Savant si romancier, il dottore Umberto Eco stie cum sa-si faca agreabila eruditia si publicului larg. La 79 de ani, continua sa-si sporeasca opera compusa din studii si eseuri, romane (toate best-sellers) si savuroasa publicistica. Majoritatea cartilor lui au fost traduse in Romania, unde admiratorii nu-i sunt putini. Cel mai recent roman i-a aparut la Polirom doar la cateva luni dupa editia originala si concomitent cu traducerea franceza. In Italia si Franta, "Cimitirul din Praga" a generat polemici, iar unii cronicari au avut obiectii ideologice si i-au reprosat prolixitatea intrigii. Eram de aceea curioasa daca aceste critici se datoreaza faptului ca faimoasa inteligenta ludica si stiinta literara a lui Eco s-au mai uzat cu varsta sau de vina e doar subiectul provocator: antisemitismul si manipularea lui politica. Eruditul si-a ales de data aceasta secolul XIX pentru un roman istoric ce aduna in matca o abundenta de surse documentare si livresti. Atat de multe si cu atata faconda, incat uneori sufoca povestea, oricum anevoie de descurcat din pricina tehnicii narative. Constient de asta, Eco isi ajuta cititorul, adaugand la final un tabel ce clarifica raportul dintre capitole si succesiunea evenimentelor, dintre intriga si istorie. Si tot la sfarsit, precizeaza ca singurul personaj fictiv e protagonistul, Simone Simonini, toate celelalte, multe, "au existat realmente si au facut si spus lucrurile pe care le spun si le fac in acest roman". Povestea, ce pare la inceput haotica, e spusa de trei voci, demarcate prin corpuri de litera diferite. Una e a lui Simone Simonini, aproape septuagenar si partial amnezic, care tine in 1897-98 un jurnal cu flash-back-uri ce-i reconstituie lacunar biografia. Alta e a unui misterios abate Dalla Piccola, care umple aceste lacune si se dovedeste un dublu al lui Simonini, ce are o personalitate scindata schizofrenic. In sfarsit, avem vocea Naratorului care, intre capitolele de jurnal, rezuma anumite perioade, reconstituie evenimente istorice, machiaverlacuri politice, atmosfera de epoca, rolul ocult jucat de anumite organizatii si persoane. Firul principal al naratiunii este gestatia si compunerea celebrului fals cunoscut sub numele Protocoalele inteleptilor Sionului ce sta la baza manipularii antisemite si a teoriei "complotului evreiesc de dominare a lumii". (Desi facatura a fost public dovedita, cu probe incontestabile, inca din 1921, Protocoalele, traduse in nenumarate limbi, au fost instrumentate ca autentice de Hitler pentru "solutia finala" si sunt folosite pana azi ca argument antisemit. Dupa 1990, versiunea romaneasca se vindea la tarabe si in unele librarii, cu supratitlul "Texte care au zguduit lumea", alaturi de Mein Kampf). Personajul principal al romanului, Simone Simonini, nascut in 1830 la Torino, dintr-un tata piemontez si o mama frantuzoaica, e un tarat psihic. Nu traieste decat pentru placeri culinare (prilej pentru Eco sa dea rafinate meniuri si retete) si pentru a uri. In primul rand ii uraste pe evrei, obsesie inculcata de bunicul ce l-a crescut, apoi pe femei, pe iezuiti, pe masoni, pe doctori si in general pe toata lumea. Indemanarea de a falsifica documente, de pe urma careia isi castiga existenta, il poarta prin evenimentele istorice ale veacului, de la miscarea carbonara la "expeditia celor o mie" a lui Garibaldi, de la razboiul franco-piemontezo-austriac la Comuna din Paris si Afacerea Dreyfus. Refugiat in 1861 la Paris, acest mizantrop delator devine spion platit pentru diverse servicii secrete si ucigas al celor ce i-ar fi putut denunta impostura. Intelegand ca ura lui endemica fata de evrei poate fi profitabila, plagiaza din pamfletele altora, compileaza din romane-foileton, recicleaza diverse scrieri antisemite ale vremii si isi fabrica, in chip de raport al unui martor, textul Protocoalelor, convins ca "nu trebuie decat sa scrii despre un lucru ca sa-l faci sa existe". Vandut in 1898 agentului Ohranei tariste Golovinski, ai carui sefi aveau nevoie de un asemenea "document" ca sa indrepte spre evrei nemultumirea maselor, falsul isi incepe in 1905 in Rusia raspandirea internationala care dureaza, iata, de peste un secol. Eco tine sa ne spuna ca infamul Simonini e la randul lui un colaj, ca i-a atribuit fapte facute in realitate de persoane diferite, deci intr-un fel a existat si el: "Ba mai mult, ca sa spunem totul, el se afla inca printre noi". Ilustrat cu gravuri de Daumier sau din presa epocii, avand dedesubt citate scoase din text - ca in romanele secolului XIX, Cimitirul din Praga sconteaza pe inteligenta cititorului pentru a fi perceput in intentiile lui ironice, sub care mustesc sensuri grave. Antisemitismul si teoria conspiratiei - ar fi morala fabulei sale - ofera frustrarii indivizilor si popoarelor o explicatie mereu acceptata a esecurilor lor. Comentatorii care l-au acuzat pe Eco insusi de antisemitism si ambiguitate pentru acest roman n-au fost niste cititori inteligenti.
Selectia "Formula AS"
Umberto Eco, "Cimitirul din Praga", traducere si note de Stefania Mincu, Editura "Polirom" (tel. 0232/21.74.40), 454 pag.
Savant si romancier, il dottore Umberto Eco stie cum sa-si faca agreabila eruditia si publicului larg. La 79 de ani, continua sa-si sporeasca opera compusa din studii si eseuri, romane (toate best-sellers) si savuroasa publicistica. Majoritatea cartilor lui au fost traduse in Romania, unde admiratorii nu-i sunt putini. Cel mai recent roman i-a aparut la Polirom doar la cateva luni dupa editia originala si concomitent cu traducerea franceza. In Italia si Franta, "Cimitirul din Praga" a generat polemici, iar unii cronicari au avut obiectii ideologice si i-au reprosat prolixitatea intrigii. Eram de aceea curioasa daca aceste critici se datoreaza faptului ca faimoasa inteligenta ludica si stiinta literara a lui Eco s-au mai uzat cu varsta sau de vina e doar subiectul provocator: antisemitismul si manipularea lui politica. Eruditul si-a ales de data aceasta secolul XIX pentru un roman istoric ce aduna in matca o abundenta de surse documentare si livresti. Atat de multe si cu atata faconda, incat uneori sufoca povestea, oricum anevoie de descurcat din pricina tehnicii narative. Constient de asta, Eco isi ajuta cititorul, adaugand la final un tabel ce clarifica raportul dintre capitole si succesiunea evenimentelor, dintre intriga si istorie. Si tot la sfarsit, precizeaza ca singurul personaj fictiv e protagonistul, Simone Simonini, toate celelalte, multe, "au existat realmente si au facut si spus lucrurile pe care le spun si le fac in acest roman". Povestea, ce pare la inceput haotica, e spusa de trei voci, demarcate prin corpuri de litera diferite. Una e a lui Simone Simonini, aproape septuagenar si partial amnezic, care tine in 1897-98 un jurnal cu flash-back-uri ce-i reconstituie lacunar biografia. Alta e a unui misterios abate Dalla Piccola, care umple aceste lacune si se dovedeste un dublu al lui Simonini, ce are o personalitate scindata schizofrenic. In sfarsit, avem vocea Naratorului care, intre capitolele de jurnal, rezuma anumite perioade, reconstituie evenimente istorice, machiaverlacuri politice, atmosfera de epoca, rolul ocult jucat de anumite organizatii si persoane. Firul principal al naratiunii este gestatia si compunerea celebrului fals cunoscut sub numele Protocoalele inteleptilor Sionului ce sta la baza manipularii antisemite si a teoriei "complotului evreiesc de dominare a lumii". (Desi facatura a fost public dovedita, cu probe incontestabile, inca din 1921, Protocoalele, traduse in nenumarate limbi, au fost instrumentate ca autentice de Hitler pentru "solutia finala" si sunt folosite pana azi ca argument antisemit. Dupa 1990, versiunea romaneasca se vindea la tarabe si in unele librarii, cu supratitlul "Texte care au zguduit lumea", alaturi de Mein Kampf). Personajul principal al romanului, Simone Simonini, nascut in 1830 la Torino, dintr-un tata piemontez si o mama frantuzoaica, e un tarat psihic. Nu traieste decat pentru placeri culinare (prilej pentru Eco sa dea rafinate meniuri si retete) si pentru a uri. In primul rand ii uraste pe evrei, obsesie inculcata de bunicul ce l-a crescut, apoi pe femei, pe iezuiti, pe masoni, pe doctori si in general pe toata lumea. Indemanarea de a falsifica documente, de pe urma careia isi castiga existenta, il poarta prin evenimentele istorice ale veacului, de la miscarea carbonara la "expeditia celor o mie" a lui Garibaldi, de la razboiul franco-piemontezo-austriac la Comuna din Paris si Afacerea Dreyfus. Refugiat in 1861 la Paris, acest mizantrop delator devine spion platit pentru diverse servicii secrete si ucigas al celor ce i-ar fi putut denunta impostura. Intelegand ca ura lui endemica fata de evrei poate fi profitabila, plagiaza din pamfletele altora, compileaza din romane-foileton, recicleaza diverse scrieri antisemite ale vremii si isi fabrica, in chip de raport al unui martor, textul Protocoalelor, convins ca "nu trebuie decat sa scrii despre un lucru ca sa-l faci sa existe". Vandut in 1898 agentului Ohranei tariste Golovinski, ai carui sefi aveau nevoie de un asemenea "document" ca sa indrepte spre evrei nemultumirea maselor, falsul isi incepe in 1905 in Rusia raspandirea internationala care dureaza, iata, de peste un secol. Eco tine sa ne spuna ca infamul Simonini e la randul lui un colaj, ca i-a atribuit fapte facute in realitate de persoane diferite, deci intr-un fel a existat si el: "Ba mai mult, ca sa spunem totul, el se afla inca printre noi". Ilustrat cu gravuri de Daumier sau din presa epocii, avand dedesubt citate scoase din text - ca in romanele secolului XIX, Cimitirul din Praga sconteaza pe inteligenta cititorului pentru a fi perceput in intentiile lui ironice, sub care mustesc sensuri grave. Antisemitismul si teoria conspiratiei - ar fi morala fabulei sale - ofera frustrarii indivizilor si popoarelor o explicatie mereu acceptata a esecurilor lor. Comentatorii care l-au acuzat pe Eco insusi de antisemitism si ambiguitate pentru acest roman n-au fost niste cititori inteligenti.
Savant si romancier, il dottore Umberto Eco stie cum sa-si faca agreabila eruditia si publicului larg. La 79 de ani, continua sa-si sporeasca opera compusa din studii si eseuri, romane (toate best-sellers) si savuroasa publicistica. Majoritatea cartilor lui au fost traduse in Romania, unde admiratorii nu-i sunt putini. Cel mai recent roman i-a aparut la Polirom doar la cateva luni dupa editia originala si concomitent cu traducerea franceza. In Italia si Franta, "Cimitirul din Praga" a generat polemici, iar unii cronicari au avut obiectii ideologice si i-au reprosat prolixitatea intrigii. Eram de aceea curioasa daca aceste critici se datoreaza faptului ca faimoasa inteligenta ludica si stiinta literara a lui Eco s-au mai uzat cu varsta sau de vina e doar subiectul provocator: antisemitismul si manipularea lui politica. Eruditul si-a ales de data aceasta secolul XIX pentru un roman istoric ce aduna in matca o abundenta de surse documentare si livresti. Atat de multe si cu atata faconda, incat uneori sufoca povestea, oricum anevoie de descurcat din pricina tehnicii narative. Constient de asta, Eco isi ajuta cititorul, adaugand la final un tabel ce clarifica raportul dintre capitole si succesiunea evenimentelor, dintre intriga si istorie. Si tot la sfarsit, precizeaza ca singurul personaj fictiv e protagonistul, Simone Simonini, toate celelalte, multe, "au existat realmente si au facut si spus lucrurile pe care le spun si le fac in acest roman". Povestea, ce pare la inceput haotica, e spusa de trei voci, demarcate prin corpuri de litera diferite. Una e a lui Simone Simonini, aproape septuagenar si partial amnezic, care tine in 1897-98 un jurnal cu flash-back-uri ce-i reconstituie lacunar biografia. Alta e a unui misterios abate Dalla Piccola, care umple aceste lacune si se dovedeste un dublu al lui Simonini, ce are o personalitate scindata schizofrenic. In sfarsit, avem vocea Naratorului care, intre capitolele de jurnal, rezuma anumite perioade, reconstituie evenimente istorice, machiaverlacuri politice, atmosfera de epoca, rolul ocult jucat de anumite organizatii si persoane. Firul principal al naratiunii este gestatia si compunerea celebrului fals cunoscut sub numele Protocoalele inteleptilor Sionului ce sta la baza manipularii antisemite si a teoriei "complotului evreiesc de dominare a lumii". (Desi facatura a fost public dovedita, cu probe incontestabile, inca din 1921, Protocoalele, traduse in nenumarate limbi, au fost instrumentate ca autentice de Hitler pentru "solutia finala" si sunt folosite pana azi ca argument antisemit. Dupa 1990, versiunea romaneasca se vindea la tarabe si in unele librarii, cu supratitlul "Texte care au zguduit lumea", alaturi de Mein Kampf). Personajul principal al romanului, Simone Simonini, nascut in 1830 la Torino, dintr-un tata piemontez si o mama frantuzoaica, e un tarat psihic. Nu traieste decat pentru placeri culinare (prilej pentru Eco sa dea rafinate meniuri si retete) si pentru a uri. In primul rand ii uraste pe evrei, obsesie inculcata de bunicul ce l-a crescut, apoi pe femei, pe iezuiti, pe masoni, pe doctori si in general pe toata lumea. Indemanarea de a falsifica documente, de pe urma careia isi castiga existenta, il poarta prin evenimentele istorice ale veacului, de la miscarea carbonara la "expeditia celor o mie" a lui Garibaldi, de la razboiul franco-piemontezo-austriac la Comuna din Paris si Afacerea Dreyfus. Refugiat in 1861 la Paris, acest mizantrop delator devine spion platit pentru diverse servicii secrete si ucigas al celor ce i-ar fi putut denunta impostura. Intelegand ca ura lui endemica fata de evrei poate fi profitabila, plagiaza din pamfletele altora, compileaza din romane-foileton, recicleaza diverse scrieri antisemite ale vremii si isi fabrica, in chip de raport al unui martor, textul Protocoalelor, convins ca "nu trebuie decat sa scrii despre un lucru ca sa-l faci sa existe". Vandut in 1898 agentului Ohranei tariste Golovinski, ai carui sefi aveau nevoie de un asemenea "document" ca sa indrepte spre evrei nemultumirea maselor, falsul isi incepe in 1905 in Rusia raspandirea internationala care dureaza, iata, de peste un secol. Eco tine sa ne spuna ca infamul Simonini e la randul lui un colaj, ca i-a atribuit fapte facute in realitate de persoane diferite, deci intr-un fel a existat si el: "Ba mai mult, ca sa spunem totul, el se afla inca printre noi". Ilustrat cu gravuri de Daumier sau din presa epocii, avand dedesubt citate scoase din text - ca in romanele secolului XIX, Cimitirul din Praga sconteaza pe inteligenta cititorului pentru a fi perceput in intentiile lui ironice, sub care mustesc sensuri grave. Antisemitismul si teoria conspiratiei - ar fi morala fabulei sale - ofera frustrarii indivizilor si popoarelor o explicatie mereu acceptata a esecurilor lor. Comentatorii care l-au acuzat pe Eco insusi de antisemitism si ambiguitate pentru acest roman n-au fost niste cititori inteligenti.
Alte articole din acest numar
- In pustia primilor asceti romani - COLILIA
- Oare trebuie sa ne temem de Dumnezeu?!
- Sihastrii de pe acoperisul lumii
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
