O copilarie putin obisnuita
Hildegard van Bingen s-a nascut in Germania, la 1098, intr-o perioada agitata si tulbure: regatele europene se destramau, lansand prima cruciada impotriva Ierusalimului. Hildegard, cel de-al zecelea copil al unei familii din mica nobilime renana, apartine straturilor mai instarite ale societatii germane din acea vreme. Foarte curand, micuta va fi privita ca un adevarat fenomen. La 5 ani, ea ii arata doicii sale o vaca: "Uite ce vitel dragut este in vaca asta. Alb cu pete pe frunte, pe picioare si pe spate". Cand s-a nascut vitelul, au constatat cu totii ca era exact asa cum il descrisese Hildegard. Mai tarziu, ea se va plange de aceste viziuni care i-au bulversat copilaria, in sensul ca trebuise sa le tina secrete, de rusine ca vedea lucruri pe care ceilalti nu le vedeau, lucruri pe care o copila nu le putea intelege in mod normal. "La varsta de 3 ani", spune ea, "am vazut o lumina care m-a tulburat profund, dar pentru ca eram asa de mica, n-am putut sa spun nimic." Crescand, Hildegard a amintit tot mai putin de viziunile si prezicerile sale: dar se trada, uneori, in timpul vreunei conversatii, uimindu-i si ingrozindu-i pe cei din jur. Parintii isi dau seama de aceasta particularitate aparte a fiicei lor, astfel ca la varsta de 8 ani i-o incredinteaza Juttei, tanara stareta a unei manastiri din apropiere, care o invata sa citeasca, sa cante psalmi, sa compuna muzica si, bineinteles, sa recunoasca plantele medicinale. Intre Hildegard si Jutta se va naste o veritabila prietenie si copila nu ezita sa-i descrie acesteia viziunile sale din ce in ce mai complexe si mai de neinteles. "...si ochii imi raman deschisi... Si atat ziua cat si noaptea sunt complet treaza cand vad aceste lucruri... O lumina care nu vine de nicaieri si este mult mai puternica decat cea din jurul soarelui..."
Calugarita rupe tacerea
Sanatatea fetitei este fragila. Fiind tot timpul bolnava, abia se tine pe picioare. La varsta de 15 ani, Hildegard primeste "valul" calugariei din mainile episcopului Otton de Bamberg, ceea ce reprezinta o mare onoare pentru ea. Anii trec. In 1136, Jutta moare si, in mod firesc, Hildegard devine stareta manastirii. Are 38 de ani si, in afara viziunilor, aude voci tot mai insistente, voci care-i ordona sa-si scrie si sa-si divulge viziunile si prezicerile.
"Si iata ca in cel de-al 43-lea an al existentei mele temporale, pe cand ma fixasem, plina de teama si tremurand asupra unei viziuni celeste, am zarit o splendoare extraordinara si o voce venita din Cer mi-a spus: "Omule subred, cenusa din cenusa, putregai din putregai, spune si scrie ce vezi si ce auzi"."
Avand, intr-adevar, o sanatate subreda si indoindu-se de ea insasi si de misiunea ei, Hildegard se simte coplesita de misiunea care o asteapta. Intr-o rugaciune, ea refuza ordinul venit din cer si, brusc, este patrunsa de un fulger dureros si ramane ca paralizata pe patul ei. O tanara calugarita o gaseste in starea aceasta vrednica de mila si il cheama pe abatele Volmar, duhovnicul lui Hildegard, care reuseste s-o faca sa vorbeasca. El le comunica, apoi, superiorilor sai cele auzite si dupa o scurta perioada de ezitare, episcopul o autorizeaza pe Hildegard sa-si scrie viziunile. Astfel apare primul volum din "Scivias".
In 1147, un sinod ii reuneste in Renania pe principalii responsabili ai Bisericii si cu aceasta ocazie, arhiepiscopul de Mainz ii prezinta scrierea calugaritei papei Eugen al III-lea. Pontiful considera textul atat de surprinzator si de interesant, incat va desemna doi prelati sa faca o ancheta la manastirea in care se afla Hildegard.
Devenita celebra datorita Papei
Concluzia anchetatorilor este formala: calugarita este smerita, sincera si respecta intru totul regulile monastice. Mistificarea este imposibila si asa se face ca in fata episcopilor reuniti, Papa insusi citeste si comenteaza "Scivias". "Fiica mea, admiram mai mult decat s-ar putea crede faptul ca Dumnezeu face in vremurile noastre noi miracole, revarsandu-Si asupra ta spiritul si facandu-te sa vezi, sa intelegi si sa expui numeroase taine", afirma inaltul pontif intr-o scrisoare adresata lui Hildegard.
Profetii
Renumele micii manastiri creste vazand cu ochii. Spatiul fiind prea stramt, Hildegard decide sa o mute in apropiere de Bingen, oraselul care-i va imprumuta numele. Neobosita dar cu sanatatea subrezita, Hildegard isi continua opera profetica, compune muzica religioasa si isi multiplica corespondenta cu cele mai inalte personalitati ale timpului. La cererea manastirilor sau a episcopilor, ea tine o serie de predici in intreaga Germanie, iar oamenii fideli se inghesuie cu miile sa o asculte.
Vindecari in lant
Pe langa activitatea intelectuala si religioasa, Hildegard ii ingrijeste pe toti cei ce vin s-o vada. Notorietatea ei de vindecatoare a depasit granitele si pelerini de pretutindeni vin pentru a fi vindecati.
Lista miracolelor creste de la o zi la alta, iar marturiile se raspandesc cu iuteala vantului. De exemplu, povestea Berthei, o servitoare care nu mai poate manca din cauza unei tumori la gat: Hildegard face semnul crucii pe umflatura si aceasta dispare. Sau povestea unei mamei tinere si a copilului ei orb, aflati in aceeasi barca cu Hildegard: calugarita isi inmoaie mana in apa fluviului, binecuvanteaza copilul picurandu-i apa pe ochi si copilul vede. Si, de asemenea, toate relatarile despre miracolele infaptuite de la distanta: o femeie infirma se roaga ca Hildegard sa o ajute si o vede - in halucinatia ei - cum se apropie, cum isi pune mainile pe ea si o repune pe picioare.
Dar Hildegard nu uzeaza in toate cazurile grave de puterile ei supranaturale. Rugaciunile, indemnurile la moderatie, tratamentele cu plante sau cu minerale sunt, de asemenea, arme folosite de ea pentru alungarea raului si a bolii.
Episcopul o implora sa puna capat miracolelor
Hildegard moare in ziua prezisa de ea: 17 septembrie 1179, inconjurata de maicile din manastirea ei, care sunt martorele unui nou miracol: cerul este iluminat de doua curcubee. Dupa moarte, Hildegard devine obiectul unui adevarat cult: pelerinajele la manastire nu mai contenesc, miracolele se multiplica si miscarea multimii se amplifica. Micutul orasel Bingen nu stie cum sa se organizeze pentru primirea pelerinilor, iar maicile, depasite de eveniment si dornice sa-si reia activitatile monahale, il roaga pe episcopul de Mainz sa le ajute. Acesta o conjura pe Hildegard sa puna capat miracolelor, Hildegard pare sa-i auda rugamintea si astfel linistea si pacea revin, in sfarsit, asupra regiunii.
Cum se prepara retetele lui Hildegard
Pentru fiecare afectiune, Hildegard ofera retete diferite, recomandand - cand este posibil - folosirea lor concomitenta: de exemplu, un extract sau un ceai si o cataplasma.
Prafuri, ceaiuri sau elixire?
Neavand o incredere prea mare in apa, Hildegard recomanda ca plantele sa fie luate, fie incorporate in vin, fie sub forma de prafuri. In vin, este vorba in esenta de macerate sau decocturi. Iar praful din plante trebuie pus direct pe limba, in nari (ca tutunul prizat) sau amestecat cu alimente (sosuri sau paine). Praful se face din planta uscata (frunze, flori sau radacina), macinata sau pisata in piulita.
Exista putine studii stiintifice legate de asimilarea de catre organism a principiilor active continute in praful de plante uscate, desi practica dovedeste ca o parte din principiile active sunt dizolvate in sucurile gastrice.
Cea mai buna metoda - si cea mai agreabila - este extractia prealabila prin dizolvarea principiilor lor active in apa, ulei sau alcool. De aici si interesul pentru elixirele pe baza de vin, pentru infuzii, decocturi si macerate.
Prepararea cu vin
Nu toate principiile active sunt solubile in apa, unele dintre ele dizolvandu-se mult mai usor in alcool (sau ulei). Macerarea in vin permite o extractie hidro-alcoolica, utilizata in prezent in anumite laboratoare de suplimente alimentare. Un alt avantaj al vinului: propriile sale principii active si alcoolul potenteaza anumite plante. Vinul are, insa, si doua inconveniente. Primul, cunoscut de toata lumea, este efectul nociv al alcoolului - in doza mare - mai ales asupra ficatului. Al doilea, faptul ca alcoolul si fermentatia modifica proprietatile anumitor plante, astfel ca vinurile medicinale, desi frecvent recomandate de Hildegard, sunt mai eficiente in cazul unor plante decat in cazul altora. Mai pe scurt, vinurile medicinale (sau elixirele) se folosesc mai degraba in cazul plantelor cu taninuri, uleiuri esentiale sau principii amare. Pentru extractia principiilor active, planta trebuie imbibata in lichid si lichidul incalzit (la soare sau intr-o oala). Este important ca vinul ales sa fie curat, de preferinta de provenienta biologica (taraneasca).
Cum se procedeaza?
Pentru alegerea vinului, trebuie respectate aceste doua principii importante: mai intai culoarea (alb sau rosu) in functie de boala si apoi calitatea (un vin bun, cunoscut).
Material si ingrediente
* Pregatiti niste servete curate: le veti folosi la sters si la filtrat.
* Exista trei etape: macerarea, filtrarea si conservarea.
* Recipientele - pentru macerare sau conservare - trebuie sa fie - de preferinta - din sticla. Se spala, se oparesc (se tin 10 minute in apa clocotita) si se sterg perfect, inainte de a pune in ele preparatul sau elixirul finit.
* Evitati instrumentele din metal (inclusiv inox) si plastic. Utilizati doar recipiente din sticla, vase emailate, linguri de lemn. Filtrarea se face - de preferinta - printr-o panza (sau tifon) si nu prin filtre de hartie, tratate sau albite adeseori cu clor.
* Nu folositi niciodata zahar alb, sunt de preferat siropul de artar sau mierea, care avand si ele proprietati terapeutice, potenteaza eficienta plantelor si imbunatatesc conservarea elixirului. Nu le incorporati decat atunci cand elixirul s-a racit.
Dozele
* Se pun intre 30-50 g de plante uscate la 1 l de vin. Daca plantele sunt proaspete, se pune o cantitate dubla.
Metoda rapida
Daca nu aveti timp, puteti sa puneti plantele si vinul intr-o oala si sa le incalziti incet, fara sa dea in fiert.
Metoda cea mai buna
Puneti plantele uscate sau proaspete direct intr-un recipient din sticla (de exemplu un borcan mare) si turnati peste ele 1 l de vin. Lasati sa patrunda cat mai putin aer, inchideti vasul cu capacul si rasuciti-l in asa fel, incat plantele sa fie bine acoperite de lichid. Tineti elixirul cel putin 2 saptamani la soare, sa se incalzeasca, rasturnand vasul in fiecare zi cu gura in jos. Filtrati-l si turnati-l intr-o sticla sterilizata in prealabil (10 minute in apa fiarta) inchisa cu dop si tinuta la frigider. Elixirul astfel preparat se pastreaza doua luni.
Adaugati apa
Doza zilnica (nu trebuie depasita!) este de 2 pahare mici de lichior. Dar nu este interzis sa procedati ca pe vremea lui Hildegard: dupa ce ati filtrat elixirul, adaugati 300 g de miere si 1 l de apa. Amestecati bine si turnati in sticla. In felul acesta veti putea bea la fiecare masa cate un pahar mare de elixir mai dulce, mai putin alcoolizat, dar la fel de eficient.
Prepararea cu apa
Majoritatea retetelor lui Hildegard sunt macerate de plante in vin, care in Evul Mediu era preferat apei. Daca nu va place gustul vinului, puteti beneficia de principiile active ale plantelor prin intermediul ceaiurilor. Dar nu folositi apa de la robinet, pentru a nu inghiti clorul si metalele grele pe care le contine. Folositi apa minerala plata sau putin gazoasa si in orice caz, un vas emailat. Si nu depasiti niciodata dozele indicate. Cele de mai jos sunt dozele medii pentru plantele cele mai des folosite.
Decocturile
Se taie in bucati partile groase, lemnoase ale plantei: radacinile, scoarta, tulpinile, frunzele groase, cu nervuri, si se pun in oala, impreuna cu apa rece: 30 g de plante uscate sau 70 g de plante proaspete la 1 l de apa. Se lasa sa fiarba incet, la foc mic, pana ce apa scade la 3/4 l si se beau 3-4 cani de ceai pe zi.
Infuziile
Se toarna 1/2 l de apa intr-o oala si se pune pe foc sa se infierbante. Cand apa incepe sa clocoteasca, se stinge focul, se introduc in ea partile fragede ale plantei (cam 20 g de flori sau de frunze) si se amesteca - eventual - cu o lingura de lemn (nu de metal!). Se acopera vasul cu un capac, pentru ca unele uleiuri esentiale se pot evapora, se lasa sa se odihneasca 3-5 minute, se strecoara. Se beau 3-4 cani pe zi.
Supele
Hildegard nu prea aprecia, in general, legumele, si de aceea supele recomandate de ea sunt preparate din plante medicinale, grasimi animale si faina. Astazi se stie ca legumele sunt cel mai bun mijloc de asimilare a oligo-elementelor indispensabile, unele dintre ele avand si o actiune protectoare asupra ficatului. De aceea, trebuie sa mancati supe, adaugand - eventual - si plante medicinale, nu doar pentru a-i face o placere lui Hildegard, ci pentru propria dvs. sanatate.
Cateva sugestii: salvia, cozile verzi de ridichi, tarhonul, frunzele verzi ale radacinoaselor etc.
Prepararea cu ulei, grasimi sau ceara
Hildegard nu recomanda alimentatia prea bogata in grasimi. Dar cu toate acestea, grasimile animale sunt foarte utile, folosite in cantitati rezonabile si asociate cu plante pentru prepararea remediilor.
Hildegard lua in considerare caracteristicile "climatice" ale afectiunii, ale plantelor utilizate si ale grasimilor care serveau ca baza sau ca liant. Aceste caracteristici sunt caldura, frigul si umiditatea. Astfel, o afectiune rece si umeda, precum raceala sau sterilitatea femeilor, nu putea fi tratata decat cu ajutorul unei plante calde (de pilda mararul). Aceasta logica continua cu uleiurile si grasimile animale sau de origine animala: untura de urs, untura de cerb, untura de gasca, unt de vaca, unt de oaie, seu... Dar preferatele lui Hildegard erau seul, uleiul de masline si untul.
Uleiul de masline
Principiile active ale plantei trebuie sa treaca in ulei, lucru cu atat mai usor de indeplinit cu cat uleiul de masline este si el de origine vegetala. Se procedeaza in doua feluri: ori se incinge uleiul cu plantele 5-10 minute la foc mic (fara a depasi 80gr.C), ori se lasa plantele sa se macereze intr-o sticla asezata la soare (sau langa un radiator electric), cel putin o saptamana. Este preferabila a doua solutie. Uleiul obtinut se utilizeaza extern, mai ales pentru afectiuni ale pielii, reumatism etc.
Untul
Bogat in vitamina A (care intervine direct asupra calitatii pielii, a vederii si a rezistentei la infectii), untul are, pare-se, si un efect preventiv la anumite forme de cancer. Dar untul - bogat si in acizi grasi, saturati si in colesterol - nu le este recomandat persoanelor care sufera de tulburari cardio-vasculare. Untul nu suporta fierberea. Gatitul cu unt este o adevarata erezie dietetica: in contact cu oala, untul se oxideaza imediat (la 120gr.C) si se transforma intr-o substanta puternic cancerigena si in orice caz indigesta. In schimb, nu exista nimic mai bun decat o bucatica de unt in piureul de cartofi sau peste macaroanele calde!
In cosmetica sau ca baza pentru creme si unguente, untul are un miros puternic, dar textura lui nu este dezagreabila.
Parerea lui Hildegard: "Pentru o persoana care nu sufera de obezitate, untul este bun si sanatos. Dar persoana prea grasa trebuie sa-l manance cu moderatie, de teama sa nu se ingrase si mai mult".
Seul si untura de gasca
In Evul Mediu, in Germania uleiul era rar, scump si nu intotdeauna de calitate. Este principalul motiv pentru care Hildegard propune si retete pe baza de grasimi animale pentru fabricarea unguentelor. Ele se foloseau la fel ca uleiul. Se incingeau intr-un vas, se puneau plantele vreme de 5-10 secunde, se amestecau cu o lingura de lemn si se lasau la racit. Reincalzirea se facea pe baie de aburi, dupa care grasimea se strecura si se pastra in vase legate la gura cu basica de bou.
Ceara
Se gaseste la apicultori, in pravaliile cu produse dietetice, dar si la marile magazine. Ceara de albine trebuie topita foarte incet, pe bain-marie. Incorporand in ea, progresiv, ulei vegetal presat la rece si o infuzie concentrata de plante, se obtine o crema cu textura fina, care protejeaza foarte bine pielea si lasa sa patrunda principiile active ale remediului.
Alte uleiuri vegetale
Un excelent ulei de masline presat la rece nu este acid, dar poate degaja un parfum dulceag, de fruct, mai ales daca n-a fost filtrat. Pentru masaj sau pentru ingrijirea pielii aveti, deci, de ales intre uleiurile de alune, de migdale, de samburi de caisa, de jojoba etc. Este doar o problema de gust si de pret. O mica precautie: alegeti intotdeauna un ulei presat la rece. Celelalte se obtin prin incalzire sau cu solventi, ceea ce influenteaza pastrarea principiilor active sau calitatea lor.
Cateva precautii
* Pentru cataplasme, comprese si masaje: inainte de a va unge si de a sta o noapte cu produsul pe piele, incercati-l pe mana. S-ar putea sa aveti o reactie la una din substante, chiar naturala fiind (copiii pot face alergii la vaselina pura!). Daca va mananca pielea sau se inroseste anormal, clatiti-va cu apa rece si nu folositi remediul respectiv. La inceput, o cataplasma sau un plasture nu trebuie tinute mai mult de 15 minute. Prelungiti durata cu 5-10 minute zilnic, pana la o ora. Spalati-va cu apa limpede, in care introduceti putina zeama de lamaie si terminati - daca este posibil - cu un masaj usor cu ulei de masline, pentru a ajuta pielea sa-si regenereze pelicula hidrolipidica.
* Pentru retetele interne: In general, un produs natural este eficient abia dupa 3-5 zile. Inutil si periculos sa "fortati" dozele. Daca produsul actioneaza, inseamna ca poseda principii active. Daca o reteta poate avea un efect pozitiv in doze rezonabile, ea poate antrena, in mod logic, si efecte neplacute, in caz ca exagerati: deranj intestinal etc.
Daca in decurs de 10 zile nu apare nici un efect pozitiv, schimbati reteta. O cura dureaza 3 saptamani si poate fi reluata, la nevoie, o singura data. Dupa care este preferabil sa va "surprindeti" organismul cu o alta reteta.
Pietre si rugaciuni
Exista retete care utilizeaza virtutile pietrelor pretioase, dar eficienta reala a acestor remedii este dificil de masurat, pentru ca uneori sunt si alte ingrediente directe sau indirecte care pot avea un impact. Astfel, intr-o reteta pentru tratarea problemelor oculare, Hildegard recomanda aplicarea unei lotiuni care asociaza onix-ul cu vinul si cu recipientul de cupru. Or, cuprul are un puternic efect antibacterian, antiinflamator si actioneaza, de asemenea, asupra metabolismului sanguin.
Terapia cu pietre, practicata atat odinioara cat si astazi, este acompaniata, adeseori, de rugaciuni. S-ar parea ca credinta intr-o religie anume nu este indispensabila: cuvintele si gandurile pozitive pe care le inspira - dorinta de vindecare (proprie sau a altcuiva) ar trebui sa fie suficiente. Rugaciunile pot fi cele cunoscute din copilarie sau o rugaminte, in cuvinte simple, adresata sfintei Hildegard.
(In numarul viitor: Leacurile lui Hildegard)
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
