Atât de aproape au fost liderii USL-işti de ţinta dominaţiei absolute asupra ţării, încât consecinţa deciziei corecte şi legale a Curţii Constituţionale de a invalida referendumul pentru demiterea preşedintelui li se pare inacceptabilă. Aceşti "băieţi” sunt atât de obişnuiţi cu impunerea bunului lor plac în actele guvernării, că nu mai respectă nici o regulă, nici un principiu. "Dura lex, sed lex” (Legea e aspră, dar e Lege), celebrul dicton latin, nu mai înseamnă nimic, dacă le contrazice interesele. Statul de drept, după toate teoriile contractualiste, presupune separaţia puterilor şi predictibilitatea acţiunilor instituţionale, cetăţeanul ştiind oricând la ce să se aştepte de la administraţia căreia i-a delegat o parte a libertăţii sale, în schimbul garantării previzibile a tuturor celorlalte drepturi. În statul democratic, cetăţeanul controlează - şi corectează - prin vot, la perioade definite, administraţia, amendând-o atunci când îşi depăşeşte atribuţiile. Amenda se produce, desigur, în cadrul Legii.
Cum îşi justifică noua propunere de suspendare a preşedintelui cetăţeanul Dan Voiculescu, stăpânitorul de fapt al formaţiunii politice USL? Împreună cu emulii lui din rândul liderilor grupării (în special Crin Antonescu, căruia i-a stimulat continuu dorinţa aprigă de a se vedea la pupitrul Cotrocenilor), el îşi legitimează demersul în voturile celor şapte milioane şi ceva de alegători ce s-au pronunţat pentru demiterea preşedintelui. Cifra reprezintă, într-adevăr, ceva, dar nu este suficientă. Lăsând deoparte suspiciunile legate de fraudele la referendum (pe care anchetele procurorilor le vor dezvălui, dacă vor fi lăsaţi să-şi ducă misiunea la capăt), cifra votanţilor nu a ajuns la baremul (50%+1) necesar pentru demitere. Aşa a stabilit legea în funcţiune, iar legea trebuie respectată. Încălcarea ei prin diverse tertipuri, schimbarea ei după ce evenimentul pe care îl normează s-a produs semnifică respingerea statului de drept, anularea caracterului predictibil al acţiunii acestuia. Cel (sau cei) care vizează o asemenea situaţie caută instaurarea arbitrariului, a haosului legislativ, profitabil pentru satisfacerea intereselor de grup sau particulare. Dacă Legea devine derizorie, deţinătorii puterii nu mai au nici o limită, iar puterea lor se transformă în putere absolută.
Cum e posibil ca cetăţeanul Dan Voiculescu (preşedinte de onoare al unui obscur partid, PC-ul) să instige şi să iniţieze atacul împotriva statului de drept şi a Justiţiei ce-l garantează? Motivele sale sunt cunoscute. Voiculescu-"Felix” vrea să scape de condamnarea pentru corupţie, în mai multe dosare, în care e acuzat de devalizarea averii statului. Demisia lui din Senat şi trecerea Monitorului Oficial în subordinea guvernului au avut rostul de a bloca o acţiune iminentă a Justiţiei în cazul unei fraude de 60 de milioane de euro. Prea puţin, pentru marele strateg USL, care în loc să stea liniştit, după uşă, atacă statul de drept cu insolenţă şi obrăznicie, implicându-se şi în reorientarea relaţiilor externe ale ţării. Dacă cetăţeanul Dan Voiculescu poate să facă o acţiune pe care nici un cetăţean de rând nu şi-ar permite-o, atunci înseamnă că putem vorbi în cazul lui de anume calităţi speciale, calităţi ce-l fac singular în raport cu instituţiile şi grupările instituţionale (partidele) statului, cu ansamblul comunităţii, cu Legea existentă.
Principala calitate a cetăţeanului Dan Voiculescu este aceea că este unul dintre stăpânitorii "Sistemului” moştenit de la comunişti, sistem întru-totul asemănător cu cel din Rusia, unde foştii activişti comunişti şi KGB-işti au pus stăpânire pe întreaga ţară, păstrând doar o aparenţă de democraţie pentru uz extern. Sistemul este o încrengătură de relaţii şi complicităţi reciproce, insinuată în toate instituţiile societăţii şi bazată pe un imens aparat mediatic, capabil să facă propagandistic, oricând, din alb - negru sau invers. Cei implicaţi sunt şantajabili între ei, obligaţi să fie solidari, dacă interesele le sunt cumva ameninţate. "Sistemul” din România s-a simţit ameninţat, după însuşirea cleptocratică a bogăţiilor ţării, de independenţa pe care justiţia şi-a asumat-o şi de legislaţia UE, care presupune corectitudine şi transparenţă în acţiunea socială. O Justiţie independentă poate descoperi sursele şi modalităţile acumulării unor imense averi particulare, iar aplicarea legislaţiei UE poate stopa jaful fondurilor drenate de Europa Unită pentru dezvoltarea statelor membre. Or, dezvăluirea şi amendarea legală a afacerilor oneroase ale "sistemului” îi privează de puterea pe care şi-o afirmă faţă de ansamblul social, faţă de statul care ar trebui să-l exprime.
Cetăţeanul în cauză a ştiut să corupă (material şi psihologic) o întreagă grupare de tineri politicieni, care s-au trezit, dintr-odată, prizonierii lui. Un împrumut generos pentru debutantul în carieră, un salariu uriaş pentru mercenarul de presă, o notorietate mediatică pentru politicianul aspirant la intrarea în "Istorie” şi, mai ales, o susţinere "în haită” pentru fidelul prins cu ocaua mică sunt mijloacele prin care Dan Voiculescu a realizat o structură ce îl susţine printr-un păienjeniş ce face imposibilă orice "evadare”. "Antenele” lui elogiază, de exemplu, "cel mai cinstit dintre guverne”, dar sunt gata oricând să-l şantajeze pe Victor Ponta, amintindu-i că e plagiator, autorul unui furt intelectual şi, deci, viciat moral. "Antenele” îi oferă spaţiu nelimitat lui Crin Antonescu, stimulându-i orgoliul şi dorinţa de "a domina Scena”, dar sunt gata oricând să-i limiteze accesul, dacă ar da dovadă de vreo slăbiciune. Cu un asemenea colectiv sudat, cetăţeanul Voiculescu poate oricând să reia planul asaltării statului de drept, şi corupţia cetăţenilor de rând concretizată în "mici cadouri” electorale, în dezinformări agresive, în false implicări patriotarde. Şi, în acelaşi timp, să ceară stoparea Justiţiei, blocarea Legii.
Nu vreau să mă gândesc la modul în care va arăta România dacă planul său reuşeşte.