Aveam 38 de ani şi îmi doream cu disperare încă un copil. Am rămas însărcinată, iar la control mi s-a spus că am fibrom şi un chist pe ovarul stâng. Dumnezeu a făcut să dau peste nişte articole despre Apisan Forte. L-am sunat pe d-l Bogdan Victor, i-am spus ce problemă aveam şi mi-a făcut o schemă de tratament (eram însărcinată în luna a treia şi nu voiam să renunţ). Cu o siguranţă de sine extraordinară, mi-a spus că la sfârşitul celor nouă luni de tratament voi avea un copil perfect sănătos, din toate punctele de vedere. Vorbele dumnealui m-au urmărit toată perioada până la 9 luni şi mi-au creat o stare de bine. La operaţia de cezariană, medicul care m-a operat mi-a spus că nu mai am absolut nimic. Vreau să menţionez că din cauza serviciului şi a sarcinii, nu am respectat întocmai indicaţiile d-lui Bogdan Victor, şi totuşi, tratamentul a reuşit. Acum sunt fericită, am o fetiţă minunată, sănătoasă şi deşteaptă. Îi mulţumesc în fiecare clipă lui Dumnezeu pentru această minune, şi d-lui Bogdan Victor. Să ne trăiţi, să puteţi ajuta cât mai mulţi oameni!
A. - e-mail: anonymacat@yahoo.com
"Îi mulţumesc d-nei Gheorghe Trudica şi «Formulei AS»”
La nici 30 de ani, am suferit de o groază de boli: dermatită de contact, picioare umflate, dureri de şale şi insomnie cronică. În F. AS nr. 999 din săptămâna de dinaintea Crăciunului (15-22 decembrie) am citit un interviu cu d-na Gheorghe Trudica (tel. 0726/33.06.46) din comuna Conţeşti, judeţul Teleorman. I-am scris o scrisoare cu toate problemele de sănătate, am îndrăznit să-i dau şi numărul de telefon pentru a fi contactată. Vreau să vă spun că e un bun psiholog, caută cauza bolii şi găseşte cea mai bună soluţie prin reţete personalizate. Soţul meu avea prolaps anal cu hemoroizi şi fisuri anale şi, slavă Domnului, azi îi mulţumim d-nei Gheorghe şi "Formulei AS”. Vom intra curând în postul Crăciunului şi vă doresc tuturor un post uşor şi un Crăciun cu sănătate şi bucurie, iar ţie, minunată "Formula AS”, viaţă lungă!
IOANA MARIA - e-mail: ioanamaria580@yahoo.ro