Glezna şi gamba se subţiază, silueta pare mai suplă şi mai înaltă, iar profilul trupului capătă curburi şi arcuiri mai atrăgătoare. O grămadă de avantaje, dacă n-ar exista pericolele din spatele lor, care nu se văd, dar care ameninţă sănătatea. Mai ales când pantofii cu tocuri înalte au şi vârfurile foarte ascuţite, care fac piciorul mai suplu, încălţările nu acoperă suficient laba piciorului, care este fixată doar de o baretă îngustă peste gleznă şi alte câteva peste degete, astfel că se ajunge la un sprijin inadecvat, cu călcâiul mult ridicat. Or, mersul îndelungat în aceste condiţii de instabilitate duce la o accentuată oboseală a picioarelor, a încheieturilor şi a grupelor musculare ale şoldului, bazinului şi coloanei vertebrale. Echilibrul postural fragil poate creşte frecvenţa riscului de entorse, luxaţii la glezne, genunchi sau chiar diverse fracturi.
Ce spun specialiştii? Podiatriştii (numele medicilor specializaţi în acest domeniu), împreună cu ortopezii, au identificat aspectele ce se pot dezvolta la femeile ce poartă încălţăminte cu toc înalt. Cercetările au stabilit că tocul de peste 4 centimetri purtat mult timp creşte presiunea în zona tălpii, urmată de dureri provocate de stresarea articulaţiilor labei sau prin apariţia de bătături şi monturi. Nici călcâiul nu este ocolit de neplăceri, căci pantofii înalţi deteriorează musculatura membrelor inferioare, creând dezechilibre urmate de dureri la genunchi, călcâi şi la degete, care se deformează (degete în ciocan). Suferinţa poate persista multe luni.
Artrozele - Studii recente au confirmat realitatea că purtarea pantofilor cu tocuri înalte deteriorează fiziologia normală a articulaţiei gleznei, astfel că frecvenţa artrozei la această articulaţie este de peste 90% la femei.
Acestea trebuie să ştie că pentru păstrarea stabilităţii în timpul mersului pe tocuri înalte, în mod obligatoriu are loc o alternativă de compensare şi din partea genunchilor şi a şoldurilor. Mai ales genunchii prezintă modificări anatomice, cel mai solicitat fiind tendonul rotulei. Urmarea imediată: dureri în timpul mersului (compensările pentru presiunea crescută asupra gleznelor se fac mai mult la genunchi decât la şolduri, fapt ce explică de ce artrozele sunt mai dese la aceste încheieturi). Deficienţele semnalate sunt strâns corelate cu osteoporoza şi prin faptul că păstrarea echilibrului pe astfel de tocuri este mult mai dificil de realizat, iar riscul fracturilor creşte la femeile aflate în pragul menopauzei. Apare şi situaţia specială a unor femei care, după purtarea ani îndelungaţi a tocurilor înalte, nu mai pot merge fără ele. Explicaţia este că masele muşchilor gambelor, aflându-se într-o continuă stare de contractură, trag de călcâi în sus şi împing laba în jos.Nevrita Morton este o mică tumoră ce se formează pe un nerv al labei piciorului, o tumefiere inflamată, aflată în vecinătatea degetului mare. Senzaţia este dureroasă, de arsură, care de obicei se intensifică la mers, dar care se ameliorează la oprire şi la un masaj uşor. Uneori, persistă o senzaţie de nisip între degete sau usturimi şi amorţeli. Diagnosticul se poate stabili pe baza istoricului - purtarea continuă de tocuri înalte, iar dacă este necesar, se apelează la examene imagistice (RMN). Tratamentul acestui sindrom neuropatic se rezolvă, uneori, prin simpla repauzare a piciorului, prin aplicaţii locale cu gheaţă, infiltraţii, încălţăminte bine adaptată, medicamente antiinflamatoare, iar în cazurile ce nu răspund la aceste remedii, soluţia poate fi un procedeu chirurgical.
Alte posibile consecinţe - Fixarea înghesuită a unui picior de formă dreptunghiulară într-un pantof triunghiular, deci cu vârfurile ascuţite, produce şi alte deteriorări ale aparatului locomotor, cum sunt unghiile încarnate, hemartrozele (sânge în articulaţii), mai ales la genunchi, inflamarea articulaţiilor (sinovite) sau a tecilor tendoanelor, osteocondroze, apofizite, ciocuri (osteofite), osteocondrite (prin diminuarea circulaţiei sângelui în osteoarticulaţii), spasme musculare, deteriorarea tendonului ahilian ş.a.
Măsurile preventive au în vedere evitarea greşelilor frecvente pe care le fac femeile la alegerea pantofilor, ţinând cont şi de faptul că şi dimensiunile picioarelor se modifică de-a lungul anilor (intervin modificări hormonale, sarcini, greutate, vârstă). Cu cât tocurile sunt mai înalte, cu atât suferă mai mult bolta, glezna, genunchii.Recomandarea specialiştilor este să fie preferate tocurile mai scunde şi mai stabile, poziţionate mai mult spre spate. Şi să se ia act de faptul că dimensiunile labei piciorului variază în cursul aceleaşi zile cu aproximativ un număr, între dimineaţa şi seara, când picioarele sunt mai umflate, de pe urma efortului zilnic, la care se adaugă uneori şi mâncarea cu mai multă sare, care reţine lichide în corp.
Este oportun ca momentul cumpărării pantofilor să fie ales către sfârşitul zilei.
Acomodarea cu orice încălţăminte nouă să se facă treptat, iar dacă apar leziuni, chiar superficiale, să fie corect tratate şi să se renunţe la aceşti pantofi un timp. (Personal, am depistat un tetanos la o pacientă, printr-o rosătură la călcâi, produsă de pantofi.)
Un sfat în plus: consumaţi mai puţină sare, dacă vreţi să nu vi se umfle picioarele şi să nu alungaţi calciul din oase! Pentru a elimina surplusul de sodiu din sânge, rinichii trebuie să asocieze calciu.
Desigur, vor exista totdeauna femei dependente de capriciile modei, ce nu se pot despărţi de pantofii cu toc înalt, indiferent de preţ şi de suferinţă! Totuşi, trebuie amintit că sănătatea are limite şi că unde "nu-i cap, e vai de picioare”!