"I-ai multumit vreodata lui Dumnezeu ca ai ochi?"
In urma cu mai bine de 5 ani, pe cand traversam strada, am fost lovita de o masina. A fost un accident cumplit, soldat cu coma profunda si multiple fracturi: craniene, faciale, de bazin, de femur, hematom la creier, hemiplegie stanga si altele. Am fost inconstienta mult timp. Parintii mi-au povestit ca vreme de doua saptamani, medicul care ma trata le-a spus ca nu am sanse de supravietuire. Abia mai tarziu, dupa ce hematomul s-a resorbit, pronosticul a fost mai optimist: voi trai.
Intr-adevar, vindecarea a fost spectaculoasa, imi reveneam repede, mergeam deja in baston si credeam ca am cam terminat cu suferintele, cand o veste a cazut ca un trasnet: doctorii mi-au spus ca trebuie sa ma operez la picior, sa-mi puna proteza totala de sold, deoarece o parte din bazin si capul femural erau zdrobite. A fost un soc pentru mine. Ma saturasem de operatii si de spitale.
In tot acest timp, familia mea suferea alaturi de mine, poate chiar mai mult, spitalizarile mele repetate, medicamentele scumpe si tot ce implica suferinta cuiva drag i-a epuizat, si fizic, si psihic, dar mai ales material. Asa ca operatia mea nu prea avea sanse sa fie efectuata, si din motive financiare. Eram intr-o situatie cumplita, simteam ca nu mai pot, ca sunt la capatul rezistentei, ca n-o sa mai fiu niciodata sanatoasa, nu mai speram nimic. Cand se intamplau toate astea, eram din nou internata in spital si ma imprietenisem cu o asistenta care era foarte credincioasa. Imi tot vorbea de Dumnezeu, dar pe mine nu prea ma interesa, eu aveam problemele mele. Imi tot spunea sa ma duc cu ea la o adunare, ca o sa ma ajute mult acest lucru. Intr-o zi, ca sa scap de insistentele ei, m-am dus. Ajunsa acolo, nu prea intelegeam ce se intampla, nu ma puteam concentra, imi amintesc doar ca la un moment dat, pastorul s-a uitat fix la mine, sau cel putin asa am avut eu impresia, de parca numai eu eram acolo, si a spus cu o unda de repros in glas: "I-ai multumit vreodata lui Dumnezeu ca ai ochi si ca vezi? I-ai multumit vreodata lui Dumnezeu ca ai gura si ca vorbesti, ca mergi, ca ai maini, i-ai multumit?".
Nu stiu ce s-a intamplat in clipa aceea, dar va rog sa ma credeti, am simtit efectiv ca Dumnezeu imi vorbise prin gura acelui om. Un fulger parca imi trecuse prin creier, trezindu-ma la realitate, si deodata inima mi s-a umplut de o bucurie nefireasca. Am realizat ca eu eram de fapt un om fericit, aveam si ochi, si gura, mergeam, gandeam, imi venea sa strig: "Doamne, iti multumesc!".
Dupa aceasta experienta, am inceput sa citesc Noul Testament. Il sorbeam, pur si simplu, aveam impresia ca nu-mi mai ajung zilele sa-l citesc, il descopeream pe Dumnezeu, si credinta mea in El crestea cu fiecare capitol. Atunci am citit in Biblie despre staruinta in rugaciune: "Cereti si vi se va da, cautati si veti gasi; bateti si vi se va deschide", si mi-am zis ca Iisus nu a spus degeaba aceste lucruri. El nu minte!
Operatia trebuia efectuata cat mai repede, piciorul se scurta vazand cu ochii, si atunci m-am hotarat sa-i cer bani pentru operatie... lui Dumnezeu. Mi-am ales o zi de vineri (vinerea am avut accidentul), in care am tinut post negru si toata ziua m-am rugat spunand: "Doamne, tu imi stii necazul meu si ca am nevoie de bani. Te rog frumos, da-mi banii de care am nevoie. Amin!". Toata ziua m-am rugat asa, simplu, nu am folosit cuvinte mari. Mi-aduc aminte de parca s-ar fi intamplat ieri: nici nu s-a terminat bine ziua, de-abia se inserase, stateam in pat si citeam din Biblie. Deodata, aud cum bate cineva in geam. Am tresarit speriata, dar am auzit vocea unei vecine, o prietena, care mi-a spus sa ies putin afara. Am iesit. Vecina era la poarta si mi-a spus ca vrea cineva sa-mi vorbeasca. La cativa metri era un barbat pe care il mai vazusem o data sau de doua ori, venea la noi in sat la o ruda. Barbatul mi-a spus ca a auzit de necazul meu si a fost impresionat, stia ca trebuie sa ma operez si a zis ca vrea sa ma ajute. Mi-a pus in palma un teanc de bani. Era intuneric, de-abia ii vedeam fata. Am inceput sa ma balbai de emotie, sa-i multumesc, dar el mi-a spus sa nu-i mai multumesc si sa nu spun nimanui ca m-a ajutat. M-am dus in casa plutind de bucurie, am cazut in genunchi in fata icoanei si in noaptea aceea am adormit fericita si linistita, stiind de-acum ca Cineva ma ocroteste. A doua zi, sora mea a venit acasa, aducandu-mi alti bani, pe care ii primise cu o seara inainte, de la niste prieteni deosebiti, care se gandisera ca poate aveam nevoie de ajutor pentru operatie. Nu imi venea sa cred, nu cerusem oamenilor nimic, nimeni nu a stiut de rugaciunile mele, doar Dumnezeu, si El mi-a dat atat de repede ce-I cerusem.
Ce-a urmat a venit de la sine. Am plecat la Bucuresti la operatie, plina de incredere, si ea a reusit. Au trecut mai bine de patru ani de atunci si cine ma vede acum, pentru ca merg si arat ca un om absolut normal, nu crede ca am trecut prin aceste incercari. Am 26 de ani si sunt pensionata de invaliditate gradul II, dar nu imi e teama de viitor, pentru ca stiu ca Cineva, acolo sus, ma iubeste!
De fapt, ne iubeste pe toti, trebuie doar sa realizam acest lucru si sa nu uitam sa-I multumim din cand in cand.
Va multumesc ca existati, Domnul sa va aiba in paza lui! Cu mult respect,
MARIANA NEGOTEI - str. Ocina de Sus, nr. 175, loc. Adunati, judetul Prahova
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
10.12.2007, 04:03Magzmas Angie
Imi pare rau cand aud de oamenii care sufera ,din diverse motive, nu putem face nimic decat sa ne rugam la Dumnezeu sa ne ierte, sa ne intareasca si tamaduiasca. Este foarte adevarat ca uitam de foarte multe ori- Sa-i multumim Domnului pentru tot si toate.Pentru ziua, care ne-a mai dat-o, ingaduit-o dimineata si pentru cana de apa, si pentru tot. Dar vreau sa va spun , referitor la acest articol despre acest pastor si adunare, la care ati fost...este o mare INSELARE...ce pastor...???.... Pastorii sant lupi in blana de oaie, daca doriti adevarata vindecare se afla NUMAI IN BISERICA ORTODOXA. LA SFANTA SI DUMNEZEIASCA LITURGIE, UNDE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS SE JERTFESTE PENTRU NOI, ca noi sa fim bine si in viata...Ce pastori...!!! ce inselatorie... Dragii mei, santeti dusi la pierzanie, pe langa doctorii , pe care Dumnezeu, a ingaduit sa-i avem, sant preotii care NUMAI EI, pot vindeca sufletele noastre cu Harul Dumnezeiesc. Nu falsii de lupi rapitori in haine goale, si mai vorbesc de Dumnezeu, ....La SFANTA LITURGHIE, acolo e MARELE DUMNEZEU SI NUMAI DE ACOLO VA PUTETI LUA MAREA VINDECARE< trupeasca si sufleteasca>.Treziti-va voi inselati de acesti pastori....pastori de ce ...???...Ca de suflete la mantuire nu, ci doar la pierzanie, ca ei nu au Harul Dumnezeiesc. Doamne Ajuta si sa dea Bunul Si Marele Dumnezeu si Maica Sfanta sa va trezeasca sa vedeti adevarata cale de vindecare. Numai Bine tuturor.
04.01.2008, 13:27Iuliana Insuratelul
Iuliana. Bacau
Pe mine m-a impresionat mult povestea Marianei cum l-a descoperit pe Dumnezeu intr-un moment de cumpana. In schimb nu mi-a placut comentariul doamnei Angie referitor la pastori. Daca Mariana l-a descoperit pe Iisus la acea adunare, inseamna ca tot El a indrumat-o. Ideea e ca pe Dumnezeu nu-l descoperim numai la Sfanta Liturghie la Biserica Ortodoxa, ci pretutindeni. Daca te aflii in codru si te rogi, El te asculta. Fiecare are dreptul sa creada in ce doreste, important este sa fim mai buni, sa facem fapte bune. In asta consta credinta adevarata. Desigur trebuie sa ne si rugam si sa mergem la Biserica, dar cel mai important este sa incercam sa fim mai buni. Un preot pana la urma este si el om si nu poate decat sa ne ajute cu o vorba buna sau sa ne indrume cu ajutorul Domnului. Pana la urma, minuni nu face decat El.
19.01.2008, 23:15Mirela Haralambescu
Si pe mine m-a impresionat articolul si mi-a adus aminte de o intamplare petrecuta unui coleg de facultate a carui vindecare de o boala psihica a inceput tot in cadrul unei reuniuni protestante tinuta pe un stadion . Asta dovedeste ca Dumnezeu lucreaza oriunde este credinta sincera, indiferent ca numele Sau este invocat intr-o biserica ortodoxa, catolica ori in casele de adunare ale cultelor (neo)protestante. Imi pare rau ca atasamentul unor persoane pentru anumite traditii si ritualuri religioase este atat de mare incat ii face sa uite ca singurele chei care ne deschid poarta mantuirii sunt iubirea si slujirea aproapelui asa cum ne arata clar Iisus Hristos in Evanghelia dupa Matei cand vorbeste despre Judecata de Apoi.
Cei care afirma ca mantuirea se obtine doar in cadrul unei anumite biserici nu-si dau seama ca de fapt condamna la iad pe toti oamenii care nu apartin bisericii respective. Am citit un interviu cu actualul Papa , realizat pe vremea cand era cardinal, in care afirma ca astazi nu se mai poate sustine dogma ca nu exista mantuire in afara Bisericii Catolice si ca atitudinea potrivita pentru credinciosul catolic este speranta ca Dumnezeu va gasi o cale de a-i salva si pe cei care nu fac parte din Biserica Catolica. Cred ca aceasta este atitudinea pe care trebuie sa o adopte orice crestin si sa inceteze sa mai judece credinta altora.
22.01.2010, 15:29Daniela Dora
DUMNEZEU NU INTREABA PE CE CARARE AI MERS,CI CAT DE MULT AI IUBIT SI AI CREZUT IN VIATA TA, PE CINE AI SATURAT SAU AI AJUTAT, PE CINE AI VIZITAT IN SPITALE SAU IN INCHISORI,PE CINE AI MILUIT,PE CINE AI RIDICAT CAZUT LA PAMANT, PE CINE AI INDRUMAT SI CAT DE MULT BINE AI FACUT IN NUMELE DUMNEZEULUI NOSTRU MARE SI SFANT-D.SOFIA