Va mai fi liberal PNL-ul?

Orice partid isi defineste identitatea prin aderenta la o formula doctrinara si printr-un program consecvent acesteia.

In competitia electorala, partidele incearca sa convinga de faptul ca, pentru ansamblul societatii, programul lor este cel mai bun. Toate partidele au un "nucleu dur" de sustinatori ce le acorda intotdeauna votul, indiferent de reactia electoratului volatil, nealiniat. In anumite imprejurari (crize sociale majore, razboaie, catastrofe naturale etc.), partidele pot sa-si nuanteze pozitia, acceptand colaborarea cu alte formatiuni, diferite doctrinar si programatic. "Nucleul dur", accepta - de obicei - compromisul aliantei cu fortele concurente, considerandu-l o necesitate momentana. Revenirea la normalitate duce, apoi, aproape automat, la restaurarea starii anterioare, la reintrarea in vechea identitate. In Romania, lucrurile stau, oarecum, diferit. La peste doua decenii de la rasturnarea comunismului, pe scena politica s-au afirmat clar trei mari grupari, PSD, PNL si PDL, singura formatiune neerodata de timp ramanand UDMR-ul, partidul etnic ce-i reprezinta pe maghiarii din tara. Echilibrul instabil dintre "cei trei mari" a asigurat UDMR o prezenta continua la guvernare, minoritatea etnica realizandu-si astfel aproape toate obiectivele. Fenomen ce nu s-a produs in cazul majoritatii, concurenta acerba dintre PSD, PNL si PDL blocand aproape toate initiativele de reformare a statului, si de schimbare a sistemului care a dus Romania pe ultimul loc in UE si a transformat-o in cea mai saraca ruda din NATO. Refuzul admiterii in "spatiul Schengen" este un exemplu ca UE taxeaza dur taraganarea finalizarii reformei, a amendarii drastice a coruptiei generalizate si justitiei politizate. In batalia reconstruirii statului roman, PNL-ul si PDL-ul s-au afirmat ca partide "de dreapta", cu oferte politice de acest tip, in timp ce PSD-ul si-a sustinut mereu vocatia "de stanga", programul sau vizand nivelarea sociala (flexibila) prin impozitarea progresiva a profiturilor si cresterea rolului de "asistent" al statului in cauza. PNL si PDL s-au orientat spre intreprinzatorii privati, singurii ce pot - prin afaceri dinamice, oportunitati productive si concurenta corecta pe piata - sa duca la cresterea economiei. PSD-ul si-a indreptat oferta spre paturile sociale sarace si asistate, somerii si pensionarii, taranii lipsiti de mijloace productive si tineretul privat de orizontul realizarii viitoare. Este, desigur, paradoxal faptul ca PSD-ul face oferta stangii atunci cand conducerea sa este alcatuita din "baroni", oamenii cei mai bogati ai tarii, stapanii majoritatii resurselor acesteia. PSD-ul si-a asumat atributiile stangii democratice prin naparlirea doctrinei comuniste in 1990. Oamenii, speriati de perspectiva "reintoarcerii mosierilor si patronilor" - cum suna propaganda PSD (FSN, FDSN) din epoca - nu au bagat de seama ca liderii revopsitei grupari punea stapanire fara scrupul pe bunurile economiei de stat, pe elementele esentiale ale proprietatii colective. Noua "clasa", constituita din conducatorii "de stanga" ai PSD-ului, nu s-a dovedit a fi insa o "burghezie" - intreprinzatoare si productiva prin definitie, ci o "oligarhie" speculativa, experimentata in imbogatirea prin santaj si frauda. PSD-ul le-a oferit nostalgicilor dupa "stabilitatea si ordinea comunismului" programe "de stanga", concretizate in "pomeni electorale" si cresteri sterile de venituri banesti (dublate mereu de cresterea inflationista a preturilor), sursa acestora fiind "privatizarea" ultimelor ramasite ale economiei etatiste si ajutoarele internationale. Evident, "sursa" urma sa se epuizeze, dar, pana atunci, clanurile oligarhiei PSD-iste urmau sa incalece toate esaloanele administrative ale tarii, toate sectoarele vietii ei sociale. "Dreapta" a raspuns prin masuri de stimulare a spiritului intreprinzator si de reglementare a concurentei in piata. Proiectul dreptei a vizat constituirea "clasei de mijloc", fundamentul echilibrului si bunastarii sociale in toate democratiile occidentale. Proiectul, impropriu numit anticomunist (desi, in esenta, este) a intampinat nenumarate dificultati, cele mai dure provenind din tentatia multor politicieni "de dreapta" de a-si asigura bunastarea dupa "modelul PSD-ist". Dupa decesul, produs in mare parte din aceasta cauza, al PNTCD-ului, scena "dreptei" a fost, practic, ocupata de PNL, caruia i s-a alaturat, prin decizie interna, PDL-ul. Partidul din care provine presedintele tarii a optat pentru "dreapta", sesizand ca "politica" PSD-ului duce la prabusirea economica a Romaniei si la impartirea ei definitiva intre clanuri oligarhice de tip feudal ("sistemul ticalosit"). PNL-ul, sustinator al valorilor democratiei liberale, a pus in centrul programului sau economic "cota unica", o forma de impozitare stimulativa pentru IMM-uri, pentru cei interesati de cresterea productiei si cresterea consumului ca urmare a diversificarii ofertei. "Cota unica", efectiv importanta pentru impulsionarea investitiilor (principala parghie de crestere a economiei) a devenit centrul orizontului simbolic al PNL, ca partid veritabil de dreapta. Sustinand "cota unica", PDL-ul s-a inscris, practic, pe acelasi culoar politic cu PNL-ul, care ar fi trebuit sa devina aliatul sau natural. Nu putem, aici, relua "istoria" conflictului PNL-PDL, care a dus la slabirea "dreptei" si la opozitia acerba a PNL-ului la guvernarea PDL-ista. Anuntul facut de liderul PNL, Crin Antonescu, cum ca partidul - compromis deja prin alianta cu gruparea oligarhica denumita PC - ar renunta la "cota unica", pentru a-si asigura o paritate in coalitia cu principalul sau oponent doctrinar si programatic, PSD-ul, risca sa-i priveze dur pe liberali de principalul atribut simbolic al identitatii lor. Intreprinzatorii clasei de mijloc, amenintati de impozitele progresive pe profit, se vor orienta spre ultimul partid ramas "la dreapta", PDL-ul, si il vor sustine, in ciuda "gafelor" lui administrative, a "obiceiurilor PSD-iste" ale unor lideri ai sai. Acceptand, de dragul mirajului puterii, inregimentarea PNL-ului la doctrina si programul PSD, d-l Crin Antonescu pare a confirma planul ocult (de care se vorbea in anii '90) al comunistilor naparliti, de desfiintare definitiva a "partidelor istorice".