Folosit extern, este unul din cele mai puternice antialergice, cicatrizante şi antiinflamatoare naturale, având un efect vindecător excepţional, cu condiţia să fie folosit cu ştiinţă. Iată în continuare câteva leacuri pentru uz extern, împrumutate din medicina populară românească:
Aromatizarea cu muşeţel
Pentru a face această aplicaţie, trebuie să culegem câteva mâini de muşeţel chiar acum, în mijloc de iunie, într-o zi uscată, caldă, şi cu mult soare, când planta secretă din belşug uleiurile aromate care îi dau mirosul specific. Imediat după culegere, florile (fără tulpini) se întind pe o hârtie curată, în camera în care dormim, care pentru câteva zile va fi plină de mireasma plantei. Dată de uleiurile volatile evaporate în timpul uscării, ele vor acţiona direct la nivelul sistemului nervos, atunci când le inspirăm, având un efect calmant psihic şi uşor sedativ. De fapt, fără a se cunoaşte finele mecanisme biochimice prin care acţionează această plantă, în popor se ştia că uscarea florilor de muşeţel în odaia de dormit are câteva efecte vindecătoare excepţionale:
* previne apariţia coşmarurilor la copii, dându-le un somn liniştit cu vise frumoase
* linişteşte somnul agitat al adulţilor, făcându-l mai odihnitor şi trezirea mai uşoară
* uşurează respiraţia celor cu bronşită şi astm, lucru explicat prin faptul că uleiul volatil al plantei are efecte antispastice şi diminuează sensibilitatea alergică.
În popor se credea chiar că mirosul muşeţelului alungă ispitele şi duhurile necurate, curăţind sufletul şi mintea de gândurile negre, dar şi de poftele rele. Fetelor de măritat li se punea muşeţel în cameră, dar şi în apa de scăldat, pentru a fi "cuminţi şi vrednice”, iar sugarilor li se punea o mână de flori în scăldătoare, ca să nu plângă noaptea şi să fie liniştiţi.
Plămădeală de muşeţel
Se umple o sticlă cu flori de muşeţel uscate şi mărunţite, apoi se toarnă rachiu tare sau alcool alimentar, până ce florile sunt acoperite complet, apoi se închide ermetic recipientul. Se lasă să macereze vreme de două-trei săptămâni, apoi se filtrează lichidul prin tifon, obţinându-se un extract galben-verzui la culoare şi parfumat. Acest preparat era un remediu de urgenţă în medicina populară românească. Iată câteva din aplicaţiile sale:
* Zgârieturile şi rănile se curăţă şi se dezinfectează cu plămădeală de muşeţel în rachiu, pentru a grăbi vindecarea şi a preveni infecţiile.
* Înţepăturile de insecte - după extragerea acului, se tratează cu o compresă umezită din abundenţă cu această plămădeală, care se ţine vreme de 3-4 ceasuri pe zona afectată. Această aplicaţie va preveni infectarea, diminuând totodată reacţia alergică şi edemul.
Cataplasma cu muşeţel
O mână de flori de muşeţel mărunţite se lasă timp de 1-2 ore să se înmoaie în apă caldă (NULL-50 de grade Celsius). Se storc apoi, se învelesc într-un tifon şi se aplică pe zona afectată, unde se lasă vreme de 1-2 ore. Este un remediu pe cât de simplu, pe atât de puternic. Iată câteva dintre aplicaţiile medicale ale cataplasmei cu muşeţel:
* Alergia cutanată este - dacă ne e permisă sintagma - specialitatea principală a acestei plante, unică în felul său, care are proprietatea excepţională de a bloca acţiunea histaminei, diminuând inflamaţia şi edemul, precum şi senzaţia de mâncărime specifică alergiilor cutanate. Încă de la primele semne de alergie, cataplasma se pune pe locul afectat, ţinându-se vreme de 60 de minute, după care pielea se lasă să se usuce la aer.
* Arsurile pe piele, atunci când sunt de gravitate mică şi medie, răspund foarte bine la tratamentul cu muşeţel. Mai întâi se face o dezinfecţie cu plămădeală, apoi se pune cataplasma cu muşeţel, care va activa epitelizarea şi vindecarea arsurii. Pe arsurile care au tendinţa de a deveni cheloide se pune o compresă cu tinctură de flori de muşeţel şi de arnică, amestecate în proporţii egale.
* Durerile articulare sunt alinate de o cataplasmă caldă cu flori de muşeţel, pusă pe zona afectată. Peste cataplasmă se pune o sticlă cu apă fierbinte, pentru a menţine temperatura.
* Tenul iritat, înroşit se tratează eficient cu cataplasme cu muşeţel ţinute zilnic, vreme de jumătate de oră, pe zona afectată. Muşeţelul are puternice efecte antialergice şi antiinflamatoare.
* Expunerea excesivă la radiaţii ultraviolete poate fi extrem de periculoasă, mai ales pentru persoanele cu ten deschis şi predispuse la apariţia aluniţelor. Pentru a alina arsura solară şi a preveni eventuale procese de malignizare ale leziunilor, se aplică pe zonele afectate o cataplasmă cu flori de muşeţel şi rădăcină de tătăneasă, amestecate în proporţii egale. Ambele plante sunt cicatrizante şi antitumorale.
Uleiul de muşeţel
În jumătate de litru de ulei de măsline, sau ulei de susan, se pun 10 linguri de flori de muşeţel, uscate şi mărunţite nu foarte fin. Se lasă amestecul să macereze la soare vreme de 2 săptămâni, după care se filtrează, iar preparatul obţinut se trage într-o sticlă închisă la culoare, care se păstrează în locuri întunecoase şi reci. Acest ulei are atât efecte terapeutice cât şi cosmetice, putând fi folosit în următoarele situaţii:
* Arsurile solare uşoare - sunt foarte eficient tratate cu uleiul de muşeţel, care calmează rapid usturimea şi mâncărimea, ajută la vindecarea micilor leziuni ale pielii. În arsurile cu mâncărimi şi usturimi foarte puternice, pielea afectată se spală cu o soluţie de doi litri de apă, în care se pun 40 de grame de bicarbonat, apoi se lasă pielea să se usuce şi se aplică la final uleiul de muşeţel.
* Pielea uscată de duşurile frecvente, de apa de mare sau de vânt devine din nou fină şi catifelată, dacă se aplică în fiecare seară ulei de muşeţel. Uleiul se întinde cu mişcări uşoare, gen mângâiere, pe tot corpul, pentru a intra în straturile profunde ale pielii.
* Eczemele alergice cronicizate cedează în timp, dacă sunt masate zilnic cu ulei de muşeţel. În paralel cu tratamentul extern, se face o cură internă cu infuzie combinată de muşeţel şi de trei-fraţi-pătaţi (NULL linguriţe din fiecare la litru), din care se beau 3-4 căni pe zi. Tratamentul durează 2-3 luni.