Consider că a nu îndrăgi vietăţile este un semn de dispreţ pentru facerile lui Dumnezeu, o infirmitate a sufletului, un handicap spiritual. Armonia dintre noi şi celelalte vieţuitoare de pe pământ este de esenţă divină şi trebuie să devină o datorie: datoria de-a ocroti.
O întâmplare petrecută în blocul nostru m-a făcut să scriu această istorioară veselă şi adevărată, fără pretenţii artistice.
Într-o zi, în curtea blocului nostru a apărut un câine de pripas. Se ţinea toată ziua după omul care făcea curat, iar seara aştepta pe la uşile de la intrare, ca să înnopteze pe vreunul din preşurile aflate în faţa apartamentelor. A deranjat cu insistenţele sale şi a fost pedepsit, dar el n-a obosit, nu s-a dat bătut niciodată, n-a părăsit curtea şi uşile blocului, patrulând fără odihnă în căutarea unui semn de bunăvoinţă şi, desigur, a unui stăpân. Negru, cu părul creţ, cu o ureche ridicată şi alta pleoştită, era mai degrabă simpatic decât frumos, dar în orice caz, voios şi jucăuş ca argintul viu. Cine ştie, poate crescuse cândva în preajma unor copii...
Apariţia lui s-a petrecut acum un an şi mai bine, până într-o zi când a dispărut. Nu l-am văzut multă vreme şi am crezut, fie că l-a călcat vreo maşină, fie că l-au luat hingherii. Dar într-o dimineaţă, plimbându-mi propriul câine prin cartier, căţelul cel negru mi-a ieşit dintr-o dată în cale, într-o postură care m-a uluit: la gât avea zgardă roşie, era dus într-o lesă şi... însoţea un stăpân. O familie minunată îl adoptase. L-au botezat Tomi şi e o plăcere să-l vezi, curat şi îngrijit, plimbat regulat pe aleile dintre blocuri.
Într-o dimineaţă, pe când plecam la cumpărături, m-am întâlnit iarăşi faţă-n faţă cu Tomi, care s-a oprit să mă adulmece. "Norocos căţel!", m-am adresat necunoscutului meu vecin, în timp ce Tomi ciulise urechile, de parcă înţelegea ce vorbesc. "Greşiţi", m-a corectat uşor maliţios stăpânul lui Tomi, "noi suntem cei norocoşi!". Descumpănită de un răspuns atât de surprinzător, am plecat mai departe, fără nici un cuvânt, dar Tomi cel norocos şi vorbele stăpânului său mi-au înseninat nu numai ziua aceea, ci şi sufletul, pentru mult timp.
SILVIA P. - Bucureşti
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
