Dupa sfarsitul razboiului rece, teza care se impune in lume este aceea a modelului globalist sau mondialist care neaga statul national si sentimentul national. Nimic mai logic si coerent, prin optica unor state de dimensiuni continentale, ai caror locuitori nu au nici o radacina comuna, fiind nascuti in cele mai diferite parti ale lumii, si pe care-i uneste numai dorinta de realizare economica. Dar deloc logic si coerent, prin optica unui european si a unui roman, oameni cu puternice radacini istorice. Lumea nu poate fi privita prin ochii altora.
Conferinta de la Yalta, precedata de cea de la Teheran si de la Moscova, nu a fost decat primul pas al noului mondialism si, in acelasi timp, un compromis, un ragaz provizoriu, in impartirea planetei. Astazi, mondialismul (sau globalismul) a luat forma lui implinita, cvasiplanetara.
Acest mondialism, aproape realizat in Occident, dar nu inca in toata lumea, tinde sa aduca societatile, politica, economia, cultura, la un numitor comun, in pofida diversitatii adevarate a lumii. Aceasta omogenizare se produce in Europa cu consensul societatilor respective si, spre deosebire de modelul brutal sovietic, actioneaza "moale", "soft", atipind memoria oamenilor si eliminand aproape tot ceea ce nu tine de aspectul imediat, economic, al vietii, sau de cel ludic, de "circens".
In ce priveste o societate fost comunista, ca aceea din Estul Europei, ale carei principii erau pur propagandistice, ea a fost inlocuita dupa '89 de o societate fara nici un principiu si nici un adevar absolut, in afara celui al "economiei de piata". O generatie de apolizi este formata in acest sens, cu burse de studii, careia i se impune, pe nesimtite, ideologia care sta la baza statului multinational, sau a-national.
Cei care inteleg mai putin istoria vor sa vada in actualul mondialism un fapt cu totul deosebit, nou si obiectiv, inevitabil, al evolutiei societatii prin tehnica si industrie, calculatoare si informatica, si nu doar un concept propagandistic al celor interesati, asa cum in realitate este. Dar... nimic nou sub soare! Sa nu uitam ca si raposata Uniune Sovietica pretindea, sub masca internationalismului socialist, ca legile economice obiective, necesare, erau acelea care duceau la infaptuirea comunismului si la disparitia statului.
De ce comunismul sovietic avea trebuinta de silnicie pentru a fi impus, in timp ce modelul globalist pare a avea consensul aproape general, cel putin in Europa? Ne pare destul de simplu. Comunismul era adus in Europa de o armata de ocupatie, sau dovedita curand ca atare, si aducea un mod de viata social, economic, nefiresc pentru om. Globalismul se adreseaza in schimb numai interesului individual nelimitat, intr-un fel, egoismului omului. Invesmantat in haina consumismului, el merge la radacinile egoiste ale omului real, care se indreapta catre el, tot asa cum multimile se indreapta nesilite de nimeni catre o loterie, uitand ca la un singur castigator, care ia totul, pot ramane milioane de perdanti care nu iau nimic, ba mai pierd si ce aveau!
Sa nu ne pierdem statul national! Imperiile si imperialismele pier, istoria a dovedit-o, dar natiunile raman!
Din fericire, in U.E. a prevalat cu mare majoritate conceptia nationala a unei libere confederatii de libere natiuni. Nici nu se puteau nega doua mii de ani de istorie europeana, ar fi fost o sinucidere.
Dar exista si forte ostile statului national, care privesc in afara, nelegate de teritoriu si legate doar de marile traficuri financiare, interesate de migratia creierelor si a bratelor de munca ieftine, dintr-o tara in alta, care sa le sporeasca profiturile, in numele "economiei de piata" fara stavila, pentru care statul national si sentimentele care-l sustin sunt un obstacol, pe care incet, incet, vor sa-l demoleze. Cum? Demoland natiunea care sta la baza lui, prin educatia antinationala facuta tineretului: istorie noua, emigratie, introducerea anarhiei in relatiile dintre oameni, dintre parinti si copii, dintre barbati si femei, dintre tineri si varstnici, reducand societatea la o masa atomizata, fara gandire si sentiment, fara Dumnezeu, o masa de consumatori, de purtatori de ceasuri Rolex, de Timberland etc., cum reclamele lor publicitare o arata. O lume a viitorului? Nu, un cosmar planetar!
Pierderea statului national duce la pierderea libertatii si a democratiei, al caror corp politic, sa nu o uitam niciodata, este natiunea in cadrul statului national, si nu un desert, sau chiar un Cosmos nedefinit ca limite, care este Haosul.
Daca Evreii ar fi avut statul lor national in anii '40, ei nu ar mai fi devenit victimele holocaustului hitlerist, asa cum nici Armenii, in 1916, daca ar fi avut statul lor.
De ce noi sa-l pierdem?! Miza in joc este a fi sau a nu fi!
Sa ne pastram statul national, care a fost cladit cu jertfele si sangele a nenumarate generatii, incepand de la Mihai Viteazul, a trecut prin martiriul lui Horea, Closca si Crisan, al lui Avram Iancu, pana la acel an de glorie si lumina, care a fost pentru noi 1918, desfasurat in vatra visurilor Romanilor, Alba Iulia eterna!
EMIL PETRU RATIU
03.12.2007, 16:16Alina Daringa
Mai ales ca e gazduit de Revista Formula As...
Sper sa-l citeasaca cit mai multi romani, poate vor intelege si ei in cele din urma ce au ales votind cu UE !
Alina
07.12.2007, 12:48Mircea Munteanu
Articolul este bine scris si autorul merita felicitari.Totusi, gresiti fundamental.
Mondializarea nu este dorinta unuia sau altuia si nici interesul unui centru de putere (economic,politic,ideologic) sau altul.
Avem de a face cu o tendinta (sau lege) implacabila.Cei care se opun sunt inghititi.Pur si simplu! Aici, se poate aplica faimoasa formula "Mergi,ori crapa!".Nimeni si nimic nu poate sa opreasca tavalugul.
De altfel,trebuie sa va ginditi ca foarte multe centre de putere ideologica,merg in aceeasi directie.Centre antagoniste (cu tot ce inseamna acest antagonism), au vazut de f.f.multi ani (sau secole) aceasta directie.Nu vi se pare curios?
Problema ramine doar la nivelul : cum sa ajungem la tinta si ce societate sa construim odata ajunsi.Aici se face diferentierea dintre curentele politice progresiste.(Cei care vor o translatare a notiunilor de societate,familie,morala,STAT,religie in noile conditii -astia sunt traditionalistii: Crestin-Democratii,Conservatorii,PPE sau Republicanii americani- contra cei care vad o distrugere totala a vechilor cutume sociale,intr-o societate de tip nou care sa fie i(a)-morala -astia ar fi neoliberalii,social-democratii si in SUA P.Democrat-.
Alte curente politice nu exista in noua lume.Ramin pentru cea veche nationalistii,fundamentalistii si alte citeva grupari.Ei se opun,in fapt, progresului omenirii.
Comunistii au incercat,dar au ratat.Datorita lipsei de democratie autentica (pluralismul politic si suportul lui:libertatea economica a cetatenilor si egalitatea lor juridica nu au fost niciodata aparate de comunism;dimpotriva,au fost distruse sistematic si de comunisti si de urmasii lor).
Idea de stat nu dispare.Dimpotriva.In viziunea traditionalistilor, functiile interne ale statului vor fi intarite.Functiile externe vor cunoaste modificari.(Vezi land-ruile germane,statele SUA sau Parlamentul European).
Ce parere aveti de apelul dvs. la pastrarea statului national roman,cind justitia lui este dizolvata in practica de mult?(De fapt,tot aparatul represiv:politie,parchet,justitie,servicii secrete.Iar ptr. armata nu mai avem bani pentru armament modern,pentru ca banii au fost furati de 'oamenii de afaceri'.) Structurile suprastatale europene lupta sa putem aduce infractionalitatea sub control,in timp ce politicienii locali nu fac decit sa distruga sistematic autoritatea statului,pentru a putea fura ei.Nu credeti ca apelul dvs. trebuie redirectionat?
Din punct de vedere cultural,sigur, trebuie sa facem eforturi pentru a ne pastra traditiile si cultura.Ba mai mult,pentru a o imbogati si pentru a cuprinde si romanii din afara statului in aceasta sfera.Dupa cum vedeti,pierdem STATUL in determinarile medieval-moderne si cistigam NATIUNEA in viitor.
Dar,de ce sa vorbim la modul general de stat-natiune-cultura-etc. Am o proba practica:
-subsemnatul,am participat in 1992 la o expeditie stiintifica in Mongolia,organizata de UNESCO;in calitate de arheolog, am observat numeroase lucruri interesante despre istoria ungurilor;observatiile le-am grupat intr-un raport de citeva pagini,insotite de harta expeditiei si fotografii de la locul 'faptei';de 15 ani caut un sponsor pentru a publica notele de calatorie(si documentarea de biblioteca) si nu reusesc sa gasesc.Suma nu e mare:1500E,dar lucrurile sunt complicate pentru ca nici eu nu gasesc de lucru (de 11 ani),iar afacerea deschisa mi-a fost torpilata.
Daca sunteti un patriot asa de mare, faceti apel pentru a aduna banii necesari ca sa publicam in Romania,(in limba romana),adevarata istorie a ungurilor,care nu se trag din avari si huni,asa cum sustin ei.Eu cred ca in asta consta adevaratul patriotism,nu in incercarea (prosteasca) de a ne opune mondializarii.
Astept ofertele adevaratilor patrioti,prin intermediul revistei FORMULA AS.(Nu mai vorbim de faptul ca sumele oferite ca sponsorizari prin contract,se deduc din impozitul pe profit;deci firmele nu pierd nimic).
08.12.2007, 07:35Paul Filimon
Pentru domnia voastra istoria acestui popor incepe cu M.Viteazul... Din nou eroare:"Pierderea statului national duce la pierderea libertatii si a democratiei". Consider ca suntem urmasii dacilor,si,cu toate eforturile unora,nu ma derajeaza ca ma numesc roman -culmea-urmas al romanilor.Ce istorie au dacii si ce istorie au romanii ? Libertatea este in sufletele si in mintile noastre...in fiinta noastra . Din acest motiv consider ca romanii,evreii,comunistii sau altii ca si ei , nu au ce ne face. Oricum , aveti un punct de vedere intreresant,felicitari. Daca tot e sa avem o identitate nationala , propun sa revenim la origini... sa ne numim daci si nu romani.
Toate cele bune !
08.12.2007, 10:20Mircea Munteanu
Daca nu va convine un comentariu,nu sunteti obligati sa-l postati.
Dar obligatoriu,trebuie sa apara la nr. de inregistrari.
Deci,dvs. aveti 2 (doua,cel putin) comentarii si unul postat.
Aveti dreptul asta,de moment ce ati trecut ca o conditie obligatorie verificarea oricarei interventii de catre operatorii dvs.
Eu cred ca era mai bine daca nu cenzurati comentariile,dar fiecare isi organizeaza cum doreste afacerea.
In plus, exista o confuzie bunicica intre Stat si Natiune in articol, dar nu mai are rost sa continui.
PRACTICA sa o vedem, ca de teorii suntem satui.
09.12.2007, 08:14Mircea Munteanu
Si tacerea este un raspuns....."Mai ales ca este gazduit de Revista Formula As..."