Lizuca Ardelean

Comentarii scrise de Lizuca Ardelean

Afisare: 1 - 3 din 3 comentarii

13.02.2009, 05:51

Natia romana nu e antiruseasca !? S-avem pardon, dar e profund antiruseasca ! Romanii au o ura viscerala impotriva rushilor. Iar in ce priveste cultura rusa,las-o mai moale ! Timpul vietii e prea scurt pt a aprofunda pina si literatura lor.Cultura engleza (care e cea mai cea),franceza,italiana...avem aici de sapat metri cubi.Ce sa citim de rushi (in afara de Razboi si Pace si alte citeva ),poate pe Nikolai Ostrovski cu "Asa s-a calit otelul".Iar faza cu japonezii e chair de risu' lumii ! Pai rushii sint recunoscuti pe plan mondial pt furturile lor (si opresiunea,jaful legalizat pe care l-au practicat in tarile din lagarul comunist) dar japonezii ,ba ! Nu ne jigni inteligenta, tovarashe ziarist...

De ce se tem romanii de Rusia? Interviu cu Viaceslav Samoskin

03.01.2009, 05:50

Am terminat Institutul de Mine din Petrosani si am fost la Petrila de multe ori ; asa este,un orasel deprimant.Uite ca in mijlocul acelei cenushi a rasarit un diamant veritabil ! Felicitari parintilor pt educatia de buna calitate si antrenorului (fara un antrenor remarcabil, talentul fetei se "pierdea" !). Daria,sa fii sanatoasa si norocoasa ! Lucretia

Campioana din ghetou

23.11.2008, 06:07

Citind povestea lui Toader mi s-a strins inima ; il inteleg atit de bine...chiar daca nu am trait o poveste asemanatoare,intuiesc ce vrea sa spuna cind vorbeste despre "fisura" din casnicie care a schimat totul...Mi-am cunoscut si eu sotul in facultate si ne-am casatorit in penultimul an.Ramasesem insarcinata.I-au trebuit 3 saptamini pina sa se hotarasca cu "legalizarea". A incercat prin orice mijloc sa ma faca atunci sa renunt atit la copil cit si la mariaj,cel putin pt moment. Fiind la prima sarcina,aveam temeri (poate exagerate) si am refuzat un avort.La capatul acelor 3 saptamini de "negocieri", nu imi mai ramasese decit o umbra a iubirii totale,sfisietoare,pe care o traisem/simtisem pina atunci.N-am cedat iar el a fost "obligat"sa se insoare si sa devina tata.Niciodata nu si-a iubit copilul,fiul lui intii nascut,asa cum era de asteptat.I-a fost cu neputinta.Isi iubeste in schimb la nebunie cel de-al doilea baiat,nascut ani mai tirziu...Peste citeva luni implinim 25 de ani de casatorie.Fidela,cred,de ambele parti.De citeva ori,de-a lungul vietii,am dorit si chiar incercat sa ma despart de el,sa divortez.N-am avut niciodata taria necesara de a duce lucrurile pina la capat ;datorita religiei(si complexelor inoculate inca din copilarie) mi-am respectat "contractul".Cu ce pret insa ? Mirajul dragostei a disparut demult;in ziua in care paseam pragul Casei de Casatorii,inima imi era strinsa si aveam ochii plini de lacrimi;imi jeleam iubirea distrusa,calcata in picioare,moarta...si asa,tirind amintirea iubirii moarte dupa mine,am ajuns acum,la aproape 50 de ani...afectiv,merg mai departe mecanic,fara nici o speranta de iubire in aceasta existenta.Visez uneori ca sint indragostita de diferiti barbati,tineri (poate pt ca acolo "s-a rupt filmul iubirii mele,la 24 de ani),care-mi impartasesc sentimentele...sint atit de fericita in vis...pilula amara vine cind ma trezesc si realizez ca n-o sa mai iubesc niciodata.Aceasta e "fisura" din casa mea si ma gindesc de multe ori ca am fost prea necrutatoare,ca ar fi trebuit sa iert,sa uit...tragic insa,izvorul iubirii mele a secat atunci; poate nu de tot ,dar din suvoaiele nestavilite,furtunoase,salbatice,n-a mai ramas decit un firicel de apa.

Regret tarziu

• 1