Acasa

Leacuri de sănătate şi de iubire - Farmacia Domnului de la Mânăstirea Nera

Biserica de lemn de la Mănăstirea Nera

* Aşezată între coline şi dealuri blânde, Mânăstirea Nera e renumită nu doar pentru slujbele ei, purtate spre cer de rugăciunile celor 60 de maici, ci şi pentru leacurile de sănătate preparate de ele. Mulţi suferinzi s-au lecuit cu siropurile, ceaiurile, tincturile şi cremele de la Nera, care, pe lângă forţa vindecătoare a naturii, poartă în ele şi puterea nemărginită a rugăciunilor *

Dealul cu maici

Cu blândeţe şi bunăvoinţă, părintele Teofan, duhovnicul mânăstirii, ne povesteşte cum a pornit "farmacia naturii” la Mânăstirea Nera. "Unele dintre măicuţele noastre au învăţat tainele plantelor medicinale făcând practică la clinica Naturalia din Voluntari, a doctorului Pavel Chirilă, care s-a născut în această zonă şi este unul dintre ctitorii mânăstirii. De la început, Mânăstirea Nera a fost gândită ca un loc în care măicuţele să pregătească tratamente naturiste, iar cealaltă mânăstire-soră, Mânăstirea Christiana din Bucureşti, ctitorită tot de familia Chirilă, să se ocupe de tratarea bolnavilor. Între timp, a început un alt proiect, şi anume, Clinica de recuperare oncologică Nera, care va fi construită în apropierea mânăstirii, şi când aceasta va fi gata, produsele noastre vor fi folosite la tratarea bolnavilor, iar măicuţele vor sprijini activitatea cadrelor medicale specializate care vor lucra acolo. Unele măicuţe ştiau de acasă, de la mame şi bunici înţelepte, să cunoască plantele, să le culeagă şi să le pregătească pentru a aduce alinare celor suferinzi. Pe lângă aceasta, au consultat cărţi şi studii de fitoterapie, dar şi vechi reţete mânăstireşti. Poate ar trebui menţionat aici şi faptul că, deşi la o primă vedere s-ar părea că activitatea noastră reprezintă ceva inedit, noi nu încercăm decât să reînnodăm o tradiţie de veacuri a monahismului ortodox de pe meleagurile româneşti. Să nu uităm că întotdeauna pe lângă mânăstiri au funcţionat spitale, bolniţe pentru cei bătrâni şi suferinzi. Şi pe lângă aceasta, fiecare mânăstire avea cel puţin unul, dacă nu mai mulţi monahi cunoscători ai «ierburilor de leac» şi, desigur, şi multe reţete moştenite de la înaintaşi. Unul dintre ei a fost sfântul atât de drag şi de apropiat nouă, Ioan Iacob de la Neamţ, sau Hozevitul, care a deprins ştiinţa lecuirii cu ajutorul plantelor în marea mânăstire a Neamţului şi a folosit-o cât timp a vieţuit în Ţara Sfântă, mai ales la Mânăstirea Sfântul Sava, unde a îngrijit atât pe monahii şi creştinii ortodocşi, cât şi pe musulmanii suferinzi”.
Ca să ne facă să înţelegem mai bine lucrarea care se desfăşoară la Mânăstirea Nera, părintele Teofan ne conduce până la locul unde se culeg plantele. La câţiva kilometri de mânăstire, departe de orice aşezare omenească, într-un loc plin de pace şi frumuseţe, un deal întreg este plin de maici care adună ierburi şi flori. Îmbrăcate în negru, cu creştetul acoperit de năframe mari, albe, care le apără de puterea soarelui, par un roi de fluturi poposiţi pe pajiştea înflorită. În adierea blândă a vântului, năframele lor se înfoaie ca nişte aripi albe şi uriaşe. O imagine desprinsă parcă dintr-o gravură medievală, care avea să mă urmărească până când le-am văzut de aproape, seara, când au trecut pe sub bolţile mânăstirii şi când în ochii lor am descoperit toată lumina limpede şi curată a zilei de vară, adunată odată cu florile.

Calendarul ierburilor de leac

Maica Siluana, maica Nectaria şi maica Dositeia, care este şi stareţa mânăstirii, m-au ajutat să înţeleg şi mai bine drumul florilor şi al ierburilor de leac, de pe dealuri, unde sunt adunate, şi până ce se transformă în uleiuri aromate, alifii şi tincturi. Mai întâi mi s-a spus că pe lângă alte reguli şi ascultări, măicuţele respectă un calendar al plantelor medicinale, care începe primăvara, cu recoltarea primelor urzici, cu ciuboţica cucului, leurda usturoiată şi cu păducelul înflorit ca o mireasă a pădurii. Urmează florile de vară, coada-şoricelului, coada-calului, pătlagina, păpădia, cimbrul sălbatic, gălbenelele, sânzienele, sunătoarea şi rostopasca, traista-ciobanului şi încă multe altele, care umplu dealurile din ţinutul binecuvântat al Nerei.

La acestea se adaugă afinele, pe care măicuţele se duc să le culeagă până în Munţii Apuseni, atunci când este sezonul lor. Acestora le urmează plantele de toamnă: merişorul, cătina şi măceşul, culesul încheindu-se odată cu primele brume, aşezate pe boabele de porumbar. Dar munca nu se opreşte nicidecum la cules. Măicuţele m-au condus în laboratorul-farmacie al mânăstirii, unde efortul lor primeşte chipul lucrului încheiat. Pe stative speciale, pe rafturi şi mese de lemn, stau înşirate cutii şi cutiuţe, pungi, sticle mai mari şi mai mici, borcănaşe, toate pline de licori, prafuri, elixiruri, pomezi şi creme tămăduitoare. În încăperea aceea miroase ca-ntr-o fâneaţă scăldată în soare, într-una din amiezile de vară. Doar să stai o vreme într-o asemenea încăpere, şi e suficient ca să fugă de la tine orice nedumerire mâhnită sau tristeţe. Într-un colţ stau aliniate săpunele ca de copii, mici, rotunde, cu scorţişoară, cu propolis, cu mentă, salvie, lavandă şi ceară. Fiecare dintre ele are prinsă deasupra câte o floricică uscată, o frunză, un mugure. Grija cu care au fost lipite în pasta săpunului, arta cu care au fost grupate îţi dau, într-un fel, măsura efortului măicuţelor, dar şi a bucuriei lor de a face un lucru util şi frumos. Nici nu ştii ce să alegi! În faţa ezitărilor mele, măicuţele mă îndeamnă cu poveşti: "Poate că preparatele noastre nu sunt, din punct de vedere al prezentării, la nivelul altor produse de pe piaţă, însă ceea ce le face performante sunt calitatea şi compoziţia lor, precum şi faptul că plantele care intră în compoziţie sunt recoltate din zone curate, ferite de poluare. Printre cele mai căutate sunt siropurile împotriva răcelii, obţinute din muguri de brad, soc şi patlagină, tinctura de propolis, mierea de albine în amestec cu tinctura de propolis, oţetul de mere, unguentul de gălbenele, de tătăneasă sau cel cicatrizant. Preparatele noastre au o concentraţie mare de substanţă activă, dar şi alte ingrediente, exclusiv naturale, cum ar fi mierea naturală de albine, propolisul, ceara, oţetul din mere, preparat după o reţetă tradiţională, fără adaos de conservanţi sau de alte substanţe sintetice.

De asemenea, am optat pentru anumite tehnici de preparare, care permit păstrarea principiilor active din plante într-o proporţie cât mai mare, chiar dacă aceste metode presupun un timp mai îndelungat şi depunerea unor eforturi mai mari. De exemplu, siropurile le obţinem prin macerare la rece, evitând fierberea lor îndelungată sau adăugarea de apă, săpunurile le preparăm tot la rece, folosind uleiuri şi extracte din plante, după care, pentru neutralizarea anumitor substanţe, le lăsăm în repaus, cel puţin o lună de zile”. Până să ieşim din laborator, mai aflu că toate cele şaizeci de măicuţe ale mânăstirii au făcut mai întâi o pregătire generală comună, pentru a cunoaşte plantele şi tot ceea ce ţine de recoltarea lor, după care s-au împărţit pe departamente. Unele s-au specializat în ceaiuri, altele în siropuri, tincturi, uleiuri, unguente sau săpunuri.

"Rugăciunea cea din toată vremea”

Suntem în magazinul mânăstirii, de-o parte şi de alta a unei mese pe care mă aşteaptă o cană de ceai fierbinte, preparat din plante culese de pe dealurile blânde ale Nerei. Măicuţele continuă să-mi vorbească despre ajutorul pe care îl aduc în felurite neputinţe aceste plante, lăsate de Bunul Dumnezeu spre mângâierea celor suferinzi şi binecuvântate, o dată în plus, prin rugăciunea cea din toată vremea. Rugăciunea aceasta le însoţeşte pe măicuţe pretutindeni, de când pornesc să adune plantele, şi până în momentul în care le prelucrează.

Cum să nu fie acestea adevărate leacuri tămăduitoare, câtă vreme s-au împletit atâtea rugăciuni în facerea lor? Cum să nu te simţi apărat de orice boală, câtă vreme în ochii acestor maici-fecioare nu citeşti decât smerenia şi lumina curăţiei? Deşi cea mai mare parte a timpului lor măicuţele o dedică plantelor, aceasta nu înseamnă "risipire în cele materiale”, pentru că prioritară rămâne lucrarea lăuntrică, de permanentă curăţare de păcate, apropiere de Dumnezeu şi trăirea întru numele Lui. "Ca oameni în trup, monahii sunt şi ei datori să împlinească o oarecare activitate fizică, prin care să se pună în slujba semenilor lor, dar şi să-şi câştige propria pâine,” îmi spune una dintre măicuţe, cu o înţelepciune care-i dă chipului de copilă o gravitate solemnă. "Dincolo de ceea ce ochii trupeşti văd, munca noastră, ce poartă numele de ascultare, se transformă într-un act duhovnicesc, tocmai prin rugăciunea pe care permanent o rostim, fiecare pentru sine, dar şi pentru întreaga lume, chemând binecuvântarea lui Dumnezeu asupra rodului mâinilor noastre”.
Abia la sfârşit am înţeles că leacurile şi plantele culese şi preparate de măicuţele de la Nera sunt nu doar leacuri de sănătate, ci şi de iubire, o picătură din marea de iubire în care Dumnezeu ne învăluie pe toţi fiii săi.
*
Aş vrea în felul acesta să mulţumesc şi să răspund, atât cât pot şi cât mă pricep, şi rugăciunilor pe care măicuţele le-au împletit pentru mine, înainte de a mă cunoaşte, în ceaiul de salvie, mierea cu propolis, siropul de afine, săpunul cu scorţişoară pe care le-am cumpărat de la magazinul mânăstirii.

Fotografii de Claudiu Târziu

Mânăstirea Nera, loc. Sasca Montană, cod 327330, jud. Caraş Severin. Acces: DN 57 Oraviţa spre SV10 km, DJ571 Ciuchici-Macovişte-Sasca Montană (17 km), apoi pe drum forestier 2 km.
Produsele Mânăstirii Nera se găsesc la toate magazinele de produse naturiste din ţară.