Deşi dificultăţile ocazionale de înghiţire nu reprezintă, de cele mai multe ori, o problemă gravă, în contextul în care, odată cu înaintarea în vârstă, esofagul îşi pierde unele dintre capacităţile musculare pentru a împinge alimentele în stomac, totuşi, acest gen de afectare poate fi asociat cu o multitudine de patologii. Pornind de la această evidenţă, este posibil ca, în cazul dvs., testele medicale efectuate până în prezent să nu fie suficiente, iar cauza (cauzele) reală a disfagiei să nu fi fost, încă, depistată. Luând în considerare că suferiţi de disfagie de mai mulţi ani, iar tratamentele efectuate nu au dat rezultate mulţumitoare, consider că ar fi utile şi alte teste specifice pentru depistarea unor patologii mai importante, capabile să determine tulburări ale deglutiţiei, atât în cazul alimentelor solide, cât şi în cazul celor lichide. În principiu, ar fi vorba de următoarele afecţiuni:
Achalazia - afecţiune în care sfincterul esofagian inferior (cardia) nu se relaxează corespunzător, pentru a lăsa alimentele să pătrundă în stomac.
Strictura esofagiană - determină îngustarea lumenului esofagian, împiedicând astfel înaintarea alimentelor spre stomac. Aceste stricturi pot fi produse de formarea de ţesut cicatriceal sau de prezenţa unor tumori.
Tumorile esofagiene - având semne şi simptome ca durerea toracică şi pierderea în greutate, produc dificultăţi de înghiţire care se accentuează progresiv, pe parcursul câtorva luni.
Boala de reflux gastro-esofagian - lezarea ţesutului esofagian de către acizii gastrici refluaţi în esofag poate duce la cicatrizări şi îngroşări ale porţiunii inferioare a esofagului, cu apariţia dificultăţilor de înghiţire.
Paralizia faringiană - se caracterizează prin incapacitatea iniţierii procesului de deglutiţie, în ciuda unor încercări repetate. Alimentele solide sau lichide pot pătrunde în trahee sau pot fi eliminate pe nas.
Diverticulul faringian - reprezintă formarea unui mic buzunar în peretele faringelui. Alimentele se pot aduna în acest diverticul, producând dificultăţi de înghiţire, borborisme, respiraţie urât mirositoare (halenă) şi tuse. Trebuie menţionat şi un posibil sindrom Plummer-Vinson (disfagia sideropenică), asociat deficitului de fier din organism, situaţie constant întâlnită în cazul persoanelor mai înaintate în vârstă.
În concluzie, pentru a putea trata eficient disfagia este, repet, foarte important să se determine cauza care a dus la instalarea ei. Aşa stând lucrurile, este evident că şi tratamentul naturist trebuie să se înscrie pe aceleaşi coordonate, să vizeze, deci, patologia care stă la originea declanşării dificultăţilor de înghiţire. Desigur, pentru combaterea disfagiei rămân de actualitate terapiile alopate consacrate, care includ inhibitorii de pompă de protoni (utili în cazul bolii de reflux gastro-esofagian), injectarea de toxină botulinică (în cazul achalaziei cardiei), dilatarea endoscopică (în cazul stenozelor) sau chiar intervenţia chirurgicală, în cazul tumorilor benigne sau maligne.Sper ca aceste informaţii să vă fie utile, în scopul precizării unui diagnostic cert, urmat, bineînţeles, de instituirea unui tratament etiologic adecvat. Să auzim numai de bine!
Dr. LUCIA MUNTEANU -
apifitoterapeut, consultant nutriţie, specialist medicină complementară şi biorezonanţă - Bucureşti, tel. 0727/68.10.80, 0747/64.39.09,
e-mail: lucia_munteanu11@yahoo.com
"Nepoata mea răceşte des şi atunci vomită continuu”
(Răspuns pentru CRISTINA CHITU - jud. Prahova, F. AS nr. 942)
Stimată doamnă, după cum se ştie, un organism cu o imunitate scăzută este mai predispus la diversele infecţii cu diverşi agenţi patogeni, dintre care şi cu diverşi viruşi, care pot determina stările de răceală ale nepoatei dvs. Voma poate fi cauzată de: infecţie virală, intoxicaţie alimentară, alergii la mâncare, intoleranţă la produsele lactate, mâncarea care nu se "aşează” bine în stomac, medicaţie etc.
Din nefericire, dacă stările iniţiale de răceală produse de diverse virusuri gripale se tratează greşit cu antibiotice, copilul va determina ulterior, când apare în mod real o infecţie bacteriană, o rezistenţă la tratament. De obicei, sunt infecţii bacteriene atât la nivel respirator, cât şi digestiv, refractare la tratament, întrucât agentul bacterian care a provocat procesul infecţios este unul care, treptat, a căpătat o rezistenţă uimitoare la mai toate antibioticele. Totodată, se pot întâlni şi infecţii polimicrobiene (determinate de mai multe specii patogene). Eu am obţinut rezultate foarte bune utilizând un amestec complex din extracte de fructe, cum ar fi Garcinia mangostana, merişor, afine etc. Alături de acesta, recomand produsul Para Protex, cu rolul său antibacterian şi antiseptic, uleiul de oregano, iar pentru refacerea florei nepatogene, acea floră care are rolul de a proteja şi de a apăra mucoasa, care este distrusă prin administrarea repetată de antibiotic, recomand administrarea de Lactobacili. Totodată, pentru creşterea imunităţii organismului, care deşi este foarte tânăr a fost supus la o serie de agresiuni patologice, recomand şi un imunostimulator - produsul Noni Liquid. În funcţie de rezultatele investigaţiilor biochimice, bacteriologice, de istoricul exact al afecţiunii nepoatei dvs. şi de tratamentul urmat se va face o schemă de tratament individualizat. În paralel, veţi primi informaţii despre măsuri de prevenire a reinfecţiei. Cu stimă.
Dr. LAWRENCE CHUKWUDI NWABUDIKE -
medic primar dermatolog, acupunctor şi homeopat - Bucureşti. Tel. 0752/30.45.36, 0746/01.76.60, e-mail: chukwudi.nwabudike@live.com
"Am dureri în tot corpul: fibromialgie”
(Răspuns pentru D.B. - Braşov, F. AS nr. 976)
Stimată doamnă, diagnosticul dvs. nu este unul rar, mai ales că fibromialgia este mult mai frecvent întâlnită la femei decât la bărbaţi (9:1). Simptomele includ dureri în tot corpul, mai mult musculare ("în carne”). Unele puncte sunt mai sensibile decât altele, de pildă zona occipitală, a omoplatului, zona lombară inferioară. Şi tulburările de somn sunt frecvent întâlnite la pacienţii cu fibromialgie, ei sunt agitaţi în timpul somnului, cu mişcări continue ale picioarelor.Nu sunt semnalate cauze traumatice sau toxice în această boală, ea este mai mult asociată cu un substrat psihologic melancolic/deprimat. Persoanele care suferă de fibromialgie au o lipsă de încredere în sine, tendinţa de a accepta uşor pierderile sau eşecurile. Fibromialgia este asociată cu tulburări dermatologice, cum ar fi lupusul eritematos şi alergiile, dar şi cu alte tulburări cum ar fi: urinare, colon iritabil, tulburări cardiace şi pulmonare. Înainte de a stabili acest diagnostic, este necesară eliminarea altor posibile cauze, cum ar fi: neuropatia diabetică, neuropatia nutriţională/ metabolică, neuropatia etilică, bolile autoimune, care pot da asemenea simptome. Întrucât afirmaţi că folosiţi deja, fără succes, tratamente medicamentoase, nu le voi include în sfaturile pe care vi le dau. Mai degrabă v-aş recomanda tratamente naturiste.
Acupunctură - va debloca fluxurile energetice, blocajul care duce la durerile pe care le simţiţi. Meridianul plămân trebuie să fie baza tratamentului. Melancolia şi deprimarea, precum şi atitudinea omului resemnat, care pierde, pe care o simt mulţi pacienţi, îşi are temeiul în acest meridian, împreună cu cel al intestinului subţire.
Homeopatie - este ideală pentru tulburările funcţionale ce au la bază un substrat puternic emoţional. Între remediile care ar fi de ajutor sunt Staphysagria, Ignatia, Natrium muriaticum, Bellis Perenis.
Plante medicinale - Pot fi folosite ca tratament direct sau ca tratament adjuvant. Pentru tratament direct, apelaţi la gheara-diavolului (Harpagophytum procumbens), ţelină (Apium graveolens), ghimbir (Zingiber officinale), iar ca adjuvant se poate folosi rabarbia (rheum rhabarbarum), ţelină, black cohosh/ cimicifuga (Actea racemosa) şi sunătoare (Hypericum perforatum).
Masaj - dacă este făcut blând, poate fi de foarte mult ajutor.
Suport psihologic - cei care suferă de această tulburare ar face bine să caute ajutorul unor oameni care să îi sprijine emoţional, pentru a nu trece singuri prin suferinţa lor. De asemenea, trebuie să ştie că doar de ei depinde vindecarea lor şi trebuie să se adune, pentru a depăşi obstacolele psihice pe care ei le percep. În viaţă, fiecare trece prin momente dificile, iar eşecurile nu înseamnă sfârşitul, ci doar un ajutor spre viitor succes.
Consiliere - venită din partea unui profesionist este ideală pentru a ajuta pacientul să se confrunte cu tulburările psihice ce stau la baza bolii şi a încerca să scape de ele.
Dr. TIRIL GABRIELA -
medic generalist, specialist homeopatie, cabinet Clinica Procardia - Oradea, tel. 0742/28.83.85, e-mail: gabrielatiril@gmail.com
"Am dureri de cap pe care nu le mai suport”
(Răspuns pentru VIORICA HALALAL, F. AS nr. 1037)
Simptomatologia pe care o descrieţi este specifică arteritei temporale - boala Horton - care se manifestă prin dureri puternice la nivelul unei tâmple sau a ambelor, pe fondul inflamaţiei peretelui arterial. Diagnosticul de certitudine se pune pe seama unei hemograme - VSH-ul este crescut, semn al unei inflamaţii, şi se efectuează o biopsie dintr-o porţiune a peretelui arterial sub anestezie locală. Tratamentul se instituie rapid, este pe bază de cortizon (Prednison 0,5-1 mg/kg/zi), timp îndelungat.
Până la obţinerea unui diagnostic (este necesar să efectuaţi un examen de specialitate şi examenele complementare pe care le-am amintit), puteţi urma următoarea schemă de tratament:
Spigelia 9ch, 5 granule, de trei ori pe zi, sublingual, alternativ cu Sangvinaria 9ch, tot câte 5 granule, de trei ori pe zi, timp de două săptămâni. Sunt medicamente homeopate, le găsiţi în farmacii.
În paralel, puteţi urma un tratament suplimentar cu extracte gemoterapice specifice patologiei descrise: Extract de muguri de Siliquastru, 40-50 picături pe zi, şi Extract de muguri de coacăz negru - "cortizonul vegetal”, 40-50 picături pe zi, într-un pahar cu apă. Cura durează 2-3 luni.
Vă doresc sănătate! Pentru orice informaţii legate de diagnostic şi tratament, mă puteţi contacta pe adresa de e-mail.