Primul semn al stresului:
Palpitaţiile
Sună telefonul. Ţârâitul lui strident vă smulge din concentrarea profundă asupra lucrării cu care tocmai vă ocupaţi. Cine mai vrea ceva de la dvs. exact acum? Vă paşte, oare, o veste proastă? Inima a şi pornit să vă duduie, o simţiţi până în gât. Bate mai repede şi e o bătaie neregulată, de parcă s-ar împletici. Desigur, ar fi exagerat ca oricine observă că are palpitaţii să alerge îndată la cardiolog. Dacă ştim că avem inima sănătoasă, putem rămâne o vreme în expectativă. E absolut normal ca reacţiile psihice să se repercuteze asupra frecvenţei bătăilor inimii. Dacă vom constata o legătură clară între palpitaţii şi momentele de suprasolicitare profesională, putem trage concluzia că e vorba de efectele stresului negativ. E cazul să ne gândim la relaxare. Urgent!
Al doilea semn al stresului:
Dereglarea ciclului menstrual
Iarăşi v-a apărut menstruaţia prea devreme? Sau v-a întârziat şi vă pune pe gânduri? Aceasta poate să însemne: "Atenţie! Prea mult stres!". La majoritatea femeilor, ciclul menstrual îşi stabileşte încă de la bun început un ritm strict personal. De aceea, el este un extrem de sensibil barometru al stresului. Acesta poate provoca foarte uşor dereglări ale ciclului, în sensul că îl prelungeşte, îl scurtează, ori determină apariţia unor sângerări suplimentare, în intervalul dintre menstre. Simptomele sunt supărătoare şi au darul de a ne nelinişti, încât dau naştere, la rândul lor, unui nou stres. Important: însemnaţi-vă regulat datele în agendă. Atât dvs., cât şi medicului vă va fi util să aveţi o vedere de ansamblu. De asemenea, stresul produce deseori dureri şi senzaţii de apăsare în abdomen. Perturbările hormonale generează tensiuni în zona pelviană. Pentru astfel de simptome e bine să cereţi părerea unui ginecolog.
Al treilea semn al stresului:
Dependenţa de dulciuri
Pofta dvs. de dulciuri a devenit irezistibilă? Nutriţioniştii ne dau o explicaţie plauzibilă: "Fără îndoială, stresul poate declanşa dependenţa de dulciuri. Corpul nostru îşi procură energia de care are nevoie din dulciuri". Aşa ajungem la un cerc vicios: mâncăm fiindcă suntem nervoşi, după care ne enervăm fiindcă ne-am îngrăşat. Iar acest stres ne îndeamnă din nou să mâncăm. Specialiştii ne pun la dispoziţie câteva soluţii practice: "Ne ajută tot ce ne poate distrage atenţia. De exemplu, bând un pahar cu apă, ne umplem stomacul şi atenuăm apetitul. Multe persoane au constatat că şi activităţile mărunte le sunt de mare folos pentru a-şi abate atenţia. Merită să experimentaţi. Iar dimineaţa, când plecaţi la muncă, puneţi-vă la pachet, în loc de dulciuri, un sandvici cu pâine neagră şi friptură de pui. Mestecatul satisface simţurile".
Al patrulea semn al stresului:
Iritaţiile pielii
Vă aşteaptă o întrevedere importantă. Tocmai acum vă ies bubiţe pe faţă. Oricărui om cu pielea sensibilă i s-a întâmplat aşa ceva, când trece prin situaţii care solicită psihic. Stresul poate fi în mod categoric un factor declanşator. De exemplu, dermatita periorală, manifestată prin iritaţii, pete roşii şi mâncărimi în zona din jurul gurii, este de obicei pusă în legătură cu stresul.
Al cincilea semn al stresului:
Lipsa poftei de mâncare
Pauza de prânz. Plimbaţi furculiţa prin farfurie, fără pic de chef. Numeroase persoane reacţionează la stres cu pierderea poftei de mâncare. Stresul le "închide" stomacul. E o manifestare temporară, ce nu trebuie luată în tragic. După ce agitaţia a trecut, apetitul revine. Important: nu vă stresaţi în plus, silindu-vă să luaţi mese consistente. Vă veţi simţi mai rău. Beţi suficiente lichide, însă nu foarte reci. Un suc de fructe proaspăt stors vă va reface rezervele de energie.
Al şaselea semn al stresului:
Durerile de cap
De cum aţi deschis ochii dimineaţa, vă asaltează grijile... Copiii sunt parcă mai neastâmpăraţi ca de obicei, maşina refuză să pornească. Şi iarăşi vă chinuie durerile de cap. "Într-adevăr, durerile frecvente de cap pot fi un semnal din partea organismului, care protestează contra stresului prelungit", confirmă cercetătorii. "Durerea e surdă, însoţită de o senzaţie de apăsare, resimţită pe ambele laturi ale capului. Dacă se manifestă episodic, de pildă dimineaţa, după ce în ziua precedentă aţi stat multe ore la calculator, vă ajută relaxarea ori o tabletă de aspirină. Dar în cazul când vă dă de furcă zilnic sau din două în două zile, ar trebui să vă adresaţi unui medic".
Al şaptelea semn al stresului:
Dispariţia libidoului
O mie de lucruri vă presează să le puneţi în ordine, să căutaţi soluţii, să luaţi decizii. Şi, ca şi cum toate acestea n-ar fi de ajuns, mai vine şi el, cu insistenţele lui romantice: "Hai, iubito...". Iar o femeie stresată nu se simte câtuşi de puţin ispitită să facă dragoste. Pierderea libidoului poate avea însă şi cauze fizice, pe lângă cele psihice. De pildă, un vagin uscat, care creează disconfort în timpul actului sexual. "În ultimă instanţă, stresul perturbă echilibrul hormonilor sexuali feminini. Se poate ajunge la un deficit de estrogen şi testosteron, ce determină dispariţia dorinţei de dragoste", explică ginecologii. "Carenţa poate fi compensată prin administrarea de hormoni."
Al optulea semn al stresului:
Tulburările digestive
La dvs. acasă totul merge pe dos, de nişte luni bune. Acum şi burta a început să vă forfotească, din ce în ce mai des - asta vă mai lipsea... "Un stres puternic se poate repercuta negativ asupra funcţionării tractului digestiv", subliniază specialiştii. "Apar spasme şi dereglări ale tranzitului. Dacă reacţionaţi cu tulburări digestive la stres, puteţi să vă ţineţi sub observaţie un timp. Dar când simptomele sunt grave, e mai bine să consultaţi un medic". În rest, puteţi obţine o ameliorare folosind leacurile tradiţionale, ca de pildă ceaiul de chimen şi anason şi sticla cu apă caldă. Totodată, e important să mâncaţi fără grabă, mestecând bine fiecare îmbucătură. Însă reducerea stresului ar trebui să aibă prioritate.
Al nouălea semn al stresului:
Transpiraţia
Şeful vă cheamă în biroul său - şi deja sunteţi lac de transpiraţie. Vi se întâmplă, deşi în momentul respectiv n-aţi depus niciun fel de efort fizic? Transpiraţia poate fi o manifestare a hiperexcitabilităţii sistemului nervos vegetativ. Dacă s-au exclus alte cauze, ca de exemplu diminuarea secreţiei de hormoni sexuali feminini, odată cu intrarea în menopauză, atunci transpiraţia reprezintă o reacţie excesivă a organismului, care poate fi declanşată de stres. Când cineva se găseşte în această situaţie şi observă că ea se repetă frecvent, este important ca originea stresului să fie depistată şi combătută.
Al zecelea semn al stresului:
Tulburările de somn
Sunteţi frânţi de oboseală şi, cu toate acestea, nu puteţi adormi. Dificultatea de a adormi, somnul întrerupt şi trezirea dimineaţa foarte devreme constituie adesea un prim SOS al organismului, subliniază psihologii. Sugestia specialiştilor: "Când vă pregătiţi să adormiţi, priviţi cu ochii minţii o imagine relaxantă, pe care aţi întâlnit-o cândva şi aţi găsit-o deosebit de armonioasă. Poate fi un peisaj, un arbore, un lac. Lăsaţi-o să se înfiripe din ce în ce mai clar şi bucuraţi-vă de ea. Aceste vizualizări plăcute ajută la dirijarea gândurilor într-o direcţie anume şi au efecte pozitive asupra organismului. La fel de eficientă este şi o rugăciune, repetată de mai multe ori în gând".
CHESTIONAR
Identificaţi şi apoi reduceţi stresul pe care vi-l creaţi singuri:
Serviciul, oamenii din jur şi împrejurările nu sunt întotdeauna singurii factori declanşatori ai stresului. Deseori şi noi contribuim la el, cel puţin parţial, prin atitudinea noastră. Conştientizarea acestor resorturi neştiute ale stresului este un pas important în direcţia combaterii lui eficiente.
* Ţineţi de fiecare dată să faceţi totul mai mult decât perfect - cum s-ar spune, în proporţie de 200 la sută?
* Vă vine greu să spuneţi "Nu"?
* Preferaţi să faceţi toată munca singuri?
* Obişnuiţi să refuzaţi ofertele de ajutor?
* Vreţi să fiţi mai operativi decât ceilalţi?
* Vă temeţi de eşec?
Verificaţi la câte din întrebările de mai sus aţi răspuns cu "Da". Pe viitor, fixaţi-vă nişte limite rezonabile.