum, când destinaţiile turistice clasice - Grecia, Spania, Tunisia, Egipt etc. - sunt distruse de criza economică sau de război civil, guvernul României nu acţionează pentru a valorifica masiv imensele resurse culturale, istorice şi, implicit, turistice. Ştim că un popor fără cultură este un popor fără suflet. Ce se poate zice atunci de un popor care îşi distruge cultura? Ca arheolog şi antropolog, dar mai ales ca român, sunt foarte trist când văd cât de puţini oameni suferă dacă, din Dobrogea până în Banat şi de la Dunăre până la Tisa, ultimul cuvânt legat de moştenirea istorică şi culturală a ţării este mult prea des spus de buldozere, nu de istorici.
- Care este impresia generală a studenţilor? Cât de mult îi marchează experienţa românească?
- Marea majoritate a studenţilor străini pleacă înapoi extrem de încântaţi. Sunt foarte surprinşi când descoperă bogăţia şi frumuseţea naturii şi culturii României. În acelaşi timp, sunt foarte mândri că au posibilitatea de a contribui personal, prin eforturile lor, la descoperirea extraordinarului trecut al acestor meleaguri. Această fascinaţie se manifestă şi prin faptul că aproximativ o treime dintre participanţi vin mai mulţi ani la rând să se implice în diferite proiecte. Numai în vara trecută, cinci dintre ei au decis să-şi continue cariera academică în arheologia şi antropologia românească.
"Tare mult aş dori ca autorităţile culturale române să susţină aceste eforturi sau, cel puţin, să nu le împiedice”
- De ce credeţi că guvernele şi autorităţile locale nu susţin cercetările arheologice în România?
- În mare parte, lipsa de sprijin pentru cercetările arheologice trebuie legată de lipsa de interes din partea noilor generaţii faţă de cultură, în general, şi de istorie, în particular. Sistemul şcolar din România s-a degradat foarte mult şi, ca atare, nu mai este în măsură de a educa cetăţeni care să poată gândi mai departe de momentul prezent. Pe de altă parte, trăim într-o societate în care banii, şi nu cultura, educaţia sau inteligenţa, creează noua "aristocraţie” a ţării. În aceste condiţii, este normal ca politicienii să se modeleze pe această nouă societate civilă şi pe valorile ei. Cel mai bun lucru pe care autorităţile culturale române l-ar putea face ar fi, pe de o parte, să se asigure că legea monumentelor este, într-adevăr, aplicată şi respectată şi, pe de altă parte, când nu pot să ajute, cel puţin să nu strice!
- Care credeţi că este viitorul taberelor internaţionale de arheologie?
- În ciuda eforturilor continue ale unor indivizi care reprezintă "autorităţile culturale române” de a ne bloca proiectele, noi o să continuăm ce am început. Am avut privilegiul de a vedea în ochii studenţilor mei cât de multe lucruri frumoase le poate oferi ţara noastră. Ei sunt şi vor fi pe mai departe cei mai buni ambasadori ai României în străinătate! Pe de altă parte, prezenţa echipelor "ArchaeoTek” pe teren permite revitalizarea economică a o serie de zone rurale. Noi venim cu resursele noastre, cu echipamentul nostru, cu 20-30 de studenţi pe proiect, care "investesc” în fiecare zi în economiile locale, generând locuri de muncă. Toate proiectele noastre aduc bani în ţară, se fac pe contul nostru, fără să coste nimic statul român. Tare mult aş dori ca autorităţile culturale române să susţină aceste eforturi sau, cel puţin, să nu le împiedice! Visul meu rămâne crearea unui institut internaţional de arheologie şi antropologie independent. Succesul pe care l-am avut în mai 2012, când am organizat pentru prima oară în America de Nord o sesiune întreagă dedicată exclusiv istoriei şi arheologiei româneşti, ne permite să sperăm.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
