15 august 1978. Oficial, în complexul orbital "Saliut-6 - Soiuz-29”, totul se desfășura conform planului, fără evenimente deosebite. Neoficial însă, comandantul stației, cosmonautul Vladimir Kovalionok, lua legătura cu Centrul de control al misiunii de pe Pământ: "În dreapta luminatorului am observat un obiect foarte luminos, alb, de formă circulară. A staționat o perioadă lângă stație, apoi s-a rotit lent de câteva ori în jurul nostru, ca și cum ne-ar fi studiat. După care a dispărut în mare viteză”.
În jurnalul de bord, pilotul Kovalionok a desenat o schiță a ciudatului obiect, descriindu-i mișcările neobișnuite. În aceleași pagini, se găsește și mărturia colegului său, cosmonautul Alexandr Ivancenkov. La întoarcerea lor pe Pământ, toate aceste date au fost preluate de către o comisie specială și secretizate, iar cosmonauților li s-a interzis să vorbească despre acest subiect. Chiar și astăzi, după 30 de ani, autoritățile în drept din Rusia evită să facă comentarii asupra comunicării emise de cosmonauți în acea zi, despre bizara întâlnire.
Generalul Vladimir Kovalionok, declarat de două ori erou al Uniunii Sovietice, cel care a petrecut peste 200 de zile în spațiul cosmic, susține că toți astronauții care au fost lansați în cosmos au avut parte de experiențe similare. Din anumite motive însă, aceștia continuă să păstreze tăcerea. "Eu, personal, am văzut mai multe OZN-uri în spațiu, de diverse forme și dimensiuni. În cel de-al treilea zbor în spațiul cosmic, efectuat din 12 martie până pe 26 mai 1981, la bordul navei «Soiuz T 4», am fost martorul unui eveniment ce pare incredibil. Priveam prin geamul luminatorului, când, deodată, am văzut un obiect zburător ciudat. Mișcările sale erau bruște, neobișnuite pentru o navă cosmică. Se oprea, staționa câteva secunde și pornea subit, schimbându-și traiectoria inițială. L-am strigat pe colegul meu, inginerul Viktor Savinîh, să aducă repede aparatul de filmat. Dar exact când acesta se pregătea să filmeze, obiectul a explodat, lăsând în urma lui doar un nor de fum, care s-a divizat în două părți, unite între ele. Forma lui era de halteră. Imediat am luat legătura cu Centrul de control și am raportat evenimentul. După câteva ore a venit și lămurirea. Chipurile, experții înregistraseră exact la ora la care raportasem noi explozia o emisie puternică de radiații. Nici eu, nici colegul meu nu am crezut explicația. Nu știu ce s-a întâmplat în realitate în acea zi, dar, în mod categoric, acel obiect nu a fost rodul imaginației noastre”.
"Dosarul albastru” conține sute de asemenea mărturii, făcute nu de oameni obișnuiți, fără pregătire specială, ci de cosmonauți, piloți și militari, oameni cu experiență, care pot face distincție între un obiect zburător ciudat și orice alt fenomen natural. După căderea cortinei de fier, toate materialele faimosului dosar au intrat în posesia cosmonautului Pavel Popovici, general-maior al aviației sovietice, fost președinte de onoare al Academiei de Ufologie Aplicată din Moscova. În urmă cu câțiva ani, astronautul rus a dezvăluit un fapt cu mult mai tulburător: vânătoarea de OZN-uri era una dintre misiunile armatei sovietice.
Vânătoarea de OZN-uri
Primul incident grav care a determinat armata sovietică să acorde atenție specială problemei OZN-urilor a fost cel care a pus în primejdie capitala rusă. Totul s-a petrecut în vara anului 1961, lângă localitatea Rîbinsk, aflată la mai puțin de 100 de kilometri de Moscova. Potrivit declarațiilor consemnate de militari, un obiect de mari dimensiuni, însoțit de câteva aparate neidentificate mai mici, a apărut deodată deasupra orașului, la o înălțime de aproximativ 20 de kilometri. La Comandamentul militar central din Moscova s-a dat alarma. Ofițerii de la centura de apărare antiaeriană din jurul capitalei au primit ordinul de a lansa o salvă de proiectile împotriva formațiunilor neidentificate și nesemnalate pe ecranele-radar. Dar toate rachetele lansate explodau înainte de a-și atinge ținta, la o distanță de trei kilometri. Ofițerii au realizat, cu stupoare, că sistemul electronic de ghidare și control de la sol al rachetelor fusese neutralizat și preluat de către OZN-urile mai mici. "Jocul” periculos s-a oprit și legătura cu rachetele s-a restabilit abia când modulele ansamblului neidentificat au dispărut de pe cer, cu o viteză colosală.
Incidentul de la Rîbinsk este similar celui petrecut în septembrie 1964 în Statele Unite, când racheta Atlas a fost distrusă de un obiect neidentificat. Lansată pentru un zbor de testare de la Baza aeriană Vandenberg, din California, racheta străpungea cerul cu o viteză de peste 20.000 km/oră când, deodată, un obiect misterios ce semăna cu un OZN a început să se învârtă în jurul ei. Aparatul de zbor de origine necunoscută a emis raze luminoase, lovind racheta de mai multe ori. Apoi, ciudatul obiect a dispărut la fel de brusc cum apăruse. Grav avariată, racheta Atlas nu a mai răspuns la comenzi și s-a prăbușit în largul Oceanului Pacific. La câteva zile, locotenentul Robert Jacobs, cel care supraveghease misiunea, a fost chemat la Comandamentul central al bazei. I s-a ordonat să îi instruiască pe toți membrii echipei sale să păstreze tăcerea și toate dovezile să fie strânse și predate. Abia după 20 de ani, locotenentul Jacobs a îndrăznit să relateze incidentul.
După asemenea "ciocniri” neplăcute, petrecute nu numai în spațiul aerian sovietic, dar și în alte țări, armata rusă nu mai putea ignora existența obiectelor zburătoare de origine necunoscută, care se arătau tot mai des. La Statul Major de la Kremlin soseau periodic zeci de rapoarte, atât ale ofițerilor flotei și aviației, cât și ale cosmonauților, în care se susținea că astfel de întâlniri puteau periclita chiar siguranța națională. În 1978, premierul sovietic Alexei Kosîghin propunea înființarea unei grupări speciale pentru studierea fenomenului OZN. Astfel, a fost creată organizația cu numele de cod "Setka” (Năvodul), al cărei program a fost împărțit în două direcții paralele. "Setka științifică” se ocupa cu studiul fenomenelor atmosferice și cosmice neobișnuite, iar "Setka de apărare” avea ca misiune studiul impactului acestor fenomene necunoscute asupra funcționării echipamentelor militare și asupra personalului din Ministerul Apărării.
Conform afirmațiilor generalului Pavel Popovici, cel care a studiat arhiva "Dosarului albastru”, dincolo de scopul științific se afla, de fapt, un interes mult mai pragmatic: capturarea și studierea armelor eventualelor civilizații extraterestre, în fața cărora mașina sovietică de război se dovedea neputincioasă. "Deși denumirea oficială a organizației se schimba periodic, în mod strategic, din «Setka» în «Orizont» sau "Galactika”, obiectivul ei rămânea același: capturarea OZN-urilor. Dar de fiecare dată, aceste tentative se soldau cu un eșec”, susține generalul rus.
În pragul unui război nuclear
În anul 1982, un caz de o gravitate maximă a pus în stare de alertă întreaga conducere de la Kremlin. Ziua de 28 octombrie putea deveni începutul unui război nuclear. Incidentul s-a produs în apropiere de granița cu Polonia, într-o regiune militară de o importanță strategică maximă. Deasupra bazei sovietice de rachete nucleare, situată în regiunea Munților Carpați (astăzi în Ucraina de Vest), deodată au apărut opt obiecte luminoase. Se roteau în jurul punctului de comandă, coborau la o înălțime foarte joasă și se ridicau brusc, cu o viteză incredibilă. Printr-o metodă necunoscută, obiectele zburătoare neidentificate au pus stăpânire pe întreg sistemul de control și ghidare, dând comanda de lansare a rachetelor nucleare. Pe panoul tehnic, butonul de începere a operațiunii s-a aprins, declanșând deschiderea trapelor de acoperire a puțurilor subterane în care erau poziționate rachetele. Ultimul pas pentru declanșarea lansării era introducerea unui cod ultrasecret. O depeșă de maximă urgență a fost transmisă către Statul Major General al Armatei. Peste câteva minute, de pe aerodromul militar din Ujgorod din Ucraina au decolat cinci avioane supersonice de interceptare MIG-21, dotate cu rachete aer-aer. Dar până ce avioanele să ajungă la destinație, obiectele zburătoare neidentificate au abandonat operațiunea, nereușind să decodifice parola de acces și au dispărut de pe cer cu o viteză fantastică.
Incidentul, considerat de forță majoră, a fost relatat de 36 de ofițeri ai bazei de rachete nucleare. Mărturiile lor stau drept dovadă în dosarul ce a ajuns pe biroul comandantului Statului Major General al armatei sovietice. În urma acestor incidente, experții organizației "Setka” au ajuns la o concluzie îngrijorătoare: nu ei erau cei care studiau aceste fenomene inexplicabile, ci, mai degrabă, ei erau cei studiați. Aceasta a fost una dintre ipotezele emise recent de către colonelul Alexandr Plaksin, expert științific în cadrul programului "Setka”, în perioada 1979-1991. "Deși, la vremea respectivă, existau mai multe teorii despre originea OZN-urilor, după mai bine de 30 de ani, am ajuns la concluzia că aceste apariții sunt rezultatul activității unei civilizații nepământene extrem de avansate. Fie pe planeta noastră există și o altă inteligență, într-o lume paralelă, fie de undeva, din cosmos, cineva ne urmărește atent”.
Triunghiul rusesc al Bermudelor
Regiunea Voronej este una dintre cele mai enigmatice zone din Rusia, denumită de specialiștii în ufologie "Triunghiul rusesc al Bermudelor”. Încă din anii '70, de aici se raportau cele mai multe apariții ale unor obiecte zburătoare neidentificate, ale unor fenomene inexplicabile, care înspăimântau populația. Bineînțeles, declarațiile martorilor erau clasificate și secretizate, la televiziune sau în presă subiectele referitoare la posibilitatea existenței unor forme de viață extraterestră fiind cu desăvârșire interzise. Și totuși, în 1982, un caz șocant a scăpat exercițiului de control al cenzurii mass-media și a fost publicat în revista "Știință și tehnică pentru tineret”. Totul s-a petrecut în tabăra de vară pentru copii "Mesteacănul”, nu departe de orașul Borisoglebsk. Într-una din zile, un grup de băieți însoțiți de doi profesori, au plecat în drumeție pe unul din dealurile aflate la câțiva kilometri distanță de cabană. Nu mai aveau mult până să ajungă pe culme când, deodată, au zărit pe cer un obiect rotund, roșiatic, care a trecut cu mare viteză peste capetele lor, dispărând după deal. După câteva minute, în fața lor, la o distanță de aproximativ 50 de metri, a apărut un grup de patru "oameni” foarte ciudați. Statura lor era gigantică, de trei-patru metri, cu o constituție firavă. Se deplasau foarte ușor, ca și cum ar fi plutit deasupra pământului. După spusele martorilor, ființele aveau trei ochi, unul dispus deasupra celorlalți doi. Mâinile lor erau foarte lungi și umerii aplecați în față. Copiii au țipat îngroziți și au rupt-o la fugă la vale, către cabană. Întorcând capul, au văzut că ființele nu au pornit în urmărirea lor, ci, din contră, s-au întors și s-au îndreptat către direcția de unde veniseră.
Uluitoarea întâlnire a fost confirmată și de cei doi adulți, însă povestea a fost primită cu neîncredere și zâmbete. Și poate că totul ar fi fost dat uitării, dacă în aceeași după-amiază câțiva profesori nu ar fi văzut cu ochii lor, nu departe de cabană, un obiect zburător straniu. Stătea nemișcat la o înălțime de câțiva metri deasupra solului, părând a urmări mișcările din interiorul taberei. Contrariați, profesorii s-au îndreptat către ciudatul aparat, dar nu au apucat să facă câțiva pași, că OZN-ul a început să lanseze niște raze strălucitoare în direcția lor. Totuși, era clar că intenția nu era de a-i lovi ci mai mult de a-i avertiza. Apoi obiectul s-a înălțat cu viteză și a dispărut în văzduh. Profesorii au descoperit că locul în care loviseră razele era complet ars.
După trei ani, în Statele Unite apărea cartea celebrului astronom și ufolog Jacques Vallée, "Cronicile OZN-urilor din Uniunea Sovietică: Samizdatul cosmic”, în al cărei cuprins se afla și incidentul din tabăra de copii din Voronej.
Ca o confirmare a straniilor apariții din tabăra "Mesteacănul”, recent, colonelul de aviație Alexandr Kopeikin a relatat că, în același an, lângă aerodromul militar Borisoglebsk, piloții sovietici s-au confruntat cu fenomene similare. "Timp de peste 30 de ani, despre acest eveniment s-a vorbit ca despre un accident. De fapt, a fost un atac. Un atac extraterestru. În ziua de 20 august, pilotul instructor, locotenentul Ivanov, în timpul zborului de antrenament alături de cursantul Saijin, a raportat: «Pe direcția nord-vest, la altitudinea de 2000 de metri, în fața noastră, se vede un obiect strălucitor». Locotenentul nu a mai așteptat răspunsul ofițerului de la turnul de control și a pornit cu toată viteza în urmărirea ciudatului aparat. Când avionul MIG 21 s-a apropiat de obiectul neidentificat, piloților li s-a părut că OZN-ul zboară foarte încet. Dar, deodată, viteza sa a crescut uluitor, îndreptându-se țintă către sol, ca un kamikaze. În acel moment, când locotenentul Ivanov relata ce se petrece, legătura radio s-a întrerupt. Am sărit de la biroul de recepție radio și am fugit afară, pe pistă. Alături de mine, cu ochii țintă pe cer, mai erau încă șase ofițeri. Am văzut cum aparatul nostru de zbor se pregătește, în mod straniu, de aterizare. A coborât trenul de aterizare, a realizat un viraj lin pentru a se putea încadra pe pista care se desfășura la aproximativ un kilometru distanță. S-a aplecat pe una din aripi și, brusc, viteza a scăzut peste normal și avionul s-a prăbușit pe câmpul de lângă aerodrom. A fost ca și cum o forță teribilă l-a oprit, ca și cum cineva l-ar fi apucat de coadă, deși în spatele lui nu se zărea nimic”.
Cei doi piloți de la bordul aparatului MIG-21, instructorul și cursantul, au murit pe loc. Imediat, la locul "accidentului” au sosit echipele de intervenție și salvare. După câteva ore, locul era deja înțesat de echipele speciale ale organizației "Setka”, care strângeau cu maximă atenție toate dovezile. "Deși accesul în zonă fusese limitat, urmăream întreaga scenă de pe pistele aerodromului. Deodată, la o distanță de 150-200 de metri depărtare de locul prăbușirii, am văzut o ființă de o înălțime incredibilă, de aproximativ patru metri. Se uita în direcția «accidentului». Echipa «Setka» a luat-o la fugă, pe câmp, către ciudata ființă, care s-a întors încet și, în câteva clipe, a dispărut. Evenimentul acelei zile pentru mine a rămas un mister. Cert este însă că pilotul Ivanov și cursantul Saijin au fost victimele unui atac al unei nave de origine nepământeană. Într-adevăr, probabil că cei doi piloți ar fi fost și astăzi în viață dacă nu ar fi pornit în urmărirea OZN-ului. Am văzut de multe ori asemenea aparate neidentificate și pot spune că, doar atunci când sunt provocate, ripostează”, a declarat colonelul Alexandr Kopeikin. Afirmațiile sale sunt susținute de mărturiile mai multor ofițeri de aviație, declarații care astăzi se găsesc în același "Dosar albastru”.
Norul ucigaș
După straniul accident, Ministerul Apărării a emis un ordin în care cerea tuturor piloților care decolau de pe pistele aerodromului de la Borisoglebsk să întocmească un raport detaliat al fiecărui zbor efectuat. Activitatea din zona Voronej era atent monitorizată de către cercetătorii și militarii organizației "Setka”. Cu toate acestea, nici straniul fenomen ce urma să se petreacă în toamna anului 1984 nu a putut fi explicat. Sau, dacă au existat ipoteze care ar fi putut clarifica ceva în "Dosarul albastru”, acestea nu au fost făcute publice.
9 septembrie 1984. La ora 16 și 10 minute, de la sol se putea observa, cu ochiul liber, un obiect imens, ca un nor negru, ce stătea nemișcat, suspendat deasupra aerodromului Borisoglebsk. S-a stabilit că "norul” se afla la o altitudine de aproximativ 7000 de metri. Pe ecranele radarului de scanare circulară au apărut două obiecte, aparent două avioane. Când operatorul radio a încercat să raporteze evenimentul, transmisia radio a fost perturbată de semnale parazite cu aceeași frecvență. Ulterior, locuitorii zonei au declarat că atât posturile radio de pe undele medii și lungi, cât și echipamentele de telefonie au fost bruiate de un zgomot puternic. Având în vedere caracterul neobișnuit al situației și pericolul în care se puteau afla cele două avioane observate pe radar, comandantul aerodromului, Alexandr Kopeikin, fără a mai aștepta permisiunea superiorilor, a trimis pentru interceptare un avion la bordul căruia se aflau doi piloți. Ajungând la aproximativ același nivel cu ciudatul nor negru, piloții au raportat că dimensiunea lui este mult mai mare decât se putea observa de la sol. Avea o înălțime de aproximativ 400 de metri și o lungime de peste un kilometru. Deși au cercetat întreaga zonă în căutarea celor două avioane, piloții nu au reușit să dea de urma lor. Hotărându-se să străbată norul pe verticală, piloții au ridicat avionul la o altitudine de 7500 de metri. Dedesubt nimic periculos nu părea să se petreacă. Au început picajul direct în nor. Dar de îndată ce au pătruns în ceața densă și neagră, piloții au fost asurziți de un țiuit îngrozitor, ca o sirenă, provocându-le dureri de cap insuportabile. "De 18 ani zbor, am traversat, în cursele mele, furtuni teribile, dar o asemenea experiență nu am mai trăit”, relata pilotul Garbunov în mărturia sa ulterioară. "Un vârtej extrem de puternic ne atrăgea ca un magnet, zdruncinând cumplit avionul. Am crezut că aparatul nu va rezista și se va rupe în bucăți, odată cu mine. Capul mi se lovea de cabină. Cu eforturi uriașe, am reușit să întoarcem avionul și să ieșim din nor. Și de îndată ce am părăsit zona aceea nebuloasă, totul s-a oprit. Și vântul puternic, și țiuitul asurzitor. Sunt convins că acel nor nu era o manifestare a unui fenomen natural atmosferic, ci, poate, un fel de armă meteorologică a unei alte civilizații, cu siguranță nepământene”.
Oficial, în 1991, după destrămarea Uniunii Sovietice, organizația "Setka” și-a încetat activitatea. Sau poate și-a schimbat doar numele. Deși parte din informațiile cuprinse în "Dosarul albastru” au fost desecretizate, ar fi totuși naiv să credem că ofițerii ruși au povestit tot ceea ce știau. Cert este că "jocurile” armatei sovietice cu fenomenele și obiectele necunoscute s-au dovedit a fi foarte periculoase. Și asta pentru că, undeva în Univers, există o civilizație, probabil superioară celei umane, care nu se lasă observată, studiată și, cu atât mai puțin, manipulată.