În chilia părintelui Iustin
Recunosc că, iniţial, am spus şi eu la fel ca toată lumea: "Astea cu magia sunt poveşti", dar poziţia mea a fost clintită de unde mă aşteptam mai puţin. Am văzut, de pildă, mari profesori universitari, doctori în neurologie şi psihiatrie, cu zeci de ani de experienţă, care trimiteau oamenii nu la farmacie să-şi cumpere hapuri, ci la mânăstirile din Moldova, ca să primească canoane, agheasmă şi să li se facă rugăciuni. Apoi, mulţi din terapeuţii naturişti cu care colaborez se plâng tot mai des că sunt solicitaţi de persoane cu boli care de care mai ciudate şi care mărturisesc într-un târziu că au practicat magia neagră şi - redau textual - "s-au ars" (adică au primit un şoc retur, voi explica ulterior ce este acesta). Să adăugăm, la toate acestea, palatele magicienilor negri din preajma Bucureştilor, bisericile pline cu oameni posedaţi, cărora medicina nu le-a găsit leacul, nici măcar diagnosticul, şi vom înţelege că magia este o armă extrem de puternică şi de periculoasă. Mă preocupă de mult problema magiei, pe care am încercat să o elucidez. N-a fost uşor. Întrucât nu am ştiut efectiv de unde să apuc acest subiect inedit, am cerut sfatul unui preot, pentru a putea lămuri lucrurile, mai ales la nivel de principiu. Ajutorul a venit de la unul din cei mai mari duhovnici ai Moldovei - părintele Iustin Pârvu, de la Mânăstirea Petru Vodă din judeţul Neamţ, care m-a primit, într-o zi, în chilia lui. El m-a lămurit că există două tipuri distincte de magie:
* Cea albă, care foloseşte doar puterea binefăcătoare a lui Dumnezeu şi a îngerilor săi. Cei mai cunoscuţi magicieni albi sunt chiar cei Trei Magi de la Răsărit, care au vestit naşterea lui Iisus Hristos.
* Cea neagră, care prin cele mai diverse mijloace oferă succese materiale, sociale facile, prin mijlocirea... diavolului. Unii o mai numesc magie practică, magie verde ori în multe alte feluri, dar în esenţă este magie neagră.
Părintele Iustin mi-a oferit şi alte explicaţii, precum şi informaţia extrem de preţioasă că, în societatea contemporană, magia neagră este adesea foarte abil deghizată sub masca celei albe. Au urmat apoi ani de căutări, pe durata cărora am constatat că Internetul este suprasaturat de tot felul de magicieni, de pe toate meridianele. Apoi, am făcut cunoştinţă, pe rând, cu diferitele sisteme de magie ale diferitelor culturi. Din păcate, cel mai repede circulă curentele de magie neagră, deoarece dau rezultate extrem de rapide (în acord cu necesităţile unei societăţi de consum), în ciuda faptului că pervertesc sufletul şi sunt extrem de periculoase. Cele mai la modă sunt acum magia africană Voodoo, cea tibetană şi indiană, afirmându-se tot mai puternic, şi cea a indienilor de pe continentul american. Pe plan naţional, în marile centre urbane, supremaţia e deţinută de magia neagră, ţigănească, iar în zonele mai retrase, sunt practicate procedee din tradiţia solomonarilor (şamanilor daci), dar mult pervertite de contactul cu civilizaţia modernă. Din fericire, şi în cazul magiei, tradiţia populară românească veche oferă un adevărat arsenal de protecţie nu doar împotriva influenţelor nefaste, ci şi împotriva agresiunilor psihice banale.
Magia albă în tradiţia populară românească
Cu siguranţă, mai aveţi proaspete în minte "Amintirile din copilărie" ale lui Ion Creangă, cu mama cea minunată care oprea ploaia înfigând toporul în pragul de lemn şi care îi făcea lui Nică un "benghi" în frunte, ca să-l apere de deochi. Sunt pagini autentice de magie albă, care a avut până acum un secol o răspândire extraordinară în România. Cu venirea societăţii industrializate, avidă de bani şi bunuri materiale, cu pătrunderea tutunului şi a băuturilor alcoolice tari, obţinute prin distilare, această tradiţie a degenerat şi apoi, treptat, a fost dată uitării. Din fericire, au existat suficienţi culegători de folclor, mulţi dintre ei străini, care să imortalizeze în scrierile lor această tradiţie extraordinară. Actualmente, mai sunt doar trei zone care păstrează filoane autentice de magie albă: Maramureşul, Bucovina şi zona mânăstirilor de la graniţa judeţelor Neamţ şi Suceava, dar şi aici tradiţiile sunt foarte amestecate şi, nu rareori, pervertite. Medicina populară românească a fost în proporţie de peste 50% medicină magică (un unicat în Europa!), care punea în valoare influenţa binefăcătoare a agheasmei, a plantelor sfinte, a postului negru, a rouăi, a soarelui, a rugăciunii şi a cuvântului în sine (scris sau rostit), a dragostei şi a sacrificiului. Împletire de creştinism şi tradiţii ancestrale, ea apela deopotrivă la ajutorul lui Dumnezeu, al îngerilor şi al arhanghelilor, dar şi al zânelor, spiritelor bune ale locurilor ori ale diferitelor plante. Scopul ei era ocrotirea de boli, de deochiuri şi blesteme, aducerea ploilor, ocolirea catastrofelor, aducerea belşugului în casă şi, mai ales, dobândirea şi păstrarea păcii sufletului şi a curăţeniei cugetului. Analizând majoritatea procedeelor simple, dar extrem de eficiente, ale magiei albe româneşti, este evidentă o linie de bun simţ, păstrată în toate practicile. Practici pe care vi le prezentăm pe scurt în continuare.
Mijloace de protecţie magică
AGHEASMA
Apa sfinţită este remediul cel mai frecvent folosit în medicina populară românească, fiind un adevărat mijloc de prim ajutor magic. Agheasma are darul de a alunga prompt şi rapid diavolul şi de a chema îngerii, de a purifica oamenii şi locurile, de a limpezi gândurile şi sentimentele. Aşa se explică potolirea ca prin farmec a crizelor de epilepsie, a acceselor de isterie, a delirurilor alcoolice ş.a.m.d., prin simpla administrare sau stropire cu agheasmă. Iată cele mai cunoscute procedee de folosire a agheasmei:
Stropirea camerei cu agheasmă, mai ales atunci când este făcută de preot, are darul de a o proteja de spiritele şi de influenţele rele. Această purificare a locului cu apă sfinţită este un remediu extraordinar, atunci când se urmăreşte stingerea unor certuri sau dispute în familie, atunci când locuitorii se îmbolnăvesc din senin, când apar coşmaruri sau stări de tristeţe inexplicabilă. Mai întâi, trebuie dereticată toată casa şi aerisită, deschizând larg ferestrele ca să intre soarele. Apoi, după ce preotul stropeşte cu agheasmă toate ungherele camerei, trebuie ca fiecare membru al familiei să meargă să se spovedească şi să se împărtăşească. În continuare, vreme de 7 zile (49 de zile, după alte surse), nu trebuie ca cineva să se certe, să ocărască sau să spună vreun cuvânt rău sub acoperişul casei. Acest procedeu străvechi de purificare a locuinţelor poate fi însoţit şi de tămâieri, aducerea de plante ocrotitoare etc. - procedee despre care vom vorbi mai târziu.
Stropitul cu agheasmă al bolnavilor grav şi al celor posedaţi
Cel mai frecvent este consemnată folosirea agheasmei pentru stropirea bolnavilor grav şi alcelor tulburaţi sufleteşte. Se înmoaie o tulpină de busuioc păstrată la icoana Sfintei Marii în agheasmă şi cu ea este stropit cel în cauză de sus până jos, dar în special în zona capului şi a pieptului. Acest procedeu, aplicat cu credinţă, opreşte instantaneu accesele de furie, manifestările agresive de tot felul, precum şi multe alte simptome specifice bolilor psihice grave. Stropitul cu agheasmă poate fi folosit şi ca mijloc de prim ajutor, dar şi ca procedeu tămăduitor, care să fie aplicat zilnic. Stropirile se fac dimineaţa şi seara. Este bine ca cel care stropeşte să spună în gând înainte de această operaţie Tatăl Nostru şi să-şi facă de trei ori semnul crucii.
Băutul agheasmei în scop de protecţie
Băutul agheasmei se face de obicei dimineaţa, pe stomacul gol, după spălat şi rugăciune. Se iau trei guri de agheasmă, după fiecare înghiţitură făcându-se semnul crucii. După ce s-a băut agheasma, nu se mănâncă nimic vreme de jumătate de ceas. Este un remediu pentru a scăpa de deochi (afecţiune cu manifestări foarte diverse: greaţă, dureri de cap, apatie ori exacerbarea emotivităţii, indigestie, slăbiciune, tulburări de auz şi de văz, somnolenţă, iritabilitate etc.), pentru a-i proteja pe copiii foarte emotivi şi sensibili la boli. Atunci când apăreau boli cu simptome neobişnuite şi exista bănuiala că ar fi "făcătură", cel afectat intra în post negru câteva zile la rând, se ruga şi bea agheasmă, câte trei înghiţituri la răsăritul soarelui, la amiază şi la asfinţit.
PLANTELE MAGICE
Plante pentru amulete
Fără îndoială că cei mai în vârstă îşi amintesc de săculeţul pe care li-l punea la gât bunica, atunci când erau mici, săculeţ care conţinea fel şi fel de ierburi, care să-i apere de deochi şi boli. În întreaga Europă a existat această tradiţie, până în secolul trecut, care avea foarte mici variaţii de la un popor la altul. Cel mai bine era ca aceste plante să fie păstrate cât mai aproape de corp, dar ele puteau fi puse şi într-un mic săculeţ, care era mereu purtat la gât pe sub haine, ori puteau fi puse sub pernă ori la capul patului, în timpul somnului. Şi astăzi, în satele izolate de munte, mai poţi întâlni convalescenţi, copii ori fete de măritat care poartă la gât fel de fel de plante care să-i ocrotească - o tradiţie veche de milenii, cu o eficienţă inexplicabilă, dar reală. Iată câteva plante magice folosite frecvent pentru amulete:
* Usturoiul - câţiva căţei de usturoi puşi într-o pânză şi purtaţi la gât, sunt un remediu infailibil pentru ocrotirea copiilor de răceli, de viermi intestinali şi de deochi. Flăcăii care mergeau singuri prin pădure aveau neapărat o căpăţână de usturoi la ei, pentru a-i feri de iele ori de Fata Pădurii. De asemenea, bărbaţii ori femeile vlăguite, care aveau noapte de noapte visuri ude (poluţii nocturne), păstrau noaptea la capul patului o căpăţână sau o cunună de usturoi.
* Odolean - este mai cunoscut sub numele de valeriană (Valeriana officinalis), rădăcina sa fiind un remediu extraordinar pentru protecţia fetelor de măritat (mai ales pentru a fi ocrotite de zburători, care luau vlaga şi minţile fetelor). Rădăcina de odolean era purtată în general la brâu, având rolul de a îndepărta influenţele erotice malefice.
* Iarba-creaţă - este un ingredient frecvent folosit, alături de odolean. Sub acest nume mai este cunoscută şi menta dulce (Mentha viridis), care calmează psihicul, reduce iritarea şi alungă demonii mâniei, precum şi pe cei ai pasiunii necontrolate. Solomonarii de odinioară spuneau că în nopţile întunecate puteau auzi zmeii mergând prin ceruri şi spunând: "De n-ar fi odolean şi iarbă-creaţă,/ Am avea şi noi o viaţă./ Leuşteanul de n-ar fi,/ Atunci noi n-am mai pieri".
* Leuşteanul - era odinioară la mare preţ pentru alungarea entităţilor malefice, dar şi pentru apărarea de "făcături de dragoste". Se folosea împreună cu odoleanul şi iarba-creaţă, alcătuind o triadă invincibilă. Femeile făceau amulete cu ele şi puneau aceste trei ierburi într-o mâncare specială, pe care o dădeau tinerelor fete înainte de a merge singure cu oile în munte, ca să le ocrotească.
* Iarba neagră - este o denumire dată sânişoarei (Sanicula europaea), fiind folosită mai ales pentru protecţia femeilor de blesteme (pentru a nu le seca sau a nu se otrăvi laptele tinerelor mame, pentru a nu-şi pierde fertilitatea tinerele soţii etc.). Se ţinea, ca şi celelalte ierburi, într-un săculeţ la gât.
* Vâscul - este o plantă care, pe de o parte, aduce norocul şi belşugul în casă, iar pe de altă parte, o apără de blesteme şi alungă răul. Vâscul, mai ales cel de la Crăciun, se ţinea pe pragul uşii de la intrare, ca să sperie toate spiritele rele şi să le atragă pe cele bune. Multe alte plante se folosesc local pentru protecţia oamenilor, a caselor ori a animalelor - teiul înflorit, salvia, sânzienele galbene, cimişirul, ramurile de brad. Toate se păstrează prinse în cunună la icoane ori pe pragul de sus al casei.
Călătoria în lumea magiei ocrotitoare e lungă, pasionantă, plină de farmec şi neprevăzut. Simplul fapt că există la toate popoarele şi e veche de sute, chiar mii de ani, dovedeşte că misterul pe care-l ascunde este real şi este în avantajul nostru să-l dezlegăm.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
