"Cand taci, nu doare?"

(Comentarii pe marginea scrisorii "Cand ma lovea taceam si ma condamnam tot pe mine", F. AS nr. 784)

O mama cu trei copii, napastuita de violentele sotului ei aflat in detentie, sub acuzatia de jaf si crima, oscileaza intre dorinta de-a divorta si frica de represiuni

"Incearca sa fii, in primul rand, mama"
Draga Violeta,
Dupa ce am citit articolul in care iti descrii suferinta, ma simt datoare sa iti dau si eu un sfat: incearca sa fii in primul rand mama, sa iti protejezi copiii de rautatile vietii. Spun asta, pentru ca am vazut multi copii ai caror parinti duceau o viata plina de violenta, iar ei erau foarte complexati si inhibati. Le era frica si sa vorbeasca, se temeau ca daca vorbesc vor lua bataie de la cineva. De fapt, saracutii de ei credeau ca singurul tratament la care se pot astepta este violenta. Nu stiau cum e viata normala a unui copil, erau practic mutilati si cred ca sechele vor avea mult timp de acum incolo..., iar la randul lor, cand se vor casatori, vor face acelasi lucru. Violenta este ereditara, asa ca te rog mult sa te gandesti in primul rand la copii, iar daca ei vor fi fericiti, sunt sigura ca si tu vei fi fericita sau macar multumita de realizarea ta. Trebuie sa fii o luptatoare, sa fii capabila sa schimbi cursul vietii inspre bine, sa ai un final fericit, sa nu accepti existenta pe care o duci ca pe-o cruce ce ti-a fost data sa o porti. Viata este o lupta continua pentru supravietuire, iar daca accepti acum situatia in care esti, mai tarziu vor aparea alte probleme si vei face la fel, le vei accepta. Nu fugi de lupta cu greutatile vietii, incearca sa le gasesti rezolvari, apoi va veni si multumirea. Tu nu trebuie sa alegi intre sot si copii, nici intre tine si ei, ci sa alegi ceea ce este sanatos si moral. Or, in clipa de fata, partea morala a vietii tale sunt copiii. Salveaza-i si vei primi laude, atunci cand vei reusi sa realizezi ceva pentru ei. Nu accepta viata asa cum ti-o fac altii, nu te preda. Cred ca am spus deja prea multe. Mesajul acesta vine de la o femeie de doar 24 de ani, care nu inoata in fericire. Casatorita de un an, am deja probleme cu sotul meu, un om serios, dar fara sentimente, cu un caracter dur, rece, chiar violent in cuvinte. Si mai sunt si studenta la zi, la o facultate destul de grea, muncesc si cu jumatate de norma..., dar nu ma las. Iti urez mult noroc, sanatate si putere multa. Lupta pentru ceea ce ai bun in viata.
NEAGU IONICA - e-mail: doduneagu@yahoo.com

"Si eu am dus o viata plina de spaime"

Draga Violeta,
Eu am inteles mai mult decat ai scris tu in articol, si sfatul meu direct este sa dai divort acum, cat sotul tau este in penitenciar (se desface in 24 de ore). Scoate copiii din aceasta atmosfera, iar tu lupta sa scapi de nefericire si de stari de judecata confuze. Am trait si eu alaturi de un om care ne-a adus multa rusine in casa prin ceea ce a facut, mi-a fost frica sa divortez, am dus o viata plina de spaime. Am fost un om tolerant, am zis ca-i tatal copiilor si asa trebuie sa ramana in mintea lor. Acum am alta parere. Am platit greu acceptarea. Dintr-un om pregatit profesional (economist, expert contabil, evaluator) acum lucrez in Israel, ca ingrijitor de batrani. Am trecut prin momente grele, mi-am pierdut puterea, verticalitatea, zambetul. Lupt din rasputeri sa fiu din nou un om puternic. Citesc, ma autoeduc, imi incurajez copiii ramasi in Romania sa-si continue studiile si sa nu ajunga in situatii nedorite. Divorteaza si tu, vino in Israel, la munca. Apara-ti demnitatea. Acum sunt institutii in Romania care te sprijina in demersurile tale pentru reechilibrarea psihica, a ta si a copiilor. Un om care a facut ce a facut va sta la panda tot timpul si va aluneca, cu siguranta, din rau in mai rau. Opune rezistenta gandurilor negre. Nu amplifica problemele, invata lectia de a deveni puternica. Cand iti va ploua in suflet, fa-ti o umbrela dintr-o mica bucurie. Draga mea, nu renunta usor la ce ti se cuvine. Nu renunta la dreptul tau de a fi un om normal, la bucuriile vietii. Iti doresc sa ai capacitate sa hotarasti in cunostinta de cauza, sa nu le mutilezi fiilor tai copilaria. Capul sus, ca sus e cerul si tot de sus ne vine si harul.
PINA PERESCU - e-mail: pina_perescu@yahoo.com

"Arma noastra e rugaciunea"

Buna ziua, "Formula AS"! Va multumesc ca existati. Impresionante sunt toate cazurile prezentate in aceasta rubrica. Nici nu stiu cum sa incep. Sfatul meu este valabil pentru toate cazurile prezentate. Exista o lume vazuta si o lume nevazuta. Din aceasta lume vazuta facem parte noi, oamenii. Lumea nevazuta este "lumea umbrelor nevazute", pe care Dumnezeu a creat-o cu un scop. Acest lucru este scris in Crez, simbolul credintei: "Cred intr-unul Dumnezeu, Facatorul cerului si al pamantului, tuturor vazutelor si nevazutelor...".Din aceasta lume fac parte si "umbrele rele" care sunt in jurul nostru si care, datorita necredintei noastre, au putere si ne influenteaza negativ (pentru ca nu mergem la biserica, la Sf. Liturghie, la slujbele de Sf. Maslu, nu ne spovedim, nu ne impartasim etc.). Asta se intampla si cu persoanele violente. Ele nu pot fi schimbate pur si simplu in bine decat cu ajutorul lui Dumnezeu, si asta cum altfel, decat rugandu-ne pentru ele staruitor, zi de zi, spunand rugaciuni, participand la slujbele bisericii, deci mergand cu bucurie spre Dumnezeu. Cel mai bine ar fi ca persoanele in cauza sa ia legatura cu preoti, pentru a le indruma ce si cum sa faca. Rugaciunea este arma noastra. Rugaciunea staruitoare. Nu azi ne rugam si ne mai rugam peste o saptamana, si nu asa, la intamplare. Avem nevoie de indrumare. Trebuie sa luptam si arma noastra este rugaciunea in biserica si rugaciunea individuala. Cu staruinta, Dumnezeu ne va auzi si se va indura de noi si de cei pentru care ne rugam. Avem atatia preoti cu har in tara aceasta, cum cred ca nu mai exista in alta tara din lume. Trebuie doar sa ii cautam. Va doresc tot binele. Dumnezeu sa va ajute si sa ne ajute pe toti.
IULIA - e-mail: iulia41ro

"Copiii nu imi iarta cosmarul trait"

Dupa ani de infinita rabdare, lacrimi si umilinta, omul care, la fel, imi promitea moartea daca il parasesc, a plecat in lume cu o alta femeie, de 19 ani, cu care traia de cinci ani. Am divortat, dar copiii nu-mi iarta cosmarul trait. Cand taci, nu doare?
ADRIANA - e-mail: ariana_el@yahoo.com

"Spectrul acelor ani ii urmareste si acum pe copiii mei"

Uneori, tacerea inseamna incuviintare. Te doare lovitura, te raneste tradarea, iti frange mintea batjocura, devii mica si neimportanta, cu timpul, te cantaresti cu masura data de el. Dar asta nu serveste la nimic. Proportional cu minimalizarea ta, el devine si mai crud, iar tu, tacand, il aprobi, ii dai puterea de a fi si mai monstruos. Daca femeia nu isi acorda siesi valoarea cuvenita ca mama, ca femeie, si tace inghitindu-si durerea, maria sa barbatul o va dispretui cu timpul, desconsiderand-o si cautand refugii in alte parti. Tot ce pare filosofie este doar o reflectie amara despre propria mea viata, dupa 30 de ani de iertari si tacere. Il iubeam cu inconstienta anilor putini pe care ii aveam atunci, facand sacrificii uriase. L-am intretinut in facultate, iar eu am urmat la fara frecventa, ca sa pot, intre timp, sa-mi cresc baiatul, sa am serviciu, sa-i trimit si lui bani. Acum, nici macar nu recunoaste sprijinul. Rezultatul? Ma lovea, ma umilea in public, dar eu il iertam in numele iubirii. Am aflat tarziu cat de simpli sunt barbatii: daca iubesc, iti arata, daca nu, de asemenea. Dar atunci, induram cele mai crunte batai, amagindu-ma: asa se manifesta el. Odata cu licenta, a venit pe lume fetita. Iar, potop de sperante: va fi impreuna cu noi, platisem tributul suferintei. Dar el venea la sfarsit de saptamana, urla, spargea, iar copiii se ascundeau speriati. Spectrul acelor ani ii urmareste si acum pe copiii mei, iar eu, care sufeream orice in numele iubirii, am fost nevoita sa recunosc ca am gresit imens. In tot acest timp cat mi-am supus copiii terorii de a avea un tata cu orice pret, el, unicul si nepretuitul pentru care renuntasem la cei mai frumosi ani, la vise, el avea amante. A fost un tribut de viata platit inutil, iar acum e prea tarziu...
ADRIANA - e-mail: ariana_ela@yahoo.com

"Invata sa spui: "Ajunge!""

In gandirea oamenilor de la tara mai exista inca conceptia ca trebuie sa-ti accepti barbatul asa cum este: violent, alcoolic etc. Si asta, numai pentru a avea tata pentru copilul tau, cu speranta ca peste ani, la batranete, acest personaj se va schimba si va deveni OM. Si asa trec anii, argintul apare in par, gheata in suflet, si realizam ca totul a fost in zadar: si sacrificiu, si iertarea si... Trebuie sa stii, insa, cand sa spui: AJUNGE!. Sunt om, am un suflet si m-am saturat sa sufar. Merit o viata mai buna, atat eu, cat si copiii mei. Orice inceput este greu, orice rupere de trecut este apasatoare... si totusi, se poate. Exista insa o conditie primordiala: sa inveti sa te respecti in primul rand pe tine.
ELENA - e-mail: elena.traistaru@clicknet.ro

"Am avut un sot asa cum il descrii tu pe-al tau"

Violeta, draga mea, cand am citit scrisoarea ta, am avut impresia ca eu am scris-o. Ce povestesti tu este povestea a 7 ani dintr-o casnicie pe care am gasit, nici acum nu stiu cum, curajul s-o inchei. Daca as putea, as veni langa tine sa te ajut. Oricine iti poate da sfaturi bune, dar cred ca cele cu impact mai puternic asupra ta vor fi cele venite de la mame care au trait experiente asemanatoare, si care iti pot spune cum au scapat. Eu sunt una dintre ele. Am avut un sot asa cum il descrii tu pe al tau. Violent, betiv, dupa ultima bataie am stat trei luni internata in spital. Cei trei copii au stat la parintii mei pana m-am externat, si cand am venit, am gasit casa goala, numai cu perdelele la geam. Vreau sa-ti spun ca, totusi, se poate scapa dintr-o asa viata degradanta. Ia-ti-i aliati pe parintii tai, dar fara patima, fara atitudini sfidatoare si revansarde fata de sotul tau. Eu am deschis actiunea de divort cand el era in inchisoare, iar cand a iesit, mama mea a tratat intr-un mod absolut remarcabil cu el si a reusit sa-l imbuneze cumva. Desi ma amenintase ca daca ma prinde pe strada ma mutileaza, n-a trecut niciodata de la amenintari la fapte. Chiar daca am castigat divortul, nu i-am interzis sa viziteze copiii, pentru ca asta l-ar fi inrait. Cand a devenit liber, s-a zbuciumat mult, incercand sa-si faca curaj sa vina sa-i vada, dar nu a indraznit sa le apara in fata niciodata. Dumnezeu sa-l ierte, a murit trist, cu sufletul chinuit de remuscari, o epava de om, umbra celui care ne-a terorizat. Daca vei fi atenta, foarte atenta cum iti vei creste copiii, si nu te vei grabi sa te recasatoresti, ei vor intelege hotararea ta. Acum eu am 56 de ani si n-am vrut sa ma mai gandesc la acea perioada cumplita, dar o fac acum pentru tine. Stiu foarte bine cata groaza e in sufletul tau si ca de asta stai cu el, nicidecum pentru legatura trupeasca. Stiu ca iubesti omul cu care te-ai casatorit in tinerete si ca dragostea asta va ramane pentru totdeauna in sufletul tau, dar ea nu are legatura cu bruta care a devenit prima ta dragoste. Mai stiu cat de singura te simti in lupta asta inegala, de aceea te indemn sa te duci la un preot, ca sa te invete cum sa te rogi, sa scapi. Sa te rogi si pentru el, iar din momentul in care vei lua o hotarare, sa nu mai dai inapoi si sa nu-ti fie teama. Sa te rogi neincetat si sa crezi neclintit ca vei reusi, iar bunul Dumnezeu va veghea asupra copiilor tai si asupra ta.

SANDRINA LUNGU - e-mail: sandrinalungu@yahoo.com