În chilia părintelui Iustin
Recunosc că, inițial, am spus și eu la fel ca toată lumea: "Astea cu magia sunt povești", dar poziția mea a fost clintită de unde mă așteptam mai puțin. Am văzut, de pildă, mari profesori universitari, doctori în neurologie și psihiatrie, cu zeci de ani de experiență, care trimiteau oamenii nu la farmacie să-și cumpere hapuri, ci la mânăstirile din Moldova, ca să primească canoane, agheasmă și să li se facă rugăciuni. Apoi, mulți din terapeuții naturiști cu care colaborez se plâng tot mai des că sunt solicitați de persoane cu boli care de care mai ciudate și care mărturisesc într-un târziu că au practicat magia neagră și - redau textual - "s-au ars" (adică au primit un șoc retur, voi explica ulterior ce este acesta). Să adăugăm, la toate acestea, palatele magicienilor negri din preajma Bucureștilor, bisericile pline cu oameni posedați, cărora medicina nu le-a găsit leacul, nici măcar diagnosticul, și vom înțelege că magia este o armă extrem de puternică și de periculoasă. Mă preocupă de mult problema magiei, pe care am încercat să o elucidez. N-a fost ușor. Întrucât nu am știut efectiv de unde să apuc acest subiect inedit, am cerut sfatul unui preot, pentru a putea lămuri lucrurile, mai ales la nivel de principiu. Ajutorul a venit de la unul din cei mai mari duhovnici ai Moldovei - părintele Iustin Pârvu, de la Mânăstirea Petru Vodă din județul Neamț, care m-a primit, într-o zi, în chilia lui. El m-a lămurit că există două tipuri distincte de magie:
* Cea albă, care folosește doar puterea binefăcătoare a lui Dumnezeu și a îngerilor săi. Cei mai cunoscuți magicieni albi sunt chiar cei Trei Magi de la Răsărit, care au vestit nașterea lui Iisus Hristos.
* Cea neagră, care prin cele mai diverse mijloace oferă succese materiale, sociale facile, prin mijlocirea... diavolului. Unii o mai numesc magie practică, magie verde ori în multe alte feluri, dar în esență este magie neagră.
Părintele Iustin mi-a oferit și alte explicații, precum și informația extrem de prețioasă că, în societatea contemporană, magia neagră este adesea foarte abil deghizată sub masca celei albe. Au urmat apoi ani de căutări, pe durata cărora am constatat că Internetul este suprasaturat de tot felul de magicieni, de pe toate meridianele. Apoi, am făcut cunoștință, pe rând, cu diferitele sisteme de magie ale diferitelor culturi. Din păcate, cel mai repede circulă curentele de magie neagră, deoarece dau rezultate extrem de rapide (în acord cu necesitățile unei societăți de consum), în ciuda faptului că pervertesc sufletul și sunt extrem de periculoase. Cele mai la modă sunt acum magia africană Voodoo, cea tibetană și indiană, afirmându-se tot mai puternic, și cea a indienilor de pe continentul american. Pe plan național, în marile centre urbane, supremația e deținută de magia neagră, țigănească, iar în zonele mai retrase, sunt practicate procedee din tradiția solomonarilor (șamanilor daci), dar mult pervertite de contactul cu civilizația modernă. Din fericire, și în cazul magiei, tradiția populară românească veche oferă un adevărat arsenal de protecție nu doar împotriva influențelor nefaste, ci și împotriva agresiunilor psihice banale.
Magia albă în tradiția populară românească
Cu siguranță, mai aveți proaspete în minte "Amintirile din copilărie" ale lui Ion Creangă, cu mama cea minunată care oprea ploaia înfigând toporul în pragul de lemn și care îi făcea lui Nică un "benghi" în frunte, ca să-l apere de deochi. Sunt pagini autentice de magie albă, care a avut până acum un secol o răspândire extraordinară în România. Cu venirea societății industrializate, avidă de bani și bunuri materiale, cu pătrunderea tutunului și a băuturilor alcoolice tari, obținute prin distilare, această tradiție a degenerat și apoi, treptat, a fost dată uitării. Din fericire, au existat suficienți culegători de folclor, mulți dintre ei străini, care să imortalizeze în scrierile lor această tradiție extraordinară. Actualmente, mai sunt doar trei zone care păstrează filoane autentice de magie albă: Maramureșul, Bucovina și zona mânăstirilor de la granița județelor Neamț și Suceava, dar și aici tradițiile sunt foarte amestecate și, nu rareori, pervertite. Medicina populară românească a fost în proporție de peste 50% medicină magică (un unicat în Europa!), care punea în valoare influența binefăcătoare a agheasmei, a plantelor sfinte, a postului negru, a rouăi, a soarelui, a rugăciunii și a cuvântului în sine (scris sau rostit), a dragostei și a sacrificiului. Împletire de creștinism și tradiții ancestrale, ea apela deopotrivă la ajutorul lui Dumnezeu, al îngerilor și al arhanghelilor, dar și al zânelor, spiritelor bune ale locurilor ori ale diferitelor plante. Scopul ei era ocrotirea de boli, de deochiuri și blesteme, aducerea ploilor, ocolirea catastrofelor, aducerea belșugului în casă și, mai ales, dobândirea și păstrarea păcii sufletului și a curățeniei cugetului. Analizând majoritatea procedeelor simple, dar extrem de eficiente, ale magiei albe românești, este evidentă o linie de bun simț, păstrată în toate practicile. Practici pe care vi le prezentăm pe scurt în continuare.
Mijloace de protecție magică
AGHEASMA
Apa sfințită este remediul cel mai frecvent folosit în medicina populară românească, fiind un adevărat mijloc de prim ajutor magic. Agheasma are darul de a alunga prompt și rapid diavolul și de a chema îngerii, de a purifica oamenii și locurile, de a limpezi gândurile și sentimentele. Așa se explică potolirea ca prin farmec a crizelor de epilepsie, a acceselor de isterie, a delirurilor alcoolice ș.a.m.d., prin simpla administrare sau stropire cu agheasmă. Iată cele mai cunoscute procedee de folosire a agheasmei:
Purificarea locuințelor cu agheasmă
Stropirea camerei cu agheasmă, mai ales atunci când este făcută de preot, are darul de a o proteja de spiritele și de influențele rele. Această purificare a locului cu apă sfințită este un remediu extraordinar, atunci când se urmărește stingerea unor certuri sau dispute în familie, atunci când locuitorii se îmbolnăvesc din senin, când apar coșmaruri sau stări de tristețe inexplicabilă. Mai întâi, trebuie dereticată toată casa și aerisită, deschizând larg ferestrele ca să intre soarele. Apoi, după ce preotul stropește cu agheasmă toate ungherele camerei, trebuie ca fiecare membru al familiei să meargă să se spovedească și să se împărtășească. În continuare, vreme de 7 zile (49 de zile, după alte surse), nu trebuie ca cineva să se certe, să ocărască sau să spună vreun cuvânt rău sub acoperișul casei. Acest procedeu străvechi de purificare a locuințelor poate fi însoțit și de tămâieri, aducerea de plante ocrotitoare etc. - procedee despre care vom vorbi mai târziu.
Stropitul cu agheasmă al bolnavilor grav și al celor posedați
Cel mai frecvent este consemnată folosirea agheasmei pentru stropirea bolnavilor grav și alcelor tulburați sufletește. Se înmoaie o tulpină de busuioc păstrată la icoana Sfintei Marii în agheasmă și cu ea este stropit cel în cauză de sus până jos, dar în special în zona capului și a pieptului. Acest procedeu, aplicat cu credință, oprește instantaneu accesele de furie, manifestările agresive de tot felul, precum și multe alte simptome specifice bolilor psihice grave. Stropitul cu agheasmă poate fi folosit și ca mijloc de prim ajutor, dar și ca procedeu tămăduitor, care să fie aplicat zilnic. Stropirile se fac dimineața și seara. Este bine ca cel care stropește să spună în gând înainte de această operație Tatăl Nostru și să-și facă de trei ori semnul crucii.
Băutul agheasmei în scop de protecție
Băutul agheasmei se face de obicei dimineața, pe stomacul gol, după spălat și rugăciune. Se iau trei guri de agheasmă, după fiecare înghițitură făcându-se semnul crucii. După ce s-a băut agheasma, nu se mănâncă nimic vreme de jumătate de ceas. Este un remediu pentru a scăpa de deochi (afecțiune cu manifestări foarte diverse: greață, dureri de cap, apatie ori exacerbarea emotivității, indigestie, slăbiciune, tulburări de auz și de văz, somnolență, iritabilitate etc.), pentru a-i proteja pe copiii foarte emotivi și sensibili la boli. Atunci când apăreau boli cu simptome neobișnuite și exista bănuiala că ar fi "făcătură", cel afectat intra în post negru câteva zile la rând, se ruga și bea agheasmă, câte trei înghițituri la răsăritul soarelui, la amiază și la asfințit.
PLANTELE MAGICE
Magia plantelor în România are o tradiție extraordinară, prin varietatea speciilor folosite și a ritualurilor, dar și prin caracterul său unitar - ritualuri identice, pentru aceleași ierburi, sunt întâlnite deopotrivă în Banat și în nordul Moldovei ori în Maramureș. Există mai multe categorii de plante magice, dintre care cele mai puternice sunt cele toxice (mătrăguna, omagul, strigoaia, rostopasca), acestea din urmă fiind și cele mai periculoase. În general, puterea unei plante, câștigată de partea utilizatorului prin tot felul de ritualuri, este neutră, ea putând fi folosită deopotrivă pentru a face bine și pentru a distruge. Mătrăguna, de exemplu, putea fi un remediu salvator în bolile cu sfârșit letal, atunci când era culeasă și administrată cu dragoste, cu post și rugăciuni, dar și o armă ucigătoare, atunci când era însoțită de blesteme și ocări. În afara plantelor toxice, mai există o categorie de plante magice cu totul aparte - plantele de protecție psihică și magică. Despre acestea vom vorbi în continuare.
Plante pentru amulete
Fără îndoială că cei mai în vârstă își amintesc de săculețul pe care li-l punea la gât bunica, atunci când erau mici, săculeț care conținea fel și fel de ierburi, care să-i apere de deochi și boli. În întreaga Europă a existat această tradiție, până în secolul trecut, care avea foarte mici variații de la un popor la altul. Cel mai bine era ca aceste plante să fie păstrate cât mai aproape de corp, dar ele puteau fi puse și într-un mic săculeț, care era mereu purtat la gât pe sub haine, ori puteau fi puse sub pernă ori la capul patului, în timpul somnului. Și astăzi, în satele izolate de munte, mai poți întâlni convalescenți, copii ori fete de măritat care poartă la gât fel de fel de plante care să-i ocrotească - o tradiție veche de milenii, cu o eficiență inexplicabilă, dar reală. Iată câteva plante magice folosite frecvent pentru amulete:
* Usturoiul - câțiva căței de usturoi puși într-o pânză și purtați la gât, sunt un remediu infailibil pentru ocrotirea copiilor de răceli, de viermi intestinali și de deochi. Flăcăii care mergeau singuri prin pădure aveau neapărat o căpățână de usturoi la ei, pentru a-i feri de iele ori de Fata Pădurii. De asemenea, bărbații ori femeile vlăguite, care aveau noapte de noapte visuri ude (poluții nocturne), păstrau noaptea la capul patului o căpățână sau o cunună de usturoi.
* Odolean - este mai cunoscut sub numele de valeriană (Valeriana officinalis), rădăcina sa fiind un remediu extraordinar pentru protecția fetelor de măritat (mai ales pentru a fi ocrotite de zburători, care luau vlaga și mințile fetelor). Rădăcina de odolean era purtată în general la brâu, având rolul de a îndepărta influențele erotice malefice.
* Iarba-creață - este un ingredient frecvent folosit, alături de odolean. Sub acest nume mai este cunoscută și menta dulce (Mentha viridis), care calmează psihicul, reduce iritarea și alungă demonii mâniei, precum și pe cei ai pasiunii necontrolate. Solomonarii de odinioară spuneau că în nopțile întunecate puteau auzi zmeii mergând prin ceruri și spunând: "De n-ar fi odolean și iarbă-creață,/ Am avea și noi o viață./ Leușteanul de n-ar fi,/ Atunci noi n-am mai pieri".
* Leușteanul - era odinioară la mare preț pentru alungarea entităților malefice, dar și pentru apărarea de "făcături de dragoste". Se folosea împreună cu odoleanul și iarba-creață, alcătuind o triadă invincibilă. Femeile făceau amulete cu ele și puneau aceste trei ierburi într-o mâncare specială, pe care o dădeau tinerelor fete înainte de a merge singure cu oile în munte, ca să le ocrotească.
* Iarba neagră - este o denumire dată sânișoarei (Sanicula europaea), fiind folosită mai ales pentru protecția femeilor de blesteme (pentru a nu le seca sau a nu se otrăvi laptele tinerelor mame, pentru a nu-și pierde fertilitatea tinerele soții etc.). Se ținea, ca și celelalte ierburi, într-un săculeț la gât.
* Vâscul - este o plantă care, pe de o parte, aduce norocul și belșugul în casă, iar pe de altă parte, o apără de blesteme și alungă răul. Vâscul, mai ales cel de la Crăciun, se ținea pe pragul ușii de la intrare, ca să sperie toate spiritele rele și să le atragă pe cele bune. Multe alte plante se folosesc local pentru protecția oamenilor, a caselor ori a animalelor - teiul înflorit, salvia, sânzienele galbene, cimișirul, ramurile de brad. Toate se păstrează prinse în cunună la icoane ori pe pragul de sus al casei.
Călătoria în lumea magiei ocrotitoare e lungă, pasionantă, plină de farmec și neprevăzut. Simplul fapt că există la toate popoarele și e veche de sute, chiar mii de ani, dovedește că misterul pe care-l ascunde este real și este în avantajul nostru să-l dezlegăm.