Domnia bunului plac şi salonul de Plecări internaţionale de la Otopeni

1. După aproape două luni de mandat, guvernul Ponta n-a împlinit nici una din promisiunile făcute elec­toratului, în schimb a luat decizii în forţă, care ame­ninţă democraţia şi statul de drept. Ţinta bătăliei o repre­zintă justiţia, mai precis Curtea Constituţională, ultima pie­dică în practicarea unui liber arbitru total. Este România pe cale să piardă tot ce a câştigat după '89? Ne îndrep­tăm către o dictatură de tip comunist?

- Este firesc ca atunci când vrei să subminezi un regim democratic să ataci mai întâi statul de drept, singurul care instituie supremaţia legii în dauna bunului plac politic. Nu întâmplător statul de drept a fost atât de greu de construit în România post-decembristă: fărădelegile care au dus la îmbogăţirea politicienilor lipsiţi de scrupule nu puteau fi acoperite dacă statul de drept funcţiona, cum nu mai pot fi acoperite din momentul în care DNA a fost eliberată de con­strângeri politice şi judecătorii (sau mai degrabă ju­decătoarele) de la ÎCCJ şi-au descoperit adevărata menire - aceea de a pune legea deasupra intereselor individuale. În acest moment, Curtea Constituţională - cu toate im­perfecţiunile şi subiectivismele ei (cum a fost decizia de a bloca desfiinţarea pensiilor speciale) - este singurul filtru care ne desparte de o dictatură, pentru că numai acolo se mai poate opri un demers legislativ abuziv. Atâta vreme cât CCR funcţionează după actuala lege, nu este posibilă suspendarea preşedintelui- un abuz suprem, indiferent de simpatia sau antipatia pe care o putem avea faţă de Traian Băsescu. Doar că, atâta vreme cât preşedintele Băsescu este în funcţie, Iliescu, Voiculescu şi marionetele lor Victor Ponta şi Crin Antonescu, nu-i pot înlocui în voie pe Daniel Mo­rar şi Laura Codruţa Kovesi - procurorii care nu s-au lă­sat intimidaţi de absolut nici un politician. Nu întâm­plă­tor, primele reacţii negative care au sosit de la Comisia Eu­ropeană, de la Ambasada SUA şi din parlamentul ger­man, s-au referit la asaltul asupra justiţiei. De fapt, în mo­mentul în care atribuţiile CCR vor fi modificate în sensul transformării instituţiei într-un organ pur consultativ, vom şti că am intrat în dictatură - o dictatură adevărată, nu "re­gi­mul dictatorial” al lui Traian Băsescu, de care se plânge cu ipocrizie USL. Nu mai avem mult, se pare. Nu sacrifi­ca­rea unor persoane controversate şi puţin valoroase, nu­mite Roberta Anastase şi Vasile Blaga, sau a persoanei mai pu­ţin controversate numite Gheorghe Iancu, Avocatul Po­po­rului, defineşte dramatismul măcelului parlamentar de marţi seara, ci călcarea în picioare a legii şi procedurilor de­mocratice, de la publicarea convocării sesiunii extraor­dinare în Monitorul oficial şi desfăşurarea şedinţelor de birou permanent, până la lipsa motivelor reale, cerute de lege, pentru revocare - căci nu poţi revoca arbitrar de­ţi­nă­torul unei demnităţi, ci doar în baza unor motive temeinice prevăzute de lege. Aici este miezul dureros şi incandescent al problemei: încălcarea legilor şi regulilor, care introduce domnia bunului plac. Este o metodă bolşevică de manual, care se bazează atât pe forţa nucleului politic "revo­lu­ţio­nar”, cât şi pe trădarea unor grupuri minoritare - cum sunt la noi UNPR, care a schimbat tabăra politică fără să cli­peas­că, UDMR, această formaţiune nefastă, care încearcă să-şi salveze onoarea abţinându-se de la vot, dar rămâne în sală, pentru a asigura cvorumul de şedinţă, şi minorităţile naţionale, cele care, ca şobolanii, părăsesc primele o coaliţie politică pe cale să piardă puterea. Fără trădarea acestor grupări, lovitura politică de marţi nu ar fi fost posibilă - şi numai Dumnezeu ştie câte lovituri ne mai aşteaptă.

2. În absenţa unei opoziţii reale (PDL-ul pare să-şi revină cu greu după schimbarea guvernului), linia întâi a bătăliei politice cu USL-ul e reprezentată de prin­ci­palele cotidiene din ţară, de câteva posturi TV şi agenţii de pe internet. În condiţiile transformării justiţiei într-o an­tecameră a noii puteri, credeţi că mass-media ro­mâ­nească are a se teme de represalii? Purtătorii campa­niilor de presă trebuie să se simtă ameninţaţi?

- Orice om care gândeşte altfel decât premierul "Copy Paste” şi gaşca lui are motive să se simtă ameninţat. Vă amintesc că marşul dement spre actuala ofensivă finală asupra democraţiei româneşti a început în ianuarie, la poarta TVR, când Colonelul Dogaru, trimis de Voiculescu-Felix, a venit cu o armată de "revoluţionari” controversaţi şi a cerut demiterea directorului de ştiri. Fostul PDG a acor­dat-o fără probleme, în speranţa că-şi va păstra propria funcţie - raţionament care s-a dovedit ridicol, trădătorul fiind ulterior aruncat şi el peste bord. Amintesc, de aseme­nea campania orchestrată de trustul lui Voiculescu-Felix împotriva jurnaliştilor de la EVZ şi România Liberă şi împotriva Ioanei Lupea şi a lui Mircea Marian. Nici unul nu mai colaborează cu TVR.
În opoziţie sau la putere, PSD a prigonit întotdeauna presa independentă, fie prin măsuri financiare, fie prin cam­panii de denigrare publică, fie de-a dreptul prin atacuri fizice, dacă ne amintim - şi trebuie să ne amintim - de ziariştii bătuţi cu sălbăticie în timpul guvernării Năstase. Cine poate garanta că, în curând, "un grup de cetăţeni revoltaţi” nu vor lua la bătaie, printre blocuri, un ziarist incomod? După ceea ce s-a întâmplat marţi în Parlament, nimeni. De altfel, Victor Ponta este primul care are de ce să se teamă de presa liberă: fără această minoritate, nimeni nu ar fi aflat de ruşinosul său plagiat, sau de plagiatul fostului ministru al educaţiei Ioan Mang; scandalul legat de numirea lui Grăjdan la ISC nu ar fi izbucnit, nici cel legat de ICR; nimeni nu şi-ar pune întrebări legate de in­sol­venţa forţată a Hidroelectrica; nimeni nu ar şti că Mo­ni­torul oficial a fost confiscat de guvern sau că există o mână de oameni care sunt încă dispuşi să protesteze în stradă. PSD şi mai apoi PNL au înţeles că dominaţia me­diatică este cheia puterii şi de aceea au inventat Realita­tea TV şi Antenele. Faptul că, în afara acestor televi­ziuni care spală creierele celor care nici nu ştiu că le au, mai există B1 şi câteva site-uri de ştiri nu i-a deranjat până acum pe gu­vernanţi, dar nu are cum să nu-i deranjeze de acum îna­inte, în campania electorală. Important este ca Ponta & Co. să îngenuncheze Curtea Constituţională şi restul jus­tiţiei, să scape de Traian Băsescu, şi apoi se vor ocupa şi de presă şi de intelectualii care nu au acceptat încă remu­neraţia mogulilor. Constatăm, de altfel, că aceşti intelec­tuali, în frunte cu Gabriel Liiceanu şi An­drei Pleşu, sunt cei care au rupt tăcerea pe care şi-o impuseseră în urma atacurilor imunde la adresa lor şi au ridicat glasul în apărarea democraţiei româneşti. Ei, prin Grupul pentru Dialog Social, nu prin alte ONG care s-au afiliat în fapt la USL şi acum tac ca peştii, au lan­sat un apel în apărarea sta­tului de drept. Este mo­mentul acţiunii civice şi al afir­mării unor forţe politice noi - ca Noua Republică şi even­tuala Iniţiativă Civică de Dreapta a lui MRU - nu al parti­delor politice dis­creditate şi distruse din interior de lupte fratricide, cum este PDL. Acum vom vedea dacă avem în această ţară şi cetăţeni, sau doar telespectatori antenizaţi. Dacă însă cetăţenii vor fi prea puţini, atunci singurul loc si­gur pentru cei ce gândesc liber va fi Aeroportul Oto­peni, salonul Plecări internaţionale.