Sihastrii de pe acoperisul lumii

Calatorie in Himalaya, printre ascetii hindusi de la izvoarele Gangelui

Credinta care invinge muntele

Sihastria, retragerea din lume pentru inchinarea vietii lui Dumnezeu, este o practica monahala adoptata de toate religiile, indiferent daca rugaciunile ii sunt adresate lui Iisus, lui Buddha sau lui Allah. Mult mai grea decat viata calugarilor din manastiri, ea prevede o totala recluziune in singuratate, cautata cel mai adesea in salbaticia de piatra a muntelui, avand drept tovarasie doar cerul, chilia de piatra a vreunei pesteri, pasarile si fiarele aciuate pe culmi. In Europa, recordul de inaltime e detinut de calugarii ortodocsi de pe Muntele Athos (Grecia). Dar recordul mondial absolut le apartine siddhisilor, un ordin de calugari hindusi, ascunsi in inaltimile muntilor Himalaya, la 4500 de metri altitudine, in apropierea izvoarelor "sfinte" ale Gangelui. Pentru curiozitatea contemporana nu exista insa recluziuni. An de an, la pesterile de piatra locuite de sihastrii hindusi ajung adevarate cohorte de pelerini, unii cu bune intentii, credinciosi in cautarea sinelui si a marelui zeu, altii - amatori de senzatii tari, dornici de o publicitate excentrica, menita sa atraga atentia asupra lor. Dar indiferent carei categorii apartin, drumul lor pe povarnisurile himalaiene este in mod egal o adevarata Golgota, presarata cu suferinte, amenintare si morti.

Purificare la izvoarele Gangelui

Locul cel mai sfant si mai cautat al hinduismului se numeste Gaumukh ("Gura Vacii"). Un ghetar aflat la 3900 m altitudine, asezat pe un pat de morene si care emana o iradiere albastra, translucida si misterioasa, semanand cu un munte urias de opal. In mijlocul sau se afla o deschizatura larga, din care tasneste un suvoi de apa vijelioasa si tumultuoasa, amestecata cu sloiuri de gheata care stralucesc in lumina soarelui orbitor: Gangele, raul sfant al tuturor indienilor.Aici, la izvoarele lui, pelerinii vin cu miile sa se reculeaga, intr-un amestec de devotiune febrila, de incantare copilareasca si de fascinatie reverentioasa, intimidati de privelistea grandioasa a muntelui. Ei sosesc din toata India, la sfarsitul unor lungi saptamani de pelerinaj cu piciorul - pentru cei care vor sa se purifice integral, sau dupa doar cateva zile cu camionul - pentru ceilalti, pe niste drumuri ingrozitoare, taiate in stanca masivului himalaian. Pe jos sau pe roate, aceasta Golgota a hinduismului este lovita mereu de furtuni si alunecari de teren, care blocheaza drumurile pe tot parcursul verii. Dar cine ajunge la capat e rasplatit din belsug de euforia aerului rarefiat. Ca la un semn, calatorii nu mai simt nici foame, nici sete, ci pornesc toti sa se roage si sa se purifice, intrand cu picioarele in apele sacre (de gheata), strigand incantatii exaltate spre cer. Fiecare an turistic isi are lotul sau de pelerini imprudenti, smulsi de pe mal de fluviul care spumega. Cu toate astea, nimeni nu se ingrijoreaza: moartea in bratele reci, dar divine, ale Gangelui, este pentru hindusi o binecuvantare suprema, garantia reincarnarii pe un plan superior.

Gradina de pe Acoperisul pamantului

Calugarii siddhisi locuiesc mai sus de Gaumukh. Ca sa ajungi la ei, treci prin toate incercarile lui Harap Alb: un ghetar imens care geme si paraie, munti care se bat in capete, un labirint de pietre care se pravalesc sub picior.Dar la capatul drumului este Raiul: o priveliste nepamanteana, halucinanta, o intindere de verdeata, prinsa intre ghetari si stanci: un mic miracol de blandete si armonie in haosul mineral. Aici traiesc siddhisii, versiunea ascetica a calugarilor hindusi, care formeaza o comunitate aparte, de-a dreptul socanta, prin aspectul si comportamentul ei. Goi, manjiti cu cenusa, purtand pe crestet parul legat in cocuri spectaculoase, vopsiti pe frunte in culorile sectei si purtand in mana tridente, ei traiesc permanent intre vis si realitate, atat din pricina infometarii, cat si din cauza marihuanei, "iarba vrajitorilor", "ganga", pe care o fumeaza intruna si care creste acolo, in oaza din desertul de piatra al Himalayei, ca urzicile de la noi. "Hari om-Hari om", salutul ritual "Dumnezeu se afla peste tot" este adresat tuturor. In fata lor, ai sentimentul puternic ca te afli printre sfinti: in ciuda mizeriei corporale, siddhisii iradiaza, in jurul lor exista o luminiscenta vizibila, o aura ca de stea. Ei sunt inspirati de dragostea pentru orice fiinta vie, nu ucid nici o musca, nu cunosc gustul carnii, traiesc efectiv suprematia spiritului asupra materiei, incremeniti ca niste statui, la intrarea pesterilor de piatra, in pozitia de yoga "Lotus", punctul de decolare in abisul meditatiei.

Mama muntelui

Dar cea mai tulburatoare experienta pentru pelerinul care se incumeta sa urce potecile Himalayei este intalnirea cu Mata Ji, "Mama Muntelui" cum o numeste cu dragoste toata lumea; faptura cea mai ciudata de la izvoarele Gangelui. In ciuda modestiei, a saraciei ei legendare, ea degaja o stralucire si o "prezenta" care te fac sa te infiori. Mata Ji este singura care ramane in grota ei ca un cuib de vultur, chiar si in timpul iernii, cand ceilalti asceti coboara in vai. Asta inseamna sase sau sapte luni de izolare totala, in pustiul de gheata al muntelui, avand prieteni doar pasarile si caprele de munte, pe care "mama" le-a imblanzit si cu care vorbeste pe graiul lor. In afara spatiului si a timpului, Mata Ji nu se mai afla in cautarea gratiei divine: este strabatuta de ea. E suficient sa ii stai inainte - afirma pelerinii care au intalnit-o - ca sa te simti spalat de toate pacatele pamantesti.