...Marea noastra actrita, directoarea uneia dintre cele mai indraznete trupe de teatru (mai ales prin alegerea repertoriului), inima, mintea si sufletul Teatrului Odeon, nu are, cred eu, nevoie de nici o prezentare in plus. Asa ca am intrebat-o, pur si simplu:
- Ce-ai facut in vara asta, scumpa Dorina Lazar? Cum s-a desfasurat viata ta?
- Vacanta mea s-a petrecut intre 8 august si 1 septembrie. Am ramas la Bucuresti, ca sa supraveghez continuarea lucrarilor de renovare a Salii Studio, o sala istorica, infiintata intr-un subsol, in anii '40, adica in plin razboi, intr-un Bucuresti cu ferestrele "camuflate", lipsit de iluminat public (de teama bombardamentelor!). Creatoarea ei a fost Dina Cocea, directoarea companiei particulare "Teatrul Nostru", un teatru pe care-l slujeau marii actori ai vremii si care abordase un repertoriu, si clasic, si modern... A fost o initiativa de mare succes, un teatru foarte iubit de publicul bucurestean, un public tare curajos, de vreme ce infrunta frigul, viscolul, bezna de-afara, ca sa vina in plin razboi si s-o aplaude pe Dina Cocea, pe Fory Etterle, si pe alti mari actori de-atunci! Din pacate, comunistii au inchis teatrul acela magnific, de indata ce au venit la putere in 1948...
- Si iata ca... dupa 60 de ani, el recapata, incetul cu incetul, viata! Un adevarat miracol!
- Miracolul va fi daca, odata inaugurata aceasta sala, spectacolele noastre vor fi la fel de iubite ca cele ce starneau furtuni de aplauze pe vremea Doamnei Dina Cocea...
- Ce veti juca in "noua" sala? Va avea ea un repertoriu anume?
- Pentru inceput, pana isi va defini "profilul", in aceasta sala vom muta toate spectacolele noastre, in care publicul sta pe gradene, mai pe romaneste, acele spectacole in care publicul sta in preajma noastra, a actorilor, pe scena. In plus, la deschiderea oficiala a salii vom prezenta un spectacol bazat pe texte de Shakespeare, pus in scena de Alexandru Dabija.
- Pana aici am vorbit despre directoarea Teatrului Odeon. Dar actrita Dorina Lazar cum si-a petrecut vacanta?
- Actrita Dorina Lazar a fost... "Taranca la Faget"!
- Adica?
- Adica am stat la Faget, in satul Drajna de Sus, cu nepotica mea de 3 ani si 3 luni. O cheama Ana si e fetita fiicei mele, Ioana Maria. Si o iubesc enorm.
- Stagiunea 2008 s-a deschis. Toamna teatrala face parte din anotimp...
- Stagiunea s-a deschis pe 26 septembrie, cu o piesa americana - "Extrem" (de William Mastrosimone), in regia lui Sorin Militaru. O alta "noutate" a stagiunii care a inceput este un one-man-show, un recital Razvan Mazilu.
- Nu mi-ai spus, inca, nimic despre vreun rol nou jucat de tine...
- Nu ti-am spus, pentru ca nu mi s-a propus, inca, nimic!
- Cum adica, o actrita de talia ta, si inca... directoare de teatru, asteapta sa i se propuna roluri?! Nu-si alege ce-i pofteste inima?
- Nu. De cate ori mi s-a propus o piesa cu... adaosul: "E aici un rol si pentru dvs.!", am respins oferta! Prefer rolul, mult mai pasionant, de bunica.
Foto: Teatrului Odeon