Cei care au cheltuit milioane de lei noi din banii publici, pentru a comanda unor firme din străinătate un așa-zis "brand de țară” al României, ar trebui să știe că adevăratul "brand” este lângă noi, pe orice deal sau movilă, în podișuri și câmpii, în albiile râurilor, la poale de munte și chiar pe creste, acolo unde e de ajuns să sapi un metru-doi în adâncime, ca să dai de vestigii uluitoare, multe dintre ele unicat în Europa și în lume. Vestigiile arheologice sunt una din liniile de forță ale bogăției acestei țări, România fiind o mare "putere arheologică”, recunoscută cu invidie în străinătate, dar abandonată de politicile oarbe ale tuturor guvernelor postdecembriste. Noroc cu străinii! Ei au aflat că "tezaurul românesc” este amenințat cu dispariția, în numele dezvoltării, dar și în numele ignoranței și al indiferenței guvernamentale, și se grăbesc să-și croiască o carieră în cel mai la modă domeniu al științelor umaniste: arheologia/antropologia. Au această șansă, câtă vreme în România mai sunt situri de interes mondial pentru încă zeci de generații de azi înainte, sperând că valorile antichității nu vor dispărea cu totul sub limbile de asfalt ori în exploziile puse la cale de corporațiile străine. Arheologul canadiano-american de origine română, Andrei Gonciar, profesor la "University at Buffalo”, din cadrul Universității de stat din New York (agonciar@buffalo. edu), și președinte al Centrului de Cercetări Arheologice "ArchaeoTek” din Ottawa, Canada (gonciar@ archaeotek.org), este patriotul român care și-a asumat, în ultimul deceniu și jumătate, crearea unor punți între bogăția cultural-istorică a României și știința, tehnica, resursele și cercetătorii din America de Nord. Prin Gonciar, în cadrul taberelor de săpături organizate în ultimele 12 veri la rând, zeci de tineri arheologi din SUA, Canada, Franța, Australia, Anglia etc. au săpat în pământ românesc, luând parte la adevărate călătorii în timp, în epoci atât de vechi, încât manualele de istorie nu le descriu decât în câteva cuvinte. Se poate spune, fără a exagera, că dacă arheologia este astăzi o mare atracție pentru tânăra generație de universitari, îndeosebi pentru cei din America de Nord, acest lucru se datorează și României.
"De când am început să fac săpături în România, nu am avut nici cel mai mic sprijin din partea instituțiilor statului”
- Cât de importantă este arheologia în programul de învățământ universitar de peste Ocean, domnule profesor?
- Arheologia contemporană din țările occidentale este mai mult interesată de aspectul uman al trecutului - altfel spus, cum trăiau oamenii în viața de zi cu zi, cum își organizau spațiul, care erau relațiile sociale și cum se negociau aceste relații, cum gândeau etc. Este o perspectivă antropologică, diferită față de maniera cultural-istorică din România, moștenită din perioada interbelică, unde se pune preț pe aspectul tipologic al diferitelor culturi, cu aria lor de răspândire și cronologia lor relativă. Ca urmare, antropologia (și arheologia, ca una dintre cele patru discipline de bază ale antropologiei) are un rol fundamental în educația universitară din America. De la Armată, la ONG-uri, de la guvern la întreprinderi, s-a ajuns la concluzia că experții în studiul omenirii (adică antropologii), și mai ales cei care pot oferi și o dimensiune istorică (adică arheologii), sunt esențiali în gestionarea societății la orice nivel.
- De 12 ani organizați în fiecare vară, în România, o tabără de arheologie. Vă rog să povestiți despre această inițiativă prea puțin cunoscută oficial.
- Din anul 2000, de când am început să fac săpături în România, nu am avut nici cel mai mic sprijin din partea instituțiilor statului. Dimpotrivă, ne-am confruntat cu încercări ale acestor instituții de a ne împiedica să desfășurăm colaborări științifice, indiferent de faptul că, în curs de 12 ani, am introdus milioane de dolari în economia locală și am finanțat, în totalitate sau parțial, mai mult de 10 șantiere arheologice și laboratoare antropologice. Am avut astfel privilegiul de a cunoaște arheologi cu adevărat excepționali, și ca oameni, și ca cercetători, dar și arheologi corupți și mediocri. În orice caz, trecutul și cultura României sunt mult prea importante pentru a ne împiedica de astfel de "cioturi”. În timpul celor 3 luni pe an, când studenții mei sunt în țară, fac toate eforturile pentru a le arăta complexitatea istoriei noastre, rolul fundamental jucat de aceste meleaguri în geneza Europei... O altă imagine a României decât cea promovată în știrile de la televizor. Când se întorc în America, în Canada, în Australia, în Anglia sau în Franța, opinia studenților mei despre România este una pozitivă, în mintea lor s-a conturat o altă Românie decât cea de la știrile televiziunilor.
"Transilvania reprezintă o zonă de confluență a tuturor marilor transformări istorice din ultimii 8000 de ani”
- În studiile dv. revine obsedant sintagma "arheologia Transilvaniei”. Ce le oferă Transilvania atât de important arheologilor?
- Răspunsul cel simplu este că, fiind sibian, sunt îndrăgostit de aceste meleaguri. Nu contează unde merg, unde lucrez sau de cât timp sunt plecat din țară, eu rămân român, rămân ardelean, mândru de trecutul și cultura noastră. Ca atare, numai într-un singur loc mă pot simți... acasă. Dar, arheologic vorbind, Transilvania reprezintă o zonă de confluență a tuturor marilor transformări istorice din ultimii 8000 de ani. Sarea, cuprul, staniul, fierul și aurul transilvan au jucat un rol fundamental în dezvoltarea preistoriei europene.
- Care sunt rezultatele taberelor de arheologie din Transilvania?
- De când am creat centrul de cercetări "ArchaeoTek”, peste 500 de studenți și voluntari străini, din țările amintite mai sus, au venit să participe la diferitele proiecte de colaborare pe care le-am creat în România. În plus, avem 4 studenți americani și unul canadian care își fac doctoratul pe diferite aspecte ale arheologiei și antropologiei românești. De 10 ani, încerc să creez un institut, o școală internațională de antropologie și arheologie în România, precum Școala Americană de Arheologie din Roma, Atena, Ankara și Cairo, sau școlile franceze, școlile canadiene etc. Acest institut de cercetări ar avea ca scop, pe de o parte, să aducă experți și studenți străini în România - ceea ce face în acest moment "ArchaeoTek” - și, pe de altă parte, să ofere posibilitatea arheologilor români să se integreze în lumea științifică internațională, la un nivel care să permită o discuție între egali. Acest lucru nu pare să fie dorit la București, indiferent de faptul că există sprijinul universităților americane și canadiene, al ambasadei SUA, cu finanțare completă externă. Implicit, pentru ca o inițiativă de acest fel să poată funcționa, fără a fi coruptă sau pervertită, trebuie să rămână independentă de instituțiile române.
"Situri arheologice de o importanță extremă, care ar necesita doi ani de cercetare, sunt explorate în doar șase luni și ulterior distruse de buldozere”
- Ați lucrat pe autostrada Nădlac-Sibiu. Cum s-au desfășurat lucrările de salvare arheologică? Au existat presiuni din partea companiilor de drumuri?
- Trebuie să spunem lucrurile așa cum sunt: construcția autostrăzilor A1 și A3 a fost o șansă extraordinară pentru arheologia românească. Un foarte mare număr de situri necunoscute au fost descoperite și cercetate într-o manieră intensivă. Pe de altă parte, aceste lucrări au creat o sursă de locuri de muncă și de venituri conexe, care au fost foarte bine venite în aceste vremuri de restriște. Și, hai s-o spunem pe față: România are nevoie de câteva drumuri bune! Dar, din păcate, "banii vorbesc” întotdeauna. Presiunile companiilor de drumuri asupra cercetării arheologice sunt constante, și din cauza termenelor de completare a lucrărilor, și din cauza sumelor foarte mari care sunt în joc. Situri arheologice de o importanță extremă, care ar necesita (și ar primi, din Ungaria până la Atlantic, în toate aceste țări europene) 2 ani de cercetare, sunt explorate în doar șase luni (!) și ulterior distruse de buldozere, pentru construirea autostrăzii. Indiferent de faptul că s-au descoperit situri care sunt senzaționale, mai interesante, mai importante, mai accesibile și cu o valoare turistică mai ridicată decât oricare cetate dacică din Munții Orăștiei, nu există nici cel mai mic efort din partea instituțiilor de stat pentru a proteja aceste situri și a le păstra pentru generațiile viitoare, printr-o mică schimbare a proiectului inițial. Pare foarte straniu că acum, când destinațiile turistice clasice - Grecia, Spania, Tunisia, Egipt etc. - sunt distruse de criza economică sau de război civil, guvernul României nu acționează pentru a valorifica masiv imensele resurse culturale, istorice și, implicit, turistice. Știm că un popor fără cultură este un popor fără suflet. Ce se poate zice atunci de un popor care își distruge cultura? Ca arheolog și antropolog, dar mai ales ca român, sunt foarte trist când văd cât de puțini oameni suferă dacă, din Dobrogea până în Banat și de la Dunăre până la Tisa, ultimul cuvânt legat de moștenirea istorică și culturală a țării este mult prea des spus de buldozere, nu de istorici.
- Care este impresia generală a studenților? Cât de mult îi marchează experiența românească?
- Marea majoritate a studenților străini pleacă înapoi extrem de încântați. Sunt foarte surprinși când descoperă bogăția și frumusețea naturii și culturii României. În același timp, sunt foarte mândri că au posibilitatea de a contribui personal, prin eforturile lor, la descoperirea extraordinarului trecut al acestor meleaguri. Această fascinație se manifestă și prin faptul că aproximativ o treime dintre participanți vin mai mulți ani la rând să se implice în diferite proiecte. Numai în vara trecută, cinci dintre ei au decis să-și continue cariera academică în arheologia și antropologia românească.
"Tare mult aș dori ca autoritățile culturale române să susțină aceste eforturi sau, cel puțin, să nu le împiedice”
- De ce credeți că guvernele și autoritățile locale nu susțin cercetările arheologice în România?
- În mare parte, lipsa de sprijin pentru cercetările arheologice trebuie legată de lipsa de interes din partea noilor generații față de cultură, în general, și de istorie, în particular. Sistemul școlar din România s-a degradat foarte mult și, ca atare, nu mai este în măsură de a educa cetățeni care să poată gândi mai departe de momentul prezent. Pe de altă parte, trăim într-o societate în care banii, și nu cultura, educația sau inteligența, creează noua "aristocrație” a țării. În aceste condiții, este normal ca politicienii să se modeleze pe această nouă societate civilă și pe valorile ei. Cel mai bun lucru pe care autoritățile culturale române l-ar putea face ar fi, pe de o parte, să se asigure că legea monumentelor este, într-adevăr, aplicată și respectată și, pe de altă parte, când nu pot să ajute, cel puțin să nu strice!
- Care credeți că este viitorul taberelor internaționale de arheologie?
- În ciuda eforturilor continue ale unor indivizi care reprezintă "autoritățile culturale române” de a ne bloca proiectele, noi o să continuăm ce am început. Am avut privilegiul de a vedea în ochii studenților mei cât de multe lucruri frumoase le poate oferi țara noastră. Ei sunt și vor fi pe mai departe cei mai buni ambasadori ai României în străinătate! Pe de altă parte, prezența echipelor "ArchaeoTek” pe teren permite revitalizarea economică a o serie de zone rurale. Noi venim cu resursele noastre, cu echipamentul nostru, cu 20-30 de studenți pe proiect, care "investesc” în fiecare zi în economiile locale, generând locuri de muncă. Toate proiectele noastre aduc bani în țară, se fac pe contul nostru, fără să coste nimic statul român. Tare mult aș dori ca autoritățile culturale române să susțină aceste eforturi sau, cel puțin, să nu le împiedice! Visul meu rămâne crearea unui institut internațional de arheologie și antropologie independent. Succesul pe care l-am avut în mai 2012, când am organizat pentru prima oară în America de Nord o sesiune întreagă dedicată exclusiv istoriei și arheologiei românești, ne permite să sperăm.