Campioana din ghetou

La 12 ani, DARIA VISANESCU din Petrila e mare maestra a sahului international

Ati auzit cumva de Guta? Nicolae Guta? Da, el e, manelistul-vedeta, omniprezent prin grija magulitoare a unor vajnici realizatori de televiziune. Dar de Simona Senzual, ati auzit? Fireste, ca doar nu e zi sa nu-i auzi numele la radio sau sa nu-i vezi frumosii sani prin ziare. Cat despre Cioaca sau Elodia, nu incape nici o indoiala ca ar fi vreun cetatean roman care sa nu le cunoasca povestea. Gina Pistol va spune ceva? Laura Andresan? Alina Plugaru? Sunt nume ale caror rezonanta ne mangaie auzul aproape zi de zi. Dar de Daria Visanescu o fi auzit cineva? Daria? Care Daria? Vi-sa-nes-cu! Nu, numele asta nu va spune nimic, nu-i asa? Nici nu-i de mirare. Cine isi asuma atata bun simt incat sa promoveze succesul uluitor al unei fetite din Petrila care la numai zece ani a ajuns campioana europeana la sah? In tot spectacolul asta jalnic, cine mai are atata rabdare sa asculte si o poveste frumoasa?

Paradisul vazut din infern

Bine ati venit pe Insula Copiilor! Da, poftiti va rog! Uitati, aveti aici tot ce si-ar putea dori un copil. Paduri nesfarsite unde traiesc numai animale prietenoase, livezi pline cu fructe de unde poti culege oricand si oricat, sute de parcuri imense intesate cu tot felul de jocuri, leagane, carusele, masini si papusi vorbitoare, magazine la tot pasul, numai cu dulciuri si jucarii, trasuri frumos colorate, role, biciclete, case ca in povesti, zugravite in culori vesele, si deasupra - un cer vesnic senin, pe care in fiece noapte se vad clar, cu ochiul liber, toate planetele stiute si nestiute. Aici, orice dorinta iti e implinita. Vrei o casa? Doar o clipa si gata, a aparut casa, asa cum o vrei, mai mica, mai mare, cu gradini pline cu flori sau cu leagane colorate, cu scene din basme zugravite pe ziduri sau cu printese si printi sculptati in pridvor. Cat costa o asa casa? Nimic, aici nu sunt bani, totul e gratis, oricarui copil i se cuvine orice. Iar daca nu sunteti copil, nu puteti intra pe insula decat invitat. Fireste, de catre un copil. Si nici asa nu se poate, daca nu aveti ganduri curate. Da, pentru ca la intrare se afla un detector de naravuri, un aparat sofisticat prin care orice adult nou venit trebuie sa treaca. Iar daca aparatul ala tiuie, atunci inseamna ca omul ascunde ceva necurat si nu are ce cauta acolo. E o insula mare, cat un continent. Nu-i greu sa ajungi aici, larma copiilor se aude pana hat departe, iar delfinii iti ureaza din larg bun venit si te insotesc pana la mal.
Cam asa arata Insula Copiilor, un paradis visat an de an, in preajma Craciunului, de Daria Visanescu, o fetita de 12 ani din orasul Petrila. Asta viseaza ea si astazi, de-aici, dintr-un oras mohorat, ticsit, un ghetou de blocuri cenusii, unde inca se simt groaza si jalea lasate de catastrofa de-acum o luna, in care 12 oameni au murit arsi ca niste taciuni la o mie de metri sub pamant. Aici, undeva, la o aruncatura de bat de halele paraginite ale minei, aproape de furnalele fioroase ca niste balauri, in blocurile astea ca niste cutii cenusii, s-a nascut si a crescut fetita pe care astazi toata lumea o numeste"micuta Kasparov". Povestea a inceput acum vreo sase ani, cand parintii ei (mama, medic la un dispensar, si tatal, inginer la Mina Lonea), exasperati de turuiala ei nestapanita, de curiozitatile si intrebarile ei bizare, se hotarasc sa-i gaseasca ceva care sa-i umple timpul si sa-i mai potoleasca cicaleala. Au invatat-o sa joace sah. I-a placut, chiar foarte mult. A prins imediat regulile si-apoi a inceput sa ticluiasca cu o neobisnuita migala fiecare mutare. O banala joaca. O provocare fara de care copilaria ei ar fi fost poate la fel de nefericita ca cea a miilor de copii nascuti in coltul asta de lume batut de soarta.Dupa un an, parintii au inscris-o la un club din Lupeni, singurul club de sah din Valea Jiului. Dupa vreo doua luni de pregatiri, s-a inscris la primul concurs national. Avea sapte ani si ceva. Una din partide a durat cinci ore. Nu s-a miscat de pe scaun, n-a ridicat privirea de pe tabla de sah. Gheorghe Scurhan, profesorul ei, a inteles imediat ca e vorba de un fenomen rar. In sah, rabdarea pare sa fie calitatea cea mai de pret. Iar daca un copil de numai sapte ani a rezistat atata timp pe scaun, inseamna ca nu-i deloc de glumit. S-a clasat insa doar pe locul 14. Cam jos pentru ambitiile ei. A urmat un an de pregatiri intense. Apoi, urmatorul concurs national. Locul trei. Asa da, desi nici acum ambitia ei nu era potolita. Abia dupa inca un an, Daria a rasuflat usurata. Finala a durat cinci ore jumate. Afara se intunecase si sala era aproape goala. Parintii Dariei erau in pragul infarctului. Dupa vreo cinci ore, arbitrul a iesit uluit din sala sa-l caute pe Scurhan."N-ai invatat-o sa dea remiza? Mai are un minut si timpul ei de joc expira." Profesorul insa i-a taiat repede vorba."Daca Daria transforma, in doua, trei mutari, da mat." Adevarata profetie! La numai noua ani, Daria Visanescu devine campioana nationala la sah scolar.

Duelul privirilor de gheata

Laurii unei asemenea victorii ii aprind noi ambitii. Dupa cateva luni, pleaca impreuna cu mama si profesorul ei in Muntenegru, la Campionatul European de sah scolar. Daria avea sa se confrunte acolo cu cei mai valorosi sahisti ai Europei sau poate chiar ai lumii. Un esec lamentabil i-ar fi putut distruge tot visul asta frumos abia mijit. Insa, in fata tablei de sah, fetita asta atat de fragila e parca altcineva. Imperturbabila, cinica, de piatra. Sta ore in sir cu fruntea sprijinita in palme. Rar se intampla sa ridice privirea spre adversar. O privire de gheata, care taie rasuflarea oricui. Dupa cateva partide, a reusit sa ajunga in runda finala. Prima concurenta, o rusoaica. Cu acelasi sange rece ca si ea. Cu aceleasi sageti in priviri.Rusoaica a reusit s-o domine si sa aduca piesele intr-o pozitie vadit favorabila ei. Partida parea incheiata, dar increderea asta a cam diluat vigilenta rusoaicei. Relaxata si parca deja bucuroasa de o victorie iminenta, a pornit o adevarata promenada pe tabla de sah. A fost momentul in care Daria si-a ridicat privirea ei de gheata. In fata ei nu mai era parca acelasi adversar. Era doar o fetiscana naiva, vulnerabila, adica o prada usoara. In mai putin de zece minute, Daria a rasturnat situatia si a castigat partida. Apoi, dupa alte cateva intalniri, o stire uluitoare avea sa faca ocolul lumii: fetita de numai 10 ani din Petrila era campioana europeana. A fost cea mai frumoasa zi din viata ei, nimic nu i-a adus pana astazi o bucurie mai mare. In Romania insa, vestea asta a fost cu mult mai putin auzita decat, de pilda, cea a cumplitei crime comise tocmai atunci de Mailat in Italia. In vreme ce toate televiziunile dezbateau ore in sir subiectul infractorilor romani care ne fac de rusinea lumii, grandiosul succes al Dariei Visanescu aparea in doar cateva ziare, in rubrici scurte, ca un simplu fapt divers. Dar pentru ea, povestea asta conta prea putin. Tot ce-si dorea era sa mearga mai departe. Sa cucereasca alte medalii, sa devina intr-o zi o mare maestra a sahului international. Si, la scurt timp, a urmat o noua proba de foc: Campionatul Mondial de sah scolar din Grecia. In ultima runda, a avut ca adversar o fata din Columbia. Auzise despre ea ca ar fi geniala, invincibila, necrutatoare. Vorbe goale pentru ambitia fetitei din Petrila. Partida a fost un adevarat maraton, a durat sase ore. S-a lasat noaptea, iar arbitrii erau furiosi ca pierdusera cina. Doar ele mai erau in sala. Neclintite, nepasatoare, intr-un crancen duel al privirilor. Nici de data asta situatia de pe tabla nu era prea buna pentru Daria. Dezinvolta, columbiana a plecat cu dama la vanatoare de pioni, lasandu-si regele descoperit. Iar Daria n-a ezitat, i-a incoltit regele din doua mutari, iar la a treia a dat mat. Cu toate astea, punctajul total a saltat-o doar pe locul doi. Era, asadar, vicecampioana mondiala. Devenise clar pentru oricine ca era vorba de un fenomen rarisim, de o minte geniala si de o rabdare supranaturala. Acasa, Federatia Romana de Sah a numit-o sahista anului 2006 si a rasplatit-o cu fabuloasa suma de cinci milioane de lei vechi. Nimic insa n-o mai putea descuraja, destinul ei era deja clar conturat. Anul asta, Daria a implinit 12 ani. Are in colectia de trofee sapte medalii internationale (trei de aur, trei de argint si una de bronz), trei diplome de campion national si multe alte distinctii, printre care si cea de Mare Maestru FIDE, oferita de catre Federatia Internationala de Sah. De-acum inainte, visul ei e sa poata studia in strainatate, acolo unde oamenii sunt mai veseli, acolo unde cu un asemenea palmares s-ar simti cu adevarat campioana. Numai acolo simte ea ca si-ar putea duce dorinta cea mai de pret pana la capat: sa ajunga intr-o zi cea mai buna sahista din lume.

Epilog
(Campioana cu inima-ntre ghimpi)

Pentru Daria, copilaria n-a insemnat mare lucru. De cinci ani, viata ei de zi cu zi e aceeasi. Scoala, patru ore zilnic de sah, teme si gata, a venit noaptea. Rudele, vecinii, colegii, toata lumea o rasfata. Ea insa a ramas o fata modesta. In camera ei sunt doar niste carti, un computer si o tabla de sah. Nu papusi, nu ursuleti, nu alte jucarii."Uneori, e mult prea serioasa." Asa o vede mama ei. Iese afara si dupa nici o juma de ora de joaca se plictiseste. Da, recunoaste asta, copiii de varsta ei o cam plictisesc. Ar vrea sa se joace, ba chiar se pune pe joaca, dar la un moment dat apare ceva, un fel de apatie, un blocaj inexplicabil, ca un ghiont care o trezeste parca la realitate. O realitate trista, intr-un decor sumbru, cu oameni posomorati. Si-atunci se intoarce acasa, se inchide furioasa in camera ei si, uneori, isi mai alina supararea scriind versuri. Poezii triste. Uite, p-asta a scris-o acum vreun an, intr-o seara:"Ti-e teama de urat, ti-e teama de durere/ Sa nu regreti in timp chiar propria ta tacere./ Nu vrei sa vorbesti, nu vrei sa zambesti/ De orice bucurie pari sa te feresti./ Inima ti-e pustie, seaca de amintiri/ Cu ochii inlacrimati, plangi si suspini./Dragostea devine ura, nu poti iubi/ Cu inima-ntre ghimpi, cum poti trai?" Da, e cam trista, asa sunt toate. Pentru ca asta simte, pentru ca asa vede ea uneori lumea in care traieste. Aproape zilnic, cand vine de la scoala, se intalneste pe strada cu un cersetor tanar, imbracat in zdrente slinoase. Nu stie cum il cheama, dar ea ii spune"Barbosul", pentru ca are o barba lunga si murdara. A fost candva miner. Intr-o zi s-a imbolnavit grav si l-au dat afara ca pe-o masea stricata. A ramas fara casa si-acum doarme pe scara unui bloc. N-a vorbit niciodata cu el si nici nu pare ca si-ar dori asta. Insa de cate ori il vede, parca o inteapa ceva in inima de-atata mila. E mult prea dureros ce se intampla in orasul ei. Prea multe accidente de mina, prea multi amarati, prea multi copii care plang de foame. Acum insa vine Craciunul si totul pare mai vesel. Lumini peste tot, strada mai colorata, oameni mai zambitori. Chiar si Barbosul pare mai voios. Pentru ea, e vremea sa lase deoparte tabla de sah si sa viseze din nou Paradisul Copiilor, insula aia plina de minunatii, in care orice dorinta poate fi implinita. O sa mearga din nou acolo. Si pentru ca are voie sa invite pe cine vrea dintre adultii cu suflet curat, s-a hotarat ca anul asta, pe langa parinti, bunici si matusi, sa-l ia si pe barbosul ala zdrenturos, sa simta si el ca viata e totusi frumoasa. Iar daca o sa-i placa cum am scris despre ea, mi-a promis ca ma va lua si pe mine.
Fotografiile autorului