Mi-amintesc si-acum ca am ramas cu gura cascata - la propriu - cand am auzit-o cantand. Aveam impresia unei voci de pe o alta planeta. Nu-mi venea sa cred ca o fata asa de tanara poate jongla nonsalant pe atatea game, cu atata siguranta, de parca s-ar fi jucat. Desigur, "Frank", "Rehab", "Back to black" impresioneaza fara sa fie nevoie sa ai studii de muzica, doar ceva "ureche", sa-ti placa timbrul vocii ei si, mai ales, ritmul muzicii. Numai ca talentul iesit din comun al lui Amy depasea cu mult studiile de muzica facute in scurta, dar tumultuoasa-i viata. Mi-amintesc de inregistrarea concertului din Londra, transmis de TVR 2 acum ceva vreme - un adevarat regal de ritmuri, inflexiuni, culoare, punctat de frenezia publicului caruia i se facea un cadou special. A tinut atunci sa-i adreseze tatalui ei cateva jocuri de cuvinte, sa glumeasca cu el, semn ca aveau o relatie aparte.
Se spune ca a murit ca o veritabila rockerita, care arde pana la ultima farama a fiintei sale. A cantat la fel de bine jazz, soul si rhythm and blues, pop, dar i se spunea si Regina trash-ului. Era nonconformista si a influentat cu stilul ei inconfundabil moda ultimilor ani. Ce mult ar fi putut da muzicii si publicului! Din pacate, trebuie sa ne multumim cu doua albume! Si un stil: "stilul Amy Winehouse"! A adoptat o vestimentatie si accesorii retro, o pieptanatura si un machiaj originale, proprii. "Claia" de par devenise "a la Amy Winehouse", iar Chanel n-a ascuns deloc faptul ca vedea in artista o muza inspiratoare, cum a subliniat insusi Karl Lagerfeld... Pana si prin asa ceva ne va lipsi: excentricitatea ei nu era deloc banala, ba chiar o facea stralucitoare, intr-o mare de banalitati...
Avea 27 de ani, si prin moartea ei prematura se spune ca a intrat in Clubul select 27, sau "Blestemul lui 27". In maretia cerurilor se vor fi adunat acum nume mari de cantareti si instrumentisti ( ultima sosita fiind chiar Amy), morti din diferite cauze, inainte de-a implini varsta de 27 de ani: Brian Jones, Jimi Hendrix, Janis Joplin, Jim Morrison, Alan Christie Wilson, Dave Alexander, Kurt Cobain.
Familia Winehouse a hotarat ca Amy sa fie incinerata, iar cenusa i-a fost amestecata cu cea a bunicii ei, Cynthia ( si ea cantareata de jazz ), moarta de cancer la plamani, in 2006 (unul dintre tatuajele lui Amy era numele Cynthia).
Cenusa a fost imprastiata in vant si cine stie daca nu cumva aripile ingerilor care-i vor purta sufletul spre Inalturi nu ne vor picura si noua, in vise, cateva note de rhythm and blues marca (Jade) Amy Winehouse...




Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 



