Miracolele credintei

"Doamne, da-mi-l!".

Totul s-a intamplat in copilaria mea, cand aveam doar 12 ani. Era in vara anului 1947, august. Stateam intr-o casa frumoasa, cu multe camere, cu terasa acoperita de vita-de-vie. In fata casei, gradina cu flori - trandafiri, pufuleti, regina-noptii - ne atragea cu parfumul ei. In spatele casei erau gradina de zarzavat, livada cu meri, caisi, pruni si via. Era o zi in care soarele se ascunsese dupa nori, parca dinadins, ca sa dea posibilitatea oamenilor sa-si vada de gradini. Parintii se dusesera sa pliveasca straturile, iar noi, copiii, aflati in vacanta, ne bucuram de libertatea de a ne alege jocurile.
Seara, la masa, l-am auzit pe tata spunandu-i mamei ca s-a intepat la un deget si-l doare. A doua zi, degetul s-a inflamat, s-a inrosit si a aparut o rana mare si urata. Ducandu-se la medic, i s-a diagnosticat "dalacul" sau "buba neagra", cum i se mai spune in popor. In vremea aceea, medicamentul cel mai eficace in infectii era Prontozilul care, administrandu-i-se imediat, n-a mai avut totusi puterea sa-i opreasca infectia. Medicul curant nu avea ce sa-i mai faca. Tata era in pragul septicemiei generale, fara putinta de a se vindeca. Penicilina abia aparuse, se gasea rar si la preturi foarte mari. Si, ca si cand nu era destula durere in casa, a venit stabilizarea, locul milioanelor fiind luat de noua moneda in care urma sa fie platita datoria facuta de mama pentru plata penicilinei. Intre timp, tatal meu surzise, era apatic, descurajat, zacea in pat. Mama se vedea neputincioasa. Singura ei speranta era la Dumnezeu, caruia I se ruga zi si noapte. La capatul puterilor, s-a dus la preotul din parohie si l-a rugat sa vina sa-i faca tatei un Maslu. Cand a intrat preotul in dormitor, tata era cu fata la perete. Noi, copiii, stateam cuminti asteptand. Ce? Poate o minune
Preotul l-a salutat pe tata, dar n-a primit nici un raspuns. Era firesc: nu-l vazuse, nu-l auzea. Apoi a inceput rugaciunile: Marire Tatalui si Fiului, Imparate ceresc, Tatal nostru. Tata statea in aceeasi pozitie de nemiscare. A venit momentul Evangheliei. Dupa primele cuvinte rostite de preot, tata a strigat: "Aud!". Bineinteles ca preotul s-a oprit pentru un moment, dupa care si-a continuat rugaciunile, pe care tata le-a auzit in intregime. Dupa aceasta slujba, boala a inceput sa cedeze si, in scurt timp, tata s-a vindecat, spre bucuria noastra, a tuturor.
Si asta n-a fost singura minune petrecuta in familia mea. A venit vremea sa am si eu un copil. Intr-o zi, cand fiul meu avea un an si trei luni, dupa ce toata dimineata s-a jucat, dupa-masa l-am culcat. Nimic nu indica o stare deosebita. Dar dupa o ora de somn s-a trezit cu o febra ingrozitoare. Tot corpul ii ardea. L-am luat in brate, dar imediat a intrat in convulsie. Corpul s-a arcuit, a devenit rigid si spume i-au aparut pe buze. Eram ingrozita. Mama a venit imediat cu un lighean cu apa rece si un prosop aspru. In fuga am dezbracat copilul si am inceput sa-l frec cu prosopul udat cu apa rece. (Citisem candva ca acesta-i remediul in cazurile de convulsii, cand corpul este fierbinte.) Apoi, vazand ca tratamentul aplicat nu da rezultate, am infasurat copilul intr-o patura, l-am luat in brate si, cazand in genunchi in fata icoanei Maicii Domnului, am strigat disperata: "Doamne, da-mi-l!". Am auzit un scancet slab si am stiut ca Dumnezeu mi-a auzit ruga, a mai facut o minune si mi l-a dat

Naiman Cecilia - str. Teilor nr. 5,
ap. 1, Onesti, jud. Bacau

Lumina lui Hristos

"Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, lumineaza-ne cu puterea Luminii Tale Sfinte, acum si-n vecii vecilor, amin."
Era ultima ora de curs, intr-o zi de februarie 1992, ora de desen. Tema: "Icoana traditionala pe sticla". Copiii lucrau cu multa luare-aminte, cu pasiune chiar, data fiind dificultatea, dar si frumusetea acestei tehnici. Erau atat de linistiti, atat de absorbiti de munca lor, incat aproape ca isi tineau respiratia. Afara incepuse sa ninga si fulgii pufosi se topeau pe geamuri. Presimteam ca acea liniste aproape nefireasca, acei fulgi de nea aduc cu ei ceva tainic, misterios si de o puritate divina. Brusc, am inceput sa le vorbesc copiilor despre crestinism si despre Iisus. Nu stiu de unde veneau acele cuvinte, caci de putina vreme incercam sa reaprind faclia credintei, stinsa in mine demult, inca de pe bancile scolii. O lumina blanda, aurie, patrunsese in sala de clasa, atingand sufletele copiilor. Cazna lor, truda lor de a recrea chipurile sfinte in culoare era rasplatita de Sus. Ii priveam cu dragoste si le vorbeam cu cuvinte care imi veneau parca de deasupra capului, dintr-o altfel de minte, fara ca eu sa le gandesc, inspirate de un duh nevazut. Parca eram un receptor care, printr-un miracol, nimerise o frecventa inalta si aducea din eter mesaje destinate sufletelor curate ale copiilor, atat de infometate de hrana spirituala.
Am inteles atunci ca am ratacit atatia ani prin bezna ateista si ca sufletul meu se chinuia sa redevina pur si curat, ca al copiilor din jurul meu, ca si pentru mine suna chemarea aceasta si ca prin ei mi se dadea, in sfarsit, voie sa ma intorc spre Dumnezeu, ca fiul risipitor.
Si eu insetam si flamanzeam dupa Iisus, de atata vreme, iar acum, golul intunecat din mintea mea incepuse sa fie strapuns de o lumina orbitoare. O stare de gratie plutea deasupra capsoarelor aplecate fiecare spre iconita sa si starea aceea m-a atins si pe mine, desi nu o meritam.
O, Doamne, cum sa descriu acea stare, acel extaz, acea fericire si iubire care m-au cuprins? Cum sa vorbesc despre invazia de lumina din fiinta mea? Parca ma atinsese aripa unui inger sau eu ma atinsesem, fara sa vreau, de aripile ingerilor pazitori ai copiilor din fata mea. Era ca si cum ceva ma lumina din interior, dar si din afara, cu mii de raze, si aceeasi lumina o iradiau si copiii, ca si cum noi toti eram uniti intr-o armonie si vibratie unica.
"Unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu, in mijlocul lor."
Mai tarziu, citind acest verset din Evanghelia lui Matei, am avut o revelatie socanta care mi-a explicat miracolul petrecut in acea zi de neuitat pentru mine. Lumina aceea blanda, curentul de iubire care ne invadase de sus, era un dar Dumnezeiesc: era lumina lui Hristos.
Au trecut ani multi de atunci, starea aceea unica m-a parasit chiar de a doua zi, dar niciodata, de atunci inainte, eu nu am mai trait o asemenea fericire, de o asemenea intensitate, care a pregatit pentru totdeauna in inima mea un lacas lui Iisus, facandu-ma sa inteleg de ce iubirea curata, pura, altruista, este cel mai pretios si mai minunat dar.

prof. Polia Radoi - B-dul T. Vladimirescu nr. 3,
bl. B1, sc. 1, ap. 1, Drobeta-Turnu-Severin, jud. Mehedinti

Cartea de rugaciuni a mamei

In vremurile de restriste si moarte din primul razboi mondial, mama s-a imbolnavit de tifos exantematic. Intrase in coma si i se pregatea inmormantarea. Aud si acum vocea blanda a bunicii, rugandu-se deznadajduita pentru salvarea unicului ei copil. Si Dumnezeu a raspuns rugaciunii ei, a intervenit cu puterea Sa. "Mama a inviat". A spus ca a vazut-o pe Maica Domnului, care a ajutat-o sa se ridice din patul de suferinta. Din acea clipa, ea a inteles ca Maica Domnului nu o va parasi niciodata la necaz.
O vad aievea pe mama, cu cartea de rugaciuni in mana, cu privirea indreptata catre icoana Maicii Domnului si cu o lumanare aprinsa langa ea. Mama a copiat cu mana ei cartea de rugaciuni a bunicii, oferind-o apropiatilor ei, carora le povestea miracolul salvarii ei de la moarte.
Am invatat, astfel, sa ma rog eu insami in taina rugaciunii Nascatoarei de Dumnezeu, care m-a protejat toata viata. La examenul de admitere in liceu, o imprejurare nefericita a facut sa obtin media sub nivelul de admitere. M-am rugat impreuna cu mama sa ni se descopere o cale prin care sa pot fi ajutata. Lucrul cerut in rugaciune s-a ivit atunci cand fiica unei persoane influente a fost admisa cu o medie mult mai mica decat a mea, si astfel am fost si eu admisa. Un alt moment semnificativ al interventiei Divinitatii in viata mea este cel din anul 1950-1951, cand ni se cereau la facultate acte cu starea parintilor, de la locurile lor de bastina. Noi mostenisem de la bunici 20 hectare de pamant si o vie; urma sa fiu declarata fiica de chiabur si, drept urmare, exmatriculata. Mama s-a rugat din nou, cu aceeasi incredere in mila Maicii Domnului pentru familia noastra, si iata ca miracolul s-a manifestat iarasi. Agentul agricol din comuna Vadeni, judetul Braila, unde se afla pamantul familiei, era un om pe care bunicul il ajutase in timpul cand detinuse functia de primar, cu mult inainte de 1944. El a simtit in sufletul sau rugaciunile noastre si a raspuns binelui cu bine. Am prezentat la Facultatea de Medicina, unde eram studenta, o adeverinta din care rezulta ca parintii mei nu detin teren agricol si nici alta avere si asa am reusit sa termin facultatea. Dar miracolul s-a mai repetat. La 58 de ani, mama s-a imbolnavit de anemie pernicioasa, boala provocata de lipsa vitaminei B12 si incurabila in anii 50. Eram in comunism, oamenii obisnuiti nu-si puteau procura medicamente de import. Cat m-am rugat sa nu-mi fie luata mama! Rugaciunile mi-au fost ascultate si, in 1951, am procurat la "bursa neagra" vitamina B12, cand mama ajunsese deja la 35 de kilograme de la 80 de kilograme. Tratamentul m-a ajutat sa o am langa mine pana la 97 de ani. Cand fortele i-au revenit, a lucrat un goblen cu chipul Maicii Domnului.
Pe masura ce cariera mea de medic se implinea, spre alinarea suferintelor copiilor loviti de boli ale aparatului respirator, dupa ce am promovat si exigentele concursului de primariat, in anul 1979 am avut iarasi prilejul sa inteleg cat de bun este Dumnezeu cand te rogi Lui in chip altruist. In jurul acelor ani, in Romania se vorbea de eradicarea tuberculozei. Dupa multe incercari pe plan local de a se desfiinta sectia de Ftiziopediatrie, la 1 februarie 1980 a venit o comisie din Bucuresti, hotarata sa implineasca acest sacrilegiu. Dar Maica Domnului, al carei Fiu a murit si a inviat pentru a mangaia suferintele oamenilor, nu putea ingadui ca tocmai o sectie dedicata copiilor bolnavi sa fie anihilata. La rugaciunile mele, Nascatoarea de Dumnezeu a facut sa fie inlaturate, si de data aceasta, oprelistile nedrepte si absurde.
Pensionara, astazi, am inca in fata privirilor cartea de rugaciuni a mamei, care are multe file pe care literele s-au sters, precum si goblenul cu chipul Maicii Domnului lucrat de ea. Il contemplu necontenit si ma rog pentru familia mea, pentru prieteni, dar sunt incredintata ca ma rog totodata si pentru ocrotirea intregului nostru popor, atat de necajit in aceasta tranzitie. Si, rugandu-ma astfel, aud un glas, asigurandu-ma ca si aceasta minune se va implini peste timp: glasul mamei, care se roaga si ea, alaturi de mine. Romania este tara Maicii Domnului si Ea raspunde rugaciunilor sincere si profunde.

dr. Valeria Vasiliu - str. Plevna nr. 331, Braila

Minunea parintelui Elefterie

In anul 1988, fetita mea era eleva in clasa a Ii-a la Scoala nr. 3 din Pascani. Intr-o zi, a venit palida acasa si mi-a spus ca i-a fost foarte rau la ore. Am certat-o ca nu doarme dupa-amiaza si ca nu mananca suficient. La cateva zile, invatatoarea a adus-o acasa, spunandu-mi sa duc fetita la medic, ca s-a speriat cat de rau ii fusese la ore. I-au facut analize, a fost internata la spital in Pascani. I s-a depistat o infectie in corp, a facut doua saptamani de penicilina, raze, i s-au administrat tot felul de medicamente impotriva infectiei, dar fetita arata tot mai rau. Intre timp, in spital se zvonise ca fetita ar avea o tumora la cap. Simptomele asa indicau. Eu si sotul meu eram terminati. Incercam sa ne consolam cu gandul ca atat a avut de trait. Intre timp aflasem insa ca parintele Elefterie, marele duhovnic ce avea sa plece apoi la Dervent, se afla in perioada aceea la Secu, si-am hotarat sa ajung la el. Am si plecat intr-o seara la Targu-Neamt, la niste prieteni apropiati, urmand ca dimineata sa ajungem la Secu. N-am ajuns. Uimite ca ne punem nadejdea in "minuni", gazdele noastre ne-au sfatuit sa cautam mai degraba un medic bun, ba ne-au si programat telefonic la Spitalul C.F.R. Iasi, la un medic celebru al timpului. La Iasi, i s-au facut din nou toate investigatiile posibile, dar fetitei nu i s-a gasit nimic. Am avut trimitere la neurologie, la neurochirurgie, la Psihologie infantila nr. 7 de la Socola. Fetita se simtea tot mai rau, desi nu-i iesea nimic clinic. Gandul meu era tot la Dumnezeu, ca singurul ce ne putea ajuta. Am ajuns iarasi acasa, cu gandul hotarat ca nu-mi mai ramasese nimic de facut decat sa merg la parintele Elefterie. Si am mers! Cand m-a pus sa dezbrac copilul, a fost foarte mirat de pielea ciuruita peste tot de injectii si mi-a spus: "De ce otraviti corpul copilului cu injectii, cum se otraveste pamantul cu chimicale?". I-am explicat ca e banuita de o tumora la cap. Atunci mi-a spus sa o apropii de el, i-a luat capul intre palme, a apasat-o in anumite puncte si a spus ca fata nu are absolut nimic la cap. Apoi a pus-o sa deschida gurita si atunci a spus ca are o infectie puternica in corp, fiind o minune ca n-a murit. Era o infectie grava, ce nu cedase la 45 de injectii cu penicilina si la toate medicamentele date in spital. Desi n-a vazut analizele, desi nu-i spusesem nimic, parintele descoperise ce avea. Atunci mie mi-a venit rau in chilia parintelui, am iesit afara, iar fetita a ramas. Mai tarziu, cand am intrebat-o ce i-a facut, mi-a zis ca nimic, se rugase cu mainile asezate pe capul ei. Cum sa va explic ce-a urmat, ca sa pot fi crezuta? Imediat ce am pornit catre Targu-Neamt, pe drum, fata a cerut mancare, privirea ii era limpede, nu mai avea stare de voma, nu o mai durea capul. In tren, s-a jucat prin tot vagonul. Din gara la Pascani pana la bloc a topait, a zburdat pur si simplu. A doua zi, am dus-o la scoala. A recuperat foarte usor materia pierduta intr-o luna si ceva. Acum are 20 de ani, este studenta la Stiinte Economice in Iasi, a terminat cu medie mare anul Ii. De atunci, de cand avea 7 ani, si pana acum, n-a mai avut absolut nimic, niciodata. Dar a ramas cu dorinta de a merge la Manastirea "Dervent" sa aprinda o lumanare la capul parintelui Elefterie, al carui mormant se afla acolo. Acest miracol dumnezeiesc s-a intamplat in casa noastra si as vrea sa stie toata lumea ca este adevarat.

Maria Pricop - Pascani
(Ilustratii de Picu Patrut, pictor taran din Saliste - Sibiu)