Galeria AnnArt: O sărbătoare continuă

* Vara curge neîntrerupt, cu fluviul ei de lavă fierbinte. Cu toate astea, arta plastică îşi trăieşte în continuare splendoarea, etalată în expoziţii-eveniment, ce ignoră vipiile solare şi clocotele politice, mai aprinse decât asfaltul încins. La asta mă gândeam pe când mergeam pe Şoseaua Kiseleff, nu departe de Arcul de Triumf. Eram în inima nordică a Bucureştiului interbelic, la umbra răcoroasă a castanilor uriaşi. Mergeam spre o galerie particulară de artă, care m-a atras mereu prin forţa programului şi a artiştilor ei de elită: galeria AnnArt *

Limonada albastră

Mai întâi vezi locul acela rafinat şi delicat de la intersecţia străzii Mahatma Ghandi cu şoseaua Kise­leff. O vilă veche, superb renovată, cu accente discret moderne, în care galeria AnnArt îşi aşteaptă vizita­torii. E acolo o zonă nebă­nuită de linişte, ca un ochi adânc de frumos. Deşi s-a deschis de numai un an, ga­leria a pornit şi a continuat în forţă. Artiştii pe care i-a expus sunt în prima linie a plasticii româneşti. Nu mai departe decât în luna iunie, de pildă, Vladimir Şetran a avut aici o expoziţie pe care a numit-o "Sânziene”. A­tunci, doamnele şi domni­ţele lui Şetran, desenate de el cu duioşie şi fervoare, au invadat pereţii galeriei AnnArt cu nuduri gracile. Tot la AnnArt, am putut admira în toamna lui 2011 sculpturile lui Mircea Roman, cu forţa şi tragismul lor discret, care m-au cucerit definitiv. Şi pe lângă cei doi au fost destui alţii, printre care şi mai tânărul sculptor Adrian Ilfoveanu. O sărbătoare continuă de frumos: fiecare expoziţie de la AnnArt a fost un eveniment.
Şi acum mă mâna la AnnArt, prin aerul incan­des­cent de căldură, un anunţ incitant. Suna aşa: "Mai sun­teţi în Bucureşti? Noi, da. Şi vă invităm la «artZoom de vară», o expoziţie cu 34 de lucrări de pictură, sculp­tură, grafică şi desen semnate de Sorin Ilfoveanu, Ştefan Câlţia, Laura Covaci, Francisc Chiuariu, Do­rin Creţu, Adrian Ilfoveanu, Mircea Roman, Paul Nea­gu, Vladimir Şetran”. Era retrospectiva unui an de zile, cele mai bune lucrări din portofoliul unora dintre cei mai buni artişti ai României. O expoziţie ce n-ar trebui ratată de nimeni, deschisă până pe 8 septembrie 2012, şi pe care abia aşteptam să o văd.Dar invi­taţia nu se oprea aici: "Iubitorii de artă, vizitatori ai galeriei AnnArt, primesc antidot pentru caniculă un pahar înalt şi rece de limonadă. Nu orişice limonadă, însă: cea oferită de noi este în vecinătate cu arta con­temporană. Este o limonadă albastră”. Am intrat din topitoria infernală de asfalt, în umbra răcoroasă a ga­leriei, şi duhurile generoase ale artiştilor m-au cuprins de îndată, ţâşnind din lucrări. Ceva coborât dintr-un foarte înalt îi unea pe artiştii atât de diverşi: o bucurie de neclintit, "bucuria eternă a frumuseţii” pe care ne-o dăruiau.
M-am plimbat îndelung printre lucrări. Pe urmă, am vrut să ştiu ceva şi despre limonada albastră. Am întrebat-o pe Gabriela Massaci, directoarea AnnArt, şi ea mi-a explicat că se face aşa: cu apă minerală limpe­de, cu miere de tei din comuna Licurici-Teleor­man, amestecată cu zahăr brun din Mauritius, cu scor­ţişoară, lămâi din Cipru, frunze de mentă proaspete de la Ma­tache, un strop de Curaçao Pantone 314 şi gheaţă din Laponia. "Se foloseşte în galeria AnnArt, vara, în fie­care joi, la jour fixe, când avem şi un invitat spe­cial”. Şi tot la o limonadă albastră şi rece am stat apoi de vorbă cu d-na Massaci, patroana spirituală a locului.

GABRIELA MASSACI
"Credem în arta acestui timp. Arta timpului tău”

- Într-un singur an, AnnArt s-a impus ca o ga­lerie de elită a Bucureştiului. Cum a început aceas­tă aventură? De ce aţi simţit nevoia ca, împre­ună cu Oana Bratiloveanu, proprietarul AnnArt, să deschi­deţi această galerie?

- Încântarea m-a pornit la drum! Atracţia faţă de un proiect nou şi bănuit a fi riscant. Am devenit di­rectorul galeriei AnnArt în urma unui interviu informal de re­cru­tare, în faţa unui pahar de sirop de căp­şuni, un interviu cu explorări şi negocieri subtile. Mi-au plăcut răspunsurile şi intenţiile declarate ale Oanei Brati­loveanu, care tocmai închiriase şi amena­jase un spaţiu splendid pe Kiseleff şi pregătise deja o expoziţie inau­gurală: integrala de desene Sorin Ilfoveanu. După o pau­ză de câţiva ani şi multe voia­juri prin muzeele lumii, timp în care devenise co­lecţionar de artă, ea voia să aibă o galerie şi o casă de licitaţie. Mi-a spus că în decizia ei a intrat şi un strop de nebunie. Ştia că mo­men­tul e dificil, cu recesiune finan­ciară la noi şi în lume, dar des­coperise lumea artei şi asta era zona în care voia acum să inves­tească. A fost o idee cu care m-am identificat pe loc. E ge­nul de între­prindere care îmi place şi pentru care am şi expertiza, şi suresci­tarea necesare, la gândul că ur­mează să învăţ lucruri noi. La a doua întâlnire, i-am prezentat Oanei o viziune scrisă. I-am pro­pus să facem o galerie de artă con­temporană, cu programe de expo­ziţii, dar şi de educaţie culturală, comunicare şi lobby. O galerie esenţială pe piaţa artei. Căci noi am vrut încă de la înce­put să vindem lucrările artiştilor pe care îi pro­movăm, dar şi să le con­solidăm cota de piaţă. Care cotă, între noi fie vorba, este fluid-miste­rioasă în România. Aşa că ne-am propus să le oferim colecţionarilor lu­crări la preţul just, fără fluctuaţia subiectivă sau oportunistă a tranzac­ţiilor directe de la artist şi chiar din licitaţii.

- Aveţi rezerve faţă de licitaţiile de artă?

- Nicidecum, dim­potrivă! Noi avem ori­cum în program şi pers­pectiva unei mici case de licitaţie. Licitaţia este un mod de funcţionare vie a pieţei noastre de artă. Dar ea are altă "retorică”. La licitaţie lupţi direct, cu adre­nalină, ca să câştigi o lucrare care îţi place. Poţi să ai şansa să o cumperi sub cota curentă, dar şi să plăteşti pentru ea peste cât ar costa la "rece”. În galerie, cum­peri lucrarea în competiţie doar cu tine: are un preţ sta­bilit, pe care decizi dacă îl plăteşti sau nu. Preţurile noas­tre în galerie permit o marjă de reducere, deci în­cape şi aici un "frison” al negocierii. Galeria adaugă valoare şi prin modul în care promovează artistul. Noi organizăm expoziţii, invităm un curator, publicăm un catalog al artistului sau expoziţiei; îi facem un profil filmat într-un mic documentar; organizăm vizionări restrânse sau private ale expoziţiei, dar promovăm artistul şi în mediul public. E un efort şi de concepţie, şi financiar al galeriei.

- Cum aţi reuşit, totuşi, să rezistaţi în aceste vre­muri mai paupere? Şi cât de bine se vând plasticienii români din galeria AnnArt?

- Prin profesionalism şi consecvenţă. Am invitat în galerie artişti de prim rang, cărora le-am pus în vânzare colecţii de lucrări cert valoroase, la preţul co­rect al momentului. În acest prim an, portofoliul nostru a fost eclec­tic, voit eclectic. La noi au expus artişti arhicunoscuţi şi căutaţi de colecţionari, cum ar fi Sorin Ilfo­veanu sau Ştefan Câlţia, Vladimir Şetran.Dar şi artişti care s-au fă­cut cunoscuţi mai degrabă în străi­nătate şi, din păcate, sunt insu­ficient cunoscuţi în România, aşa cum au fost Mircea Roman, Dorin Creţu şi Laura Covaci, care au dat adevărate recitaluri la AnnArt. Un succes a fost şi expoziţia "Um­bre”, în toamna anului trecut, a pictorului Francisc Chiuariu, un artist în plină creştere, şi la lici­taţiile din ţară, şi la bienalele şi târgurile internaţionale de artă. Dar am expus şi tineri la început de drum, care au deja un discurs plastic puternic, cum este Con­stan­tin Rusu. Şi, dintr-o neclintită admiraţie, am ală­turat acestui grup de artişti şi câteva piese din creaţia lui Paul Neagu, cel care din nefericire nu mai este prin­tre noi. Un artist excepţional, pe care-l vom arăta mereu publicului, în parteneriat cu "Paul Neagu Es­tate” din Londra şi cu celelalte galerii şi case de lici­taţie ce-l promovează în lume. De altfel, tocmai am fost la Londra, unde am asistat cu emoţie intensă la dez­velirea lucrării "Edgerunner” a lui Paul Neagu, insta­lată în Owen Park, în Islington. El devine, astfel, primul artist român expus cu o lucrare permanentă în spaţiul public în Marea Britanie.Deşi primul ar fi tre­buit să fie sculptorul Mircea Roman. În 2004, lucrarea sa Omul-barcă a fost expusă aproape un an, pe un ponton la Tamisa, după care a fost retrasă, pentru că nu s-a găsit un partener oficial român care să conlu­creze cu autorităţile de la Hammersmith. Aşa că efor­tul de acum al ICR Londra, al Fundaţiei Paul Neagu Estate şi al autorităţilor londoneze ne apare şi mai meritoriu. Iar eu îi invit pe iubitorii şi colecţionarii de frumos, dar şi pe cei care au avut vreodată vreun dubiu cât de mic despre valoarea lui Paul Neagu, să vină la AnnArt şi să-i admire sculpturile pe care le-a făcut cu forţa vie a visului său.

- Tot ce se întâmplă la AnnArt are ceva aparte, pare făcut cu o anume generozitate a dăruirii.

- Puteţi să-i ziceţi şi aşa şi îmi pare bine că aţi remarcat, pentru că noi nu facem business "la sânge”, doar pe profit. Noi vrem să ajungem la profit con­struind şi un public care înţelege arta contemporană şi o iubeşte. De aceea, mi-a plăcut foarte mult când un domn care a venit la noi şi a cumpărat o lucrare ne-a spus: "O iau pentru nepoţii mei”. Şi, până la un punct, nu contează nici vârsta şi nici putinţa noastră finan­ciară, ci doar disponibilitatea de a face loc artei în noi. Trebuie să facem loc artei în viaţa noastră, pentru că arta ne defineşte şi ne nuanţează.

Sala cu duşumele de iarbă

- Proiectele dvs. sună incitant: "În miezul artei”, "Arta la Verde”. Ce ne puteţi spune despre ele?

- Arta la Verde este un program care debutează cu sculptorul Adrian Ilfoveanu, care vrea să aducă arta în mediul verde al Bucureştiului.Am pornit cu un pas mic. Am extins spaţiul galeriei noastre prin adăugarea unei săli cu duşumele de iarbă: grădina din str. Ma­hatma Gandhi, în care dorim să expunem cu regula­ritate lucrări de sculptură şi instalaţii semnate de artişti români de marcă. Ca în orice oraş al lumii civilizate, întâlnirea cu arta timpului nostru trebuie să fie vie, surprinzătoare, să bucure sau să descumpănească - în orice caz, să nu ne lase indiferenţi. Galeria AnnArt va expune sculptură în parcul Herăstrău, dar şi pe pelu­zele din zona Kiseleff. O parte impor­tantă din Arta la Verde, în premieră în România, va fi constituirea unor spaţii insolite de expunere temporară de artă con­temporană, în reşedinţe private din Bucu­reşti. Sigur, Arta la Verde are şi parteneri: Pri­măria, Muzeul Ţăranului Român şi Institutul de Geo­logie. Şi sper ca ei sa fie doar începutul. Cât despre "În miezul artei”, este un program prin care am invitat şcolile din Bucureşti să trimită grupuri de elevi la noi, în galerie, la în­tâlniri cu artiştii. Cinci şcoli au dat deja curs in­vita­ţiei, şi aceste întâlniri cu elevi de la 7 la 18 ani au fost pur şi simplu uluitoare! Iar Li­ceul Francez chiar ne-a propus să extindem pro­gra­mul cu ateliere practice la ei în şcoală, ceea ce mi se pare iarăşi minunat.

- Sunteţi un manager cultural de tip occi­den­tal expe­ri­men­tat: aţi fost direc­tor-fon­dator al Institutu­lui Cultural Ro­mân la Lon­dra, director Artă & Comunicare la British Council România şi consilier pe strategii culturale EUNIC Bruxelles. Ce aduceţi nou dvs. şi generaţia dvs. de manageri, în arta noastră vizuală?

- Mie îmi pare rău că încă spunem că putem aduce ceva nou, când acest stil de lucru ar fi trebuit să fie de mult împământenit şi la noi. Dar, dincolo de studiile pe care le-am făcut în Marea Britanie şi China şi de ex­perienţa acumulată în cei 20 de ani, mai ales brita­nici, eu ştiu că abilităţile ne sunt la îndemână ori­un­de, dacă vrem: să gân­deşti limpede şi să co­munici concludent; să îţi asumi responsabilitatea şi să duci la bun sfârşit ce începi; să cauţi soluţii în criză, cu imagi­naţie şi fair-play. Eu am învăţat multe şi de la tatăl meu, şi de la profesorul de chineză, ori de la colega mea de bancă din liceu, şi abia după aia, prin şcoli şi bi­rouri internaţionale de top. La AnnArt, îmi e de aju­tor şi pro­prie­tarul galeriei, care nu e fe­bril nerăbdător să vadă un profit rapid, să dea "un tun”. Oana Bra­ti­lo­veanu preţuieşte ar­tiş­tii şi crede ca şi mine în con­struc­ţia pe termen lung.

- Ce artişti veţi oferi publicului la AnnArt, din această toamnă?

- O expoziţie "artZoom”, cu Laura Covaci, de pic­tură, desen, instalaţie, şi un mic semnal asupra seriei de artă digitală la care ea lucrează şi pe care o vom prezenta în 2013. Apoi o expoziţie de grup cu artişti din Bucureşti şi Cluj pentru un proiect de terapie prin artă. Îl facem în parteneriat cu o companie multina­ţională, care are "idei” pe care le împărtăşim, despre impactul artei asupra calităţii vieţii. La sfârşit, vom avea un final de an de vârf, cu expoziţia Ştefan Câlţia. Dar, mai bine, nu aşteptaţi toamna! Veniţi acum la AnnArt. Vă aşteaptă lucrări valoroase şi de neuitat.

- Cum vedeţi viitorul galeriei AnnArt?

- Aşa cum l-am visat şi l-am proiectat de la înce­put! Îmi doresc ca AnnArt să fie prima galerie care îţi vine în minte atunci când ai poftă să vezi sau să cum­peri artă contemporană românească de vârf. Locul în care îţi duci copiii sau prietenii când vă plimbaţi la Şosea, ca să descopere artişti români cu greutate de acum şi dintr-un foarte prelung mâine. Pentru că, la fel ca tine, iubitorule de frumos, noi credem în arta acestui timp. Arta timpului tău.