Statea chircita pe Soarele de Andezit, rascaind cu atentie piatra altarului dacic... Cat pe ce sa ma iau de ea, revoltata de gesturile sale ciudate si agresive. Mai fac doi pasi si ii vad chipul: o femeie la vreo 50 de ani, cu ochii negri si un obraz ars de soare. Zambeste. Nu pare a fi dintre indivizii care de la o vreme aprind lumanari, practicand ritualuri pagane la altarele dacice din Muntii Orastiei. Nici dintre cei care isi sapa numele in piatra. Numele si anul nefericitei lor vizite in cetatea dacica de la Sarmisegetuza. Femeia din fata mea e de-a locului, o femeie modesta, dar cu raspunderi mari: o cheama Lucretia Rambetea si este ingrijitoarea Cetatii. Zana cea buna a sanctuarului dacic.
Sfarsitul verii a umplut cu flori incinta sacra, care straluceste de curatenie. Lucretia trudeste de dimineata, sa biruie toate ierburile care au crescut intre pietrele altarului dacic. Ierburile astea salbatice strica piatra, baga radacini peste tot, nu trebuie lasate sa creasca pe monumente asa de valoroase. Si de-acuma incep sa cada si frunzele, padurile de fagi au inceput sa-si schimbe culoarea si sa-si scuture frunzele. Fie cat de frumoase, n-au ce sa caute-n sanctuarele dacice. Lucretia aduna jirul si frunzele din incinta sacra cu patura si le duce in padure. Noaptea, vantul scutura iar fagii, iar femeia o ia de la capat a doua zi. Uneori, e atata frunza de fag, ca ingroapa cetatea sub ea. Atunci vine cu grebla, face curat, iar dupa doua-trei zile o ia de la capat. Strange si gunoaiele turistilor, care nu "nimeresc" cosurile special amplasate acolo. De 12 ani, de luni pana vineri, in fiecare zi, Lucretia se scoala la ora patru dimineata, strabate pe jos 18 kilometri de acasa pana la Sarmisegetuza si inapoi, ca sa curete cetatea, si se intoarce acasa seara. De fapt, Lucretia curata chiar istoria dacilor, iar daca sambata nu se duce, noaptea viseaza cetatea ingropata-n gunoaie, iar duminica fuge repede sa vada daca e curat.
Daci, icoane si lumanari
Ne indreptam spre masa de lemn de langa templul mare, de calcar. A facut-o barbatul ei, cand a venit prima data la lucru in cetate, acum 18 ani. Pentru odihna turistilor. Inainte sa vina ei ca ingrijitori, cetatea era napadita de buruieni. Rachitile erau uite-asa de mari (imi arata pana la brau), doua saptamani a taiat barbatul ei la rachiti si tufe de soc. In drum spre masa de sub brad, se apleaca, mai culege cate o pietricica din iarba si o arunca din drum. Vorbeste cu voiosie. I-e drag de ce face. N-ar lasa, "doamne feri", sanctuarele singure. Se simte de parca i le-ar fi dat in grija chiar Dumnezeu. Mai ales cand ii vede pe vizitatori incremeniti de uimire, simte ca are si ea un pic de merit in bucuria lor. Mai vin si din aia de se inchina la pietre si aprind lumanari, da ea se face ca nu ii vede. Cine stie ce necazuri or fi avand, ori poate vreo boala de minte, ca lumea ii plina de suferinte si incercari.
Fetele Albe
Abia acum arunc o privire atenta asupra luminisului ce adaposteste sanctuarele. Iarba e moale, de un verde linistitor. Intre pietrele dacilor sunt covoare gingase din mii de flori albe, galbene si liliachii. Nici o frunza uscata, nici o buruiana nu strica armonia desavarsita a privelistii: o poiana a zeilor, imbracata in zumzet continuu, de greieri si albine.
Plecam impreuna spre Fetele Albe, o asezare dacica foarte putin cunoscuta, care este in drumul spre casa al Lucretiei. Acelasi gest, al neincetatei griji pentru ca cetatea ei sa fie curata, il face si cand iesim dintre ziduri: o hartiuta cat de mica este cel mai mare dusman, o creanga ce blocheaza drumul turistilor este imediat inlaturata. Ochii ei vioi urmaresc fara incetare perfectiunea... Gunoaiele nu pateaza doar piatra, ci si obrazul istoriei.
Urcam dinspre Valea Alba spre Fetele Albe prin padure, pe o carare abrupta. Si cararea a facut-o tot ea cu barbatul ei, de atatia ani de cand tot au venit la lucru in cetate. Acum este marcata pentru turisti. Fagetul crud, foarte tanar, se sfarseste brusc, in fata unei paduri de brad, aproape in intregime uscata. Inaintam printr-un peisaj halucinant, de brazi roscati-vinetii, printre crengile carora se filtreaza o lumina cu nuante de culoarea vinului vechi. Pe jos e pat de cetina de aceeasi culoare. "Sunt prea desi", imi explica Lucretia. "S-au uscat ca n-au destula lumina. Mor fara soare. Numai la varf mai sunt verzi." Pasul ei ager si puternic ma lasa in urma. A facut de mii de ori acest drum. Nu se teme de ursi, nu a intalnit nici unul in viata ei. Doar o capra neagra i-a taiat intr-o zi poteca. Trecem de paraul Alboanei si ne apropiem de asezarea dacica de la Fetele Albe. "Alboana" vine de la Albu Ioana, o femeie care statea la o casa din munte si le aducea apa celor ce lucrau la cetate. De-asta i-au zis asa. Dar "Fetele Albe"? Nu stie. Asa a apucat, asa le zice de cand se stie.
La Fetele Albe a existat in vremea dacilor o intinsa asezare civila, randuita pe vreo 30 de terase facute de mana omului. Calcarul alb al cladirilor trebuie sa se fi vazut impresionant din vale. Asezarea a fost distrusa de romani, dar ruinele albe probabil au uimit multe secole pe cei ce treceau pe acolo. Asa s-o fi nascut numele acelui loc, poate chiar si numele paraului sa vina tot de aici. O intreb pe Lucretia cand s-au facut sapaturi la Fetele Albe. In 1951. Si inca putin in 1953. Arheologii au cercetat foarte putin. Si de atunci? De atunci totul e in paragina. Ajungem. Privelistea este obositoare. Natura salbatica a facut parca tot posibilul sa ascunda vederii putinul care putea fi vazut. Rugi de mure, urzici, buruieni inalte, lastaris incalcit, fagi cu radacini strambe, covoare de muschi, toate au acoperit vestigiile dacice. Se ghicesc pietrele, sute, mii de pietre, aruncate de-a valma in toate partile, de parca un zeu suparat s-a aplecat din inalturile lui si le-a amestecat pe toate intre ele, ca nimeni sa nu mai stie vreodata care a fost rostul fiecareia: piatra de zid, piatra de cladire ori de templu, piatra dintr-o scara sau dintr-o fantana dacica. Se mai vad urmele unui sanctuar circular napadit de brusturi. Au trecut mai mult de 50 de ani de cand salbaticia a pus stapanire pe acest loc. Fara truda Lucretiei, asa ar arata si cetatile... De altfel, locul e aproape de casa femeii, la doar zece minute, si Lucretiei i-ar placea sa se ocupe de Fetele Albe, "daca s-ar scoate un post". Dar muzeul nu are bani. Inca doi-trei ani, si nu o sa se mai vada mai nimic din asezarea aceasta a dacilor. Si, cine stie daca o sa se mai incumete vreodata cineva sa se ia la tranta cu furia ierbii.
La plecare, vrea sa-mi dea o sacosa de mere bune, de munte, si ma invita la ea acasa. Dar e tarziu si trebuie sa cobor in vale. Lucretia dispare ca o naluca printre copaci. Nici frunzele de sub talpile ei nu fosnesc, nici pamantul batatorit al cararii nu-i boncane sub toiag. Doar crengile aplecate ale copacilor se dau usor la o parte din calea ei, ca intr-o plecaciune in fata unui stapan iubit.
(Fotografiile autoarei)
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
01.11.2007, 10:47Angela Draganoiu
Excelent articol, felicitari. daca ar fi mai multi oameni ca Letitia lumea ar fi cu mult mai buna.
01.11.2007, 15:34Antoaneta Militaru
Felicitari Letitiei si celor care au descoperit-o. Sper ca efortul dumneavoastra de a ne prezenta Oameni va reusi sa schimbe ceva in mentalitatea si comportamentul romanilor
05.11.2007, 11:14Dumitrache Ioana
Inca un articol despre istoria noasta anteromana. Va multumesc, draga doamna Aurora Petan pentru inca o ocazie oferita noua de a ne aminti de unde venim ca si popor. Nu am aparut odata cu romanii, dar se pare ca acest lucru nu prea conteaza pentru multi, iar stramosii nostri sunt lasati in uitare.
Zilele trecute am aflat ca Ministerul Culturii a alocat o suma de cateva sute de mii de euro pentru achizitionarea de obiecte de arta moderna si contemporana. Nu vreau sa supar pe nimeni cu remarca mea, dar consider ca acesti bani ar fi putut fi folositi pentru reinceperea lucrarilor arheologice din Muntii Orastiei si nu numai. Nu spun ca acest tip de arta nu conteaza, dar consider ca mult mai important pentru un popor este sa-si cunoasca radacinile, sa stie de unde a plecat si apoi sa se ocupe de prezent. Istoria ne dispare de sub ochi fara ca cineva sa miste un deget. Si pentru aceasta ar trebui sa le multumim "politicienilor de carton" care ne conduc si care se chinuie sa ne bage in cap ca noi nu am existat inainte de venirea romanilor. Ca si acum mii si mii de ani de istorie se sterg asa usor din mintea unui popor. Sa nu uitam ca romanii nu au cucerit toata Dacia. Toate traditiile noaste populare au la baza cultul dacilor, un cult de care trebuie sa ne mandrim, nu sa-l calcam in picioare. "Marele merit" al romanilor a fost ca au incercat sa distruga unitatea popoarelor de "barbari" pentru ai putea cucerii mai usor si a-si impune propria cultura. Au incercat sa distuga religia, traditiile, limba celor pe care i-au cucerit. Astazi ne afla in situatia aberanta cand proprii nostrii concetateni isi reneaga trecutul si legaturile cu adevaratii stramosi ai acestui neam. Dacii nu au disparut peste noapte...
Intre-un colt de tara o femeie se chinuie sa pastreze intact un colt de istorie pe care o tara intreaga se chinuie sa o uite...
06.04.2008, 22:10Grigore Rotaru
Acolo unde au vietuit – gasim urmele dacilor. Ofer o lista cu informatii sigure
( nu legende ! ) despre astfel de posibile urme:
- in zona Carpatilor de curbura – locuintele rupestre au fost locuite de sfintii calugari misionari – insa acele grote ( chilii ) au fost cioplite in piatra cu mult inainte ( una dintre ele a fost datata stiintific : sec VI inante de Hristos ) ;
- la Alunis – Colti , langa biserica dintr-o piatra , langa cele trei chilii descoperite se afla un platou – sanctuar (este greu de scris la ce a folosit …);
- la nordul satului Muscelul Caramanesc se afla un depozit in aer liber cu material rezultat in urma reducerii fierului – l-a vazut un inginer metalurg si s-a exprimat – aproximativ astfel ; localnicii numesc produsul pamancior – in trecutul nu foarte indepartat era dislocat , uscat , cernut si dizolvat in apa de var sau in apa de mortar pentu a da culoare varului sau pamantului folosit la tencuit sau lipit … omologul oxidului galben de zinc de azi ;
- fantana din preajma depozitului are apa feruginoasa – greu de consumat ;
- pe fata de est a dealului Vatraiu , la poale , in spatele catunului Camboru – fantana are apa cam cu acelasi gust – consuma si oamenii …
- isvorul Ruginoasa , ce inconjura dealul Vatraiul prin partea de nord are apa feruginoasa ( gust specific , oricum rau – nici animalele chiar la neagra nevoie nu consuma) ; in Anini , la Bordei , la Coada Storistei , langa Lacul Verde – ochiuri de apa cu aceeasi compozitie ( in strafunduri este fier ) .
- in acest catun Camboru a fost descoperit un brazdar de fier al plugului de lemn ( dacic ? roman ? feudalism timpuriu ? ) – are cutitul lipit de corp prin sleire , nu prin nituri si nu are cormana ( pentru a intoarce brazda ), are jgheab fier – masiv pentru a fi intodusa pana de lemn ca sa se faca bloc – comun cu scheltul de lemn al pluglui; as fi bucuros daca l-ar vedea un specialist !
- numele dat unui deal – Vatraiu – te duce cu gandul ca undeva prin zona a duduit cuptorul cel pantecos pentru topit minereu ( cu memoria colectiva nu-i de glumit : ce sa insemne denumirea asta pentru o forma de relief ?! ).
- dealuri cu varful retezat ( Varful Gotilor ( Getilor !?) la nord de satul Scaieni ,
si In Muchie la Arie – dealul Ivoiu , langa Varful Gosa ; in locul varfurilor gasim cate un platou inconjurat fie de prapastii – Stancile lui Leonardo , fie pe toate partile de pante foarte abrupte – greu de escaladat ; nu a facut nimeni vreo incizie in acele locuri ( poate ca … mai bine ! ) ;
- la locul numit Pe Balta ( in Seciu – un fost sat ) au fost descoperite tuburi – conducte pentru apa – tip olane si au fost – ridicate – oficial ; ce o fi cu ele ?
- nu ma pricep , dar intreb despre originile cuvintelor: storiste, camboru , majiceanca , marne , bosovei , spoiedera , curmatura , carciegi .
- zona este a comunelor Colti si Bozioru – judetul Buzau : nu zic nimic despre de mult celebrul rumanit de Colti , nu am gasit nicaieri vreo stire ca dacii exploatau , foloseau (comercializau) chihlimbarul ! ar fi o dovada forte ca locuitorii din zona au in sange – cu majoritate – genele dacilor .
Am scris despre acestea pentru ca le cunosc bine si nu sunt fantasme cu naluci si nici produse ale imaginatiei poeticesti . Cele mai puternice urme ale dacilor sunt in zonele descrise de articol , insa niste vestigii precum rupestrele – daca se stabileste ca au vechimea ametitoare despre care se spune , atunci valoreaza cat greutatea lor in aur – sunt ambasadorii unui trecut fara memorie catre oricare fel de viitor ( daca Nelutu si Alina trecand pe acolo vor fi opriti – si prin lege – sa mai scrijeleasca piatra – love !).
- alte subiecte ce ar putea avea legatura cu subiectul : Pestera Tatarului din Magadani , Pietrele Pelsagilor – contin inscriptii vazute de mari specialisti – nedescifrate , ca altele de la Nucu sau de la Alunis , pestera fara sfarsit de la Martire , ascunzatoarea – singura casa din Europa ce mai are asa ceva !
- am citit articol in care se spunea ca pietre cioplite de mesterii daci sunt folosite ca temelie pentru … domnule , acei faptuitori vor avea o moarte naprasnica , cum sa se intample asemenea salbaticii !?
- urmele ramase de la daci trebuie urgent cercetate , monitorizate si declarate sfinte si intangibile ( sub blestem - daca nu se poate altfel !)
- cautam aur , dar comorile sunt langa noi – la verdere ; trebuie sa nu ne mai facem ca nu le vedem.
de Grigore Rotaru
06.09.2009, 17:36Alecsandru S
...oferita de oameni ce nu cauta lauda.De ce nu sunt macar cativa cu initiativa sa duca grupuri de elevi la acele ruine dacice, si astfel sa invete Istoria neamului si din legende si povesti ???,...pentru ca s-a ajuns la Istoria alternativa. :( Se invata in scoala ce a spus Iliescu cu nu stiu ce ocazie, sau ce-a facut pentru Romania moderatorul pentru integrarea noastra in UE.Nu disper insa si nu-mi pierd speranta, ca totusi, ne vom trezi si noi ca neam si vom aprecia altfel, cu mult mai mult respect, inaintasii nostri.Daca nu citeam acest articol, recomandat cu caldura de catre DRAGUTA MEA, sa fi trecut in vizita la acele ruine dacice, n-as fi stiut ca doar un singur om se ocupa de toaletarea "gradinii dacilor".Poate pare ridicol, insa, ma vad obligat sa subliniez un fapt care este asa cum este la urma urmei; fiecare om, fiecare cetatean al acestei tari, cu drag de strabuni si respect pentru ca ne-au pazit meleagurile sa avem o tara a noastra, are obligatia morala sa faca macar si un mic gest de apartenenta la una din ONG-urile ce se ocupa de imaginea si pastrarea in memorie vie a Dacilor, si daca putem, sa nu ne sfiim sa contribuim noi insine prin actiunile nostre, voluntare, la conservarea tuturor siturilor arheologice care ne reprezinta din trecut ca neam.Sa nu mai asteptam atat ca politicienii nostrii sa faca ceva, pentru ca nu vor face mai nimic.Ei stiu cel mai bine ca nu se pot face bani din piatra dacica,...pardon !, seaca.Cel mai des ma uit pe canalele Discovery la TV, si nu inteleg de ce nu sunt documentare si despre Civilizatia Dacica !?.Cumva nu ma mira, pentru ca s-ar putea sa se plateasca niste bani frumosi pentru realizarea si promovarea unor astfel de documentare istorice.Poate ca au fost, si nu am vazut eu, nu stiu.Asta ar insemna sa stie si restul lumii (oamenii obisnuiti), si despre Romania si radaciniile ei, si poate nu se doreste acest lucru ?, posibil.In final, cred ca cel mai bine ne pastram noi, oamenii de rand, cetatenii acestui neam, Istoria inaintasilor, prin actiuni voluntare, pentru ca Ministerul Culturii sau Turismului nu va investi in pietrele dacilor,...pardon !, seci. ;)