Cu 14 romane traduse în toată lumea, inclusiv la noi, în seria de autor de la Polirom, multe dintre ele ecranizate, britanicul Ian McEwan e un autor de bestsellers care nu face compromisuri comerciale. Numele lui a devenit pentru cititori garanţia unei lecturi captivante prin intriga construită la graniţa dintre realitate şi ficţiune, în jurul unei teme ce preocupă azi omenirea. Fie că e vorba de euthanasie ("Amsterdam"), de justiţie morală ("Ispăşire"), de încălzirea globală ("Solar"), de fanatismul religios ("Legea copiilor"), ca să dau doar câteva exemple, cel care e numit în Marea Britanie - o ţară cu destui romancieri contemporani foarte buni - scriitor naţional se vinde în sute de mii de exemplare fiindcă e ingenios dar uşor de urmărit, grav dar nu lipsit de umor, subversiv dar convingător. Ştie cum să te ţină în priză, folosind cu brio poveşti întrepătrunse, suspans, întorsături neaşteptate, pe o pânză de fond cu evenimente reale şi probleme acute ale epocii noastre. Curiozitatea l-a făcut şi îl face pe Ian McEwan să se documenteze pentru fiecare roman, să fie la zi cu descoperirile din diferite domenii ale ştiinţei, pentru că, spune el, "un romancier trebuie să ştie cum funcţionează lucrurile, faptele pe care ştiinţa le studiază şi le descrie. Lumea e mai vastă când o explorezi cu mijloace raţionale". Romanul pe care vi-l recomand azi în traducerea fidelă a lui Dan Croitoru (cel care a transpus în româneşte majoritatea seriei de autor) are şi el o temă preocupantă după accelerarea fără precedent a progresului tehnologic. E vorba despre realizările inteligenţei artificiale, obţinute prin cercetările coroborate ale savanţilor neurologi şi ale specialiştilor informaticieni, şi care acum nu mai ţin de S.F., ca în secolul trecut. Romancierul se amuză însă să recurgă la istoria contrafactuală, plasându-şi acţiunea în 1982, în timpul războiului cu Argentina pentru insulele Falkland, pe care şi-l închipuie pierdut de Margaret Thatcher, ceea ce provoacă o criză guvernamentală şi revolte sociale. Personajul-narator, Charlie Friend, un ratat de 32 de ani care abandonase studii de cibernetică şi antropologie, e şomer şi trăieşte la limita sărăciei din tranzacţii modeste la bursă. După moartea mamei, cheltuie toată moştenirea ei cumpărând un om artificial, din primul lot de 25 de Adami şi Eve scoase pe piaţă. Împreună cu vecina şi iubita lui mai tânără cu un deceniu, Miranda, îl programează pe Adam al lor după caietul cu instrucţiuni, fiecare contribuind prin software la crearea personalităţii androidului, fără să ştie măsura în care calităţile atribuite vor interfera sau prevala asupra unei eventuale conştiinţe. În povestea lui Adam - care capătă sentimente precum şi o dimensiune morală - şi a cuplului Charlie-Miranda, romancierul pare să recurgă la algoritmi din "morfologia basmului", introducând un mister terifiant, un păcătos spăşit, un copil mic, un scriitor de mâna a doua, dar şi pe creatorul adevărat al inteligenţei artificiale, Alan Turing, viu încă în 1982 (deşi în realitate murise din 1954). Toate aceste personaje generează şi întreţin povestea într-un mod credibil, nu lipsit de un anume cinism, fiindcă roboţii inteligenţi, care n-au fost învăţaţi să mintă, nu pot suporta ceea ce înţeleg despre oameni şi se sinucid anulându-şi softul. Deşi există sugestia unui happy-end, Ian McEwan nu se poate abţine să nu-şi aducă naratorul dezorientat pe calea lucidităţii, făcându-l să-şi amintească de "Medalia Fields, cea mai înaltă distincţie din matematică, şi inscripţia de pe ea, atribuită lui Arhimede: Ridică-te deasupra ta şi înţelege lumea".
Selecţia "Formula AS"
* Ian McEwan, "Maşinării ca mine", traducere şi note de Dan Croitoru, Ed. Polirom (tel. 0232/21.74.40), 316 p.
Cu 14 romane traduse în toată lumea, inclusiv la noi, în seria de autor de la Polirom, multe dintre ele ecranizate, britanicul Ian McEwan e un autor de bestsellers care nu face compromisuri comerciale. Numele lui a devenit pentru cititori garanţia unei lecturi captivante prin intriga construită la graniţa dintre realitate şi ficţiune, în jurul unei teme ce preocupă azi omenirea. Fie că e vorba de euthanasie ("Amsterdam"), de justiţie morală ("Ispăşire"), de încălzirea globală ("Solar"), de fanatismul religios ("Legea copiilor"), ca să dau doar câteva exemple, cel care e numit în Marea Britanie - o ţară cu destui romancieri contemporani foarte buni - scriitor naţional se vinde în sute de mii de exemplare fiindcă e ingenios dar uşor de urmărit, grav dar nu lipsit de umor, subversiv dar convingător. Ştie cum să te ţină în priză, folosind cu brio poveşti întrepătrunse, suspans, întorsături neaşteptate, pe o pânză de fond cu evenimente reale şi probleme acute ale epocii noastre. Curiozitatea l-a făcut şi îl face pe Ian McEwan să se documenteze pentru fiecare roman, să fie la zi cu descoperirile din diferite domenii ale ştiinţei, pentru că, spune el, "un romancier trebuie să ştie cum funcţionează lucrurile, faptele pe care ştiinţa le studiază şi le descrie. Lumea e mai vastă când o explorezi cu mijloace raţionale". Romanul pe care vi-l recomand azi în traducerea fidelă a lui Dan Croitoru (cel care a transpus în româneşte majoritatea seriei de autor) are şi el o temă preocupantă după accelerarea fără precedent a progresului tehnologic. E vorba despre realizările inteligenţei artificiale, obţinute prin cercetările coroborate ale savanţilor neurologi şi ale specialiştilor informaticieni, şi care acum nu mai ţin de S.F., ca în secolul trecut. Romancierul se amuză însă să recurgă la istoria contrafactuală, plasându-şi acţiunea în 1982, în timpul războiului cu Argentina pentru insulele Falkland, pe care şi-l închipuie pierdut de Margaret Thatcher, ceea ce provoacă o criză guvernamentală şi revolte sociale. Personajul-narator, Charlie Friend, un ratat de 32 de ani care abandonase studii de cibernetică şi antropologie, e şomer şi trăieşte la limita sărăciei din tranzacţii modeste la bursă. După moartea mamei, cheltuie toată moştenirea ei cumpărând un om artificial, din primul lot de 25 de Adami şi Eve scoase pe piaţă. Împreună cu vecina şi iubita lui mai tânără cu un deceniu, Miranda, îl programează pe Adam al lor după caietul cu instrucţiuni, fiecare contribuind prin software la crearea personalităţii androidului, fără să ştie măsura în care calităţile atribuite vor interfera sau prevala asupra unei eventuale conştiinţe. În povestea lui Adam - care capătă sentimente precum şi o dimensiune morală - şi a cuplului Charlie-Miranda, romancierul pare să recurgă la algoritmi din "morfologia basmului", introducând un mister terifiant, un păcătos spăşit, un copil mic, un scriitor de mâna a doua, dar şi pe creatorul adevărat al inteligenţei artificiale, Alan Turing, viu încă în 1982 (deşi în realitate murise din 1954). Toate aceste personaje generează şi întreţin povestea într-un mod credibil, nu lipsit de un anume cinism, fiindcă roboţii inteligenţi, care n-au fost învăţaţi să mintă, nu pot suporta ceea ce înţeleg despre oameni şi se sinucid anulându-şi softul. Deşi există sugestia unui happy-end, Ian McEwan nu se poate abţine să nu-şi aducă naratorul dezorientat pe calea lucidităţii, făcându-l să-şi amintească de "Medalia Fields, cea mai înaltă distincţie din matematică, şi inscripţia de pe ea, atribuită lui Arhimede: Ridică-te deasupra ta şi înţelege lumea".
Cu 14 romane traduse în toată lumea, inclusiv la noi, în seria de autor de la Polirom, multe dintre ele ecranizate, britanicul Ian McEwan e un autor de bestsellers care nu face compromisuri comerciale. Numele lui a devenit pentru cititori garanţia unei lecturi captivante prin intriga construită la graniţa dintre realitate şi ficţiune, în jurul unei teme ce preocupă azi omenirea. Fie că e vorba de euthanasie ("Amsterdam"), de justiţie morală ("Ispăşire"), de încălzirea globală ("Solar"), de fanatismul religios ("Legea copiilor"), ca să dau doar câteva exemple, cel care e numit în Marea Britanie - o ţară cu destui romancieri contemporani foarte buni - scriitor naţional se vinde în sute de mii de exemplare fiindcă e ingenios dar uşor de urmărit, grav dar nu lipsit de umor, subversiv dar convingător. Ştie cum să te ţină în priză, folosind cu brio poveşti întrepătrunse, suspans, întorsături neaşteptate, pe o pânză de fond cu evenimente reale şi probleme acute ale epocii noastre. Curiozitatea l-a făcut şi îl face pe Ian McEwan să se documenteze pentru fiecare roman, să fie la zi cu descoperirile din diferite domenii ale ştiinţei, pentru că, spune el, "un romancier trebuie să ştie cum funcţionează lucrurile, faptele pe care ştiinţa le studiază şi le descrie. Lumea e mai vastă când o explorezi cu mijloace raţionale". Romanul pe care vi-l recomand azi în traducerea fidelă a lui Dan Croitoru (cel care a transpus în româneşte majoritatea seriei de autor) are şi el o temă preocupantă după accelerarea fără precedent a progresului tehnologic. E vorba despre realizările inteligenţei artificiale, obţinute prin cercetările coroborate ale savanţilor neurologi şi ale specialiştilor informaticieni, şi care acum nu mai ţin de S.F., ca în secolul trecut. Romancierul se amuză însă să recurgă la istoria contrafactuală, plasându-şi acţiunea în 1982, în timpul războiului cu Argentina pentru insulele Falkland, pe care şi-l închipuie pierdut de Margaret Thatcher, ceea ce provoacă o criză guvernamentală şi revolte sociale. Personajul-narator, Charlie Friend, un ratat de 32 de ani care abandonase studii de cibernetică şi antropologie, e şomer şi trăieşte la limita sărăciei din tranzacţii modeste la bursă. După moartea mamei, cheltuie toată moştenirea ei cumpărând un om artificial, din primul lot de 25 de Adami şi Eve scoase pe piaţă. Împreună cu vecina şi iubita lui mai tânără cu un deceniu, Miranda, îl programează pe Adam al lor după caietul cu instrucţiuni, fiecare contribuind prin software la crearea personalităţii androidului, fără să ştie măsura în care calităţile atribuite vor interfera sau prevala asupra unei eventuale conştiinţe. În povestea lui Adam - care capătă sentimente precum şi o dimensiune morală - şi a cuplului Charlie-Miranda, romancierul pare să recurgă la algoritmi din "morfologia basmului", introducând un mister terifiant, un păcătos spăşit, un copil mic, un scriitor de mâna a doua, dar şi pe creatorul adevărat al inteligenţei artificiale, Alan Turing, viu încă în 1982 (deşi în realitate murise din 1954). Toate aceste personaje generează şi întreţin povestea într-un mod credibil, nu lipsit de un anume cinism, fiindcă roboţii inteligenţi, care n-au fost învăţaţi să mintă, nu pot suporta ceea ce înţeleg despre oameni şi se sinucid anulându-şi softul. Deşi există sugestia unui happy-end, Ian McEwan nu se poate abţine să nu-şi aducă naratorul dezorientat pe calea lucidităţii, făcându-l să-şi amintească de "Medalia Fields, cea mai înaltă distincţie din matematică, şi inscripţia de pe ea, atribuită lui Arhimede: Ridică-te deasupra ta şi înţelege lumea".
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
