Vechii greci l-au reprezentat pe Zeus amenintand omenirea pacatoasa cu fulgerele tinute in mana crispata. Yahveh, dumnezeul evreilor, plin de ura si ranchiuna, isi tinea poporul sub teroare. Egiptenii ii aveau pe Sobek si pe faimosul Anubis, dumnezeul tenebrelor. Au existat si femei-zeu cu puteri distrugatoare, in Walhala germanica, sub numele de Valkirii.
O perversiune de neindurat a intrat si in iconografia crestina, unde Dracul-ingerul cazut te trage de picioare de pe scara lui Iacob, ca in picturile de la Voronet. Oriunde iti intorci privirea, omul este inspaimantat.
Suntem la inceputul secolului al XXI-lea. Aproape intreaga omenire sufera de frica teroristilor, de frica naturii, tot mai distrugatoare - recentul tsunami din Japonia -, de degringolada economica si sociala, de pierderea fibrei morale. Ad nauseam!
Unde ne putem salva?
Frica, aceasta pacoste psihica, ne-a fost transmisa din generatie in generatie, de pe vremea epocii de piatra. In esenta ei, frica este un sentiment negativ, o recesiune psihica, o tara mintala. Uram tot ce ne provoaca frica, fie ca este patron, sot violent, tata frustrat, guvern dictatorial, securitate, Dumnezeu!
Prin contrast, conceptul de iubire este antidotul impotriva fricii. Cand iubesti, te apropii, devii parte, te simti aparat, te simti incurajat, cresti in statura ta de om, devii mai uman, ai dreptul sa gandesti propriile tale idei, esti egalul fratelui tau, oricine ar fi el. Moartea insasi nu-i decat o trecere pe un alt plan.
Si totusi, foarte multi, in special in ritualul ortodox din rasaritul Europei, se tem si astazi de Dumnezeu. Se tot aude, chiar si din amvoane, porunca duhovniceasca: teme-te de Dumnezeu! O repet: nu poti iubi cu adevarat ceea ce iti provoaca teama! Iubire-frica sunt categorii care se exclud reciproc, atat semantic, cat si din punct de vedere religios, filozofic, psihologic sau pur si simplu omenesc.
"Iubiti-va unii pe altii asa precum v-am iubit si Eu!", zice Christos.
Frica de Dumnezeu este, asadar, o adevarata sfidare la adresa acestei porunci divine.
Prof. dr. V. GHERASIM - Universitatea din Cape Town, Africa de Sud
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
25.05.2011, 12:43G Lacramioara
"Frica de Dumnezeu" inseamna frica de dreptatea divina, care exista cu adevarat. De fapt ar trebui sa ne fie frica de pacat, sa ne ferim de el. Cam asta inteleg eu prin frica de Dumnezeu. Frica de dreptatea Lui. Si asta nu exclude iubirea.
31.05.2011, 16:31Rozalia Paraschiv
Frica de Dumnezeu... mare lucru !!!!! Caci daca ti-e frica de Dumnezeu, faci doar lucruri bune, esti moral si incerci sa nu cazi in pacat !!!
R.Paraschiv
01.06.2011, 19:26Gabriela Chiriac
DA, trebuie sa ne temem de Dumnezeu!
Se intampla de multe ori ca noi oamenii sa fim pusi in situatii limita: un cutremur puternic sau alte calamitati naturale, sa fim fata in fata cu un leu infuriat sau sa ne gasim inconjurati de talhari care nu se multumesc sa ne fure bunuri, ci ne ameninta chiar viata. Ce sentiment avem? Sigur, de teama. Ea se manifesta in mod diferit de la persoana la persoana, dar tot teama ramane.
Oare putem sa punem egal intre aceasta frica omeneasca, firesca si frica de Dumnezeu?
Deschizand Sfanta Scriptura aflam de la inteleptul Solomon: "Începutul înţelepciunii e frica de Dumnezeu."(Pildele lui Solomon, 1:7). Dar si dreptul Iov spune: "Înţelepciunea-i frica de Domnul-Dumnezeu, şi-a te feri de rele, aceasta e Ştiinţa!“ (Iov, 28:28). Proorocul David afirma acelasi lucru in Psalmi: "Frica de Domnul este începutul înţelepciunii, toţi cei ce o plinesc au asupră-i o bună înţelegere. Lauda Lui rămâne în veacul veacului." (Psalmi, 110:10).
Dar oare ce vor sa ne spuna acesti intelepti ai Vechiului Testament? Mai ales ca nu vorbesc de la ei, ci tot ce ne-au transmis a fost insuflat de Duhul Sfant?
Oare trebuie sa-L intelegem pe Dumnezeu folosindu-ne doar de mintea noastra omeneasca, limitata sau sa ne deschidem inima?
Pentru a putea intelege in profunzime invatatura e bine sa cerem sfat.
Astfel, parintele Cleopa ne invata, citand din Sfintii Parinti ai Bisericii, ca intelepciunea are doua capete: primul capat este frica de Dumnezeu si al doilea capat este dragostea de Dumnezeu.
Si ne mai explica: "Daca se abate omul de frica lui Dumnezeu de la tot raul, frica de Dumnezeu este prima piedica a pacatului, cea care impiedica pacatul sa patrunda in sufletul nostru. ...Frica de Dumnezeu nu te lasa sa pacatuiesti nici cu vederea, nici cu auzul, nici cu mirosul, nici cu gustul, nici cu pipairea, nici cu inchipuirea. Frica de Dumnezeu te pazeste de uitare, de nestiinta, de trandavie... Frica de Dumnezeu este aceea care te pazeste sa fii sfant cu trupul si cu sufletul. " ("Ne vorbeste Parintele Cleopa", Editura Manastirii Sihastria, 2004)
Cine se teme de Dumnezeu pazeste poruncile, se straduie sa savarseasca faptele bune, incearca sa se faca placut lui Dumnezeu.
Asa cum spunea un parinte, este mai degraba teama de a nu-L pierde pe Dumnezeu, de a nu-L indeparta de noi. Si nu pentru ca Dumnezeu s-ar supara repede si si-ar intoarce spatele, ci pentru ca faptele noastre rele, lucrul nostru impotriva poruncilor Lui ÃŽl alunga si ramanem singuri si neajutorati in fata primejdiilor din lume. Si asta pentru ca Bunul Dumnezeu ne-a daruit liberul arbitru: suntem liberi sa alegem cu Dumnezeu sau fara! Aici nu intervine El, ci ne respecta optiunea!
Dar daca am ales sa ne indreptam, sa respectam si sa urmam invatatura lasata noua, El ne iese in intampinare si ne ajuta sa ne apropiem de El. Si asa, fara sa realizam, ajungem sa intelegem si sa avem si dragoste de Dumnezeu!
Nu trebuie, insa, sa ne temem de raul din lume, teama aceasta ne alunga pacea sufletului. Ci trebuie sa ne incredem in cuvintele Domnului Christos care spune: "ÃŽndrazniti, Eu am biruit lumea!"