Era un canar galben-auriu, jucăuş, şi un mare, mare cântăreţ. L-am primit de la o prietenă împreună cu locuinţa lui, o minunată colivie, amenajată cu tot ce îi era de trebuinţă: două vase mici din sticlă, aşezate pe suporturi, unul pentru seminţe, altul pentru apă, o tavă mare ce acoperea partea de jos a coliviei şi două beţişoare paralele, atârnate cu sforicele de tavanul ei, pe care Bip îşi făcea gimnastica de dimineaţă, sărind de pe unul pe celălalt, continuându-şi apoi, peste zi, acrobaţiile...
În fiecare dimineaţă deschideam uşiţa coliviei pentru a-i pune apă proaspătă, iar el mă răsplătea cu prisosinţă, cu trilurile lui dumnezeieşti. Ascultându-l, am înţeles că o asemenea făptură minunată nu a putut fi creată decât de Dumnezeu. Cu siguranţă, Dumnezeu există!
De fiecare dată când deschideam radioul sau televizorul şi se auzea muzica lui preferată, din folclorul românesc, Bip intra tot mai avântat în competiţie, întrecându-i pe toţi cu glăsciorul lui fermecat... Ne era tare drag tuturor, cu excepţia lui Raţiu, motanul nostru numit astfel fiindcă, deşi e aproape în întregime de culoare neagră, are o fâşie la gât de culoare albă, în formă de papion. De la bun început, din privirea lui fixă, sticloasă, din felul cum se apropia încet, pe nesimţite, de colivie, i-am înţeles intenţiile criminale. Cu toate că am luat toate precauţiile pentru a împiedica pe viitor asemenea întâlniri, într-o zi a avut loc nelegiuirea. Îl mutasem pe Bip cu colivia sa în mod provizoriu în sufragerie, căci în camera noastră se zugrăvea. Cineva a uitat acest lucru şi a lăsat uşa către sufragerie deschisă. De ce ne-a fost teamă nu am scăpat. Jos, pe podea, zăcea colivia răsturnată, cu uşiţa deschisă, apa vărsată, seminţele împrăştiate şi Bip... nicăieri. Cât s-o fi zbătut sărăcuţul şi cât i-o fi tremurat inimioara până ce criminalul a izbutit să deschidă uşiţa şi să-l înşface!...
Peste câteva zile, am descoperit sub vitrina din sufragerie câteva penişoare fine şi ineluşul ce-l avea în jurul piciorului, pe care era însemnat codul lui de "pasăre măiastră". Era tot ce rămăsese din Bip. Le-am adunat, le-am introdus ca pe un bucheţel în ineluş şi le-am înfipt în restul de lumânare din sfeşnicul de pe măsuţa mea.
Au trecut ani de atunci..., dar ele stau şi acum mărturie a trecerii atât de vremelnice a lui Bip prin această lume nedreaptă... Bip nu e doar o amintire. el e cel care ne-a convins, prin existenţa sa, de existenţa Marelui Creator. Îţi mulţumesc, neuitatul meu prieten!
CRISTINA B. - Sibiu
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
