Blesteme, descântece și leacul lor

Ilie Tudor
Cu toate că se vorbește mult despre ea, puțini sunt cei care știu cu adevărat ce rol nefast are în societatea modernă și în viața de zi cu zi magia neagră. Odată cu valul economiei de piață, ea a devenit obiect de larg consum. O găsim în anun­țuri de mică publicitate, pe toate canalele de tele­vi­ziune, ba chiar și pe gar­duri ori pe stâlpi, pe care sunt li­pite anun­țuri cu "leg, dezleg, fac, desfac". Magia este cât se poate de prezentă în viața noastră, a tuturor, chiar dacă nu-i conștientizăm existența.

În chilia părintelui Iustin

Recunosc că, inițial, am spus și eu la fel ca toată lu­mea: "Astea cu magia sunt povești", dar poziția mea a fost clintită de unde mă aș­teptam mai puțin. Am văzut, de pildă, mari profesori universitari, doctori în neu­ro­lo­gie și psihiatrie, cu zeci de ani de expe­riență, care trimi­teau oamenii nu la far­macie să-și cumpere ha­puri, ci la mâ­năs­tirile din Moldova, ca să pri­mească canoane, agheas­mă și să li se facă rugă­ciuni. Apoi, mulți din tera­peu­ții naturiști cu care colaborez se plâng tot mai des că sunt solicitați de per­soa­ne cu boli care de care mai ciudate și care măr­turisesc într-un târziu că au practicat magia neagră și - redau textual - "s-au ars" (adică au pri­mit un șoc retur, voi explica ulterior ce este acesta). Să adău­găm, la toate acestea, pala­tele magicienilor negri din preaj­ma Bucu­reș­tilor, bisericile pline cu oameni pose­dați, cărora me­dicina nu le-a găsit leacul, nici măcar diagnos­ticul, și vom înțelege că magia este o armă extrem de pu­ter­nică și de peri­culoasă. Mă preocupă de mult pro­ble­ma ma­giei, pe care am încercat să o elucidez. N-a fost ușor. Întrucât nu am știut efectiv de unde să apuc acest su­biect inedit, am cerut sfatul unui preot, pentru a putea lămuri lucrurile, mai ales la nivel de principiu. Ajutorul a venit de la unul din cei mai mari duhovnici ai Moldovei - părintele Iustin Pârvu, de la Mânăstirea Petru Vodă din ju­dețul Neamț, care m-a primit, într-o zi, în chilia lui. El m-a lămurit că există două tipuri distincte de magie:
* Cea albă, care folosește doar puterea binefă­că­toare a lui Dumnezeu și a îngerilor săi. Cei mai cu­noscuți ma­gicieni albi sunt chiar cei Trei Magi de la Ră­sărit, care au vestit nașterea lui Iisus Hristos.
* Cea neagră, care prin cele mai diverse mijloace ofe­ră succese materiale, sociale facile, prin mij­lo­cirea... diavolului. Unii o mai numesc magie practică, magie ver­de ori în multe alte feluri, dar în esență este magie neagră.
Părintele Iustin mi-a oferit și alte explicații, precum și informația extrem de prețioasă că, în societatea con­temporană, magia neagră este adesea foarte abil deghi­zată sub masca celei albe. Au urmat apoi ani de căutări, pe durata cărora am constatat că Internetul este supra­saturat de tot felul de ma­gicieni, de pe toate meridia­nele. Apoi, am făcut cu­noștință, pe rând, cu diferitele sisteme de magie ale diferitelor culturi. Din păcate, cel mai repe­de cir­culă curentele de magie neagră, de­oarece dau rezul­tate extrem de rapi­de (în acord cu ne­ce­sitățile unei socie­tăți de con­sum), în ciuda fap­tu­lui că per­ver­tesc su­fle­tul și sunt extrem de periculoa­se. Cele mai la modă sunt acum magia afri­ca­nă Voodoo, cea tibe­tană și indiană, afir­mân­du-se tot mai pu­ternic, și cea a in­die­nilor de pe con­ti­nen­tul american. Pe plan na­țio­nal, în ma­­rile centre ur­ba­ne, supremația e de­ținu­tă de magia nea­gră, țigăneas­că, iar în zo­nele mai re­tra­se, sunt prac­ticate pro­ce­dee din tra­diția so­lo­monarilor (șa­ma­nilor daci), dar mult per­­vertite de con­tac­tul cu ci­vilizația mo­dernă. Din feri­cire, și în cazul ma­giei, tra­diția po­pulară româ­neas­că veche oferă un ade­vă­rat ar­senal de protecție nu doar îm­po­triva influen­țelor ne­faste, ci și îm­potriva agre­siunilor psihice banale.

Magia albă în tradiția populară românească

Cu siguranță, mai aveți proaspete în minte "Amin­tirile din copilărie" ale lui Ion Creangă, cu mama cea minunată care oprea ploaia în­figând toporul în pragul de lemn și care îi făcea lui Nică un "benghi" în frun­te, ca să-l ape­re de deochi. Sunt pagini au­ten­tice de magie albă, care a avut până acum un secol o răs­pân­dire extraordinară în Ro­mânia. Cu veni­rea societății in­dustrializate, avidă de bani și bunuri materiale, cu pătrun­derea tu­tu­­nului și a băuturilor al­coolice tari, obți­nu­te prin distilare, această tradiție a de­ge­nerat și apoi, trep­tat, a fost dată uitării. Din fericire, au existat suficienți culegători de fol­­clor, mulți din­tre ei străini, care să imor­tali­zeze în scrie­rile lor această tradiție extra­or­dina­ră. Ac­tual­­men­te, mai sunt doar trei zone care păs­trează fi­loa­ne au­tentice de magie albă: Mara­mu­re­șul, Bu­co­vina și zona mânăstirilor de la granița ju­dețelor Neamț și Su­ceava, dar și aici tradițiile sunt foarte ameste­ca­te și, nu rareori, pervertite. Me­di­cina popu­lară ro­mâ­neas­că a fost în pro­por­ție de peste 50% medicină magică (un uni­cat în Eu­ropa!), care punea în va­loare influența bine­fă­că­toare a agheas­mei, a plan­telor sfinte, a postului ne­gru, a rouăi, a soare­lui, a rugăciunii și a cu­vântului în sine (scris sau ros­tit), a dra­gostei și a sacri­ficiului. Îm­pletire de creș­ti­nism și tra­diții ancestrale, ea apela deo­potrivă la ajuto­rul lui Dum­nezeu, al în­ge­rilor și al arhan­ghelilor, dar și al zâ­nelor, spiritelor bune ale lo­curilor ori ale dife­ri­telor plan­te. Scopul ei era ocroti­rea de boli, de deo­chiuri și bles­­­te­me, aducerea ploilor, ocoli­rea catastro­fe­lor, adu­­ce­rea belșugului în casă și, mai ales, do­bân­di­rea și păs­tra­rea păcii sufle­tu­lui și a cu­ră­țeniei cugetului. Ana­li­zând ma­jori­tatea pro­­ce­deelor simple, dar ex­trem de efi­cien­te, ale­ magiei albe româ­nești, este evi­dentă o li­nie de bun simț, păstrată în toa­te prac­ticile. Prac­­tici pe ca­re vi le prezentăm pe scurt în con­tinuare.


Mijloace de protecție magică

AGHEASMA

Apa sfin­țită este remediul cel mai frec­vent folosit în medicina populară românească, fiind un adevărat mijloc de prim ajutor magic. Agheasma are darul de a alunga prompt și rapid diavolul și de a chema în­gerii, de a purifica oamenii și locurile, de a limpezi gân­durile și sentimentele. Așa se explică potolirea ca prin farmec a crizelor de epilepsie, a acceselor de isterie, a delirurilor alcoolice ș.a.m.d., prin simpla administrare sau stropire cu agheasmă. Iată cele mai cunoscute pro­cedee de folosire a agheasmei:

Purificarea locuințelor cu agheasmă

Stropirea camerei cu agheasmă, mai ales atunci când este făcută de preot, are darul de a o proteja de spi­ritele și de influențele rele. Această purificare a lo­cului cu apă sfințită este un remediu extraordinar, atunci când se urmă­rește stin­gerea unor certuri sau dis­pute în familie, atunci când locuitorii se îmbolnăvesc din senin, când apar coșmaruri sau stări de tris­tețe inex­pli­ca­bilă. Mai întâi, trebuie dere­ti­cată toată casa și aerisită, des­chi­zând larg fe­res­trele ca să intre soarele. Apoi, după ce pre­otul stropește cu agheasmă toate un­ghe­rele ca­merei, tre­buie ca fiecare mem­bru al fa­miliei să meargă să se spove­dească și să se împăr­tă­șească. În continuare, vreme de 7 zile (49 de zile, după alte sur­se), nu trebuie ca cineva să se certe, să ocărască sau să spună vreun cuvânt rău sub acoperișul casei. Acest pro­cedeu străvechi de pu­rificare a locuințelor poate fi în­soțit și de tă­mâieri, aducerea de plante ocrotitoare etc. - pro­cedee despre care vom vorbi mai târziu.

Stropitul cu agheasmă al bolnavilor grav și al celor posedați

Cel mai frecvent este consemnată folosirea agheas­mei pentru stropirea bolnavilor grav și alcelor tul­bu­rați sufletește. Se înmoaie o tul­pină de busuioc păstrată la icoana Sfintei Marii în agheasmă și cu ea este stropit cel în cauză de sus până jos, dar în special în zona capu­lui și a pieptului. Acest procedeu, aplicat cu cre­dință, oprește instantaneu accesele de furie, ma­nifes­tările agresive de tot felul, precum și multe alte simp­tome specifice bolilor psihice grave. Stro­pitul cu agheasmă poate fi folosit și ca mijloc de prim ajutor, dar și ca pro­ce­deu tămăduitor, care să fie apli­cat zilnic. Stropirile se fac dimineața și sea­ra. Este bine ca cel care stropește să spună în gând înainte de această ope­rație Tatăl Nostru și să-și facă de trei ori sem­nul crucii.

Băutul agheasmei în scop de protecție

Băutul agheasmei se face de obicei dimi­nea­ța, pe sto­macul gol, după spălat și rugăciune. Se iau trei guri de agheasmă, după fiecare înghi­țitură făcându-se sem­nul crucii. După ce s-a băut agheasma, nu se mă­nân­că nimic vreme de jumătate de ceas. Este un reme­diu pen­tru a scă­pa de deochi (afecțiune cu manifestări foarte di­verse: greață, dureri de cap, apatie ori exa­cer­ba­rea emotivității, indigestie, slăbiciune, tulburări de auz și de văz, somno­lență, iritabilitate etc.), pen­tru a-i pro­teja pe copiii foarte emotivi și sen­sibili la boli. Atunci când apăreau boli cu simp­tome neobișnuite și exis­ta bănuia­la că ar fi "fă­că­tură", cel afectat intra în post negru câ­teva zile la rând, se ruga și bea agheasmă, câte trei în­ghi­țituri la răsăritul soarelui, la amiază și la as­fințit.

PLANTELE MAGICE

Magia plantelor în România are o tradiție extra­or­di­nară, prin varietatea speciilor folosite și a ritualurilor, dar și prin caracterul său unitar - ri­tualuri identice, pen­tru aceleași ierburi, sunt în­tâl­nite deopotrivă în Banat și în nordul Mol­dovei ori în Maramureș. Există mai multe ca­te­gorii de plante magice, dintre care cele mai pu­ter­nice sunt cele toxice (mătrăguna, oma­gul, stri­goaia, rosto­pas­ca), acestea din urmă fiind și cele mai periculoase. În ge­neral, pu­terea unei plan­te, câștigată de partea utili­za­torului prin tot felul de ritualuri, este neutră, ea putând fi folosită deopotrivă pentru a face bine și pen­tru a dis­truge. Mătrăguna, de exemplu, pu­tea fi un remediu sal­va­tor în bolile cu sfârșit letal, atunci când era culeasă și ad­­mi­nistrată cu dragoste, cu post și rugăciuni, dar și o ar­mă ucigătoare, atunci când era însoțită de blesteme și ocări. În afara plan­telor to­xi­ce, mai există o cate­gorie de plan­te magice cu totul aparte - plantele de pro­tec­ție psi­hică și ma­gică. Des­pre acestea vom vorbi în con­ti­nuare.

Plante pentru amulete

Fără îndoială că cei mai în vârstă își amin­tesc de săcu­lețul pe care li-l punea la gât bu­ni­ca, atunci când erau mici, săculeț care con­ținea fel și fel de ier­buri, ca­re să-i apere de deochi și boli. În întreaga Eu­ropă a exis­tat această tra­diție, până în secolul trecut, care avea foarte mici variații de la un po­por la altul. Cel mai bine era ca aceste plante să fie păstrate cât mai aproa­pe de corp, dar ele puteau fi puse și în­tr-un mic să­culeț, care era mereu purtat la gât pe sub haine, ori pu­teau fi puse sub pernă ori la capul patu­lui, în timpul somnului. Și astăzi, în satele izolate de munte, mai poți întâlni con­valescenți, copii ori fete de măritat care poartă la gât fel de fel de plante care să-i ocrotească - o tra­diție veche de milenii, cu o eficiență inexplica­bilă, dar reală. Iată câteva plante ma­gice folosite frecvent pentru amulete:
* Usturoiul - câțiva căței de usturoi puși într-o pân­ză și pur­tați la gât, sunt un remediu infailibil pen­tru ocro­tirea co­piilor de răceli, de viermi in­tes­ti­nali și de deochi. Flăcăii care mer­geau singuri prin pă­du­re aveau neapărat o căpă­țâ­nă de usturoi la ei, pen­tru a-i feri de iele ori de Fata Pă­durii. De ase­me­nea, băr­ba­ții ori fe­mei­le vlăguite, care aveau noap­­te de noapte vi­­suri ude (po­lu­ții noctur­ne), păstrau noap­tea la capul patu­lui o că­pățână sau o cunună de usturoi.
* Odolean - este mai cunos­cut sub numele de vale­ria­nă (Valeriana officinalis), rădă­cina sa fiind un remediu extra­or­dinar pentru protecția fete­lor de măritat (mai ales pentru a fi ocrotite de zburători, care luau vlaga și min­țile fetelor). Rădă­cina de odo­lean era purtată în general la brâu, având rolul de a îndepărta influențele erotice ma­lefice.
* Iarba-creață - este un ingredient frecvent folosit, ală­turi de odolean. Sub acest nume mai este cunos­cută și menta dulce (Mentha viridis), care calmează psihi­cul, reduce iritarea și alungă demonii mâniei, precum și pe cei ai pasiunii necontrolate. Solomonarii de odinioară spu­neau că în nopțile întunecate puteau auzi zmeii mer­gând prin ceruri și spunând: "De n-ar fi odolean și iarbă-creață,/ Am avea și noi o viață./ Le­ușteanul de n-ar fi,/ Atunci noi n-am mai pieri".
* Leușteanul - era odinioară la mare preț pen­tru alun­garea enti­tă­ților malefice, dar și pen­tru apărarea de "fă­că­turi de dra­gos­te". Se folosea îm­pre­u­nă cu odoleanul și iar­ba-crea­ță, alcă­tuind o triadă in­vin­cibilă. Fe­­meile fă­ceau amu­lete cu ele și pu­­neau aces­te trei ier­buri în­tr-o mâncare spe­cială, pe care o dădeau tine­relor fete înain­te de a mer­ge singure cu oile în munte, ca să le ocro­tească.
* Iarba neagră - este o denu­mi­re dată sâ­ni­șoarei (Sa­ni­cula euro­paea), fiind folosită mai ales pentru protecția fe­meilor de bles­te­me (pentru a nu le se­ca sau a nu se otrăvi lap­tele tine­relor ma­me, pentru a nu-și pier­de fer­tilitatea tinerele soții etc.). Se ținea, ca și celelalte ier­buri, într-un săculeț la gât.
* Vâscul - este o plantă ca­re, pe de o parte, adu­ce noro­cul și belșugul în casă, iar pe de altă parte, o apără de bles­te­me și alungă răul. Vâscul, mai ales cel de la Crăciun, se ți­nea pe pra­gul ușii de la in­trare, ca să spe­rie toate spiri­tele rele și să le atra­gă pe cele bune. Mul­te alte plante se folosesc lo­cal pen­­­tru protecția oameni­lor, a ca­selor ori a ani­ma­lelor - teiul înflorit, salvia, sânzienele gal­be­­ne, ci­­mișirul, ramurile de brad. Toate se păstrează prinse în cunună la icoane ori pe pra­gul de sus al casei.
Călătoria în lumea magiei ocro­titoare e lungă, pasio­nan­tă, plină de farmec și nepre­vă­zut. Simplul fapt că există la toate popoarele și e veche de sute, chiar mii de ani, dovedește că misterul pe care-l as­cunde este real și este în avantajul nostru să-l dez­legăm.