Atât de aproape au fost liderii USL-iști de ținta dominației absolute asupra țării, încât consecința deciziei corecte și legale a Curții Constituționale de a invalida referendumul pentru demiterea președintelui li se pare inacceptabilă. Acești "băieți” sunt atât de obișnuiți cu impunerea bunului lor plac în actele guvernării, că nu mai respectă nici o regulă, nici un principiu. "Dura lex, sed lex” (Legea e aspră, dar e Lege), celebrul dicton latin, nu mai înseamnă nimic, dacă le contrazice interesele. Statul de drept, după toate teoriile contractualiste, presupune separația puterilor și predictibilitatea acțiunilor instituționale, cetățeanul știind oricând la ce să se aștepte de la administrația căreia i-a delegat o parte a libertății sale, în schimbul garantării previzibile a tuturor celorlalte drepturi. În statul democratic, cetățeanul controlează - și corectează - prin vot, la perioade definite, administrația, amendând-o atunci când își depășește atribuțiile. Amenda se produce, desigur, în cadrul Legii.
Cum își justifică noua propunere de suspendare a președintelui cetățeanul Dan Voiculescu, stăpânitorul de fapt al formațiunii politice USL? Împreună cu emulii lui din rândul liderilor grupării (în special Crin Antonescu, căruia i-a stimulat continuu dorința aprigă de a se vedea la pupitrul Cotrocenilor), el își legitimează demersul în voturile celor șapte milioane și ceva de alegători ce s-au pronunțat pentru demiterea președintelui. Cifra reprezintă, într-adevăr, ceva, dar nu este suficientă. Lăsând deoparte suspiciunile legate de fraudele la referendum (pe care anchetele procurorilor le vor dezvălui, dacă vor fi lăsați să-și ducă misiunea la capăt), cifra votanților nu a ajuns la baremul (50%+1) necesar pentru demitere. Așa a stabilit legea în funcțiune, iar legea trebuie respectată. Încălcarea ei prin diverse tertipuri, schimbarea ei după ce evenimentul pe care îl normează s-a produs semnifică respingerea statului de drept, anularea caracterului predictibil al acțiunii acestuia. Cel (sau cei) care vizează o asemenea situație caută instaurarea arbitrariului, a haosului legislativ, profitabil pentru satisfacerea intereselor de grup sau particulare. Dacă Legea devine derizorie, deținătorii puterii nu mai au nici o limită, iar puterea lor se transformă în putere absolută.
Cum e posibil ca cetățeanul Dan Voiculescu (președinte de onoare al unui obscur partid, PC-ul) să instige și să inițieze atacul împotriva statului de drept și a Justiției ce-l garantează? Motivele sale sunt cunoscute. Voiculescu-"Felix” vrea să scape de condamnarea pentru corupție, în mai multe dosare, în care e acuzat de devalizarea averii statului. Demisia lui din Senat și trecerea Monitorului Oficial în subordinea guvernului au avut rostul de a bloca o acțiune iminentă a Justiției în cazul unei fraude de 60 de milioane de euro. Prea puțin, pentru marele strateg USL, care în loc să stea liniștit, după ușă, atacă statul de drept cu insolență și obrăznicie, implicându-se și în reorientarea relațiilor externe ale țării. Dacă cetățeanul Dan Voiculescu poate să facă o acțiune pe care nici un cetățean de rând nu și-ar permite-o, atunci înseamnă că putem vorbi în cazul lui de anume calități speciale, calități ce-l fac singular în raport cu instituțiile și grupările instituționale (partidele) statului, cu ansamblul comunității, cu Legea existentă.
Principala calitate a cetățeanului Dan Voiculescu este aceea că este unul dintre stăpânitorii "Sistemului” moștenit de la comuniști, sistem întru-totul asemănător cu cel din Rusia, unde foștii activiști comuniști și KGB-iști au pus stăpânire pe întreaga țară, păstrând doar o aparență de democrație pentru uz extern. Sistemul este o încrengătură de relații și complicități reciproce, insinuată în toate instituțiile societății și bazată pe un imens aparat mediatic, capabil să facă propagandistic, oricând, din alb - negru sau invers. Cei implicați sunt șantajabili între ei, obligați să fie solidari, dacă interesele le sunt cumva amenințate. "Sistemul” din România s-a simțit amenințat, după însușirea cleptocratică a bogățiilor țării, de independența pe care justiția și-a asumat-o și de legislația UE, care presupune corectitudine și transparență în acțiunea socială. O Justiție independentă poate descoperi sursele și modalitățile acumulării unor imense averi particulare, iar aplicarea legislației UE poate stopa jaful fondurilor drenate de Europa Unită pentru dezvoltarea statelor membre. Or, dezvăluirea și amendarea legală a afacerilor oneroase ale "sistemului” îi privează de puterea pe care și-o afirmă față de ansamblul social, față de statul care ar trebui să-l exprime.
Cetățeanul în cauză a știut să corupă (material și psihologic) o întreagă grupare de tineri politicieni, care s-au trezit, dintr-odată, prizonierii lui. Un împrumut generos pentru debutantul în carieră, un salariu uriaș pentru mercenarul de presă, o notorietate mediatică pentru politicianul aspirant la intrarea în "Istorie” și, mai ales, o susținere "în haită” pentru fidelul prins cu ocaua mică sunt mijloacele prin care Dan Voiculescu a realizat o structură ce îl susține printr-un păienjeniș ce face imposibilă orice "evadare”. "Antenele” lui elogiază, de exemplu, "cel mai cinstit dintre guverne”, dar sunt gata oricând să-l șantajeze pe Victor Ponta, amintindu-i că e plagiator, autorul unui furt intelectual și, deci, viciat moral. "Antenele” îi oferă spațiu nelimitat lui Crin Antonescu, stimulându-i orgoliul și dorința de "a domina Scena”, dar sunt gata oricând să-i limiteze accesul, dacă ar da dovadă de vreo slăbiciune. Cu un asemenea colectiv sudat, cetățeanul Voiculescu poate oricând să reia planul asaltării statului de drept, și corupția cetățenilor de rând concretizată în "mici cadouri” electorale, în dezinformări agresive, în false implicări patriotarde. Și, în același timp, să ceară stoparea Justiției, blocarea Legii.
Nu vreau să mă gândesc la modul în care va arăta România dacă planul său reușește.