Sighisoara in festival

Proetnica - sarbatoarea nationalitatilor conlocuitoare din Romania.

Bucurie si toleranta

Insotit de muzici si scanteieri, soarele sfarsitului de vara da stralucire zidurilor stravechi si se strecoara pe stradutele inguste, printre porumbei si muscate asezate la ferestre cu obloane, printre turistii straini ce cutreiera batrana cetate a Sighisoarei cu cate-o hartulie in maini. Oriunde te-ai afla, pasii te poarta, mai devreme sau mai tarziu, spre Piata Cetatii, acolo unde se aud glasuri tinere cantand in poloneza, greceste, italiana. Timp de patru zile, intre 26 si 29 august, reprezentantii a 17 comunitati etnice din Romania au adus sarbatoarea in Sighisoara, sarbatoare ce a purtat numele Festivalului ProEtnica.
"Nu dorim un festival folcloric sau unul medieval, ci un festival al bucuriei si al tolerantei intre comunitatile etnice din tara, un exemplu a ceea ce inseamna convietuire, spatiu intercultural si interetnic." Cuvintele rostite la deschidere de Alexandru Ivanitchi, presedintele Centrului Educational Interetnic pentru tineret - organizatorul festivalului - au fost sustinute de atmosfera creata de participanti, de evenimentele si manifestarile culturale. Lansari de carte, mese rotunde, standuri mestesugaresti si, bineinteles, spectacole de muzica si dans. Pentru a "prinde" in joc si orasul,formatiile care in cursul zilei evoluau pe scena din Piata Cetatii puteau fi vazute si seara, pe o scena mai mare, in Piata Sigma, inaintea recitalurilor unor nume binecunoscute din aria pop-rock: Hara, Directia 5, Desperado, Andra. Seara de seara, Piata Cetatii a fost "ocupata" de Dinu Olarasu si de prietenii sai, autorii spectacolelor de muzica folk si de poezie.
Pornit in urma cu patru ani, la initiativa unui german indragostit de Sighisoara, "ProEtnica" ar putea deveni peste cateva editii un festival de mare cautare in Europa. Conditia este sa insiste in pastrarea autenticului, a traditionalului fiecarei comunitati, inlaturand tot ce este in plus, tot "plasticul". Festivalul are un atu de exceptie: este gazduit de o cetate superba, ce este descoperita de tot mai multi occidentali. Globalizarea va crea o foame pentru particularitatile popoarelor, asa cum se intampla deocamdata in muzica, iar comunitatile etnice au fost respectate si au avut in Romania libertatea de a-si pastra obiceiurile, traditiile. Important este ca anul acesta, multe comunitati au fost reprezentate de copii si de tineri, care au repetat de zor si au venit la Sighisoara mandri si bucurosi sa descopere si sa duca mai departe traditiile bunicilor. Din explozia de talent si culoare care a pus in umbra luminile anotimpului, am selectat cu greu cateva formatii care au impresionat prin pasiunea si efervescenta lor, asigurandu-va ca si ceilalti participanti - sasii, rutenii, tiganii, turcii, macedonenii - au meritat toate aplauzele.

Akhiyar - dansul vulturilor

Serhan sta in spatele scenei, cu mandolina atarnata de gat cu o funda tricolora, fluiera, striga si isi aplauda colegii ce danseaza. Are 12 ani si este tatar din Medgidia. A fost si el la dansuri, dar a renuntat, mama l-a indrumat spre mandolina, profesorul de muzica l-a invatat sa cante - nu-i deloc greu, doua luni a durat doar -, iar acum se concentreaza si numara bine in gand cate piese stie. Unsprezece! Stie si cantece romanesti, Barbu Lautaru si Sarba-n caruta, si cantece de nunta tatarasti, dar cel mai mult ii place Akhiyar, un dans in care colegii sai din ansamblul "Karasu" (Marea Neagra) se misca asemenea unor vulturi. "Karasu" este o formatie cu traditie in Medgidia, actuala instructoare, Ghiulsen Ismail, fiind in copilarie ea insasi o dansatoare. Acum, locul ei a fost luat de Cherim Sevinci, Mercin Sali, Curpedin Seheila, fete din clasele a saptea, a opta, a noua, care imbraca cu mare drag costumul tatarasc si merg la repetitii. Costumul lor purtat de mai multe generatii este format dintr-un kaftan, o rochie alba din matase, mansete cu paiete lucrate manual dupa modele vechi, un brau cu motive florale si pe cap poarta o tichiuta cu bani galbeni. Traditia spune ca banii erau candva de aur, ca sa arate gradul de noblete al familiei, dar si banutii astia auriti sunt buni. La anul vor merge in Crimeea, si pentru acest spectacol vor primi costume noi. Deocamdata, pentru a ajunge in Sighisoara, au facut 15 ore cu autocarul. A meritat, spun copiii, dar pacat ca au stat asa de putin, ca le-a placut mult aici. Acasa, in Medgidia, ei locuiesc in acelasi cartier, Ostrov, si invata unii la scoala turca, altii la scoala romana, important este ca stau aproape si sunt prieteni. Fetele vorbesc intre ele in tatara, romaneste, turceste si o mai "rup" si in spaniola, invatata de la telenovele. "Bunicii nostri vorbesc tot timpul in tatara si nu intelegem chiar tot ce zic. Mama imi spune in tatara numai "cazam" - fata mea -, si atunci stiu ca vrea sa ma roage ceva sau ma trimite la cumparaturi."

Ana Lipoveana

Lipovenii au ochii albastri, sunt blanzi, senini, fac o ciorba de peste de care nu te mai saturi si se pot lauda ca au cele mai frumoase fete de la festival. Impartite in doua - adolescenti si copii -, spectacolele formatiei lor, Lotca, au avut o vedeta incontestabila, pe Ana din Jurilovca. Imbracata in costum alb si albastru, cu fundita la gat si o coronita din flori pe cap, Ana a urcat pe scena si ne-a prezentat atat zambetul ei larg, din care lipsesc vreo patru dintisori, cat si un cantec despre o fetita care s-a lovit la mana si a fugit la babuska sa o faca bine. Ana s-a infipt bine la microfon si a cantat tare si cu forta, iar siguranta "vedetei" de sapte ani a cucerit de fiecare data publicul. Ana spune ca stie ruseste "jumatate si-un sfert", dar nu-i place prea mult, chiar daca bunicii ei vorbesc si canta in ruseste. Cand o sa fie mare, vrea sa ramana la formatie, dar la dansatori. "Ne-a placut aici, la Sighisoara, am vazut castele si multe lumini, dar tot mai bine-i acasa, la Jurilovca. Ma duc cu tata cu barca la Dolosman, la cetate, e acolo o stanca frumoasa, si merg si la Gura Portitei, unde-s scoici multe in apa, sau sunt pietre, si intram in mare sa facem baie. La Portita sunt si serpi multi, te mai sperii, da nu m-a prins nici unul. Si la Jurilovca am vazut odata unul lung, lung, chiar pe strada, m-am intors si am luat-o la fuga. La noi sunt si intreceri cu barci pescaresti si tata a luat locul intai. Pe tata il cheama Vasile."

Sarbii

Ultimul spectacol al Festivalului a fost totodata si cel mai dinamic si mai gustat de publicul strans in Piata Sigma, la poalele cetatii. Vioi, plini de energie, impulsionati de miniorchestra cu chitari, acordeon si clape, sarbii au dansat cu foc pe scena, iar mai apoi au coborat si au continuat jocurile pe pajiste. Sfantul Gheorghe se numeste ansamblul lor, ce s-a format cu doar un an si jumatate in urma, in judetul Timis. Membrii sai sunt elevi si studenti la licee si facultati din Timisoara si au pornit din sate vecine: Stanciova, Petrovasela, Lucaret, Cralovat, cate doi-trei din fiecare. Mirena, Snejena, Roxana, Dejan, Milutin si ceilalti lasa totul deoparte si se intalnesc de doua ori pe saptamana, iar atunci cand au spectacole, de doua ori pe zi, pentru a repeta dansurile traditionale sarbesti si a face o mare bucurie bunicilor.
"La inceput ne-a fost greu, dar incet-incet dansurile traditionale ne-au prins, si-n felul acesta totul pare mai usor. Tot ce facem aici facem numai din placere. Ne intoarcem de fiecare data in sate de sarbatori. In afara Pastelui si a Craciunului, sarbatorile noastre principale sunt Sfantul Gheorghe si Sfantul Sava, pe 27 ianuarie, atunci e cel mai frumos acasa. Se face ruga in fiecare sat, se taie colacul, stam pana seara la biserica, iar apoi mergem la joc, la Caminul Cultural."

(Fotografiile autorului)