Stimata d-na Sanziana Pop,
Multumesc pentru existenta revistei "Formula AS", care aduce un licar de speranta si bucurie celor suferinzi si amarati. Am indraznit sa va scriu si eu, cu toate ca problemele mele sunt insignifiante, in comparatie cu ale celor care cunosc cu adevarat suferinta... Am 31 de ani si ma simt deja batrana. Imi simt sufletul amputat de partea cea mai frumoasa a vietii: adolescenta si tineretea. Mi-am impartit timpul intre lectii, scoala si gazda. Mi-am vazut parintii doar la sfarsit de saptamana. In restul timpului, am fost singura, doar eu si cu mine, cu temerile si sperantele mele. Am vrut sa ajung medic, dar n-a fost sa fie. Nu sunt decat asistenta intr-un spital din Brasov. Imi place munca mea, imi place sa ajut oamenii. Ceea ce ma necajeste este singuratatea. Ma simt foarte singura, cu toate ca am o multime de prieteni. Insa ei nu sunt singuri: au familii, iubite, iubiti... Se-ntorc cu drag ACASA. Eu nu am o casa a mea. Locuiesc cu chirie. Nimeni nu ma intreaba daca sunt obosita, bolnava sau fericita. Unora le e dat sa intalneasca dragostea adevarata, iar altora sa fie vesnic singuri. Eu fac parte din categoria a doua, din categoria acelora care asteapta duminicile si sarbatorile cu pustiul in piept. Nimeni nu intreaba de mine si nu ma cauta, decat, eventual, ca sa rezolv o problema, sa dau o mana de ajutor. Ma simt orfana de dragoste. Singuratatea e cea mai grea pedeapsa si eu nu stiu unde am gresit. Fiecare relatie a mea a fost un esec. Am intalnit baieti deosebiti sufleteste si moral, dar marele meu nenoroc a fost ca nu am putut sa-i fac sa simta nimic pentru mine. M-am indragostit de "n" ori, dar pentru ei n-am fost decat o fata buna, deosebita, care merita sa fie iubita... frateste. Ma doare sufletul ca n-am avut parte si eu de adolescenta colorata de intalniri si vorbe tandre a celorlalti, ca n-am avut si nu am parte de dragoste. Iar fara dragoste, viata nu are nici un sens. V-am scris, gandindu-ma ca la rubrica dv. isi pot face loc si plangerile unor orfani de dragoste, ca si mine. Daca nu sunt prea indrazneata, v-as ruga sa-mi dati si-un raspuns.
MARIA
Draga mea,
Daca locul in care muncesti s-ar afla in pustiu sau pe luna, te-as indemna sa-ti aduni singuratatea intr-o valiza si sa te intorci printre pamanteni. Dar tie, oamenii nu-ti lipsesc. Dimpotriva: as spune ca-ti prisosesc. Lucrezi ca sora intr-un spital. Faci o meserie publica, sociala.
Din fericire, disponibilitatea afectiva se-nvata. In mod normal, ea se exerseaza in anii adolescentei, peste care spui c-ai sarit. Nu-i nimic. Poti s-o inveti si acum. Meseria ta te ajuta. Ea te tine in legatura cu oamenii. Incearca sa te implici afectiv in indatoririle tale. Dubleaza-ti meseria de bunatate. Apropie-te mai mult sufleteste de cei cu care intri in contact. Fii rabdatoare cu ei, generoasa si blanda. Sileste-ti sufletul la mai multa comunicare. Incet-incet, spaimele, rigiditatea se vor topi in acest exercitiu zilnic de daruire, care (te asigur) iti va modifica si expresia. Incalzita de aceasta gimnastica sufleteasca, vei izbuti sa comunici mai bine pe toate planurile vietii, inclusiv pe cel afectiv.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
31.01.2008, 17:49Alexa Dima
Parerea mea este ca este prea devreme sa iti pierzi speranta; esti o persoana sensibila, si cred ca nu vei intelege gresit sfatul meu: te rog mult sa te duci sa iti pui un acatist la biserica la fiecare 40 de zile, si sa te rogi pentru ca Dumnezeu sa iti lumineze soarta, si sa iti intelegi destinul; sunt o persoana apropiata de varsta ta, dinamica si activa, si care lucreaza intr-un oras industrial; nu sunt o habotnica.Pe mine lucrul acesta m-a ajutat ca intr-un an de zile sa imi gasesc ursitul.Te rog mult, incearca si tu !
31.01.2008, 20:57Valeriu Ivan
Sunt Valeriu,40 ani.Te inteleg mai bine decat crezi , dar nu pot fi de acord cu tine!Am ramas paralizat acum cativa ani,in urma unui accident , dar ma simt optimist ,plin de viata si mai tanar decat o "pustoaica" de 31ani, asa ca tine !Printre prietenii din jurul meu sunt doi baieti buni, timizi si devotati muncii (cam in genul tau!); poate va fac cunostinta!Glumeam, nu sunt agentie matrimoniala,voiam doar sa subliniez ca mai sunt si altii in situatia ta!Trebuie doar sa ai rabdare si speranta , cel predestinat e undeva in drumul tau!Roaga-te pentru asta , dar mai ales persevereaza in fapte bune (locul tau de munca e propice pentru ele)!Se stie ca o fapta buna, venita din inima , e mai presus de orice rugaciune !Iti doresc sanatate si mult noroc !
01.02.2008, 11:24Laura Honciuc
Maria, cand am citit povestea ta paca mi-am retrait anii adolescentei. Si eu ca si tine am fost o fata studioasa, serioasa, o fata perceputa de ceilalti ca avand calitati dar pe care o admiri de la distanta.La inceput nu mi-am dat seama cat sunt de retrasa si inchisa in mine sunt pana cand dupa terminarea liceului am esuat din cauza presiunii la care m-am supus nu o data ci de doua ori la examenul la facultate. Si uite asa de pe-o zi pe alta m-am tranformat din preminata studioasa si cuminte in calcatoreasa la o fabrica de confectii. Nici nu pot sa-ti descriu ce a fost in sufletul meu atunci insa treptat mi-am dat seama cat sunt de singura. M-am gandit ca o data ce imi voi vedea visul implinit ma voi deschide, voi deveni mai sigura pe mine insami, facultatea imi va dovedi mie insami ca sunt valoroasa, ca sunt in stare de ceva.
Am perseverat, am continuat cu aceasi viata inchisa pe care o cunosteam deja atat de bine, de la munca veneam direct acasa si ma apucam sa studiez si intr-o buna zi mi-am vazut visul implinit, am intrat la facultate. Insa lucrurile nu s-au schimbat prea mult, continuam sa fiu aceasi fata retrasa, timida, inchisa si mereu ma gandeam ca trebuie sa apara baiatul potrivit si el ca prin minune imi va rezolva problemele, adica asa cum peste noapte ma transformasem in calcatoreasa tot asa peste noapte ajutata de el eu voi deveni o fata deschisa, optimista, vesela.
Tarziu pe la 23 de ani am cunoscut prima mangaiere si primul sarut insa nu a durat mult si dupa 2 luni el a decis sa ne despartim. Dupa aceasta ruptura devenisem si mai inchisa in mine, priveam ruptura ca pe un nou esec care imi dovedeste ca nu sunt in stare de mare lucru, ca nu merit sa fiu iubita si i-am reprosat de multe ori lui Dumnezeu ca m-a uitat si ca am devenit asa cum spui si tu"' orfana de dragoste''.
Apoi l-am cunoscut pe cel de care aveam sa ma indragostesc profund si care avea sa-mi transforme complet viata insa si pe el l-am pierdut. In acel moment mi-am dat seama ca vina o port eu, ca e ceva in mine care ii face pe acesi barbati sa ma paraseasca asa ca mi-am facut o analiza amanuntita a caracterului meu, a felului meu de a fi nu doar cu amicii sau la locul de munca ci mai ales in relatia mea cu un barbat cand suntem doar noi doi singuri.
Si apoi m-am intrebat de ce m-am agatat tot timpul de cateva lucruri care mie mi s-au parut de o importanta capitala ptr. evolutia mea ca om. De ce m-am inversunat atat de tare sa fac o facultate, ce anume mi-a dovedit esecul si ce anume a insemnat ptr. mine reusita? De ce am vrut cu atata inversunare sa am un iubit? Raspunsul meu la aceste intrebari a fost: lipsa pretuirii de sine, lipsa increderii in propria mea valoare, in capacitatea mea de a iubi si de a fi iubita. Ideea e ca nu ma respectam deloc pe mine insami fara niste repere exterioare, adica eu vedeam ca in plan social tinde sa fie respectat cel care are o anumita pozitie, un anumit titlu iar in plan personal eu tindeam sa respect fata care era iubita si care avea o relatie frumoasa sau o casnicie. Deci eu ceea ce faceam fara sa-mi dau seama a fost ca doream sa obtin din exterior ceea ce nu aveam in interior. Faculatatea mi-ar fi spus: linisteste-te, ai dovedit ca valorezi ceva iar un iubit mi-ar fi spus: meriti sa fii iubita.
Insa nu poti primi ceva atat de frumos cum e darul iubirii daca tu pe tine insati nu te iubesti. Eram in continuare singura insa mi-am propus sa folosesc acel timp liber intr-un mod constructiv penrtu mine insami si anume sa incerc sa ma cunosc, sa imi dau seama care imi sunt anxietatile, complexele care ma tin prizoniera, de ce anume imi e teama sa ma deschid, sa fiu vesela, optimista, de ce anume imi e rusine de mine, de sentimentele mele si mai ales de impactul pe care ele il pot avea asupra celorlalti. Stiu ca nu e drept, unele femei cunosc iubirea fara a cunoate relatii dureroase, neimplinite, ele au darul de a iubi si de a fi iubite neconditionat insa suntem si noi celelalte femei care trebuie sa invatam, sa suferim si abia apoi sa cunoastem iubirea. Si eu fac parte din aceasta categorie, a trebuit sa lupt ptr. mine insami si asa am decis ca am nevoie de un nou start, de o noua viata care sa-mi ofere noi sanse de a fi fericita insa ce aveam sa descopar a fost ca daca nu ai fericirea in suflet nu o vei avea nici daca schimbi tara. Acum au trecut 2 ani de cand sunt in Olanda, vreau sa raman aici inca un an si apoi vreau sa ma intorc acasa unde e viata mea insa experianta strainatatii mi-a dovedit cat sunt de puternica, acum am un grup larg de amici de diverse nationalitati, am devenit o femeie deschisa, constienta de valoarea mea, nu accept situatii care nu ma multumesc, sunt capabila sa selectez, sa aleg ce e bun ptr. mine si mai ales de cand am devenit o femeie sigura pe sine si deschisa sunt o femeie curtata, eu cea care acum 2 ani sufeream ca eram parasita, acum prin transformarile care provin din interiorul meu am inceput sa fiu eu cea care refuza si-l astepta pe cel care mi se potriveste.
Mesajul meu este sa te bucuri de viata ta, cauta sa te descoperi pe tine insati, sa iti cunosti calitatile nu doar defectele, cauta sa incepi sa te pretuiesti pe tine insati.
De ce nu iti reiei studiile? De fapt poate exact de asta ai nevoie pentru a te convinge pe tine insati ca esti valoroasa si asa vei incepe sa ai incredere in tine insati.
NIMENI NU E SORTIT SA FIE SINGUR, insa ce e sigur e ca noi toti avem niste lectii de invatat in viata asta si poate lectia ta exact asta e: invata sa te apreciezi pe tine insati, ofera-ti tu ce ai nevoie: mangaiere, iertare, iubire, respect si daca le vei avea in interirul tau tu pentru tine insati le vei inspira si altuia si le vei primi din exterior din partea celui care va aparea intr-o buna zi si ti se va portivi.
Laura
01.02.2008, 18:22Maria T
Maria, vreau sa iti spun ca in nici un caz nu esti singura persoana care trece printr-o perioada acuta de singuratate. Povestea ta este si povestea mea. Si eu sunt destul de 'batrana' si absolut toate persoanele pe care le-am intalnit au fugit de mine. In plus, si eu am o meserie care implica lucrul cu oamenii si acest lucru nu face decat sa agraveze situatia in care ma aflu pentru ca percep si mai acut faptul ca fac parte dintr-o alta categorie decat majoritatea oamenilor. Totusi eu as spune sa nu te consideri pedepsita de soarta pentru ca toate lucrurile care ti se intampla sunt semne. Atunci cand am inteles acest lucru in urma cu patru ani am decis sa imi schimb radical viata si sa traiesc pur si simplu. Nu am mai facut nimic in directia unei relatii de lunga durata si am inteles ca de fapt lectia pe care trebuia sa o invata era ca nu ma cunosteam deloc pe mine. Pana la data la care am realizat acest lucru eram cu totul o alta persona, foarte traditionalista, convinsa ca muncind din greu si constituindu-ti o familie sunt doua dintre cele mai importante lucruri in viata. Lectia pe care am invatat-o este ca nu exista o SINGURA cale in viata... A te casatori si a gasi un serviciu bun doua drumuri, dar exista o infinitate de drumuri. Pentru mine a fost un soc sa constat ca am o latura artistica foarte pronuntata ori ca am un spirit de observatie foarte accentuat ori ca sunt foarte introvertita pana la limita patologicului. Toate acestea sunt aspecte care ma definesc pe mine ca persoana si sunt foarte fericita ca sunt diferita de cei din jur si ca, cateodata, pot, de exemplu, sa petrec o zi in mijlocul naturii fara sa simt ca am pierdut acea zi sau sa desenez doua zile la rand fara sa ma gandesc ca de ce nu schimb scutece.
Eu te-as sfatui sa incerci sa te analizezi pe tine. Prima intrebare la care trebuie sa gasesti raspuns este sa vezi daca ai ALES sa ai viata pe care o ai sau daca ai nimerit in ea din cauza dorintei celor din jur. Aceasta intrebare este foarte dificila pentru ca pentru mine a fost un soc sa constat ca deciziile pe care le-am luat pana acum patru ani au fost 'influentate' direct sau indirect de faptul ca incercam sa nu ii dezamagesc pe cei din jur. TREBUIE sa incerci sa te gandesti la tine in primul rand si sa ii lasi pe cei din jur sa aiba viata pe care o doresc. In plus, trebuie sa elimini din minte faptul ca exista doar o singura CALE de a fi fericita, aceea de a avea o familie si casa si masina si catel si toate lucrurile pe care le au cei din jur. Pentru ca nu exista o singura cale de a-ti asterne viata pe care o doresti. Poti sa gasesti fericire intr-un apus de soare, plimbandu-te intru-un parc intr-o zi obisnuita sau avand grija de animale bolnave la un adapost pentru animale. Acestea sunt doar exemple. Tu trebuie sa analizezi situatia in care esti si sa vezi ce anume te-a adus in aceasta situatie. Un lucru important pe care nu trebuie sa il uiti este acela ca NU ESTI SINGURA persoana in aceasta situatie!! Sper sa poti sa gasesti calea adevarata care corespunde sufletului tau. Nu uita ca nu exista o singura floare pe lume! Exista foarte multe flori pe care Dumnezeu le-a lasat pe culmi abrupte de munte unde nu foarte multi ochi pot sa le vada... Si totusi flori exista si acolo! Nu dispera si incearca sa vezi din ce parte vrei sa faci pana la urma. Nu lua conditia in care esti acum ca o pedeapsa! Eu am mare speranta in tine ca vei reusi!
Maria, Washington DC, Statele Unite
03.02.2008, 03:23V Valdouaspatrum
Un fapt dovedit statistic: cu cit e foamea mai mare, cu atit cresc pretentiile de la posibilul partener.
Atitudinea, intilnita in special la femei, este cea care da nastere categoriei de 35-40 de ani, devoratoare de "Sfaturi sentimentale" de prin revistele glossy, si care clameaza ca "Toti barbatii e porci".
Din pacate, ele nu se gindesc niciodata la faptul ca, ar fi avut mult mai multe sanse in viata daca se uitau la niste oameni normali.
Partenerii vizati/doriti/cautati, gen patron, doctori de succes, directori generali sau politicieni cauta doar blonde cu sini mari si picioare lungi. Obligatoriu, PROASTE (zic invidioasele).
De unde iar ajung ele la sablonu' cu "Toti barbatii e...".
Concluzie: putin realism fetelor. Brad Pitt-ii umbla cu Anjelinele, nu cu Leana de la APACA. ;)
05.02.2008, 19:31Sarah Popescu
Maria,
In situatia ta se afla multe fete trecute de pragul celor 30 ani, multe fete care ca si tine nu realizeaza ce bogate si fericite sunt avind un serviciu bun, prieteni multi si nu in ultimul rind fiind sanatoase. S-ar putea ca intr-o zi sa intilnesti barbarul visat care sa vrea sa se casatoreasca cu tine, dar sa constati dupa un timp ca esti singura in relatia aia, ca prezenta lui e doar fizica si el e barbatul tau doar pt nevoi fizice, ca viata voastra e doar zbuciumul fiecarei zile "incununate" de oboseala, griji, nervi si furii exprimate sau nu. S-ar putea sa constati ca visele despre casnicie nu sunt tocmai cum ti le-ai imaginat si sa vrei cu disperare "singuratatea" de care te plingi acum. De foarte multe ori imi doresc "singuratatea" mea dinainte care era identica cu a ta de acum; imi lipseste linistea casei mele mici plina de prieteni la ziua mea sau in duminici ploiase cind teseam vise pentru zilele cind vom fi casatoriti si vom avea copii. Mi-e tare dor de zilele cind imi faceam planuri pt viitor.
Acum sunt maritata, un vis implinit dar care le-a ucis pe toate celelalte. E trist dar se intimpla si, casnicia nu este intotdeauna o plimbare prin parc.
Asa ca bucura-te de fiecare clipa a "singuratatii" ca s-ar putea sa o regreti cindva. Nu doresc asa ceva nimanui, e suficient ca o traiesc eu, D-zeu stie pt cita vreme inca, doar incerc sa te fac putin mai atenta la minunea fiecarei zile pe care o traiesti acum!
Si cind va veni vremea sa te casatoresti, pt ca negresit va veni, si nu trebuie sa te indoiesti de asta alegeti barbatul ce se declara sau pe care-l simti ca l-ai cucerit tu! (eu am fost acuzata ca nu am barbatul pe care mi-l doresc pt ca nu am stiu sa-l cistig de partea mea).
Oricum tot ce se scrie sunt intimplari unice pt fiecare dintre noi cu mici interferente. Tu trebuie sa vezi dincolo de cuvinte si sa crezi cu disperare in frumusetea vietii si a fiecarei clipe pt ca aceasta frumusete exista intr-adevar, chiar daca uneori e asa de greu de observat.
Dorindu-ti implinirea viselor,
Sarah P.
06.02.2008, 01:45Alina C
Domnule V Valentin,
Nu cred ca citim acelasi articol. Si nu e nevoie de remarci de maidan. In 3 paragrafe ati intinat o poveste spusa din inima si pentru care un suflet s-a gandit si razgandit de o mie de ori inainte de a-si pune gandurile pe hartie. Ati jignit o persoana pe care n-o cunoasteti si care nu v-a deranjat cu nimic. Din pacate sunt multi ca dvs.
Draga Maria, nu-ti pierde speranta si incearca sa schimbi rutina servici-casa. Si la mine dragostea a venit tarziu. Am pierdut anii adolescentei si de facultate din cauza ca n-am stiut cum sa ma apropii de oameni. Timiditatea excesiva m-a tinut deoparte ca si o lipsa totala de incredere in mine insumi.
Cand am implinit 30 ani am hotarat ca trebuie sa fac ceva sa-mi schim viata. N-a fost usor sa ies din carapacea care ma proteja de lume. Am iesit foarte timid si cu mare rezerva. Nu stiam ce cautam, dar asteptasem destul si asteptarea nu dusese la nimic in afara de cateva "drame" unilaterale in care "obiectul" pasiunii mele habar n-avea de existenta mea.
Gandindu-ma inapoi, am avut noroc fiindca desi nu s-a intamplat imediat, am intalnit un OM, il inteleg si ma intelege - legatura noastra e mai profunda decat realizeaza cei din jur. Nu e nici patron, nici doctor, director general sau politician si nici nu mi-as dori sa fie. N-au mers toate ca pe roate si problemele s-au rezolvat, apoi au aparut altele care in timp s-au rezolvat etc. - asa e viata. Si, marturisesc, ca si acum am momente de singuratate care sunt echilibrate de momentele in care el imi raspunde la intrebarile abia gandite si pe care n-am apucat sa le rostesc.
Cu un pic de noroc si cu hotararea ca vrei sa-ti schimbi viata - porneste maine dimineata si vezi unde te va duce drumul!! Nu te astepta sa fie usor si nici nu compara cu cei care par sa-si gaseasca perechea foarte usor si fara efort. Fiecare are alt drum in viata. Si, mai ales, incearca sa te nu gandesti "de ce tocmai eu n-am noroc ..." fiindca nu ajuta, stiu din proprie experienta.
Alina
07.02.2008, 08:44Dima Ilinca
Ma intristez foarte mult cand vad oameni ca sunt singuri...Incerc sa ma rog pentru fiecare ca Dumnezeu sa le daruiasca si lor sa cunoasca iubirea si fericirea alaturi de fapturi care sa le odihneasca sufleteste. Iubirea pentru mine este cel mai puternic sentiment si spun asta pentru ca am cunoscut-o cand eram la facultate si pe care am pierdut-o din orgoliu, prostie si ticalosie din partea mea. Acele crampeie din viata mea au fost minunate alaturi de aceea fiinta.
N-am mai intalnit aceea iubire frumoasa, linistita, tacuta...
Cred ca Dumnezeu m-a pedepsit pentru ca nu am apreciat si nu am respectat iubirea daruita de el, omul care a fost pentru mine frate, prieten si iubit. Inca mai am rani sufletesti si ma dor nespus de tare.
Iti doresc mult curaj si nadejde in Bunul Dumnezeu si roaga-te pentru a-ti lumina viata. Doamne ajuta!
Cu iertare,
Ilinca