Serban Ionescu

"De speranta nu ma dezbar eu asa, cu una, cu doua"

- Anul 2011 pare sa fie pentru tine de bun augur. Spectacolul "Dineu cu prosti", in care faci un rol exceptional, umple pana la refuz Sala mare a Nationalului bucurestean, iar in februarie te vom vedea in rolul principal din filmul "Umilinta", realizat de Catalin Apostol.

- Intr-adevar, spectacolul de la Teatrul National are mult succes si-n Romania, dupa ce "a topit" Franta, atat in varianta de scena, cat si in cea cinematografica. Totusi, in original, "Dineu cu prosti" este o comedie bulevardiera, o piesa cu umor frantuzesc, plin de bibiluri, ca sa nu spun precaritati. Noi am zis sa mergem nitel contra curentului, sa eliminam tot ceea ce avea legatura directa cu societatea frantuzeasca si, in acelasi timp, sa renuntam la registrul bulevardier, cu toate exagerarile pe care le implica. Ceea ce nu e chiar usor, pentru ca in "Dineu cu prosti" personajele-povestitoare sunt doar doua - personajul meu si cel al lui Horatiu Malaele, si, in general, e greu sa povestesti cu personaje putine. Apoi, schimbarea de registru implica si schimbarea uneltelor actoricesti. Tot arsenalul comic a trebuit sa fie ascutit, ca sa ne iasa taieturile mai fine, am fost mai atenti la relatiile dintre personaje, la modalitatea de a rezolva interactiunile dintre ele, am pus punti intre caractere, nu le-am lasat asa, in usuratatea lor. Daca vrei, le-am injectat o tara de titan, in loc de plumb.

- Pierre, personajul pe care il joci, a fost interpretat atat in teatru, cat si in film, de actori celebri. Ai resimtit concurenta?

- Nu, deloc. De altfel, eu nici n-am vazut filmul. Nu neaparat ca n-as fi vrut, ci asa s-a intamplat. In ceea ce priveste varianta scenica, a venit cineva de la Paris, care vazuse spectacolul si acolo si, cu modestia caracteristica romanilor, ne-a zis ca noi suntem mai buni decat francezii. (rade) In general, eu nu ma prea raportez la actorii francezi, pentru ca au o raceala, un soi de detasare cerebrala in joc. Singurii care m-au incantat au fost Louis de Funes, Bourvil, Jean Gabin si Yves Montand, in ultima parte a vietii lui. Revenind la spectacolul nostru, Malaele si cu mine si restul distributiei ne-am implicat mai mult, am fost mai pasionali, mai latini, avand totusi grija ca in felul in care vorbim si in gestica sa nu fim totusi balcanici, certurile din piesa sa nu fie ca la usa cortului, ci niste dispute de salon mai mocnite.

- Regia spectacolului e semnata de Ion Caramitru. Cum ai lucrat cu el? Poate fi si mare actor, si regizor?

- Da, lui Pino Caramitru ii iese si "jocul" asta. Am comunicat bine cu el, ne-am inteles fara sincope, n-a fost genul de regizor cu mana de fier, care tine sa acapareze totul cu personalitatea lui. Fiind actor, Pino a avut cu noi o relatie blanda si tandra. Nu zic ca toti ceilalti regizori mari sunt lipsiti de aceasta tandrete, dar totusi, cei care lucreaza ca el sunt putini. Restul se impun, dar numai de forma, ca fondul ramane gol, iar tie, ca actor, ti-e greu si degeaba te chinuiesti, ca treaba tot nu iese ca lumea.

- Dar cu colegii de scena, Horatiu Malaele si Medeea Marinescu, cum ai lucrat?

- N-am avut dificultati in a lucra impreuna. Ne-am inteles cu totii chiar foarte bine, desi suntem diferiti si cu caractere puternice. Nu am trecut prin momente de contre, de genul: "A, nu-mi taia replica asta!". Se mai intampla si incapatanari din astea prin teatru. Cat despre Horatiu si Medeea In spectacolul asta, exista si momente in care eu raman pe scena, dar sunt in expectativa, si-atunci pot sa-mi urmaresc colegii din perspectiva spectatorului si, de fiecare data, iti marturisesc sincer, sunt incantat. Atat Horatiu, cat si Medeea sunt perfecti: nu ies din matca personajului, nu exagereaza, traiesc cu sinceritate si firesc pe scena! Sigur ca fiecare reprezentatie are o viata proprie. Asta seara nu poate sa fie ca ieri seara si nici ca maine seara. Personajele au, de fiecare data, un "ce" care dureaza doar o seara: au tristete ori voiosie, poate melancolie sau o tusa de romantism - asa cum e actorul in seara respectiva.Constanta in toata ecuatia asta e emotia cu care intram cu totii pe scena si intrebarea de la final, pe care ne-o adresam noi intre noi: "Ei, cum a fost?".

- Vorbeam de salile pline pe care le face "Dineu cu prosti". Sunt insa si alte spectacole care se joaca, practic, cu casa inchisa. Cum iti explici aceasta intoarcere spre teatru a publicului?

- Se intampla ceva in tara asta, ceva care sapa adanc si cu mare indemanare, sau poate cineva anume care vrea sa puna la pamant cultura romana. E un fenomen misterios, dar de a carui realitate nu ma indoiesc. Vad aproape zilnic cum tot ceea ce inseamna cultura - traditii si obiceiuri populare, teatru, film, literatura, arte plastice - este atacat in scopul anihilarii. Si-atunci, societatea incearca sa se apere. Si cum poate sa faca asta? Activandu-si sistemul imunitar. Lumea vine catre teatru, ca sa-si salveze spiritul, ca sa-si hraneasca sufletul, ca sa invete, ca sa scape de home-cinema, de calculatoare si de stresul celor patru pereti. Si vine si ca sa se relaxeze. Pentru unii, teatrul e o terapie antistres. Acum, sigur ca exista si o parte de public ignorant, care vine la teatru pentru c-a auzit ca-i de bon ton sau ca sa-l impresioneze pe X sau cine stie din ce alte motive, dar nu pentru ca ar fi interesat de ceea ce se intampla pe scena. Iti dai seama de asta din faptul ca, e sau nu e de ras, o parte din public rade. Ei, asta mie mi se pare foarte trist. Cand nu ai capacitatea sa discerni, sa pricepi ce vezi si auzi, e tragic.

- In februarie are loc premiera filmului "Umilinta", realizat de colegul nostru, Catalin Apostol, si in care tu detii rolul principal.

- Ma bucura foarte mult aceasta premiera, poate si pentru ca am asteptat-o parca prea mult. Si ma bucur ca filmul acesta s-a facut. Nu pentru ca joc eu in el, ci pentru ca e un film cu un subiect inedit, e o poveste plina de gingasie, care are si finete psihologica, si doze generoase de introspectie si de delicatete emotionala. E povestea unui om singur, pierdut intr-un desert uman, un om care a trait o drama ingrozitoare si care se refugiaza in afectiunea unui copil. Mai mult nu spun, pentru ca nu vreau sa divulg frumusetea filmului, inainte de a fi vazut pe ecran.

- In paralel cu marele ecran, nu dispretuiesti nici ecranul televizorului. Aflam din presa ca vei juca in "Narcisa Salbatica". Ai si alte planuri pentru viitor?

- De speranta nu ma dezbar eu asa, cu una, cu doua. Si am si planuri. Am sa incep sa filmez la "Narcisa Salbatica", serialul de pe Antena 1. O sa am cam 30-40 de episoade. Apoi, in vara-toamna, ma pandeste un nou film. Un prieten de-al meu - nu dam nume - mi-a spus c-o sa avem treaba si ma bazez pe el. Unde mai pui ca e vorba de un prieten pe care chiar il astept de mult ca sa lucram impreuna. Pana una-alta, continui sa ma "joc" cu "Dineu cu prosti", cu care o sa facem si niste turnee prin tara... Numai sa scapam de nameti!

Foto: TNB - Augustin Bucur (2)