Ierbar internaţional

- 80% din populaţia globului apelează la remediile din plante -

- Peste tot în lume, oamenii preţuiesc din ce în ce mai mult "farmacia verde". Leacurile naturale au o tradiţie veche de milenii. Acum, cerce­tările de ultimă oră le confirmă eficacitatea, nu o dată uimitoare. Puse multă vreme la zid, de marile firme de medicamente, preparatele din plante cuceresc, în prezent, mapamondul -

Medicina naturistă se află în continuă ex­pansiune. Volumul vânzărilor de medi­ca­mente pe bază de plante a crescut cu 3,2% în anul 2017, atingând valoarea de 1,7 mi­liarde de euro. Organizaţia Mondială a Să­nătăţii (OMS) estimează că aproximativ 80% din populaţia globului apelează în prezent la remediile din plante, pentru a-şi vindeca sau ameliora bolile. De mii de ani, oamenii de pe toate continentele ştiu ce frunze, rădăcini sau fructe le pot fi de ajutor contra insom­niei, a suferinţelor digestive ori a slăbirii memoriei. În afara plantelor autohtone, cu puteri vindecătoare de excepţie, pe care vi le pre­zen­tăm de aproape 30 de ani în paginile "Formulei AS", în largul lumii există flori şi ierburi la fel de puternice, pe care e bine să le cunoaşteţi. Majorita­tea lor sunt prezente şi în farmaciile româneşti.


Cânepa

Ucigaşul durerilor

Provenită iniţial din Asia Centrală, cânepa este cultivată astăzi în numeroase regiuni ale globului. Ea se numără printre cele mai vechi plante utilitare şi medicinale ale lumii, iar actualmente este redes­coperită cu entuziasm de către oamenii de ştiinţă, care îi comentează pe larg proprietăţile. Planta con­ţine peste 113 substanţe cu potenţial terapeutic, nu­mite canabinoide. Cea mai cunoscută dintre ele este cannabidiolul, prelucrat şi comercializat sub forma uleiului CBD, care combate du­rerile de cap, contracturile musculare şi insom­nia. În ultimul timp, el este foarte cău­tat de starurile holly­woodie­ne (faimosul actor Matthew McCo­naughey şi-a asumat chiar sta­tutul oficial de distribuitor). CBD nu are efect halucinogen, spre deo­sebire de un alt prin­cipiu activ din com­poziţia cânepei, tetrahidro­cana­binolul (THC), o răşină sintetică ce nu se poate achiziţiona şi folosi decât pe baza unei pres­crip­ţii medicale, deoarece este prezentă în drogurile vege­tale haşiş şi marijuana. Interzis consumului zilnic şi dozat cu mare grijă, THC este utilizat, prin­tre al­tele, pentru calmarea durerilor în nevralgii, po­li­ar­trită reuma­toidă, scleroză multiplă şi cancer. "Cana­binoidele pot ajuta pacientul să se liniştească şi să se relaxeze, stopând spirala durerii", explică medi­cii. Prezente în majoritatea ţărilor lumii, prepa­ratele medicale din Cannabis sunt aşteptate şi în România.


Ginkgo biloba

Regele randamentului cerebral

Originar din Estul Chinei şi supranumit "arbo­rele pagodelor", planta poartă cu mândrie titlul de decan de vârstă al tuturor "confraţilor" săi din lu­mea întreagă, având o vechime de peste 300 de mi­lioane de ani. Extractul din frunze de ginkgo, astăzi unul dintre produsele naturale cel mai bine vândute la nivel mondial, este apreciat pentru acţiunea lui antiinflamatoare, antioxidată şi de stimulare a iri­gaţiei sangvine. Flavonoidele şi ter­pe­nele conţinute în el activează circu­laţia sângelui, inclusiv la ni­ve­lul creierului, contribuind ast­fel la consolidarea memoriei şi a randa­mentului cere­bral. Pu­blicaţia de specialitate Interna­tional Jour­nal of Phytotherapy and Phyto­pharmacology con­semna recent faptul că ginkgo este actualmente "remediul vegetal cel mai atent in­vestigat şi cel mai frecvent recomandat pentru tul­burările cognitive şi boala Alzheimer". El se utilizează şi în tratamentul celor ce suferă de tinitus sau tulburări de echilibru, fiindcă poate îmbunătăţi microcirculaţia în urechea internă.

Ignaţia

Potoleşte crizele sufleteşti şi manifestarea lor fizică

Denumirea botanică: Ignatia amara. Este o plan­tă agăţătoare provenită de la tropice, în ale cărei seminţe se găseşte stricnină, o substanţă deosebit de puternică. Medicina tradiţională chineză folo­seşte ignaţia contra intoxicaţiilor, a viermilor intes­ti­nali şi ca ajutor la naştere. Şi la noi, până pe la mijlocul secolului trecut, planta era întrebuinţată pen­tru tratarea afecţiunilor hepatice, gastrice şi in­testinale, însă acum nu se mai administrează decât ca remediu homeopatic, destinat mai ales tulbură­rilor nervoase, ca şi crizelor su­fle­teşti provocate de situaţii excep­ţionale şi manifestate în plan psihic prin mânie, isterie sau depresie profundă, iar în plan fizic, prin spasme mus­culare, dificultăţi de respi­raţie sau cram­pe. Dar, pe lângă ase­menea suferinţe de tip paro­xis­tic, ignaţia se adre­sea­ză şi celor de o intensitate mo­derată, care devin totuşi chi­nui­toare în timp, cum ar fi anxieta­tea, instabilitatea emoţio­nală, depresia postnatală, insomnia. Alte in­dicaţii terapeutice sunt: durerile de spate, migre­nele, he­mo­roizii, sindromul picioa­re­lor neliniştite, simp­tomele neplăcute ale meno­pau­­zei (dureri de cap, tulburări de somn, ner­vozi­ta­te, spasme, sen­zaţie de apăsare în zona pieptului etc.).


Jamunul

Fereşte pancreasul de diabet

Jamunul (Syzygium cumini) are frunzişul mereu verde şi o durată de viaţă mai mare de 100 de ani. Poate fi întâlnit în China şi Malaezia, însă patria lui este India, unde creşte adesea în preajma templelor sau a altor locuri cu încărcătură spirituală. Se înalţă repede, până la 10-20 metri, şi produce fructe alun­gite, ovale, care se colorează în violet ori se fac negre, atunci când s-au copt. În India, jamunul este socotit un arbore sacru, consacrat zeului Krishna. În ţările asiatice, el face parte din arsenalul tera­peutic al medicinei tradiţionale. Scoarţa lui serveşte la tratarea diareei cronice şi a bolilor de piele. În fitoterapia occidentală se valorifică în primul rând seminţele, deoarece stu­diile au arătat că ele pot in­flu­enţa pozitiv funcţio­na­rea pancreasului, nor­ma­lizând valorile gli­cemiei. În far­macii exis­tă pro­dusul natu­ral hipoglicemiant Daitab, ce include ja­munul alături de alte nouă plante ayur­ve­dice care scad concentraţia glucozei în sânge. În afară de diabet, Syzygium cumini mai poate trata: diareea cronică, splenomegalia, toxiinfecţiile in­testinale, infecţiile în gât, hemoroizii, calculii biliari şi renali.


Pelargonia Kapland

Vindecă bolile de plămâni

Se înrudeşte cu muşcata noastră, denumirea ei ştiinţifică este Pelargonium sidoides, dar în limba zulu i se spune Umckaloabo, ceea ce înseamnă "tuse rea". Căci medicina tradiţională sud-africană a fost cea care i-a descoperit virtuţile tămăduitoare. Planta a devenit cunoscută în Europa abia la începu­tul secolului trecut, datorită brita­nicului Charles Henry Stevens, care şi-a vindecat cu ajutorul ei o boa­lă cronică de plămâni. În ultimul timp au fost rea­lizate studii care confirmă ac­ţiu­­nea benefică a pelar­goniei în bron­­şită şi sinu­zită, la adulţi şi copii. Ea se datorează sub­stan­­ţelor active prezente în rădăcina plantei: flavonoide, cuma­rine, tananţi şi acizi car­boxilici. Acestea îm­pie­dică fixarea micro­or­ganismelor patogene pe mucoasele aparatului res­pirator, blocând astfel în­mulţirea bacteriilor, res­pectiv extinderea infecţiei.


Curcuma

Cel mai puternic anti-inflamator natural

Rizomul galben-auriu de curcuma condimen­tează pulberea de curry, dă un gust şi mai bun alua­turilor pentru prăjituri şi se pune în ceaiuri. Planta face parte din aceeaşi familie ca ghimbirul şi pro­vine din Asia de Sud-Est, unde este foarte apreciată pentru proprietăţile ei detoxifiante şi antiinflama­toare. Numai în India se produc anual în jur de 12.000 de tone, însă există culturi şi în alte ţări din zonă, precum şi în America de Sud, căci cererea pe piaţa internaţională este enormă. După recoltare, ri­zo­mii se fierb, se usucă şi apoi se macină, obţinân­du-se o pul­bere aromată, cu un gust uşor picant. Curcuma este nelip­sită din bucătăria indiană, cu­nos­cută pentru meniurile ei puternic con­di­mentate, dar în acelaşi timp, ocupă şi un loc de frunte printre remediile utilizate în me­dicina ayurvedică. Fitote­rapeuţii ne recomandă s-o luăm zilnic, presărând-o peste mâncarea din far­furie ori amestecând-o în supe şi sosuri, deoarece ea susţine buna funcţionare a sistemului digestiv, prevenind balonările, cram­pele şi senzaţia de prea-plin. Prin­cipala substanţă bioactivă din curcuma este curcuminul. Numeroase studii clinice au arătat că acest polifenol are o ac­ţiune antibacteriană, anti­fungică, antivirală şi anti­aler­gică, fiind totodată cel mai puternic antiinflama­tor natural. El reuşeşte să producă efecte pozitive remar­cabile în artrită (reduce inflamaţia şi anchi­lozarea articulaţiilor), în afecţiuni cardiovasculare, hepatice, re­nale, pulmonare, cuta­nate, în temutele boli Alzheimer şi Parkinson. De aseme­nea, combate eficient radicalii liberi şi reu­şeşte să încetinească procesele de îmbătrânire. Poate chiar împiedica dezvoltarea tumorilor şi for­marea metastazelor, cu condiţia ca dozele adminis­trate să fie suficient de mari.


Smirna

Un antibiotic redutabil

Însuşi faptul că smirna era unul dintre cele trei daruri pe care Biblia ne spune că magii le-au oferit pruncului Iisus, arată cât de valoroasă este această răşină aromată a arborelui de smirnă (Commiphora myrrha), numit şi arbore de mirt. Copacul creşte în Africa şi în Asia de sud-vest. Are un trunchi gros şi contorsionat, nu mai înalt de 5 metri. Recoltarea se face prin tăieturi în scoarţă, de unde se prelinge răşina, care se lasă mai întâi la uscat timp de trei luni, iar apoi se poate măcina sau întrebuin­ţa ca atare, sub formă de mici bulgări. Ea conţine im­portante substanţe active: uleiuri eterice, principii amare şi tananţi. Acestea îi conferă pro­prie­tăţi an­tiseptice, antiinfla­matoare, cicatrizante, expecto­rante, sudorifice, carminative şi deodorante. Cerce­tătorii au ob­servat că smirna calmează cram­pele, prin relaxarea şi reducerea numărului de contracţii ale muscu­laturii intestinale. Pornind de aici, au încercat să afle dacă ea are efect terapeutic şi în bolile inflamatorii cronice ale intestinului, cum este colita ulceroasă. Rezultatele studiului au arătat că smirna determină creşterea concentraţiei de acizi graşi cu lanţ scurt, care joacă un rol important în interiorul intestinului. Ei stimulează celulele epite­liale de la nivelul mu­coasei, odată cu producţia de mucus protector, şi activează limfocitele T, contri­buind astfel la preve­nirea cancerului de colon.
Însă aplicaţiile terapeutice ale răşinii arborelui de mirt sunt mult mai complexe. Fiind un antibiotic natural redutabil, ea combate orice fel de infecţii, indiferent de germenii patogeni (bacterii, fungi sau viruşi) şi de localizarea în organism. Poate fi de ajutor nu numai la bolile sistemului digestiv, ci şi ale celui respirator: vindecă rinita, faringita, bron­şita şi elimină mucusul din bronhii. Întăreşte siste­mul imunitar, cicatrizează rănile, ulceraţiile şi es­ca­rele, tratează cu acelaşi succes inflamaţiile gin­givale, ca şi hemoroizii, activează circulaţia sânge­lui, facilitează evacuarea toxinelor din organism prin transpiraţie, calmează stările de nervozitate, alungă insomnia - şi lista e departe de a fi com­pletă. (Smirna era prezentă în excepţionalul prepa­rat ro­mânesc AUR DERM, o alifie cu proprietăţi antibac­teriene şi antifungice, a cărei fabricaţie a fost oprită printr-o ciudată hotărâre a Ministerului Să­nătăţii. "Formula AS" îşi propune să realizeze o an­chetă.)


Arborele de ceai

Vindecă infecţiile cutanate cele mai rezistente

Patria arborelui de ceai (Melaleuca alternifolia) este Australia. Aborigenii obişnuiau să-i zdrobească frunzele pentru a le folosi la dezinfectarea şi vin­decarea mai rapidă a rănilor. Sau le întrebuinţau la gonirea insectelor. Puternicul lor efect antimicro­bian se datorează conţinutului bogat de terpene. Cel de-al doilea antiseptic prezent în frunzele de mela­leuca este cineolul, deosebit de eficient, însă iritant pentru piele. De aceea, persoanele cu epiderma sensibilă ar trebui să dilueze uleiul de arbore de ceai într-unul neutru (ex. cocos sau migdale), înainte de a-l aplica.
Până la descoperirea penicilinei, uleiul de mela­leuca a fost principalul dezinfectant local de uz cu­rent, iar în timpul celui de-al doilea război mondial încă mai făcea parte din do­tarea de front a soldaţi­lor brita­nici. Şi astăzi îl ţinem aproa­pe, dar nu în raniţă, ci în far­macia casei. Da­torită pro­pri­e­­tăţilor lui antiinfla­ma­toare şi cica­trizante, el este un reme­diu excelent pen­tru tratarea rănilor şi a infec­ţiilor cu­ta­nate, a ac­neei şi a micozelor. Acţiu­nea sa antimi­cro­biană este atât de puternică, în­cât poate dis­truge sta­filococul auriu, inclusiv tulpina extrem de rezis­tentă MRSA, după cum informează publi­caţia en­gleză Journal of Investigative Dermatology, făcând referire la rezultatele unor studii. Introdus în cavi­tatea bucală (însă atenţie: fără a-l în­ghiţi!), omoară bacteriile responsabile pentru formarea cariilor dentare. Pe site-ul www.teatree.ro am găsit câteva sfaturi pen­tru menţinerea sănătăţii orale. Ni s-au părut deosebit de utile şi ne-am gândit că îi vor interesa şi pe cititorii noştri:
* Înainte de periaj, puneţi 2 picături de ulei de arbore de ceai nediluat pe pasta de dinţi scoasă pe periuţă.
* Clătiţi-vă cu o apă de gură preparată cu 5 picături de ulei la 100 ml apă.
* Dezinfectaţi periuţa de dinţi, ţinând-o 15 mi­nute în jumătate de cană cu apă în care aţi ames­tecat 10 picături de ulei.


Ciupercile - o specie aparte

Previn malignizarea ţesuturilor

Ciupercile nu aparţin regnului vegetal, ci con­stituie o specie distinctă, fiindcă nu se hră­nesc prin fotosinteză. Unele dintre ele servesc de 2000 de ani ca remedii în medicina tradiţională chineză. Sunt valoroase pentru conţinutul lor de vitamine, mine­rale, oligoelemente şi mai ales polizaharide. "Spe­cificul ciupercilor constă în faptul că substanţele din compoziţia lor chimică nu se regăsesc în aceeaşi formă la plante", su­bliniază biologii. Polizaharidele, cu o structură complexă compusă din molecule de glucoză, au o acţiune imunomodulatoare, adică sti­mulează sau inhibă activitatea sistemului imunitar, acolo unde este cazul. În acest mod, se pot preveni atât malignizarea ţesuturilor şi sensibilitatea la infecţii, cât şi declanşarea alergiilor. În acelaşi timp, ele au şi un efect adaptogen, ceea ce înseamnă că ajută organismul să se adapteze condiţiilor în care funcţionează şi să dea un răspuns fiziologic optim la factorii de stres, fie ei externi sau interni.
Ciupercile medicinale provin din Extremul Orient, dar în prezent sunt cultivate parţial şi în alte regiuni ale globului. Există şi în România ciuper­cării care produc pleurotus, aşa că îl întâlnim aproa­pe zilnic în supermarket-ul unde ne facem cumpă­răturile. Uneori se mai găsesc şi caserole cu shiita­ke. În privinţa modului cum putem profita de cali­tăţile ciupercilor speciale, biologii ne fac însă o re­comandare clară: "Dacă le preparăm şi le consu­măm la masa de prânz, ele vor contribui cu sigu­ranţă la o alimentaţie sănătoasă, dar nu vor avea şi eficienţă terapeutică. Pentru a ne procura sub­stan­ţele bioac­tive în concentraţia necesară, trebuie să ne admi­nistrăm extracte."
Să aruncăm acum o scurtă privire pe cărţile de vizită ale principalelor ciuperci medicinale.

Agaricus (Agaricus Blazei Murill) - A fost su­pranumită "Ciuperca lui Dumnezeu", de­oarece a deter­minat o involuţie completă a tumorilor cance­roase la 90% dintre bolnavii trataţi - fapt con­firmat de cercetătorii japonezi. Tot­o­­dată, stimulează pro­ducţia de inter­feron propriu care asigură pro­tecţie împotriva viru­şilor hepatitici şi dă rezultate foarte bune în osteo­poroză, prin acce­lerarea formării de ţesut osos nou.

Reishi (Ganoderma lu­ci­dum) - I se mai spu­ne "Ciu­­­per­ca ne­mu­ririi" şi a fost ac­cep­ta­tă ofi­cial în Japonia ca tra­ta­ment pentru bolile maligne, dar s-au constatat efecte be­nefice şi în starea bol­navilor de SIDA. Este un puternic energizant şi an­tioxidant, cal­mează anxietatea şi elimină tulburările de somn. Deza­mor­sează aler­giile prin îm­bunătăţirea func­ţionării fica­tului şi in­hibarea elibe­rării de histamină.

Shiitake (Lentinula edodes) - Normalizează va­lorile tensiunii arteriale şi ale glicemiei, detoxi­fică ficatul şi pancreasul, com­bate constipaţia, gastrita, ulcerul duodenal şi are efecte antivirale notabile. Potrivit unui studiu britanic, infecţia cu Human Papiloma Virus (HPV) a regresat la 50% dintre pacienţii trataţi timp de 6 luni cu ciuperca shiitake.

Maitake (Grifola frondosa) - Este un bun com­batant în lupta cu viruşii, fie că este vorba de gripă, herpes, hepatita B sau HPV. S-a dovedit de ase­menea utilă în tratamentul leucemiei, ca şi al can­cerului gastric şi osos.

Urechea lui Iuda (Auricularia auricula-judae) - Se mai numeşte "ciuperca de lemn" sau "bure­tele de soc". Are efect antitu­moral şi hipoglice­miant. Tratează cu succes afecţiunile inflamatorii, fiind admi­nistrată în special la durerile de gât şi la cele oculare. Medicina tradiţională chineză a între­buin­ţat-o întotdeauna pen­tru subţie­rea sângelui, iar cercetările ac­tuale ates­tă faptul că ea previne for­marea trombilor, oferin­du-ne astfel o şansă de a evita accidentele vas­culare.

Coama-leului (Hericium erinaceus) - Poate fi un ajutor nepreţuit pentru cei cu pro­bleme digestive sau nervoase. Spe­cialiştii au con­sta­tat că ea ame­liorează gastrita cro­nică, sto­pând infecţia cu Heli­cobacter pylori. Iar substan­ţele pe care le conţine contri­buie la rege­nera­rea celulelor nervoase din sistemul central şi din cel periferic.

Cordyceps (Cordyceps sinensis) - Acţionează pe multiple planuri: inhibă dezvoltarea tumorilor, anihilează radicalii liberi, ener­gizează şi creşte capa­citatea de efort, menţine concen­traţia zahărului din sânge la un nivel normal, scade coles­terolul LDL, reduce inflama­ţia pe căile respiratorii, con­stituind un bun remediu nu doar pentru sinuzite şi răceli, ci şi pentru astm. Intervine eficient în afec­ţiunile endocrine, ca ti­roidita autoimună, guşa no­dulară, hiperplazia tiroi­diană difuză etc. În China, ciuperca a fost introdusă în tratamentul aritmiei cardiace.

Pleurotus (Pleurotus ostreatus) - Este un anti­oxi­dant eficace, întârzie procesele de îmbătrânire celulară, protejează ficatul, normalizează glicemia şi tensiunea, iar cerce­tătorii cehi au observat că un tra­tament de trei luni reduce leziunile de pe mu­coasa intestinală în colita ulceroasă. Testele efec­tuate deocamdată in vitro au evidenţiat faptul că extractul de pleurotus a indus distrugerea celulelor canceroase.