Eram apatică, aproape tot timpul balonată, şi nu aveam energie deloc. Plus că aveam un ten foarte fragil, şi cum puneam mâna pe faţă sau mă atingeam cu un obiect străin, imediat îmi apăreau coşuri.
Astăzi, aceste neplăceri sunt de domeniul trecutului. De când am început să urmez dieta de detoxifiere cu ColonHelp, am mai multă energie, starea de balonare a dispărut complet, coşurile au întârziat să apară, până au dispărut complet. Pe lângă toate acestea, am şi slăbit 7 kilograme! Iar reţeta este aşa de simplă! Iau ColonHelp în fiecare dimineaţă, împreună cu un iaurt natural.
Mulţumesc companiei Zenyth, pentru că a inventat acest produs extraordinar într-un context când multe preparate vândute drept "minuni” sunt doar păcăleli. Am să urmez programul de detoxifiere în fiecare an, pentru a-mi menţine organismul sănătos!
"În sfârşit, un produs care îşi merită banii!”

Cu câteva luni în urmă, am văzut la televizor reclame care vorbeau despre ColonHelp. Nu m-au impresionat prea tare, reclamele multor produse spunând toate cam aceleaşi lucruri, ca mai apoi să nu merite banii cheltuiţi pe ele. I-am spus şi soţului meu despre acest produs, deoarece doreşte să slăbească de ceva vreme, totuşi, niciunul dintre noi nu l-a cumpărat.
Cu 6 săptămâni în urmă, găsindu-mă într-o farmacie din oraşul Oradea, unde locuiesc, pentru a cumpăra produse necesare curei obişnuite de detoxifiere, am luat şi ColonHelp. În primele 7 zile, l-am luat la micul dejun, iar pe urmă şi seara, într-un pahar cu apă. Spre surprinderea mea, după circa două săptămâni, am început tot mai mult să sesizez următoarele:
- în timpul zilei nu mă mai simţeam deloc obosită;
- pielea îmi devenise foarte curată, nu mai aveam nici acneea dinainte de menstruaţie;
- nu mai aveam deloc balonări;
- păr foarte sănătos;
- nu am mai răcit nici măcar o dată de atunci, deşi am avut parte de câteva săptămâni cu zăpadă şi frig serios. Prin urmare, sunt foarte încântată, şi am decis să vă scriu, fiindcă mi-am spus: "Uite, în sfârşit, un produs care îşi merită banii!”.

Surpriza a fost totală. Nu mă aşteptam ca produsul să dea rezultate din prima lună. Am fost uimită când am văzut că în primele 2-3 săptămâni, am slăbit 7 kilograme, mâncând absolut orice şi fără efort. Nu am avut numai acest beneficiu de pe urma lui, ci mi-a îmbunătăţit şi digestia şi nu mă mai simţeam balonată. Sunt extrem de mulţumită şi de atunci recomand tuturor să încerce cura cu Colon Help!
"Nivelul colesterolului a scăzut de la 339 la 200 datorită ColonHelp”

După prima cură de două luni şi jumătate am constatat că toate problemele de sănătate menţionate mai sus au început să se amelioreze. Momentan sunt la al şaselea flacon de ColonHelp şi starea mea generală s-a îmbunătăţit considerabil. Pe parcursul curei, am observat următoarele: constipaţia a dispărut; nivelul colesterolului a scăzut de la 339 la valoarea normală de 200; nu mai am stări de oboseală; nu mai răcesc deloc.
Din toată inima îi sfătuiesc pe toţi cei care vor să aibă grijă de sănătatea lor, să încerce cu toată încrederea produsul ColonHelp şi nu vor regreta nici o clipă.