- Este firesc ca atunci când vrei să subminezi un regim democratic să ataci mai întâi statul de drept, singurul care instituie supremația legii în dauna bunului plac politic. Nu întâmplător statul de drept a fost atât de greu de construit în România post-decembristă: fărădelegile care au dus la îmbogățirea politicienilor lipsiți de scrupule nu puteau fi acoperite dacă statul de drept funcționa, cum nu mai pot fi acoperite din momentul în care DNA a fost eliberată de constrângeri politice și judecătorii (sau mai degrabă judecătoarele) de la ÎCCJ și-au descoperit adevărata menire - aceea de a pune legea deasupra intereselor individuale. În acest moment, Curtea Constituțională - cu toate imperfecțiunile și subiectivismele ei (cum a fost decizia de a bloca desființarea pensiilor speciale) - este singurul filtru care ne desparte de o dictatură, pentru că numai acolo se mai poate opri un demers legislativ abuziv. Atâta vreme cât CCR funcționează după actuala lege, nu este posibilă suspendarea președintelui- un abuz suprem, indiferent de simpatia sau antipatia pe care o putem avea față de Traian Băsescu. Doar că, atâta vreme cât președintele Băsescu este în funcție, Iliescu, Voiculescu și marionetele lor Victor Ponta și Crin Antonescu, nu-i pot înlocui în voie pe Daniel Morar și Laura Codruța Kovesi - procurorii care nu s-au lăsat intimidați de absolut nici un politician. Nu întâmplător, primele reacții negative care au sosit de la Comisia Europeană, de la Ambasada SUA și din parlamentul german, s-au referit la asaltul asupra justiției. De fapt, în momentul în care atribuțiile CCR vor fi modificate în sensul transformării instituției într-un organ pur consultativ, vom ști că am intrat în dictatură - o dictatură adevărată, nu "regimul dictatorial” al lui Traian Băsescu, de care se plânge cu ipocrizie USL. Nu mai avem mult, se pare. Nu sacrificarea unor persoane controversate și puțin valoroase, numite Roberta Anastase și Vasile Blaga, sau a persoanei mai puțin controversate numite Gheorghe Iancu, Avocatul Poporului, definește dramatismul măcelului parlamentar de marți seara, ci călcarea în picioare a legii și procedurilor democratice, de la publicarea convocării sesiunii extraordinare în Monitorul oficial și desfășurarea ședințelor de birou permanent, până la lipsa motivelor reale, cerute de lege, pentru revocare - căci nu poți revoca arbitrar deținătorul unei demnități, ci doar în baza unor motive temeinice prevăzute de lege. Aici este miezul dureros și incandescent al problemei: încălcarea legilor și regulilor, care introduce domnia bunului plac. Este o metodă bolșevică de manual, care se bazează atât pe forța nucleului politic "revoluționar”, cât și pe trădarea unor grupuri minoritare - cum sunt la noi UNPR, care a schimbat tabăra politică fără să clipească, UDMR, această formațiune nefastă, care încearcă să-și salveze onoarea abținându-se de la vot, dar rămâne în sală, pentru a asigura cvorumul de ședință, și minoritățile naționale, cele care, ca șobolanii, părăsesc primele o coaliție politică pe cale să piardă puterea. Fără trădarea acestor grupări, lovitura politică de marți nu ar fi fost posibilă - și numai Dumnezeu știe câte lovituri ne mai așteaptă.
2. În absența unei opoziții reale (PDL-ul pare să-și revină cu greu după schimbarea guvernului), linia întâi a bătăliei politice cu USL-ul e reprezentată de principalele cotidiene din țară, de câteva posturi TV și agenții de pe internet. În condițiile transformării justiției într-o antecameră a noii puteri, credeți că mass-media românească are a se teme de represalii? Purtătorii campaniilor de presă trebuie să se simtă amenințați?
- Orice om care gândește altfel decât premierul "Copy Paste” și gașca lui are motive să se simtă amenințat. Vă amintesc că marșul dement spre actuala ofensivă finală asupra democrației românești a început în ianuarie, la poarta TVR, când Colonelul Dogaru, trimis de Voiculescu-Felix, a venit cu o armată de "revoluționari” controversați și a cerut demiterea directorului de știri. Fostul PDG a acordat-o fără probleme, în speranța că-și va păstra propria funcție - raționament care s-a dovedit ridicol, trădătorul fiind ulterior aruncat și el peste bord. Amintesc, de asemenea campania orchestrată de trustul lui Voiculescu-Felix împotriva jurnaliștilor de la EVZ și România Liberă și împotriva Ioanei Lupea și a lui Mircea Marian. Nici unul nu mai colaborează cu TVR.
În opoziție sau la putere, PSD a prigonit întotdeauna presa independentă, fie prin măsuri financiare, fie prin campanii de denigrare publică, fie de-a dreptul prin atacuri fizice, dacă ne amintim - și trebuie să ne amintim - de ziariștii bătuți cu sălbăticie în timpul guvernării Năstase. Cine poate garanta că, în curând, "un grup de cetățeni revoltați” nu vor lua la bătaie, printre blocuri, un ziarist incomod? După ceea ce s-a întâmplat marți în Parlament, nimeni. De altfel, Victor Ponta este primul care are de ce să se teamă de presa liberă: fără această minoritate, nimeni nu ar fi aflat de rușinosul său plagiat, sau de plagiatul fostului ministru al educației Ioan Mang; scandalul legat de numirea lui Grăjdan la ISC nu ar fi izbucnit, nici cel legat de ICR; nimeni nu și-ar pune întrebări legate de insolvența forțată a Hidroelectrica; nimeni nu ar ști că Monitorul oficial a fost confiscat de guvern sau că există o mână de oameni care sunt încă dispuși să protesteze în stradă. PSD și mai apoi PNL au înțeles că dominația mediatică este cheia puterii și de aceea au inventat Realitatea TV și Antenele. Faptul că, în afara acestor televiziuni care spală creierele celor care nici nu știu că le au, mai există B1 și câteva site-uri de știri nu i-a deranjat până acum pe guvernanți, dar nu are cum să nu-i deranjeze de acum înainte, în campania electorală. Important este ca Ponta & Co. să îngenuncheze Curtea Constituțională și restul justiției, să scape de Traian Băsescu, și apoi se vor ocupa și de presă și de intelectualii care nu au acceptat încă remunerația mogulilor. Constatăm, de altfel, că acești intelectuali, în frunte cu Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu, sunt cei care au rupt tăcerea pe care și-o impuseseră în urma atacurilor imunde la adresa lor și au ridicat glasul în apărarea democrației românești. Ei, prin Grupul pentru Dialog Social, nu prin alte ONG care s-au afiliat în fapt la USL și acum tac ca peștii, au lansat un apel în apărarea statului de drept. Este momentul acțiunii civice și al afirmării unor forțe politice noi - ca Noua Republică și eventuala Inițiativă Civică de Dreapta a lui MRU - nu al partidelor politice discreditate și distruse din interior de lupte fratricide, cum este PDL. Acum vom vedea dacă avem în această țară și cetățeni, sau doar telespectatori antenizați. Dacă însă cetățenii vor fi prea puțini, atunci singurul loc sigur pentru cei ce gândesc liber va fi Aeroportul Otopeni, salonul Plecări internaționale.