Razvan Crivaci

"E foarte greu sa construiesti o cariera muzicala in provincie".

L-ati vazut la "Cerbul de Aur", unde merita sa iasa invingator: voce de exceptie, prezenta scenica seducatoare. Dar nesansele trec si talentul ramane. Student la Conservatorul din Cluj, Razvan are viitorul de partea lui

Zburator printre stele

- Aparitia ta pe scena "Cerbului de Aur" de la Brasov a creat o impresie deosebita: o voce de exceptie, dublata de o prezenta seducatoare. Din pacate, numele tau este prea putin cunoscut. De fapt, cine esti? Care este povestea prieteniei tale cu muzica?
- Nu m-am nascut cantand, asa cum afirma multi interpreti. Dimpotriva, copil fiind, imi doream si eu, ca tot baietasul de oras, fie el de provincie, cum e Satu Mare, sa ma fac cosmonaut. Pe urma, coborand din sferele astrale, am nimerit direct in Groapa Marianelor si am vrut sa devin oceanolog. Si luam aceste vise ale mele foarte in serios, studiam cu multa aplicatie, mai ales ca am fost un copil matur. (Acum s-ar putea spune ca-mi iau revansa, fiindca ma copilaresc foarte mult, ceea ce nu se traduce insa printr-o lipsa de profesionalism sau seriozitate.) Cunosteam toate constelatiile, toti pestii si toate plantele, inclusiv cu denumirile lor latinesti. Apoi, pe cand eram prin clasa a Iv-a, tatal meu - un om foarte interesant, extrem de inteligent, fizician cu doua facultati si mai multe inventii brevetate - mi-a spus: "Uite, daca te apuci sa inveti sa canti la pian, iti construiesc o orga". Propunerea lui m-a sedus imediat, desi o percepeam mai mult ca pe o oportunitate de a avea o noua jucarie. Asa am inceput sa iau lectii de pian, care insa n-au durat prea mult, fiindca la un moment dat, am zarit intr-un colt al camerei profesorului o chitara. Si tare mi-a mai placut! M-a atras atat de tare, ca am abandonat pianul in favoarea ei. Chitara mi-a devenit un prieten nedespartit. O luam cu mine peste tot! Si-a mai existat apoi un episod, legat tot de tata, care a facut un gest sublim, ce a insemnat enorm in viata mea si care mi-a lipit muzica de suflet in mod iremediabil: si-a rugat cativa colegi de serviciu, care ascultau muzica multa si de calitate, sa-i copieze si lui cateva casete: "Pentru baiatul meu", spunea el. Din clipa in care am inceput sa ascult Pink Floyd si Eric Clapton, am fost capturat definitiv de universul muzicii! De prin clasa a V-a si pana intr-a Ix-a am fost chitarist intr-o trupa de copii, Inedit, cu care am participat la o multime de festivaluri si mereu castigam premii. Prin liceu am format The Jesters - din care faceau parte Gugu Mirea, care acum canta solo si il cunoasteti ca Emanuel, Cornel - de la actuala trupa Stigma, Sergiu Berindei si Luci Pop, care au cantat ulterior cu Desperado, si am marcat si un prim punct de cotitura ca stil muzical: incepuse sa ma intereseze filosofia, si asta mi-a modificat si genul compozitional. Chiar am unele melodii compuse in perioada aceea, care emotioneaza si azi. Pe una dintre ele am prezentat-o si la festivalul "Iuliu Merca" si am avut un succes enorm. De altfel, din 11 premii, sapte le-am castigat noi, inclusiv trofeul.
- Compozitor, orchestrator, dar vocal cand ai inceput sa te manifesti? Ai o voce de invidiat...
- Destul de tarziu. Abia cand eram prin clasa a Xii-a. Pana atunci, cantam incetisor, prin casa, sa nu ma auda nimeni. Eram convins ca nu am voce. Dar, in anul acela, intr-una din pietele mari din Satu Mare, s-a organizat un karaoke gigantic. Si atat m-au impins de la spate colegii, incat am urcat si eu pe scena si am cantat Careless Whispers a lui George Michael. Surpriza a fost totala. Atat printre prietenii mei, cat mai ales pentru mine. Am prins curaj si, chiar de a doua zi, am pus bazele unei noi formatii, in care vocalist eram eu. Se numea Rapt Jeans si de atunci am continuat sa mergem la festivaluri in duo: Rapt Jeans si The Jesters si ne imparteam frateste premiile. A venit apoi momentul admiterii la facultate si ne-am scindat. Fara resentimente. Era cursul firesc alvietii, iar eu voiam sa dau la Medicina Era un hatar pe care voiam sa il fac parintilor mei. Ei isi inchipuiau ca medicina ar merge bine cu vechile mele pasiuni de oceanolog si astronom amator. Dar n-a fost sa fie. Chiar inainte de admitere, mi-am dat seama ca nu ma vedeam in halat alb toata viata. Asa ca am virat catre filosofie. Am intrat, am facut un an, dar, cu mintea romanului cea de pe urma, am parasit barca lui Schopenhauer si am dat examen la Conservator. Evident, ai mei au avut mari emotii. Dar, ulterior, s-au linistit, iar acum sunt cei mai mari sustinatori ai mei. Ajuns cu scoala in Cluj, am intrat curand in trupa rock Ipse, apoi, in 99, m-am alaturat celor de la C.A.S.H. Din 2001, am inceput sa evoluez solo, in diverse colaborari, mai ales cu Liviu Sorescu. Cu el am pus pe picioare un proiect care a avut mare succes: cantam in clubul "Insomnia" din Cluj, doar noi doi, cu un pian, o chitara acustica, cateva fluiere, tot felul de instrumente "inventate" de mine din jucarii si chiar "din pumni". Era un soi de joaca serioasa: compuneam chiar acolo, in fata auditoriului, ne urmaream unul pe celalalt, fiecare venea cu idei, si la nivel de text De unde intelegerea initiala era sa cantam in jur de doua ore si jumatate, niciodata n-am plecat mai devreme de 6 ore, iar clubul era intotdeauna plin pana la refuz. Am fost si Dj de rock in Hard Rock Cafe, tot din Cluj. A mixa rock nu e o treaba tocmai usoara, fiindca tempo-ul e fluctuant, spre deosebire de structura muzicii de club, unde tempo-ul e liniar. Mi-a placut mult si postura aceasta, dar nu-mi mai lasa vreme sa creez, asa ca dupa un timp am renuntat. Din 2001, la insistentele tatalui meu, am inceput sa particip si la festivalurile acestea cunoscute la nivel national. Prima data am mers la Mamaia unde, desi atat presa, cat si publicul ma vedeau deja pe podium, n-am luat nici un premiu. A urmat Eurovisionul, unde am luat locul 4, ceea ce era destul de bine, avand in vedere ca, pentru publicul larg, intram in categoria necunoscutilor. Apoi am fost la Festivalul "Iuliu Merca", unde ti-am povestit ca am fost rasfatat. La "Cerbul de Aur" 2003, n-am trecut de selectia finala. In schimb, la Mamaia 2003, am "insfacat" patru premii: premiul presei, locul I la interpretare, trofeul si premiul pentru personalitate, de care sunt cel mai mandru, si asta pentru ca el e oferit artistilor care si-au tinut linia, fara sa accepte compromisuri.
- Sa ajungem de unde am plecat: la "Cerbul de Aur", unde ai avut o aparitie absolut senzationala, demna de un show occidental. Sala a fost alaturi de tine, pana si ceilalti concurenti te dadeau tot pe tine drept castigator, si totusi juriul a hotarat altfel.
- Eu fac muzica din pasiune, iar teoria mea este ca arta inseamna, in primul rand, sincretism. Ca e vorba de o fuziune intre diversele forme artistice. De aceea, pe mine nu ma intereseaza doar muzica, ci si versurile, dansul, luminile etc. Aparitiile mele sunt gandite ca niste piese de teatru, daca vrei. Eu joc rolul povestitorului, iar ceea ce se petrece pe scena reprezinta un act artistic complex. Sunt preocupat si de coregrafie, si de costume, si de felul in care luminile puncteaza anumite momentedin text sau anumite fraze muzicale. In plus, pentru Cerb, de vreme ce la preselectie m-am plasat pe locul Ii, am considerat ca trebuie sa pregatesc ceva special, sa-mi reprezint tara realmente cu cinste. Am fost atent la toate detaliile. De pilda, am aflat ca am fost singurul care s-a dus si a discutat cu tehnicienii, cu textul in mana, amplasarea luminilor, intensitatea lor si asa mai departe. Ulterior, un membru al juriului mi-a dezvaluit ca am fost depunctat fiindca s-a considerat ca aparitia mea a fost prea sofisticata, fiindca am facut spectacol. Orice comentariu mi se pare de prisos.
Muzica, dar cu abecedar
- Creditul tau profesional se bazeaza in mare masura pe faptul ca esti student la Conservator. Multi dintre cantaretii nostri in voga nu au studii de specialitate, motivand ca n-au vrut sa-si perverteasca talentul Cum comentezi?
- E adevarat ca la noi nu exista, pentru interpretare, decat doua sectii: canto clasic si folclor. In mod clar, ar fi nevoie si de o sectie de canto modern. Si eu imi doresc ca, daca voi face rost de bani, sa merg sa-mi fac masteratul la Berkeley, tocmai pentru a studia si asa ceva: rock, jazz, pop. Dar importanta canto-ului clasic nu poate fi negata. Scoala, de orice fel ar fi ea, iti ofera alfabetul. Nu poti invata o limba fara sa cunosti Abc-ul. Trebuie sa stii ce-ti prieste, care-ti sunt limitele. Eu am mers la Conservator pentru tehnica si pentru ca mediul acela, daca esti receptiv, te invata multe. Chiar si printre randuri.

"Nu dau Clujul pe Bucuresti"

- Esti satmarean si traiesti in Ardeal, la Cluj, o zona care pe hartile Comunitatii Europene e colorata cu roz - "inceput de prosperitate". Avantul economic al Transilvaniei se simte si in cultura, in viata artistica?
- In Ardeal, dar mai ales in Cluj, acolo unde locuiesc eu de ani buni, exista teatru, opera, cinematografe dar, din pacate, oamenii nu se prea inghesuie la casele de bilete. S-ar putea ca nivelul de trai sa fie mai ridicat ca-n Vaslui, de exemplu, dar nivelul economic este inca prea scazut. Majoritatea iubitorilor de arta nu-si pot permite sa plateasca in mod regulat bilete. De aceea, inca se prefera festivalurile de tip "tocanita", unde se intra liber, sunt artisti, mai mult sau mai putin adevarati, dar reprezentand diverse stiluri, incat ai de unde alege, cam ca la piata, iar omul mai mananca un mic, mai bea o bere si considera ca s-a distrat. Si, ce e cel mai trist, considera ca atat e suficient. Daca e sa vorbesc din punctul de vedere al artistului care se straduieste sa-si construiasca o cariera - in provincie e foarte greu. Cu toate astea, deocamdata eu nu dau Clujul pe Bucuresti. Aici, la Cluj, am prieteni buni, de care nu m-as putea desparti, si un aer aparte, care ma inspira
- Natura nu te inspira?
- Ba, imi place foarte mult sa ies in natura, dar nu rezist sa stau mult asa, doar in contemplatie. Ii musai sa am un instrument cu mine. Si atunci compun.
- Zilele tale par a fi alcatuite doar din munca si studiu. Cum iti incarci bateriile?
- Paradoxal poate, dar tot prin munca. Dormitul mi se pare o pierdere de vreme. De aceea, nici nu dorm decat 4-5 ore pe noapte. Ceea ce nu e neaparat bine, fiindca am acumulat foarte multa oboseala. Insa nu pot sa dorm cand stiu ca am ceva de facut. Si cum eu gasesc in permanenta ceva nou de facut (rade) Am multa energie. Probabil imi vine si din zodie: sunt Berbec. Si-apoi, ma-ncarc si de la oameni, de la animale, pe care le iubesc tare, tare mult. Sunt foarte expansiv, deschis la toate energiile care ma inconjoara. Chiar am o teorie despre dragoste: noi, oamenii, utilizam conventii ca limbaj comun. La fel e si cu sentimentele: am fost invatati ca exista dragoste de mama, de sora, de iubita etc. Ei bine, eu nu cred in acest gen de departajari. Cred ca iubirea e aceeasi, indiferent care e obiectul iubirii noastre, cred ca iubirea e liantul, intelesul universal. Eu consider ca dragostea e motorul vietii. Ea e necesara fiindca reprezinta singura relatie reala dintre oameni, e ceea ce ne pune in contact unii cu ceilalti.
- Inchei, intrebandu-te ce planuri de viitor ai...
- In general, imi place sa-mi fac planuri de bataie, dar imi place sa las lucrurile sa curga de la sine. Daca e sa-mi doresc ceva imi doresc sa las ceva in urma. Eu cred ca asta e Raiul: sa lasi in urma ceva atat de marcant, incat, chiar si dupa moartea trupului, sa continui sa traiesti prin acel ceva. Punctual vorbind: imi doresc sa duc la bun sfarsit experienta cu muzica de film. In trecut, am lucrat muzica pentru doua spectacole de teatru. Mi-a placut mult, a iesit foarte bine si atunci m-am gandit: cum ar fi sa fac si coloana sonora pentru un film? Si uite ca lucrurile s-au legat: dupa un concert, am facut cunostinta cu trei fani de-ai mei, studenti la regie, care mi-au propus sa lucrez cu ei, la un scurtmetraj pe care il aveau in pregatire: Cafea cu lapte. A doua zi, dupa ce mi-au trimis un sinopsis si scenariul, eu aveam deja gata melodia-tema, cu tot cu versuri. Pe baza acestei teme muzicale s-au operat modificari si in scenariu E un proiect ambitios. Speram sa fie gata in octombrie si sa prindem cat mai multe festivaluri.

Fotografii de Petre Cojocariu