"Italia culege ce-a semanat!"
Despre personalitatea profesorului Beniamino Faoro am vorbit in numarul 783 din 27 august al revistei noastre. Antreprenor, inginer, economist, autor al unor volume remarcabile, printre care "Romanul si felul lui de a fi", d-l Faoro este italian nascut in Romania. Emigrat fortat in anii ' 50, s-a repatriat dupa 1990 si a pus bazele unor firme de succes. Fin observator al vietii romanesti si europene, dedicat deopotriva colaborarii fratesti dintre romani si italieni, ni s-a parut persoana cea mai indreptatita sa comenteze "furia italiana" care apasa in aceste zile pe umerii comunitatilor romanesti din Roma si din alte zone ale Italiei.
"Incercarea unora de a-i prezenta pe romani
ca fiind romi este deplasata, prezentata cu rea credinta"
- Cum vedeti atmosfera din Italia, care este tot mai ostila romanilor, domnule profesor?
- Amploarea si efectele unui act de jaf, soldat cu moartea tinerei italience, erau de asteptat pe fondul marilor probleme pe care le are la ora actuala intreaga Europa cu migratia fortei de munca. Am citit recent un interviu publicat de cotidianul italian "La Republica", in care presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, declara ca Italia "nu a solicitat niciodata" fonduri europene pentru integrarea tiganilor. Acelasi lucru a declarat si europarlamentarul roman liberal Cristian Busoi: "Guvernul italian nu a avut pana in prezent nici o strategie de imbunatatire a situatiei romilor aflati pe teritoriul sau, desi era evident ca romii incepusera, de ani buni, sa reprezinte o problema ce se cerea abordata". Deci, se poate spune ca Italia culege ce a semanat, adica indiferenta si permisivitate rau inteleasa.
- De fapt, care sunt adevaratele probleme ale romanilor din Peninsula?
- Problemele incep in clipa in care italienii vorbesc de romi si inteleg romani. O interpretare tendentioasa si deplasata, ca sa folosesc un termen juridic, prezentata cu rea credinta. Preluarea denumirii fortate de rom a fost generatoare de confuzii pentru occidentali; ei nu cunosc bine propria lor istorie, daramite istoria Romaniei! Cred ca situatia este destul de sensibila caci, in mod normal, India ar trebui sa-i recunoasca pe tigani drept minoritate nationala, dar nu o face, pentru ca ar avea probleme teritoriale in plus, pe langa cele curente. In consecinta, Europa este cea care trebuie sa gestioneze si sa caute metodele aferente de intregrare pentru cei peste 12 milioane de tigani care se afla in teritoriile sale.
"Italienii gresesc cand ii judeca pe romani prin prisma unor cazuri sporadice, uitand de cei peste un milion de romani cinstiti, care muncesc in Peninsula"
- Intr-o posibila carte a recordurilor, Italia ocupa un loc de frunte la capitolul toleranta fata de imigranti. Cum se face ca tocmai la romani si-a schimbat atitudinea?
- Italia a cunoscut, intr-adevar, in trecut, multe valuri de imigrare masiva din tarile europene, dar si din celelalte continente. Ca rezultat, azi in Italia sunt mai mult de treizeci de milioane de imigranti! Acestia, pana a fi inclusi in unele proiecte sociale, au fost implicati in jafuri, crime, retele de traficanti si de influenta, asemanatoare cu retelele de criminali din America sau cu retelele celebrei Mafia. In opinia mea, Italia si Uniunea Europeana au comis o mare eroare prin deschiderea frontierelor, fara a-si lua masuri de protectie, fara a se asigura un sistem de securitate public si social. Europenii occidentali au beneficiat in prima faza de o rata de imbogatire rapida a intreprinderilor din toate sectoarele, prin folosirea mainii de lucru romanesti la un pret scazut, prin promovarea si sustinerea muncii la negru, fara costuri de asigurari sociale. Cred ca italienii gresesc cand ii judeca pe romani prin prisma unor cazuri sporadice, uitand ca peste un milion de romani cinstiti, care muncesc in Peninsula, contribuie la prosperitatea Italiei si a cetatenilor italieni. Iata de ce cred ca fondurile europene pentru tarile proaspat aderate la UE trebuia sa fie date inainte de aderare, pentru a dezvolta industria, agricultura si infrastructurile acestor tari aspirante. Toate aceste fonduri promise cu surle si trambite pentru urmatorii sapte ani, de 30 de miliarde de euro, ar fi trebuit sa ajunga in Romania inainte de a se deschide frontierele pentru migrarea populatiei in alte tari! Pe de alta parte, daca guvernele Romaniei nu ar fi permis distrugerea agriculturii si industriei romanesti, romanii nu mai emigrau, iar acum Romania ar fi fost respectata ca o tara puternica in cadrul suratelor din UE. Cum situatia este tocmai invers, avem parte de invective si imagini deplorabile la adresa Romaniei si a romanilor. Uite asa, dintr-o data, romanii nu mai sunt buni muncitori, nu sunt educati, ci sunt echivalati cu un neam de hoti si talhari. Un cuvant romanesc li se poate adresa tuturor acelor occidentali care se servesc de romani si apoi ii blameaza: sa va fie rusine!
"Este stupid a gandi ca romanii
ameninta securitatea statului italian!"
- Va rog acum sa raspundeti la cateva intrebari punctuale, generate de declaratiile politicienilor italieni din ultimele saptamani. Ameninta romanii securitatea statului italian?
- Este stupid numai a gandi acest lucru!
- Sunt cuvinte politice meschine, care nu trebuie luate in consideratie. UE este construita pe toleranta - una dintre regulile de baza ale democratiei! In plus, in UE nu e corect sa legi etnia de un delict. Etnia vrea sa zica 22.000.000 de romani, asa ca numai o persoana analfabeta poate gandi ca toti romanii sunt infractori.
- Potrivit declaratiilor unor politicieni, romanii si tiganii ar trebui deportati in masa. Legea deportarii, recent pusa in practica, contine multe incalcari ale drepturilor omului. Prefectii si chestorii de politie au painea si cutitul, si nu Justitia.
- In acest caz, se incalca legislatia aferenta si dispozitiile UE, care stabilesc clar ca este interzisa aceasta practica, pentru toate tarile care fac parte din UE. Toti cetatenii UE sunt liberi sa circule in toate tarile europene pentru vacante sau pentru a-si gasi un loc de munca. Romanii si tiganii romani ajunsi in Italia nu sunt imigranti, sunt cetateni europeni cu drepturi depline, veniti sa munceasca.
- Deputata europeana Alessandra Mussolini a spus ca "romanii si-au facut din infractionalitate un mod de viata". Cum ii raspundeti?
- Nu pot comenta o astfel de pozitie absurda sau, cel putin, pot spune doar ca d-na Mussolini ar trebui sa se intrebe de ce guvernul italian a acceptat ca mai mult de un milion de romani sa vina in Italia, sa completeze golurile de mana de lucru, in special in cele mai grele sfere de activitate, cu o salarizare minimala. Acesta nu este un mod sanatos de gandire pentru un parlamentar.
- Ziarele scriu ca Italia nu mai reuseste sa faca distinctie intre romani si romi. Este adevarat?
- Italia si italienii stiu foarte bine care este diferenta dintre un roman si un rom. Romanul este un om inteligent, educat si muncitor, recunoscut de toate intreprinderile italienesti. Este ambitios, si in acelasi timp un concurent la prosperitate. Poate din acest punct de vedere ar putea exista o oarecare invidie in randul italienilor, pentru ce realizeaza un roman foarte ambitios.
- S-a scris in unele ziare ca imigrantul roman este, pentru italianul de rand, portretul robot al criminalului. Credeti in aceasta imagine?
- Niciodata. Italianul de rand nu are motiv sa gandeasca acest lucru, intrucat lucreaza cot la cot cu romanii si stie sa le aprecieze calitatile. Numai o speculatie politica ieftina poate beneficia de aceste zvonuri. Mai mult, italienii si romanii au firi identice si sunt la fel de pasionali din orice, samanta latina ii da de gol pe ambii.
- Primarul "democrat" al Romei, Walter Veltroni, a afirmat ca "din cauza romanilor, nu se mai poate circula liber pe strazi". Ce urmareste acest domn?
- Domnul primar al Romei a devenit de putin timp presedintele Partidului Democrat (nascut din fosta Stanga), asa ca are nevoie de voturi in viitoarele alegeri. Credeti ca in Romania nu se folosesc asemenea situatii in luptele politice? Dar daca ma gandesc bine, unde nu se speculeaza de catre politicieni momentele favorabile pentru platforma si discursul lor electoral?
- Un deputat al Ligii Nordului spunea ca "imigratia romanilor nu e sursa economica, e criminalitate pura". Aveti un comentariu si pentru acest domn?
- Retin ca respectivul deputat nu este bine informat cat au produs romanii in 2006 pentru Italia. Statisticile oficiale indica suma de 13,5 miliarde de euro, adica peste 1 la suta din PIB-ul italian. De fapt, suma este mult mai mare, de peste 20 de miliarde de euro, intrucat 40% este munca la negru si numai 60% este inregistrat oficial. In plus, sa nu uitam ca salariul unui roman reprezinta numai 40% din salariul unui italian.
"Romanii, din punctul de vedere al educatiei,
sunt pe primul loc in Europa"
- Un alt politician al Ligii Nordului batea campii cum ca "romanii nu au educatie si nu sunt civilizati". Traiti intre romani. Cum va simtiti?
- Aici ma simt jignit si eu, nu numai dumneavoastra. Romanii, din punctul de vedere al educatiei, sunt pe primul loc in Europa, toti au scoli superioare si vorbesc doua-trei limbi, iar ca civilizatie si ospitalitate nu sunt pe locul doi in urma nimanui. Sunt pe primul.
- Infractionalitatea n-are nationalitate. Iata o idee pe care italienii secolelor trecute au imbratisat-o ca pe o salvare a imaginii lor in lume. Cum a fost?
- Cu mult inaintea romanilor, italienii insisi au fost oile negre ale Europei si ale Americii, prin faptele zecilor de milioane de emigranti. Sa nu uitam ca ziarele timpului erau pline de scandaluri si crime ale mafiei nascute in America. Eu sunt de 17 ani rezident stabil in Romania si pot afirma ca si aici italienii au facut si mai fac fapte reprobabile, de la omoruri la inselaciuni. Chiar ziarele romanesti au consemnat succint asemenea fapte, dintre care unele m-au ingrozit, cum a fost cazul italianului care si-a omorat sotia si soacra de nationalitate romana. Insa romanii n-au discutat niciodata de expulzari in masa, si nici nu au fost facute referiri jignitoare la adresa italienilor sau a Italiei.