La moartea lui Grigore Vieru

"Din Basarabia va scriu,/ Dulci frati de dincolo de Prut./ Va scriu cum pot si prea tarziu,/ Mi-e dor de voi si va sarut"

Sufletul neinvins al Basarabiei

Se rotunjesc doua decenii de cand nu am mai vazut atatea lacrimi pe chipul Basarabiei. Atunci, in 1989, cand dupa o jumatate de secol de arest si exil, au reintrat in casa noastra limba romana, alfabetul latin si tricolorul, lumea plangea de bucurie. Astazi, aproape 4 milioane de oameni isi scalda ochii in lacrimi de mare durere, cand cel mai cunoscut si iubit dintre ei ii paraseste, fara sa-si vada visul implinit.
De ce se simte Basarabia asa de orfana prin moartea lui Grigore Vieru? Cum a reusit Poetul sa devina un simbol al renasterii si demnitatii nationale din Basarabia? Prin ce minune divina a supravietuit in cumplitele lupte identitare, purtate cu verticalitate de-a lungul intregii vieti?
La fel ca generatia lui, Grigore Vieru a cunoscut vremuri cumplite: razboi, izolarea totala de Tara, saracie, foamete, deportari, exterminarea fizica a varfurilor intelectuale ro- manesti, colectivizare si ideologizare fortata, o scoala antinationala, bazata pe valori straine. Eminescu, Alecsandri, Creanga, Hasdeu faceau parte din literatura straina si au fost interzisi in Moldova sovietica, pana in 1956, ca mai apoi, "curatiti" si interpretati ideologic de cerberii de la Chisinau si Moscova, sa fie prezentati ca "moldoveni", in sustinerea diabolicii inventii staliniste, ca moldovenii si romanii sunt doua natiuni diferite, cu doua limbi, culturi si traditii diferite. Sinteza modelului de educatie sovietica, antiromaneasca a basarabenilor o gasim in mai multe articole si versuri: "Cand pe lume-am aparut/ La o margine de Prut,/ Langa raul patimit,/ O straina m-a rapit/ Si astfel ma legana:/ "Nani, nani, nani-na,/ Peste Prut traesc jandarmi,/ Sa cresti mare sa ii sfarmi!/ Peste Prut traesc potai,/ Iar nu fratiorii tai!/ De-or striga: romane drag,/ Pune mana pe ciomag,/ De-ai sa-i vezi cantand de dor,/ Pune mana pe topor!/ De ti-or spune ca ti-s frati,/ Sa nu-i lasi nespintecati!"/ Copil prost, copil furat,/ Frate, rau te-am suparat!/ Dar eu nici o vina n-am,/ Fost-am despartiti de neam/ Si chiar Domnul Cel de Sus/ A tacut si nu mi-a spus/ Care e maicuta mea/ Si nici maica spusu-mi-a." (Cantec popular). Framantarile si chinurile prin care a trecut intelectualul basarabean, pana a ajunge la adevarul despre limba, originea, istoria si Tara sa, le gasim in fiecare marturisire cutremuratoare a Poetului. Pasii lui Vieru spre cunoasterea adevarului sunt si pasii Basarabiei ametite de snoavele Kremlinului. Numai ca Poetul a mers mult mai repede. Ceea ce a adus Vieru din casa parinteasca si a pus in primul sau rand scris a fost dragostea de oameni si cuviosenia fata de lucrurile sfinte: mama, copilaria, bastina, neamul, Eminescu, adevarul, iubirea, omenia, patria, limba, istoria, credinta, natura. Nu poti renunta la ele, oricat de modern si de globalist ai fi, nu poti glumi sau face bascalie cu ele. De fapt, acestea au fost pietrele de temelie pe care Poetul si publicistul si-a inaltat opera si a ajuns la inima multimilor. In toate mediile, Grigore Vieru spunea cu aceeasi voce blanda si convingatoare, ca in fata lui Dumnezeu el nu poate spune decat adevarul si numai adevarul despre originea si limba noastra.Iar adevarul l-a spus foarte clar Eminescu: Suntem romani si punctum! Din momentul cand l-a descoperit pe Luceafar, s-a rugat sa-l lumineze, l-a luat drept inger pazitor, spirit tutelar si a mers cu ochii in sus, catre Eminescu, timp de o viata. Eminescu i-a luat otrava sovietica de pe ochi si i-a deschis privirea spre taramul fabulos al intregului spatiu locuit de romani, i-a revelat dimensiunea divina, unitara si crestina a neamului romanesc. La randul sau, Poetul ne-a invatat pe noi, pe cei multi, sa-l luam pe Eminescu in inimile noastre. Este impresionanta fidelitatea, dar si insistenta cu care Grigore Vieru a purtat cuvantul lui Eminescu din carte in carte si din scoala in scoala. Inca de la volumul de debut, era foarte constient ca Eminescu e coloana vertebrala a fiintei nationale din Basarabia, si oricine va gusta din izvorul viu al operei Luceafarului va supravietui comunizarii, rusificarii si deznationalizarii. De altfel, si ultimul drum pe care l-a facut in viata a fost legat de Eminescu. Venea acasa de la Cahul, unde Eminescu fusese sarbatorit...
Este imens rolul lui Vieru in anii de desteptare si renastere nationala: poeziile sale patriotice si sociale au fost declamate si cantate in toate localitatile din Basarabia, ele au trezit in moldoveni sentimentul de demnitate nationala si romanism, au adus in sufletele basarabenilor valoarea si simbolul Limbii Romane, al Alfabetului Latin si al Tricolorului. Incoltit si haituit din toate partile, amenintat zi de zi cu moartea, poetul a supravietuit terorii prin credinta si convingerea ca isi face datoria in fata timpului si a neamului sau. Chiar daca Grigore Vieru nu va fi prezent fizic in viitoarele batalii identitare, opera sa, care reprezinta sufletul viu, neinvins al Basarabiei, va fi un drapel la fel de mobilizator, ca si in timpul vietii Poetului. Razboiul minciunii, referitor la originea si limba noastra, este deja pierdut de urmasii lui Stalin. Generatiile de azi, care au rasarit din cartile lui Vieru, resping minciuna si aleg adevarul. Basarabia va simti din adancuri extinderea si taria radacinii de foc, va avea in toate optiunile de azi si de maine sprijinul poetului care s-a zbatut toata viata ca toti romanii sa se simta liberi si stapani intr-o singura tara.
Ce indeletnicire ingrata: alerg dupa cuvintele potrivite, dupa ce astazi am vazut chipul indurerat si plans al Basarabiei, dupa ce asteptam stirea miraculoasa ca vestea mortii nu e adevarata, ca Grigore Vieru nu poate pleca dintre noi, fara sa vada cazuta frontiera de pe Prut. Priveam la sutele de mii de basarabeni ce inundasera piata centrala din Chisinau, copii si tineri cu ochii scaldati in lacrimi, maturi cu chipul indoliat, priveam cortegiul urias de oameni ce venisera sa aduca un ultim omagiu Poetului, intrebandu-ma cu tristete: oare ce se intampla, totusi, cu noi? De ce nu avem si pe timpul vietii marilor nostri luminatori, aceasta impresionanta solidaritate cu ei, de ce lasam niste ticalosi sa le otraveasca existenta, sa-i maltrateze spiritual si fizic, sa-i ucida, picatura cu picatura, sa le transforme viata in cosmar? Raspunsul l-am auzit la cimitir, cand mii si mii de voci si-au dat drumul durerii si au inceput sa cante "Desteapta-te romane!". Apoi, si mai sus, peste nemoarte, s-a auzit vocea Poetului: "Din Basarabia va scriu,/ Dulci frati de dincolo de Prut./ Va scriu cum pot si prea tarziu,/ Mi-e dor de voi si va sarut".

_________________________

Fratele lui Eminescu

A murit fratele lui Eminescu.
In aceste clipe, el sta la sfat cu autorul "Luceafarului" si-i spune ca Basarabia lor si a noastra inca n-a murit, chiar daca-i mor, rand pe rand, cei mai destoinici fii si fiice: Ion si Doina, Vatamanu, Sulac, Usatiuc-Bulgare, Nicolae Costin, Damian, Loteanu, Victor Ciutac...
Grigore Vieru a fost mai mult decat un poet. El a fost un stegar. A cazut in batalia pentru Adevar si Dreptate. Dar drapelul dus de el a fost pe data preluat de generatiile de luptatori pe care i-a crescut cu abecedarele, cu "Albinuta" lui, cu poeziile, cu eseurile si cantecele sale. De sus, din cer, Vieru si Eminescu ii privesc cu nadejde si incredere. Si ii indeamna sa continue lupta. Pentru ca un neam care naste din cand in cand un Eminescu sau un Vieru nu poate ca pana la urma sa nu invinga.
Primele noastre Mari Adunari Nationale au luat nastere la seratele de poezie ale lui Grigore Vieru, de la inceputul anilor '80. Ulterior, ele au curs in strada, transformandu-se in manifestari cu sute de mii de participanti. Vieru a ajutat (inainte de 1989) generatiilor tinere sa-si regaseasca Tara, dar si Tarii (dupa 1989) - sa-si regaseasca Basarabia, cea a culturii si-a poeziei. Mai putin pe cea a politicii. Altul ar fi fost destinul nostru azi, sunt convins de asta, daca Grigore Vieru ar fi acceptat, in 1991, sa candideze la postul de presedinte al Basarabiei, din partea Frontului Popular, care era pe atunci al nostru. Dar el nu avea nevoie de nici o functiune. Vieru preferase sa ramana presedintele Poeziei. Prezenta lui la Marile Adunari Nationale incuraja multimile. A jucat rolul unui conducator de osti, in lupta noastra pentru Limba Romana, pentru Alfabetul Latin, pentru Identitate, Demnitate si Constiinta Nationala.
In noaptea accidentului, la ora 1.30, m-am trezit din somn si n-am putut inchide un ochi pana s-a facut zi alba, ca si cum s-ar fi intamplat ceva grav cu o ruda apropiata. Grigore Vieru mi-a fost mai mult decat o ruda de sange. L-am considerat dintotdeauna un parinte spiritual. Acum e ca si cum am ramas orfan si de el. Si nu numai eu. Vom descoperi mult mai tarziu ce-a insemnat dansul pentru noi toti. Si cat de mare noroc am avut ca a scris, respirat, trait alaturi de noi. Fiecare basarabean dorea sa si-l aiba prieten. Fiecare dintre cei care l-au cunoscut vroia sa se fotografieze cu Vieru: el facea orice fotografie frumoasa. Ne obisnuisem atat de mult cu prezenta lui, incat credeam ca nu va muri niciodata. N-am stiut sa-l ocrotim, sa-l pastram, sa-l avem cat mai mult in preajma.
Ce blestem pe capul nostru, ca nu stim sa ne pretuim marii creatori, decat atunci cand nu mai sunt, decat atunci cand e prea tarziu! Vieru a fost un exemplu de omenie si cumsecadenie. Era o fire atat de modesta, incat se straduia sa mearga printre noi parca mai mult in varful degetelor, astfel incat sa nu ne deranjeze, astfel incat nici sa nu observam ca ii suntem contemporani. Era cel mai bun dintre noi, cel mai iubit dintre pamanteni, cel mai cunoscut scriitor roman.
La o manifestare - unde se aseza Gr. Vieru, la masa cu oficialitati, in primele randuri sau in fundul salii - acolo era prezidiul. Nu existase, cred, nicaieri in lume, un alt poet care ar fi fost iubit atat de mult si care ar fi fost urat atat de mult.
Pentru ce a fost iubit Grigore Vieru?! Pentru talent, curaj, darzenie, omenie, demnitate, credinta, bunatate, curatenie, verticalitate...
Pentru ce a fost urat Grigore Vieru?! Pentru talent, curaj, darzenie, omenie, demnitate, credinta, bunatate, curatenie, verticalitate... Exact aceleasi calitati unii le considerau defecte. Grigore Vieru a fost de o blajinatate proverbiala. Fusese prieten cu toata lumea. Chiar si cu cei care-i doreau moartea. Era urat cel mai mult, nu pentru omenia si poezia lui (desi avea si aici destui invidiosi), ci pentru ca visa Romania.
Grigore Vieru avea tot dreptul sa moara de moarte buna si la o varsta cat mai inaintata. Dar n-a fost sa fie...
Grigore Vieru a fost un model de poet si luptator.
Ne va lipsi. Il vom gasi de azi incolo in cartile sale.
Verbul lui va lucra si in continuare pentru Limba Romana, pentru Demnitatea Nationala, pentru Unitatea Neamului Romanesc.
Dumnezeu sa-l ierte!
Si Dumnezeu sa ne ierte, pentru ca n-am stiut sa-l pretuim cat a fost viu. Sa-l pretuim macar in timpul mortii.
Sa facem totul ca sa fim demni de memoria si numele lui.
Acum si in veac.

NICOLAE DABIJA