Prietenul meu, Bip

Cititor Formula AS
A fost cândva o pasăre mi­că, chiar mai mi­că decât pum­nul meu.

Era un ca­nar galben-auriu, jucăuș, și un mare, mare cân­tăreț. L-am primit de la o prietenă îm­pre­ună cu locuința lui, o minunată colivie, ame­na­jată cu tot ce îi era de trebuință: două vase mici din sticlă, așe­zate pe suporturi, unul pen­tru se­min­țe, altul pentru apă, o tavă mare ce acoperea partea de jos a coliviei și două beți­șoare pa­ralele, atâr­na­te cu sforicele de tavanul ei, pe care Bip își făcea gimnastica de di­mineață, să­rind de pe unul pe celă­lalt, conti­nuându-și apoi, peste zi, acrobațiile...
În fiecare dimineață deschi­deam ușița coliviei pentru a-i pune apă proaspătă, iar el mă răsplătea cu prisosință, cu trilurile lui dum­nezeiești. Ascultându-l, am înțeles că o ase­me­nea făptură minunată nu a putut fi creată decât de Dumnezeu. Cu si­guranță, Dumnezeu exis­tă!
De fiecare dată când deschideam radioul sau televizorul și se auzea muzica lui pre­fe­rată, din folclorul românesc, Bip intra tot mai avântat în competiție, întrecându-i pe toți cu glăs­ciorul lui fermecat... Ne era tare drag tutu­ror, cu ex­cepția lui Rațiu, motanul nostru nu­mit astfel fiindcă, deși e aproape în întregime de culoare neagră, are o fâșie la gât de culoare albă, în formă de papion. De la bun început, din pri­virea lui fixă, sticloasă, din felul cum se apro­pia încet, pe nesimțite, de colivie, i-am înțeles intențiile criminale. Cu toate că am luat toate precauțiile pentru a împiedica pe viitor ase­menea întâlniri, într-o zi a avut loc nele­giuirea. Îl mutasem pe Bip cu colivia sa în mod pro­vi­zoriu în sufragerie, căci în camera noastră se zugrăvea. Cineva a uitat acest lucru și a lăsat ușa către sufragerie deschisă. De ce ne-a fost tea­mă nu am scăpat. Jos, pe podea, zăcea coli­via răsturnată, cu ușița deschisă, apa vărsată, semințele împrăștiate și Bip... ni­că­ieri. Cât s-o fi zbătut sărăcuțul și cât i-o fi tremurat ini­mioara până ce criminalul a izbutit să deschidă ușița și să-l înșface!...
Peste câteva zile, am descoperit sub vitrina din sufragerie câteva penișoare fine și inelușul ce-l avea în jurul piciorului, pe care era în­sem­nat codul lui de "pasăre măiastră". Era tot ce rămăsese din Bip. Le-am adunat, le-am intro­dus ca pe un buchețel în ineluș și le-am înfipt în restul de lumânare din sfeșnicul de pe mă­suța mea.
Au trecut ani de atunci..., dar ele stau și acum mărturie a trecerii atât de vremelnice a lui Bip prin această lume nedreaptă... Bip nu e doar o amintire. el e cel care ne-a convins, prin existența sa, de existența Marelui Creator. Îți mulțumesc, neuitatul meu prieten!

CRISTINA B. - Sibiu