Desene in carioca
In momentul cand viata ii joaca o festa, ultima arma a lui Thomas Kayser e o carioca neagra, cu varful gros. Deseneaza cu ea tot uratul din suflet. Negru pe alb. Desene furioase, care il linistesc.
La origine, neamtul era maistru brutar si patiser, si dorinta lui cea mai mare era sa puna pe picioare o mica afacere, care sa-i asigure un statut economic independent. Dar o hernie de disc i-a spulberat visul. Nici un aluat n-a mai copt de atunci. A schimbat profesia, s-a scolit in domeniul bancar, iar in prezent se numara printre cei mai cautati consilieri financiari din Bavaria. "Ce ma apuc sa fac", spune Thomas Kayser, "fac totdeauna in proportie de doua sute la suta". Un neamt pur sange.
Cand prima lui iubire, care durase zece ani, a esuat lamentabil, carioca a trebuit sa-si faca datoria. Iar linia neagra, lata, a insemnat o despartire atat de hotarata de trecut, incat acum, lui Kayser i se pare deplasat sa-i trimita fostei iubite chiar si o simpla felicitare de Craciun. Ba mai mult: la data aceea, era dispus sa traga inca o linie, prin care sa-si interzica orice alta eventuala relatie cu o femeie. "Daca ai implinit 34 de ani", se gandea Kayser, "se cheama ca ai pierdut si ultimul tren". Planul era deja schitat: "Dupa concediu, imi cumpar un caine, inchid usa, traiesc linistit si gata". Insa tocmai in concediul acela viata l-a obligat sa-si reconsidere decizia, fiindca i-a scos in cale femeia "de 150 de procente".
Fata de gheata
A zarit-o imediat de cum a intrat in cafeneaua micuta din Rhodos. Fata statea cu un bloc de desen pe masa si radia un farmec greu de definit: "Era pura ca un bloc de gheata si parea absolut inaccesibila". De aceea, nici n-a mai urmarit-o cu privirea. Deloc. Sau numai foarte, foarte rar. Pur si simplu, ceea ce vedea acolo era coplesitor, prea frumos ca sa poata fi adevarat: "O coama de par blond, revarsat pe umeri, si un chip dragalas cu o expresie, totusi, oarecum severa". "Hei, baiete, nu-ti pierde capul" - a fost avertismentul pe care Kayser si l-a adresat de indata. "Bea-ti cuminte ceasca de cappuccino si bucura-te de soare". Carioca o purta in buzunar, nu trebuia decat sa traga linia si sa-si vada linistit de-ale lui. Deocamdata, s-a mutat vizavi, intr-un Internet-Cafe, ca sa-si arunce ochii pe cursul actiunilor de acasa.
"O femeie ca asta", isi zicea el, "poti fi sigur ca nu te asteapta pe tine". Adevarul era cu totul altul. In seara memorabila de 8 august 1999, in jurul orei 18.30, cand Thomas Kayser a intrat in cafenea, inainte ca el sa fi putut scana cu privirea intregul decor, iar creierul lui sa inregistreze extraordinara prezenta de acolo si sa emita semnalele de alarma corespunzatoare, probabil cu cateva fractiuni de secunda mai inainte, inima Danielei s-a simtit brusc sagetata. Cine sa fie oare acest barbat inalt, cu infatisarea deschisa si calda?
Din acea clipa, Daniela n-a mai fost in stare sa deseneze, de fapt n-a mai fost in stare sa faca nimic altceva decat sa astepte venirea serii, reintalnirea cu Thomas.
Iar el venea negresit, zi dupa zi. Venea pe o motocicleta, purtand pantaloni scurti, ca un om aflat in vacanta. Venea mereu singur. Bea un cappuccino sau poate o bere. N-a salutat-o vreodata, nici nu s-a aratat curios sa-i vada desenele. "Ma privea doar", povesteste Daniela, "se uita lung", dupa care pleca in mare graba.
Stancile din Lindos
In totala necunostinta de cauza, Kayser sorbea linistit din paharul cu bere, la bar, cand fata a rasarit dintr-o data langa el si, fara a mai pierde vremea cu introduceri, l-a intrebat de-a dreptul: "Do you want to see my pictures?" ("Nu vrei sa-mi vezi desenele?"). Speriat, el nici macar n-a avut ragazul sa incuviinteze: "M-a luat de o mana, de mana stanga, si m-a tras dupa ea. Iar eu am urmat-o supus, ca un baietel. Ar fi putut sa ma duca pe malul marii si sa ma arunce in valuri, eram incapabil sa fac un singur gest de impotrivire".
Doua saptamani mai tarziu, a sosit si momentul inevitabilei despartiri. In autocar, Kayser suspina ca un copil parasit. Ajuns la Innsbruck, de unde trebuia sa ia avionul spre casa, s-a repezit intr-un suflet la ghiseu, in incercarea disperata de a obtine un zbor inapoi, in Grecia. N-a fost posibil. Luni dimineata s-a napustit la biroul de turism, si-a facut rezervare pentru vineri, a inchiriat o masina decapotabila, a comandat cincizeci de trandafiri rosii si a zambit, in fine, bucuros, imaginandu-si cat de surprinsa va fi Daniela, cand il va vedea aparand cu masina in fata cafenelei si o va intreba, pe tonul cel mai firesc din lume, daca i-ar placea sa faca o plimbare. Indiferent unde. N-a fost sa fie. Cum vorbeau zilnic la telefon, Kayser a avut prilejul sa afle ca ea va pleca inca de joi in Romania, fiindca nu suporta sa mai ramana in Rhodos, fara el.
In consecinta, Kayser s-a dus iarasi la biroul de turism si si-a procurat un zbor la Bucuresti - sambata dus, luni intors. Daniela l-a luat de la aeroport. Sase ore au asteptat impreuna, la gara, trenul de Iasi. A durat alte sase ore pana au ajuns la destinatie. Cand s-au dat jos din tren, era duminica dimineata, iar Thomas trebuia sa porneasca la drum, la sfarsitul aceleiasi zile, ca sa nu piarda zborul de intoarcere. De trei ori a consimtit la aceasta tortura, scrasnind din dinti si zicandu-si intruna ca fericirea merita orice sacrificiu. Cu adevarat rele erau numai momentele cand trebuiau sa-si ia ramas bun. Pesemne ca arata ingrozitor, pentru ca de fiecare data se apropia de el un politist sau o stewardesa, intrebandu-l daca are nevoie de ajutor. Intre timp, Daniela varsa rauri de lacrimi, in trenul de Iasi.
Mireasa din Carpati
Dupa trei luni, seful lui Kayser de la banca, ingrijorat de oboseala crescanda ce punea stapanire pe apreciatul sau colaborator, i-a propus sa faca impreuna o calatorie cu automobilul in Romania, ca s-o ia de la Iasi pe Daniela, cu desenele ei cu tot. La data respectiva, femeile necasatorite nu primeau atat de repede o viza din partea ambasadei. Totusi, inca in decembrie, intr-o dimineata cenusie, cand se ingana ziua cu noaptea, ei au trecut granita Romaniei si s-au asternut la drum lung, printre masini si carute, pe sosele cu asfaltul stricat. Dar aventura s-a incheiat cu happy-end: in lumina farurilor s-a ivit Daniela, incotosmanata in paltonul ei de blana, gata sa-l urmeze pana la capatul pamantului. Kayser a luat-o in brate, ferm decis sa nu-i mai dea drumul vreodata.
In cursul celor sase saptamani ingaduite de viza ei turistica, ei au reusit, cu pretul unor eforturi supraomenesti, sa faca rost de toate documentele necesare pentru casatorie. Ulterior, Kayser avea sa constate, pe pielea lui, cum e sa fii cetatean german si sa ai alaturi o femeie venita dintr-o tara neafiliata la UE. A trebuit sa le tina piept prietenilor sai, alegand graul de neghina si, la inceput, carioca a lucrat din plin, taindu-i de pe lista pe cei ce incercau sa-l puna in garda contra "miresei din Carpati" si a intentiilor ei dubioase. Acum, Daniela vorbeste fluent germana, picteaza si se pregateste sa-si redacteze in limba lui Goethe lucrarea de doctorat, pe o tema de istoria artei. "Eu fac foarte, foarte temeinic ceea ce fac", spune ea. "Totul sau nimic!". Si, deodata, devine clar ce s-a intamplat de fapt in cafeneaua aceea din Rhodos. Cu aceeasi energie de 200 de procente la suta, cu care Thomas manuia carioca, Daniela a venit din directia opusa si a sters linia. Asta inseamna sa-ti gasesti sufletul pereche.
DANA COSMA
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
