Minuni tracice
Sarace in zestre materiala, noile tari intrate in Uniunea Europeana, Bulgaria si Romania, detin, in schimb, valori uriase in materie de spiritualitate si istorie. Mai ales perioada epocii preromane are o oferta inegalabila, cum putine tari ale vechiului continent, cu exceptia Greciei si Italiei, ar visa vreodata sa stapaneasca. Stramosii bulgarilor si romanilor, tracii si dacii, au lasat posteritatii cetati si sanctuare cum nu au avut nici celtii, nici germanicii, nici hispanicii si nici brittanii. In cazul in care toate aceste monumente antice s-ar fi aflat in Vestul Europei, ele ar fi fost conservate, restaurate, cercetate si puse in valoare, nu numai ca monumente ale trecutului, ci si ca simboluri ale prezentului. Ce fac insa bulgarii si romanii cu monumentele identitatii lor? Ce fac si ce au facut bulgarii cu Seuthopolis si ce se intampla la romani cu Sarmizegetusa Regia? Daca un turist de oriunde ar cauta pe harta Seuthopolis-ul, va afla cu stupoare ca el nu exista. Capitala tracilor, unul din cele mai importante monumente preistorice ale Bulgariei si ale intregii umanitati, a disparut.
Pana nu am ajuns la muzeul Iskra din Kazanlak, unde am intalnit primul bulgar care m-a lamurit unde se afla fosta capitala a tracilor, nimeni nu stia aproape nimic despre capitala lui Seuthes al III-lea. Cand i-am vorbit ghidului despre intentiile mele de a vizita capitala de acum 2500 de ani, acesta, cu o usoara jena, dar intr-o limba franceza impecabila, mi-a dezvaluit actualul "secret tracic": "Capitala se afla sub ape. A fost acoperita de apele barajului G. Dimitrov (numit actualmente barajul Koprinka). Este o crima ce au facut comunistii..." Imediat, mi-a venit in minte destinul asemanator al Sarmizegetusei Regia, cu zidurile betonate de comunisti, batjocorita de arheologi si jefuita de cautatorii de comori. Pentru Sarmizegetusa Regia, acelasi turist ipotetic, venit de oriunde, ar gasi pe harta o locatie cu totul gresita pentru capitala regilor daci. Denumirea de Sarmizegetusa desemneaza astazi colonia lui Traian, capitala Daciei de dupa cucerirea romana, si nu adevarata Sarmizegetusa dacica. Pe cele mai multe harti, Sarmizegetusa dacica poarta numele de Gradistea Muncelului, adica Ruina Muncelului (gradiste inseamna ruina in limba slava).
Oare cati turisti romani si straini nu cad in aceasta capcana, confundand Sarmizegetusa Regia, capitala dacilor, cu actuala comuna numita impropriu Sarmizegetusa, aflata pe soseaua nationala spre Caransebes?
Adevarata Sarmizegetusa, cea din munti, chiar daca nu a fost acoperita de apele unui baraj de acumulare ca in Bulgaria, a patimit atrocitati la fel de mari ca Seuthopolis-ul. Prin anii '80, in graba pregatirilor pentru organizarea Congresului International de Istorie, comunistii au betonat Sarmizegetusa. Unele plinte originale ale sanctuarelor de calcar au fost impinse cu buldozerul in prapastie si inlocuite cu replici din ciment. Tot atunci, un zid dacic, cu inaltimea de 6 metri s-a pravalit la vale.
Revenim la Muzeul Iskra din Kazanlak, unde cu o amabilitate de exceptie, ghidul ne invita sa vizitam sectia de tracologie a muzeului, sectie care acopera circa 90% din spatiul de expozitie al institutiei. Trecem, rand pe rand, dintr-o sala in alta, si ramanem fascinati de ceea ce vedem: fresce viu colorate, monede de toate tipurile, pietre cu inscriptii in limba tracica, coliere si podoabe din aur, inele si aplici din acelasi metal, coifuri, armuri din bronz. Totul culmineaza in ultima sala, unde este expus inventarul mormantului regelui tracic Seuthes al III-lea. Coroana sa regala, cu frunze de stejar lucrate in aur, este cu adevarat unica, o podoaba care va intra, cu siguranta, in toate cataloagele care infatiseaza comorile acestei lumi.
Este extrarordinar ce au facut bulgarii dupa caderea regimului comunist cu monumentele tracice din jurul Seuthopolis-ului, care nu au fost inghitite de lacul de acumulare. Totul a inceput in 1992, cand a fost descoperit primul tumul sub care se afla un mormant intact, al unui rege trac. Tumulul se afla la Biniova, si continea un veritabil tezaur de bijuterii de argint si de aur.
Descoperiri similare au continuat an de an. Astfel, in 1993, s-a descoperit un alt mormant intact al unui rege trac, la Ostroucha, unde cel trecut in lumea vesniciei era aparat de un bloc de granit cu greutatea de 60 de tone. Intre 1995-1996, au fost cercetate alte 7 asemenea morminte. In anul 2004, sub tumulul de la Svetitsa, a fost aflata o masca masiva din aur cu chip uman. Este un artefact asemanator cu cele ale faraonilor din Egipt. De fapt, aceste morminte ale regilor traci combina in mod ingenios arhitectura minoica cu cea egipteana, in ceea ce priveste reprezentarile despre lumea de apoi.
Un Tutankamon al Bulgariei
La iesirea din muzeu, ghidul bulgar, cu aceeasi amabilitate, ne indruma sa vizitam tumulul unde a fost descoperit, cu cativa ani in urma, mormantul regelui Seuthes al III-lea. Parasim Kazanlak-ul si ne indreptam spre pasul Shipka. Dupa nici 2 kilometri, mai multe indicatoare, foarte vizibile, ne indica directia spre tumulul de la Goliama Kosmatka. Inaintam inca un kilometru pe un drum asfaltat de curand, printre lanurile de floarea-soarelui. Mormantul lui Seuthes al III-lea este perfect conservat. Aflam inca de la intrare ca este un monument UNESCO. Ghidul ne intreaba politicos daca dorim sa conversam in engleza. Aflam intreaga poveste a descoperirii acestui mormant si despre cum s-a ajuns la concluzia ca acolo era inmormantat fondatorul Seuthopolis-ului. Aflam, de asemenea, ca regele trac era un stramos indirect al lui Lisimah, cel care a fost invins de doua ori de regele get Dromichaites. Il intreb pe ghidul nostru despre cum a fost posibil ca un asemenea monument sa nu fi fost jefuit, si ii explic situatia de la Sarmizegetusa Regia. Bulgarul zambeste si imi arata ca obiectivul este supravegheat in permanenta de paza militarizata. In plus, cateva camere video de ultima generatie filmau, atat ziua, cat si noaptea, uriasul tumul. L-am acaparat in totalitate pe ghidul bulgar, fara a observa ca la iesirea din tunelul rece de piatra al monumentului regal se stransesera alti zeci de vizitatori.
Mormantul lui Seuthes al III-lea, care s-a descoperit absolut intact, este pentru bulgari similar cu ceea ce este pentru egipteni mormantul lui Tutankamon. Totul s-a gasit asa cum a fost lasat acum aproape 2500 de ani. Am putut vedea bustul regal din bronz, armura din acelasi metal, inclusiv coiful si cnemidele, de asemenea, splendida cununa cu frunze de stejar lucrata in aur, multe aplici si pocale din aur masiv. Bulgarii se pot, pe buna dreptate, mandri cu acest Tutankamon al Traciei care este Seuthes al III-lea.
Ce s-a intamplat, in acelasi timp, la Sarmizegetusa Regia?
Si cautatorii de comori si-au vazut de-ale lor, dupa 1990. In loc ca arheologii si autoritatile statului sa cerceteze si sa protejeze vestigiile trecutului in Romania, si mai cu seama la Sarmizegetusa Regia, cautarea aurului si a argintului a cazut in seama localnicilor si a anumitor personaje mafiote din Deva, protejate de oameni sus-pusi, din institutiile statului. Datorita acestor complicitati flagrante, astazi nici unul dintre acesti infractori nu a fost condamnat. In vreme ce la mormintele regilor traci, in timpul sapaturilor arheologice, a venit chiar presedintele Bulgariei, Parvanov, si ambasadorii marilor puteri, la Sarmizegetusa Regia si pe dealurile din preajma colindau doar cautatorii de comori, cu detectoarele lor de metale.
Ceea ce a dobandit Bulgaria dupa 1990 nu va putea fi negat, contestat de nimeni, niciodata. Tezaurele regilor traci gasite intacte in mormintele de pe Valea Regilor sunt bunuri ale patrimoniului mondial, care releva date sigure despre civilizatia tracica. Romania a reactionat tardiv, si mai ales la presiunile institutiilor U.E., in legatura cu jaful de patrimoniu comis dupa 1990, la Sarmizegetusa Regia. In comparatie cu artefactele tracice gasite in situ, bratarile de aur presupuse a fi fost gasite la Sarmizegetusa Regia, chiar daca ar fi autentice, au valoare incontestabil redusa, datorita conditiilor in care au fost gasite, traficate si apoi rascumparate. Nici pana astazi nu stim cu exactitate cine sunt persoanele (persoana ?) din S.U.A., de la care au fost rascumparate, la ce pret si ce comisioane au incasat functionarii statului roman.
Iata ca in vreme ce monumentele tracice ale bulgarilor, in pofida inundarii Seuthopolis-ului, le confera vecinilor din sud o imagine identitara clara si precisa, imagine care atrage mii si mii de vizitatori, in Romania, bratarile dacilor sunt rascumparate in conditii dubioase, pe banii contribuabilului roman, pur si simplu de la niste anonimi. (Nu cumva aveti si dvs. cateva "artefacte dacice" spre vanzare? Autoritatile romane vor gasi imediat "experti" din Germania, care le vor autentifica drept dacice.)
La Kazanlak, zona din vecinatatea orasului se numeste, mai nou, Valea Regilor Traci (in locul vechii denumiri de Valea Trandafirilor). Zeci si zeci de autocare cu turisti occidentali, dar si din Rusia (in zona fiind si manastirea ruseasca de la Shipka, unde isi duc somnul de veci mii de soldati rusi, cazuti in razboiul contra turcilor din 1877), sunt gazduite de comunitatile locale, in hoteluri si pensiuni.
In schimb, la Sarmizegetusa Regia, padurea continua sa cada peste vechile ziduri, drumul de acces nu a fost asfaltat si este un adevarat dezastru. Nu exista nici un ghid in toata aceasta zona, nici macar unul care sa vorbeasca in limba romana. Panourile de prezentare ale monumentelor sunt vechi, si desi vestigiile de aici sunt inscrise in patrimoniul UNESCO, nu exista nici macar un rand de text in vreo limba de circulatie internationala. Marcajele spre cetati sunt furate in mod repetat si inlocuite cu scanduri de lemn scrijelite. Balariile acopera absolut totul si, din cand in cand, cautatorii de comori mai dau cate o lovitura, in pofida "agentilor acoperiti", care patruleaza cat se poate de previzibil prin zona. Locuitorii de pe Valea Regilor din Muntii Dacilor nu si-au deschis pana acum decat doua pensiuni, si acelea modeste. Dupa caderea regimului comunist, nimeni nu a beneficiat de pe urma imensei bogatii de monumente istorice si naturale, cu exceptia cautatorilor de comori si a recuperatorilor de bratari. Sarmizegetusa Regia ramane in continuare... capitala nimanui.
Dan Oltean
Foto: Marian Coman
05.11.2008, 14:33Maria Maria
Din pacate, nu avem in acest moment, istorici cu dragoste de neam, care sa se bata sa afle si sa arate lumii o alta fata a istoriei noastre stravechi, de popor primordial in Europa, din care s-au desprins ramuri care au migrat si au format alte popoare ,din vestul ,in estul Europei dar si mai departe. Studiind izvoarele scrise ,antice , multe, dar nebagate in seama de istorici, ti se releva o istorie fantastica si imaginea unui neam minunat, care sta la baza celorlalte , iar limba straveche, despre care se contureaza alte teorii, constituie fundamentul celor latine , dar nu numai. Dar , avem nevoie de oameni foarte cultivati, care sa cunoasca limbile antice,greaca, latina, sanscrita, asa cum le-a cunoscut si a citit -TOT-,cu proprii ochi, Densusianu ,istorici fara lomite si prejudecati, care sa fie in stare sa reanceapa de la zero-, aruncand la cos ,toate doctoratele, tratatele si laurii construiti pe falsitatea teoriei romanizarii noastre. Dar, cel mai grav si trist lucru care se observa, este dispretul si dezinteresul fata de stramosii nostri autentici-dacii-, care au de fapt, cea mai stralucita prezenta si rol in formarea Europei. Dar, se vor schimba generatiile, si va veni vremea ca istorici cu nivel inalt intelectual si iubire de natia lor, sa se ocupe de istoria noastra straveche, care de fapt incepe cu mult inaintea antichitatii. Dezastrul siturilor dacice, daramarea lor cu buldozerele cum s-a facut la Sarmisegetuza, sub obladuirea unor arheologi ,de altfel foarte aroganti ,se datoreaza rutinei in cele invatate in facultate, a acelei istorii false ,din care nu se pot desprinde. O persoana care nu suporta sa auda alte idei, alte teorii ,pe care le respinge inainte de a le auzi, arata o limitare intelectuala si o ingustime a gandirii profesionale. De aceea, rominii habar nu au despre daci- stramosii lor, radacinile lor in aceasta lume, de aceea vectigiile lor sunt in ruina ,iar rominii nici nu stiu cate exista si ce reprezinta, de aceea alte natii ne arunca in fata istorii falsificate, pe baza carora au tot felul de pretentii, pentruca rominii ,n-au fost invatati despre radacinile lor , despre stramosii lor si faptul ca apartin unui neam falnic, izvor al altor neamuri, despre care s-a scris continuu ,pana in evul mediu. Astaptam alta generatie de arheologi si istorici.
05.11.2008, 21:34Dacul Lui Zamolxe
... iata si rugaciunea Tatal Nostru (al dacilor) dupa care a fost preluata in Biblie ... traducerea inca nu am primit-o complet , dar o vom primi in curand ; oricum este o premiera mondiala ... la fel ca si Zamolxe MahaDhyvei
http://dacii-lui-zamolxe.wikiforum.ro/ritualuri-f4/tatal-nostru-al-dacilor-har-tios-t26.htm
06.11.2008, 20:17Cristina Lungu
In aceasta vara am hotarat cu sotul meu sa petrecem o saptamana din concediul nostru in Hateg. Am intrat pe Internet si m-am documentat. Asa am aflat despre obiectivele turistice care pot fi vizitate daca te afli in aceasta zona. Asa am vizitat SARMIZEGETUSA ridicata de romani, in localitatea cu acelasi nume, drumul fiind foarte bun, dar am mers si la SARMIZEGETUSA REGIA, dar drumul pana acolo este foarte prost. In august cand am fost, se lucra la largirea drumului. Nu am putut ajunge pana la destinatie cu masina, asa ca am urcat 6km pe jos, dar a meritat. Erau acolo o tabara cu studenti si profesori care faceau sapaturi si studii. Este un loc incarcat de istorie care te infioara atat prin frumusetea naturala cat mai ales prin sanctuarele dacice de acolo.
Am plecat de acolo cu sentimentul ca am atins cu mana adevarata istorie.