"In brate cu un inger"

Cui sa povestesc trairile si bucuria prin care am trecut, daca nu tie, prietenei mele de suflet, "Formula AS"?

De cate ori nu mi-am gasit alinarea si raspunsul multor intrebari in randurile tale! De fapt, deruland firul, multe evenimente fericite din viata mea ti se datoreaza, ca si intamplarea traita recent. Si daca ma gandesc bine, nimic nu e intamplator. Multa vreme, m-am rugat bunului Dumnezeu sa-mi scoata in cale un suflet care are nevoie de ajutor. Asteptam sa-mi raspunda Dumnezeu, dar nu ma gandeam sa gasesc raspunsul in revista "Formula AS", la rubrica "Cazuri de extrema urgenta". O mama bolnava si copilasul ei aveau nevoie de o mana intinsa. Am simtit ca e ceva mai special si parca eram indemnata sa ma implic mai mult. M-a miscat mult fetita, la doi ani si jumatate, nu era increstinata. Imi doream s-o increstinez, dar distanta dintre noi nu-mi era de prea mare ajutor. Totusi, am reusit. Sambata, 29 ianuarie 2011, am increstinat cel mai dulce copil din lume. Impreuna cu sotul meu, le-am asteptat la gara. Au sosit. Nu mi-a fost greu sa le recunosc. Mama, o tanara draguta, inainta destul de greu, ajutandu-se de o carja (in urma unui accident de masina a ramas cu semipareza), iar fetita... nu va pot descrie starea ce am avut-o la vederea ei. Am iubit-o din prima clipa. Zambetul ei mi-a topit inima. Am luat-o in brate si am strans-o la piept. S-a lipit de mine, de parca facusem parte din viata ei dintotdeauna. Le-am primit cu toata dragostea, ne-am imbratisat si am pornit spre casa, unde le astepta o camaruta calduroasa.
Intorcandu-ma in timp si retraind acele clipe, lacrimez. Fetita cea mare a vecinilor mei nu mai prididea cu daruri pentru cea mica. Era fericita de fericirea lor. Sa nu credeti ca a fost usor sa ajung aici. Am avut piedici, cel rau face tot posibilul sa te opreasca. Mi-am facut multe griji, gandindu-ma ca nu voi reusi, dar Dumnezeu nu m-a lasat. Toata dragostea mea celor care au fost langa mine, colege, vecini, prieteni, rude, sotul meu drag, caruia nu o sa-i pot multumi indeajuns pentru fericirea ce mi-o daruieste, fiindu-mi alaturi, si fiului meu preaiubit.
Botezul a fost simplu, fara fast si decoratiuni. Mainile iscusite ale unei prietene dragi au impodobit cea mai frumoasa lumanare, iar scumpa mea cumnata a pregatit cel mai bun tort cu dedicatie. Slujba a fost ca un dar nepretuit, facuta din inima, cu suflet, asa cum o fac intotdeauna preotii nostri de la Catedrala Voluntari. Am fost impreuna cu oameni dragi, bogati sufleteste, care au daruit din putinul lor, aducand un strop de bucurie in ochii mamei si copilului. Am trait intens, am plans, am ras, am fost fericiti (va trimit atasat o imagine din biserica, in care superba mea finuta imi arata dragostea ei). In naivitatea mea, credeam ca eu sunt cea care ajut, dar am descoperit ca de fapt eram ajutata. Am simtit atata putere si fericire, de parca pluteam. Cele trei zile petrecute impreuna au fost ca un vis frumos. Mama si fetita de-acum vor face parte din viata mea. Grijile lor vor fi si ale mele. A sosit si ziua plecarii. Le-am instalat in tren si, la despartire, fetita a inceput sa planga. Nu-mi venea sa cred... un copilas ce-l cunosteam de trei zile, plangea dupa mine si eu sufeream! Sper ca aniversarea celor trei ani ai fetitei sa ne aduca iar impreuna. Dumnezeu mi-a aratat iubirea lui, aducandu-mi in cale un ingeras, care mi-a daruit clipe de fericire, ajutandu-ma sa merg mai departe, in aceasta viata, nu mereu usoara! Oare ce-mi mai pot dori?

CONSTANTA SLAVICI - Voluntari