Scoala romaneasca incotro?

Draga redactie, dragi cititori,

Dupa momentul eliberator al anului 1989, si familia noastra si-a pus intrebarea: incotro? Emigram sau ramanem acasa? Acasa va fi un loc in care va merita in sfarsit sa avem copii, in care vom putea face ceva pentru ei, un loc in care va exista un viitor. Am fost fericita ca de acum copiii nostri nu vor mai purta bentite, uniforme "cenusii", nu vor mai fi inregimentati si instruiti dupa directive de "sus". Acum, uitandu-ma retrospectiv, nu pot decat sa constat cu amaraciune ce naiva am fost.
Psihologii de aici si de pretutindeni constata tot mai uimiti la copiii de azi ca sunt niste individualitati tot mai deosebite de noi. Ii numesc, spre a-i prezenta lumii: "copii indigo", "copii de cristal", copii cu alte tipuri de inteligenta decat aceea ce pana acum era masurabila, usor identificabila prin testele IQ si prin evaluarile de aptitudini scolare. Dar desi in lume se cauta cai de abordare a acestor individualitati umane deosebite, pentru noi "atipice", desi se cauta cai de integrare a copiilor cu diferite tipuri de inteligenta si de comportament, noi ce raspuns venim sa dam la aceasta, tot mai evidenta, diversitate umana? Un raspuns izvorat din aceeasi gandire nivelatoare, in care cine nu corespunde unei normari academice, inventate de oameni care au mai intrat la clase intre doua sedinte sau poate nici atunci, unor universitari ce predau despre realitati umane pe care de mult nu le-au mai perceput direct, este considerat un fel de "rebut" scolar, impins de multe ori sa devina un "rebut" social.
Ne plangem de comportamentul rebel, distructiv, imposibil al tinerilor, dar ce facem pentru a le cultiva in mod real simtul social? In lume, capacitatea de a lucra in echipa este apreciata si ceruta de mai toti angajatorii seriosi, si necesara pentru orice initiativa privata ce urmareste succesul. Dar noi ce facem? Continuam sa evaluam, de fapt, munca individuala, egoista, antisociala: trebuie sa-mi vad de lucrarea mea, de nota mea, nu am nici timp, nici disponibilitati pentru nevoile celuilalt!
Abordam, cu metode mai mult decat anacronice, realitatea unui nou timp: tanara generatie care traieste azi, in secolul 21, si are de facut fata altor exigente decat acum 15 ani.
Poate sunt oameni pentru care existenta unei astfel de formule educationale "unice-nationale" este linistitoare, altii pentru care este firesc ca deciziile din domeniul educatiei sa fie luate din afara, de specialisti pentru care metoda de punere in practica a acestora este experimentul imaginat in cabinete. Oamenii sunt diferiti si e normal sa existe diferite moduri de intelegere a problemei educatiei, precum si diferite moduri de rezolvare a ei. Important este sa fie respectata si implementata diversitatea de opinii, imagine a naturalei diversitati umane. Asadar mai exista si o alta viziune a acestei probleme. Oare chiar nu se poate altceva decat aceasta nivelatoare tutela a statului, a inspectoratelor, a ministerului, in conditiile in care copiii sunt ai nostri, ai parintilor, iar noi avem dreptul conform legii invatamantului, in care este recunoscut pluralismul educational, sa optam pentru forme alternative de invatamant? Caci daca ne uitam mai bine intre alternativele educationale, scolile private si scoala traditionala, diferentele se estompeaza tot mai mult. Cu metode ale trecutului comunist in domeniul educatiei (mai bine zis al instructiei), cu evaluari nivelatoare si de conjunctura, cu discursuri fara acoperire ale persoanelor de decizie, cu lipsa de toleranta fata de cel ce nu este conform "normelor", cu umilirea constanta a profesorilor, cu existenta programelor scolare supradimensionate si prafuite, cu pastrarea unui aparat functionaresc-birocratic anacronic nu putem construi viitorul.
Oare chiar nu e posibil sa permitem scolilor sa devina autonome? Un om cu care te porti si la varsta adolescentei si mai tarziu ca si cu un copil va ramane si mai tarziu asa, un om cu caracter infantil, care va avea nevoie la tot pasul sa i se spuna de catre cineva: acum la dreapta, acum la stanga, acum...
Luand drept exemplu Rosia Montana, am urmarit permanent, cu mare interes, reportajele, luarile de pozitie ale diferitelor personalitati sau ale societatii civice. Si am admirat aceasta atitudine responsabila si curajoasa a tuturor celor ce s-au exprimat in dorinta de a ne salva "trecutul" si de a ne croi viitorul.
As fi foarte bucuroasa daca s-ar deschide o dezbatere si pe probleme educationale, cu tema "Salvati viitorul". Ce putem face noi, cei carora ne pasa de copiii nostri, ca ei sa se simta acasa in viitorul ce le apartine? Scoala romaneasca incotro?
MIHAELA POPA - Bucuresti