Cuvântul de ordine: repatrierea

* Plecaţi de mai mulţi ani în străinătate, unde îşi continuă carierele, muzicieni celebri de jazz şi de rock se vor întoarce, cu drag, acasă, pe scenele unor importante festivaluri din ţară. Revederi îndelung aşteptate, ce ţin fanii cu sufletul la gură *

Rezident Ex

În 2003, când Ovidiu Ioncu, zis "Kempes”, a părăsit România, pentru o viaţă anonimă în Brisbane, Austra­lia, vestea a venit ca un şoc pentru fanii trupei timişo­rene Cargo. Kempes era cel mai iubit cântăreţ rock, alături de Cristi Minculescu. La revenirea pe scenă, după un serios accident de moto­cicletă, taciturnul bănă­ţean s-a bucurat de un mare val de simpatie, însă foarte rapid a decis să emigreze în în­de­părtata Australie, pen­tru siguranţa financiară a fami­liei sale. Formaţia Cargo şi-a continuat cariera, iar des­pre Ovidiu Ioncu nu s-a mai auzit nimic vreme de aproa­pe zece ani, până la anunţul revenirii în România, din această vară. Kempes se întoarce, şi nu oricum, ci ală­turi de un supergrup, format din instrumentişti răs­pân­diţi prin întreaga Eu­ropă, oameni ce au avut un cu­vânt greu de spus în pri­mii paşi ai trupei Cargo. Adrian Popescu, chitarist şi producător al trupei, a emi­grat în Franţa după mineriada din iunie 1990 şi trăieşte şi acum la Paris. "Nu e mare diferenţă între Kempes, cel de la în­ceputul anilor '90, când eram amândoi mem­bri ai tru­pei Cargo, şi Kem­pes, cel de acum, când sun­tem din nou în aceeaşi trupă, REZIDENT EX”, po­ves­teşte el. "Atunci eram foarte tineri, între timp am de­venit «adulţi şi responsabili», dar starea de spirit şi energia au rămas intacte. Dacă n-ar fi fost aşa, n-am fi făcut o tru­pă nouă. A contat foarte mult şi prietenia care ne leagă. Pe Ovidiu Ioncu-Kempes îl cunosc de mai bine de 20 de ani, Tavi Iepan şi cu mine suntem un fel de «cuplu bătrân», ne cunoaştem de vreo 32 de ani şi am cântat împreună când nu eram decât nişte copii. Nu avem nevoie să vorbim ca să ne înţelegem. Am petrecut împreună momente magice, în concerte şi turnee. Tot de vreo 32 de ani îl cunosc şi pe Christian Po­dratzky, de pe vre­mea când el cânta la Impact, şi eu la Me­tamorf. A fost o pe­rioadă haioa­să. Ofi­cial, ne detestam, fiindcă făceam parte din trupe inamice.Pe Florin Cva­sa îl cu­nosc de când avea 5 ani. Locuia şi el în acelaşi cartier, fra­tele lui şi cu mine am fost împreună la şcoa­la gene­ra­lă. Eram interesaţi de muzică, iar Flo­rin Cvasa, «ăla mic», se ţinea după noi. În­tre timp, «ăla mic» a devenit toboşar mare. Despre Mat­thias Lange spun doar atât: se înca­drează perfect în grupul nostru”.
Este bine ştiut faptul că rock-ul timi­şorean are un suflu propriu, iar la întregirea "găştii”, cei din Rezident Ex vor să păstreze farmecul anilor tinereţii petrecuţi în Timişoara, căruia să-i adauge experienţa acumulată de fiecare compo­nent, după ce drumurile lor s-au despăr­ţit. Christian Podratzky revine la Timişoara de la Ber­lin, iar din Ham­burg li s-a alăturat germanul Matthias Lange. Omul de la care a pornit aceas­tă trupă este Tavi Iepan, care a emigrat în Germa­nia în 1989, cu puţin timp înainte ca formaţia pe care o lansase să ajungă în vârf. Puţini sunt însă cei ce ştiu că primele hituri Cargo sunt compuse de el. De pildă, celebra melodie "Poves­tiri din gară”, ce dă numele primului disc Cargo, în 1992, este totodată primul sin­gle lansat de Rezident Ex, la mijlocul lunii iulie 2012. "Faptul că iubita mea de atunci locuia în oraşul cu cele mai multe gări din Ro­mâ­­nia a avut indirect un rol în apariţia acestei piese”, spune Tavi Iepan. "Ora­şul avea patru gări şi, ca să nu supăr pe nimeni, ar fi tre­buit să compun tot atâtea pie­se.Dar gara despre care scriu eu este în noi, o ştim toţi, este «tentaţia» noas­tră de a ajunge undeva şi do­rin­ţa noastră de a ne întoarce la ce suntem şi simţim. Pen­tru că eram îndră­gostit, am devenit un navetist no­to­riu şi am pătruns în universul CFR: Căile Ferate Romantice. Fiecare călă­torie avea povestea şi per­so­­najele ei. Un film cu coor­do­nate asemănătoare, dar de fiecare dată altfel şi ire­pe­tabil. Mai erau şi opririle neaşteptate în câmp, une­ori in­terminabile, cu un mic pic­nic sau un meci de fotbal spontan, cu «naşul» ca arbi­tru, când se aş­tep­ta Ac­celeratul de... sau Rapidul de... Nave­tismul meu a mai durat un timp, iubita şi iubi­rea s-au rătăcit în labirinturile vie­ţii, dar a rămas aceas­tă piesă. Textul îşi păstrea­ză actualitatea: «Po­ves­tiri din gară» are un mare succes, pentru că este o fotografie a unui moment şi a unei stări pe care ascul­tă­torul o ştie şi se poate iden­tifica cu ea. Mă bucur că am imprimat-o cu prie­tenii mei din Rezi­dent Ex şi abia aştept să o cântăm în concertele noastre”.
La ora actuală, membrii Rezident Ex repetă de zor într-o sală din Timişoara, retrăindu-şi adoles­cen­ţa mu­zicală. Au imprimat deja un prim disc, ce con­ţine piese scrise în urmă cu 20 de ani de Tavi Iepan, înregistrate în maniera anului 2012, şi lucrează la cântece nou-nouţe. Cel de-al doilea single lansat este "Catedrala sufletu­lui”, despre care autorul său spune: "«Catedrala sufle­tu­lui» povesteşte despre o sta­re pe care eu cred că cei mai mulţi o au atunci când se întorc în locurile adoles­cenţei şi se reîntâl­nesc, chiar şi numai în memorie, cu mo­mente, persoane şi locuri care le-au marcat viaţa. Pentru o clipă, te afli în catedrala sufletului, unde prezentul, trecutul şi viitorul se adună în tine şi ai senzaţia că totul este împreună. O seară târzie de vară în oraşul meu este pentru mine, încă, unul dintre cele mai frumoase şi liniştitoare momente”.
Rezident Ex va concerta după miezul nopţii, în ultima seară a festivalului Folk You "Florian Pittiş”, pe 5 august, la Vama Veche, şi la Bucureşti, pe 21 septem­brie, la Arenele Romane. Însă primul concert al trupei va avea loc chiar în oraşul natal, pe 3 august, la "Ziua Timişoarei”. "Am aşteptat cu ne­răb­dare reveni­rea pe scenă. A trecut mult şi a trecut greu. Inima mea a bătut şi va bătea mereu pentru fanii din Timişoara”, spune Ovidiu Ioncu-Kempes.

Doi "nemţi” pentru Dracula

Tot pe ruta Timişoara-Germania va veni, în septem­brie, la Bucureşti, şi Dixie Krau­­ser, ce va susţine un reci­tal în cadrul "Dracula Bass Fes­­tival”. La doar a doua edi­ţie, festivalul propune un afiş impresionant, cu maeştri ro­mâni şi internaţionali. După trei seri petrecute în grădina Green Hours de pe Calea Vic­toriei, festivalul se va încheia pe 17 septembrie la Sala Radio, cu două recitaluri de marcă, Jack Bruce şi Anthony Jack­son. Până atunci, în grădină vor concerta Pedro Negrescu, ală­turi de mult apreciatul franco-italian Dominique Di Piazza, aflat la a doua colaborare cu un artist român, după excelentul recital susţinut acum trei ani la Gărâna, împreună cu chitaristul timişorean Horea Crişovan. Doi invitaţi vor sosi din Ger­ma­­nia, nume faimoase în isto­ria jazzului şi a rock-ului româ­nesc. Unul dintre ei este Die­trich "Dixie” Krauser. După ce a cântat alături de Phoenix, de Florian din Transilvania şi de Pro Musica, Krauser a emigrat în Germania, la mijlocul anilor '80, acolo unde şi-a continuat cariera muzicală şi unde este pro­fesor.Vacanţele de vară şi le petrece în România, unde cântă în diferite formule. Am avut plăcerea să îl ascult cu trupa sa proprie, apoi într-un trio excep­ţional, alături de Ilie Stepan şi de Horea Crişovan, şi în con­cert, cu Florian din Transil­vania. De această dată, la "Dra­cula Bass Festival”, el va propune un proiect solo. Dacă Dixie Krauser a revenit în ţară de nenumărate ori, altfel stau lucrurile cu Decebal Bădilă, care a concertat foarte rar aici după plecarea sa în Germania în anii '90. Născut în 1968 la Constanţa, el a început să cânte la pian, însă apoi a ales calea contrabasului, asemenea regretatului său frate, Ovidiu. După ce a urmat cursurile Conservatorului bucureştean, a schimbat sunetele acus­tice pe basul electric şi s-a mutat la Köln. Prestaţiile sale remarcabile se pot face auzite pe discuri de jazz, rock sau de muzică simfonică. Revenirea lui Decebal Bă­dilă pe o scenă din România este unul dintre eveni­mentele anului, iar pentru iubitorii de jazz înseamnă tot atât de mult pe cât pentru rockeri întoarcerea lui Kempes.