Cristiana Constantinescu
| Nume | Constantinescu |
| Prenume | Cristiana |
| Locatie | - |
| <confidential> | |
| Website | - |
| Yahoo! | - |
| MSN | - |
| ICQ | - |
| Jabber | - |
| AIM | - |
| Activitate forum | Nici un mesaj |
Comentarii scrise de Cristiana Constantinescu
Afisare: 1 - 4 din 4 comentarii
Adevarul?07.09.2008, 15:49
Cred ca e greu sa te ajute cineva sa ajungi la adevar.
Fiecare are adevarul lui, nu cred ca este un singur adevar. Asa cum normalul e incadrat in niste limite ,asa cred ca adevarul este intre niste limite. Ce este adevarat pentru mine nu te convinge si pe tine. Care e adevarul? Al meu sau al tau, e undeva la mijloc. Daca tu te simti curata pentru ca nu ai facut sex cu acel barbat, cred ca sotul tau poate considera o marsavie toata aventura ta, sau poate nu. Oricum nu cred ca merita sa-l intrebi! E bine sa te cunosti pe tine, cu laturi bune si laturi intunecate. Pretul pentru tine a fost acea poveste nebuneasca, e bine ca ai avut puterea sa nu-ti murdaresti familia si mai ales copii cu sentimente ranite. Ai o familie in care te simti bine, asa ca rupe-te de adancuri filozofice. Dupa adevarul meu, in familie lucrurile simple ajuta mult mai mult decat cele sofisticate. Normal ca ai nevoie de mai mult din cand in cand , tocmai ai trecut prin ceva mai mult. Cand va sosi timpul ai sa ai din nou ceva mai mult daca e absolut necesar, poate chiar cu sotul tau. Caracterul individului in general nu sta pe loc, urca coboara se transforma tot timpul, castiga experienta, eiii ce bine sa am anii de atunci si mintea de acum. Bucura-te de tine si asa se va bucura si familia ta de tine, mergi inainte si poate intr-o zi ai sa poti afla adevarul tau daca merita. In tot cazul sunt impresionata de caracterul tau puternic si sincer mi-ar placea sa te cunosc.
31.03.2008, 00:23
Mi-a placut articolul , de fapt interviul. A fost facut pe limba muritorului de rand, scurt, clar si concis. Am doar doua nelamuriri si anume: 1.Citez, lumea tot il va respinge, deoarece nu suporta ceea ce iese din comun, ingheiat citatul si vreau sa ma lamureasca si pe mine cineva ce inseamna acel comun? De unde pana unde se vorbeste de comun, sau normal, care sunt limitele si cine le poate puncta? Cine stabileste acest barem al comunului, al normalului? Era Kant normal? Se integra in limitele comunului , sau era ceva "ciudat" in comportamentul lui? Nu vreau sa ajungem la cazurile extreme, crima, sinucideri... Vreau doar sa ajung sa inteleg care este momentul cand cineva trece limita.
In conceptia mea e un termen foarte relativ care e foarte greu de definit, iar limitele se misca in sus si in jos in functie de interese. Mi-e greu sa ma explic, nu vreau sa jignesc pe nimeni sau sa insinuez absolut nimic. Poate nebuloasa e numai in capul meu. Sunt eu normala? Incerc sa glumesc. Dar sa revin. Traiesc intr-o societate unde daca un copil se simte bine a fi singuratic si tacut sufera de autism, daca copilul are rezultate slabe la scoala pentru ca vrea sa se joace si e distrat, sufera de ADD-attention deficit disorder - (imi cer scuze nu stiu cum se numeste in limba romana, pana am plecat din tara nu am auzit de o astfel de afectiune, as putea spune neputinta de a se concentra), unde 1 din 10 persoane sufera de atac de panica.Pasul urmator e tratarea copilului cu pilule. I se da Xanax. Psihologul e fericit ca mai are inca un pacient, compania farmaceutica la fel, asigurarile platesc, treaba merge, copilul e distrus , devine mai taciturn decat era, devine dependent de Xanax pana intr-o zi cand il apuca si se sinucide si scandalul e gata, urmeaza un proces in care avocatii sunt si ei fericiti ca fac bani, ziarele si ele se vand ca pita calda,....Greu de imaginat dar din pacate adevarat.E un caz fericit cand copilul se sinucide ,fata de cel in care ia pusca si omoara zeci de tineri dintr-o scoala si ingheie cu un glont in cap. Cred ca trebuie sa ma opresc! Pe de alta parte daca spun cuiva ca -mi place la nebunie creierul pane, ciorba de burta, ficatul de vita la gratar, se uita la mine ca si cand sunt total anormala, sunt o salbatica si o necivilizata. Un motiv foarte bun de a fi ocolita si marginalizata. Ei tocmai de aceea imi fac felurile de mancare in singuratate si nu deranjez pe nimeni si nimeni nu se uita lung la mine. Toata lumea fericita.
Problema numarul 2 e cea cu Dumnezeu. Nu prea sunt eu de acord cu teoria asta , nu mai are aceeasi valoare credinta in zilele noastre ca acum cativa zeci de ani in urma cand Domnul Profesor se plimba noaptea prin padure, unde se punea problema animalelor salbatice ca fiind un pericol, nu un violator, sau mai stiu eu ce hot. Cred, eu cred ,ca daca,eu nu ma ajut pe mine, eu nu ma ocrotesc pe mine Dumnezeu e neputincios. Sunt convinsa ca in zilele de azi, in societatea de azi ma am numai pe mine si pot conta numai pe mine. Domnule Profesor credeti ca trebuie sa va dau un telefon?
Prof. dr. Aurel Romila - "In anumite privinte, singuratatea e buna si necesara"
11.02.2008, 00:38
Si intr-adevar nu mai am cuvinte din pacate.
19.01.2008, 19:51
M-am simtit intr-o lume de basm cat timp am citit articolul. Frumos, mirific si ciudat.
Recomandari
